Am vorbit cu românii care și-au cheltuit banii pe o lună ca să vină să protesteze în țară

Am văzut, în ultimele șapte zile, o altă Românie. Am cunoscut o față pe care nu o întâlnisem niciodată, în 29 de ani de viață. Și nu este o exagerare, aroganța Guvernului Dragnea-Grindeanu a reușit, din beznă, să facă trei sute de mii de români să lumineze Piața Victoriei și alte încă trei sute de mii, din toată țara, să se scuture de scârbă și lehamite și să iasă în stradă. Am văzut oameni care-au plâns în Piața Victoriei, oameni care scandau cu indignare sau oameni care protestau în liniște. Au trecut șapte zile și românii încă mai rezistă, deși vremea nu-i ajută deloc. „Mândru că sunt român" a fost un slogan care mi-a creat greață, în 2014, folosit de PSD în campania prezidențială, când Victor Ponta a și ieșit învingător, în primul tur, cu zece procente în fața lui Iohannis. Acum, însă, sloganul ăsta a căpătat o altă semnificație și n-ai cum să simți altfel dacă ai fost în Piața Victoriei, duminică seara, când sute de mii de români au cântat „Deșteaptă-te, române!" În toate vocile din seara aia, s-au auzit și glasurile românilor care au plecat la muncă în străinătate, dar s-au întors - într-un suflet - să reziste în stradă.

Am stat de vorbă cu români care și-au riscat jobul, și-au sacrificat timpul liber, au cheltuit cât pentru o lună și s-au urcat în primul avion către România, pentru proteste. Stai liniștit, nu a plătit Soroș pentru un avion-autocar care să-i ridice pe români de prin străinătățuri.

„Ar fi trebuit să am weekendul ăsta liber, după foarte mult timp, dar am ales să plec spre țară. Am venit din Germania cu avionul. Am dat 200 de euro pe bilet. Am venit aici pentru că vreau să mă întorc acasă, vreau să trăiesc într-o țară în care să domnească ordinea și disciplina, nu hoția și mârșăvia.

Vreau să mă întorc acasă ca medic specialist și să pot profesa, să pot avea cu ce să-mi tratez pacienții."

„Stau în România între 4 și 8 februarie. Mai mult nu îmi permite serviciul, mi-am luat liber. Biletul de avion a costat 300 de franci, cazare am găsit cu 50 de euro pe noapte. Nu am apartament în București și nici nu mai pun la socoteală banii pentru mâncare în zilele astea. Cred că m-ar ajunge la vreo 7-800 de franci, dar merită! Pentru sufletul meu de român, prezența mea la acest miting este necesară.

Cred că valoarea financiară este mai puțin importantă, mai important este să fim acolo, să schimbăm ceva. Pancarta asta am făcut-o cu mâinile mele, am pictat-o eu."

„Suntem un grup de cinci persoane venite special în țară, zilele astea, pentru proteste. Am venit din Irlanda și fiecare bilet a costat 180 de euro. Am protestat în prima zi la Ploiești alături de 15 000 de oameni și, în ultimele două zile, la București. Suntem mândri că am venit până aici și sperăm să reușim să schimbăm mentalitatea românilor. Am protestat împotriva abuzurilor. Un abuz nu se șterge cu un alt abuz!

Nici măcar nu am apucat să îmi iau liber de la muncă. A fost ceva spontan și nu am apucat să anunț pe nimeni. O să le spun șefilor că democrația era bolnavă. România trebuie să progreseze! Altă întrebare?"

„90 de euro m-a costat biletul doar dus, pentru că nu știu cu exactitate când mă voi întoarce. Dar din orașul în care stau până în Londra, unde e aeroportul, va trebui să mă duc cu trenul, ceea ce m-ar costa în jur de 30 de lire, sau cu un prieten cu mașina, undeva în jur de 50 de lire.

În primul rând, am venit să protestez împotriva Ordonanței 13, pentru că asta a fost cireașa de pe tort, împotriva corupției și a întregii clase politice corupte."

„Toată cheltuiala o să iasă la vreo 600 de lire pe cinci zile. Am luat biletele de pe o zi pe alta. Fără să mai socotim timpul de job pierdut. Eu câștig 175 de lire pe zi. Am venit să cer o societate bazată pe egalitate, inclusivă și deschisă, pentru viitorul copilei mele. Ea a rămas aici cu fosta mea parteneră."

„Îmi doresc să mă întorc în țară cât de curând și, când am auzit de lege (ordonanță), nu am mai putut să dorm, să muncesc, nu am mai putut să-mi continui viața de zi cu zi. De marți și până vineri, nu am făcut decât să citesc ziare online și să ascult toate emisiunile legate de acest subiect. Eu, care nu aveam nicio treabă cu politica și nu suportam lucrurile astea… Acest guvern, această lege, au declanșat în mine niște sentimente pe care nu le-am simțit vreodată.

Apoi am văzut reacția românilor din țară și nu am mai rezistat în Dublin. Mi-am spus că trebuie să fiu aici, să urlu cât mă țin plămânii și sa știu că am spus ce am avut de spus. Nu puteam să stau și să nu fac nimic în Dublin. Nu puteam să mă reîntorc în țară, gândindu-mă că, în momentele de criză, eu am stat deoparte. E țara mea, e o țară superbă, și să știu că în România hoția e legală, a fost prea mult de digerat pentru mine. Știm cu toții că se fură,  dar să o faci legal, e strigător la cer.

Am venit cu încă doi prieteni și ne-am mai întâlnit aici cu mulți români de acolo, de care nu știam că vin încoace. Am plătit pe un bilet de avion 174 de euro. Sunt născută și crescută în Ploiești, dar am plecat să lucrez în Dublin, din cauza guvernanților, pentru că ei fură prea mult ca să ofere salarii decente."

„M-a rugat un prieten plecat din țară să-l sun de la protest. Când l-am sunat, Timișoara striga «Ro-mâ-ni-a, luptă România!» și «Bu-cu-rești, luptă București!» După ce s-au terminat scandările, am dus telefonul la ureche: «Auzi, my friend, auzi ce-i aici?» Omul n-a zis nimic. Am crezut că s-a întrerupt și am insistat. «No, ai auzit ceva?» Într-un final, mi-a răspuns: «Tu știi cât aș vrea să fiu acolo, my friend?»

Plângea, ditamai găliganul. Eu am făcut pe duru' și m-am abținut. Cinșpe minute mai târziu, am primit un sms: «mi-am luat bilet de avion, vineri îs în piață!»", a scris Bogdan Munteanu pe Facebook, joia trecută.

Am vrut să vorbesc personal și cu „găliganul" plecat afară, însă modestia lui a fost mai presus de puterea mea de convingere.

„Am vorbit cu prietenul meu, zice că a făcut un gest firesc și ar prefera să rămană așa (anonim)", mi-a zis Bogdan.