Cum arată hărțuirea în corporațiile din România și ce poți să faci împotriva ei

Ai fost vreodată bullied la job, colegii au făcut mișto de tine, te-au marginalizat și ți-au făcut faze nasoale? Viața nu e dreaptă. Sau tu ai fost ăla care a sărit calul cu glumele, cu intenția clară, mascată sau inconștientă de a-l doborî pe celălalt? Ai profitat de slăbiciunile lui, te-ai legat de lucruri irelevante pentru job, ai folosit chestii personale în discuții profesionale și ai apăsat butoanele sensibile. Sau ai fost martor la episoade repetate de bullying, când n-ai intervenit, temându-te că miștourile se vor redirecționa asupra ta. Survival of the fittest, se spune, un mediu concurențial, zic corporațiile, unde doar cei mai buni rezistă. Dar oare cei mai buni sunt ăia cu nervii cei mai tari, care nu suportă mâncătoriile de birou, rezistenții?

Se vorbește mult și pe bună dreptate de bullying-ul în școli, de marginalizare, excludere. Acolo învățăm lipsa de empatie, puterea găștii, cruzimea, acolo apare nevoia să fii ăla cool din grup, la pachet cu toate abuzurile. Și ducem mai departe treaba asta, ca un bulgăre care crește, pe la joburile pe care le avem.

Cât eram la piesa de teatru Bull, de Mike Bartlett, pusă în scenă de Elena Morar, la Point, cu Gabriel Răuță, Rolando Matsangos, Ilina Hărnuț și Bogdan Cotleț, m-am gândit că am fost norocoasă. Cumva, am avut mereu locuri de muncă mișto, fără să dau cu nasul de corporații, organizații mici, unde oamenii încă puteau fi prieteni sau măcar se respectau, în ciuda unor inevitabile mici conflicte sau a stresului muncii de zi cu zi. Mi-am amintit apoi poveștile prietenilor de prin corporații, „mâncătoria” cum îi spun ei, agresiunile și intimidarea. Ca o coincidență, fix în ziua premierei, s-a lansat și campania celor de la Salvați Copiii, împotriva bullying-ului în școli, „Desființați recreațiile”: unul din patru copii este hărțuit în școli.

Cât de prezent e bullying-ul la locul de muncă, ajungi să te întrebi.

„Destul de spre foarte prezent, pentru că apariția lui e aproape inevitabilă undeva unde există competiție, miză pentru ego boost și raporturi ierarhice viciate. Important e cum e gestionat. Faptul că nu se vorbește foarte mult despre asta cred că e din cauza temerii departamentelor de HR de a confrunta global problema (se încearcă deseori doar aplanarea cazurilor individuale) și pe de altă parte pentru că cultura noastră (inclusiv cea organizațională) e pe modelul: «cine rezistă mai bine la glume» chiar și după ce lucrurile au derapat demult și «așa e și în familie, deci e normal să fie așa și la muncă»”, spune Elena Morar, regizoarea spectacolului.

Piesa lui Mike Bartlett, câștigătoare de premii în UK, aduce în scenă trei personaje care se luptă pentru jobul lor. Două alpha, un tip și-o tipă, îmbrăcați frumos și siguri pe ei, complotează împotriva celui de-al treilea, fraierul care muncește, ceva mai șleampăt și nu atât de des dus la sală. Înaintea întâlnirii decisive cu șeful, își scot toate armele ca să-l intimideze pe Thomas și să-l facă să dea prost. Despre textul piesei care a atras-o să îl pună în scenă, regizoarea Elena Morar spune că e „incisiv, fără milă și poate părea exagerat la prima vedere, dar reflectă, într-un mod mai concentrat și mai teatral, situația din mediile de lucru contemporane”.

Se joacă cu mintea lui, îl hărțuiesc, scot informații personale despre el, îl manipulează, îl aruncă pe om într-o vrie existențială în care nu mai are habar dacă ce spun ei e real sau nu. Îi apasă fix butoanele care-l dor. Pentru că asta fac agresorii. Evident că omul se pierde, reacțiile lui sunt din ce în ce mai stângace, dă prost în fața șefului care nici el nu stă prea bine cu empatia și cu înțelegerea complexei naturi umane.

Am întrebat-o pe Elena Morar ce a descoperit atunci când a încercat să înțeleagă cum funcționează hărțuirea în companii.

„Bullying-ul la adulți, deși uneori adoptă anumite forme infantile, se deosebește semnificativ de cel între copii – și uneltele de a-i face față sunt altele. Faptul că rolurile de agresor/victimă/martor sunt fluide și aceeași persoană poate trece în aceeași zi prin toate trei. Faptul că un mecanism de a eluda problema e apelul la «ce nu te distruge, te face mai puternic». Faptul că bullies folosesc perfect ironia și sarcasmul – considerate unanim markere ale inteligenței – și prin urmare a te alia cu un bully nu doar te protejează de posibile atacuri, ci îți dă falsa senzație că ești și tu deștept. Faptul că ieșirea dintr-un mediu toxic e mult mai importantă decât a rămâne acolo așteptând să se facă dreptate.”

Vezi acolo foarte clar tot felul de mecanisme de hărțuire, chestie utilă dacă nu erai prea sigur să le identifici. În tușe groase, cu replici tari, fără prea multe nuanțe (probabil tocmai pentru a transmite un mesaj puternic anti-bullying și a nu lăsa loc de interpretări sau de empatizare cu altcineva decât cu victima), piesa asta e un bun pretext pentru o discuție mai mare despre hărțuirea la locul de muncă.

Autorii chiar te invită să-ți povestești experiențele pe site-ul lor, organizează dezbateri după reprezentații și plănuiesc să joace piesa în corporații, la locul faptei, pentru a le pune oamenilor o oglindă în față. Mi s-a părut semnificativ că o tipă și-a adus fostul șef la teatru, pentru a-i spune: „fix asta făceai și tu”. Pentru că e important să confrunți la un moment dat bullyingul.

Despre acest lucru vorbește și Elena.