Publicitate
Acest articol are mai mult de cinci ani de la publicare.
Chestii

Am făcut cunoştinţă cu artiștii ambulanți din Centrul Vechi

De la flaşnetari, la caricaturişti şi actori fără contracte, găseşti tot felul de figuri în Centrul Vechi.

de Diana Marinescu
04 Septembrie 2014, 1:46pm

Centrul Vechi are multe păcate odioase: a înlocuit beciurile de rockeri cu nişte cafenele de Dorabanţi, ne-a obişnuit cu ideea că singurul mod în care o clădire e restaurată în România e prin convertirea ei în cârciumă şi ne-a convins că nouă lei e un preţ acceptabil pentru o bere la draft. Din fericire, ne-a adus şi ceva drăguţ: divertisment stradal, care să nu fie făcut de oameni fără case sau fără o mână. Asta pentru că, într-un fel, e mai cinstit să-i dai un ban unuia că îţi place ce face şi nu că ai senzaţia că-ţi cumperi un loc în Rai, dacă îi dai leul pe care ţi-l cerşeşte. Şi pentru că asta le place turiştilor să vadă. Am vorbit cu mai mulţi dintre aceşti performeri, ca să văd cum sunt ca oameni şi ca să le aflu poveştile.

VICE:Unde lucraţi de obicei?

Fotograful Alexandru:La firma mea, am PFA. Dar e tot mai gol aici, au rămas străinii. Vin de trei săptămâni. Mi-au trebuit cinci luni să obţin autorizaţie de la primărie. Birocraţia ne îngrădeşte foarte mult.

Vine lumea să se fotografieze?

Nu prea. Mai e câte un beţiv. Îşi fac poze cu telefonