Patru dependenți de sex mi-au povestit cum le-a distrus chestia asta viața

De curând, vărul meu m-a invitat la o petrecere cu prietenii lui de la Dependenții de sex anonimi – un grup organizat în jurul unui program în 12 pași, care-i ajută pe cei care nu se pot lăsa. Ironia a făcut să mergem la un club de noapte numit Dragonul Excitat, al cărui decor era inspirat de bordelurile chinezești. Grupul nu prea mai ieșise în oraș în formula asta și toată lumea era excesiv de entuziasmată, aproape chinuindu-se să ignore tensiunea stranie pe care o provoca faptul că-și știau cele mai tenebroase aventuri sexuale.

Asociația Americană de Psihiatrie susține că tulburarea hipersexuală se produce atunci când „pe o perioadă de cel puțin șase luni, o persoană trece prin fantezii sexuale recurente și intense, pofte sexuale și comportamente sexuale, în timp ce ignoră riscul de a-și provoca rău." Un alt semnal de alarmă e „angrenarea în aceste fantezii sexuale, ca reacție la stări de spirit disforice".

În ciuda acestei descrieri, toți cei din club păreau normali. Contabilii erau în separeuri și le curgeau nasurile, muncitorii erau în zona de fumat, în timp ce toți ceilalți dădeau din cap unii la alții după ce rămăseseră fără nimic de zis. Nimeni nu vorbea cu niciuna dintre fetele de la bar.

Eu nu știam ce-nseamnă toate astea, dar clar simțeam insinuările suprimate de pe ringul de dans. Ca atare, printre rundele de shoturi „wet pussy", i-am întrebat pe câțiva dintre tipii de la Dragonul Excitat despre cum îi încătușează propriile vieți sexuale.

VICE: Salut, frate, ce făceai de-ai ajuns să crezi că „mamă, sunt dependent de sex"?
Dylan: O ardeam cu o gașcă destul de libertină. Lucrurile au evoluat de la sine și-am ajuns dependent de crack. Am ajuns de la a băga o dată pe săptămână la tot weekendul destul de rapid. Și nu știu câte știi tu despre fumatul de crack, dar te face al dracu' de excitat. Așa că dup-aia am început să-i fur cardul de credit maică-mii, ca să-l folosesc la bordeluri asiatice ieftine. Folosesc nume dubioase ca să-ți ia bani din cont, ca să ascundă toată treaba, așa că mi-a mers o vreme. Dar am început să profit de situație ca să mă duc, gen, de patru ori pe săptămână – sincer, ori de câte ori mă puneam în cap. Le-a futut grav situația financiară alor mei. Nu câștigă prea mult, iar eu îi ruinam cu dependența mea, fără ca ei să știe nimic.

Cum s-a încheiat totul?
Păi, am mărturisit eu, pentru că ai mei s-au dus la poliție cu toate cheltuielile care le apăreau pe facturi. Mi-a fost atât de jenă și de rușine. Și singurul mod în care aveau să mă ierte era dacă mă duceam la reabilitare, ca să-mi evalueze cineva dependența asta de sex. E dubios cum o chestie atât de dramatică și rușinoasă m-a motivat să fiu mai deschis și să-mi împărtășesc povestea. Cu cât dezvălui mai mult la întâlniri, cu-atât mă simt mai liber eu, ca om, și cu-atât mi-a fost mai ușor să trec peste.

Care-a fost cea mai mișto chestie la întâlnirile astea?
Faptul că-ți împărtășești secretele. Nu te mai simți ca un drogalău jegos. Principala mea problemă a fost că atunci când m-am lăsat de droguri, tot îmi cheltuiam în disperare toți banii pe curve. Toată lumea de la întâlniri e super de treabă, sunt acolo pe bune ca să te ajute, nu ca să te judece. În multe dintre cercurile prin care mă învârteam, toată lumea se mânca de cur și te trăgeau în jos, oamenii râdeau pur și simplu, ca și cum ar fi fost marfă sau haios că-i secam pe ai mei de bani de pe cardul de credit. Doar pentru că beneficiau și ei de asta. Îți pierzi perspectiva. Tipii ăștia m-au făcut să văd ce are lumea de oferit, dincolo de pârnaie, alergatul după drog la 5 dimineața și impresionatul târfelor.

VICE: Tony, cum ai ajuns aici?
Tony: Îmi petreceam mare parte din timp la birou și de multe ori lăsam munca să-mi înghită viața socială. N-aveam prea mult timp să ies în weekenduri. Îmi place la nebunie să muncesc și-mi petrec mare parte din timpul liber cu gândul la muncă, calculând profituri din dividende sau analizând acțiuni și brokeraj. Un prieten de la muncă și-a făcut petrecerea burlacilor la Langham și s-a lăsat cu stripteuze și cocaină. Pe măsură ce se spărgea gașca, unii dintre noi voiam să-i dăm înainte, așa că cineva a sugerat să mergem la Gotham City, un bordel de lux din sudul Melbourne-lui. Mie-mi plăcea mult de tipa de-acolo și mă tot vedeam cu ea, în fiecare săptămână. În scurt timp, a devenit parte integrantă din rutina mea. A început ca o chestie pe care-o făceam o dată pe săptămână, apoi de două ori și-n scurt timp era de trei ori.

Când ți-ai dat seama că ai o problemă?
Când am început să cheltui mai mult de 2 000 de dolari pe săptămână. Mă duceam la patru sau cinci bordeluri diferite pe săptămână, câteodată la mai multe fete de la același bordel. M-am lăsat de sală și nu mă mai vedeam cu prietenii. Pur și simplu era atât de ușor. Acum câțiva ani fusesem într-o relație pe termen lung care s-a dus dracu' și mă chinuiam să fac față pe piața combinațiilor. Mi-a scăpat de sub control. Nu puteam să mă abțin din a mă gândi la anumite tipe de la muncă, astea începeau să-mi scrie, nu pentru că le plăcea de mine – ci pentru că puteau să mă stoarcă de atâția bani. Eu mă purtam ca și cum astea erau gagicile mele, dar plăteam pentru asta. În cele din urmă, am cedat și i-am spus unui amic de la muncă de toată chestia, iar el mi-a recomandat câteva site-uri. E greu, pentru că nu te poți abține să nu te gândești la asta. Știi, mie-mi plac mult de tot femeile și tot timpul vreau pur și simplu să fiu cu ele. Dar nu așa se face. M-am simțit ca un cur când mi-am dat seama că ele erau interesate doar de bani și le durea în cur ce fac în timpul zilei sau faze de genul ăsta.

Cum te-a ajutat reabilitarea?
M-a ajutat mult. E reconfortant să știi că nu ești singur. Câteodată chiar poți să te simți ca un pervers sau așa. Nu e prea civilizat să-ți petreci jumătate din timpul în care nu ești la muncă cu prostituatele. Poate să te facă să te simți destul de deprimat și un pic bolnav psihic. Dar a fost super reconfortant să aud povești de la băieți și să știu că e o chestie destul de răspândită. E ca și cu jocurile de noroc sau cu dependența de cocaină, nu cauți iubirea sau ceva de genul ăsta, pur și simplu ești dependent de gestul de a face sex.

VICE: Johnny, cu ce te ocupai înainte să vii la reabilitare?
Johnny: Așteptam cecul de șomaj în fiecare săptămână și-l spărgeam pe femei ușoare prin cartierul St Kilda. Câteodată nici nu dormeam în noaptea dinainte, eram posedat de gândurile de futut, care ajunseseră chiar să preia controlul asupra vieții mele. Eram în stare de orice ca să încerc să-mi dau drumul și nu-i în regulă să ți-o arzi așa la cap.

Ce făceai dacă nu reușeai să faci rost de bani?
Păi, pur și simplu mă uitam la porno toată ziua. A fost foarte greu pentru că eu am stat ceva vreme la bulău. Cam vreo opt ani, puși cap la cap, deci n-am prea mulți tovarăși care să-mi prezinte gagici și faze de-astea. Mă duc la cârciuma din cartier și mai încerc din când în când, dar pur și simplu mă simt ca un boșorog pervers, care-o arde bolnav. Am fost respins destul de dur și mi-a ucis încrederea în mine. Deci sunt un pic introvertit sexual. Dar mi-a cam futut viața. Am făcut niște chestii din când în când, care m-au lăsat fără bani de mâncare toată săptămâna.

Cum te-a ajutat reabilitarea?
Păi, consilierea m-a ajutat pe bune, să știu să-mi exprim sentimentele în public. Să nu mai țin totul închis în mine. Sincer, e o boală, ca o boală psihică. Am făcut niște chestii de care, pe bune, nu sunt mândru. M-am tocmit cu prostituatele pe stradă sau am încercat să le fac să-mi dea pe datorie – ca și cum s-ar băga ele la așa ceva, dar devii disperat la cap și faci chestii disperate. Băieții au fost super buni cu mine. Ieșim și socializăm și-ți crește încrederea în tine. De luna trecută mă văd cu cineva, o tipă pe care-am cunoscut-o într-o noapte când eram toți în oraș. Mi-am aranjat și câteva interviuri pentru joburi. Pe bune, frate, chiar m-a ajutat, eram rău de tot când eram singur.

VICE: Jason, de ce zici că ești dependent de sex?
Jason: Păi, prietenaș, sunt însurat și-am patru copii. Treceam printr-o fază destul de clișeistică, gen criza vârstei a doua. M-am plictisit nițel de viață. Aceleași căcaturi în fiecare zi. M-am luat de speed, am început s-o ard cu băieții la crâșmă și să petrec mai puțin timp acasă. Ieșeam la câte-un „chef" la bordelurile chinezești în suburbiile din afara orașului. Până să mă prind ce-i cu mine, practic aveam o gagică acolo, o vizitam o dată la câteva zile. Am început să-i trimit cadouri și să-i bag bani în cont. Gândeam cu pula și mi-am pus familia pe locul doi. Am devenit un căcat de om cu toți cei care mă cunoșteau.

Cum s-a terminat totul?
Am început să iau bani din afacere să-mi plătesc excursii în Thailanda. Trimiteam bani „familiei" ei de peste hotare. Am aflat rapid de la un detectiv particular că asta mânca o grămadă de căcat și că locuia în Australia cu familia. Pur și simplu mă jefuia. S-a prins și nevastă-mea. Știa că mă comport dubios și trecea pe la șantier când eu eram la bordeluri sau la moteluri. Nici nu era greu să mă prinzi. Am recunoscut. Am făcut terapie de cuplu. În continuare suntem cam pe butuci. Copiii tot nu vorbesc cu mine, dar mi-o merit. Ca să fiu sincer, tot nu mi-am revenit de tot, încă mă mai duc la curve o dată la două săptămâni, dar încerc s-o las mai ușor. Chiar a fost o schimbare semnificativă pentru mine. Dar câteodată simt că suntem animale pur și simplu. Avem nevoi. Nu e iubire. Adică mie mi-a plăcut de ultima tipă, dar acum nu mai e cazul. E o chestie pur fizică. Îmi iubesc nevasta.

Acum te simți mai bine?
De la reabilitare o ard mai lejer. Am ajuns de la patru vizite pe săptămână la bordel și nenumărate vizite săptămânale la cluburi de striptease la doar o dată la două săptămâni la bordeluri. Și acolo sunt bucățelele de viață mișto, gen sexul și petrecerile par pe bune, dar nu sunt reale, sunt doar temporare. Iubirea adevărată pentru copii, aia-i treaba care te ține. Chestiile alea sunt standardul de aur.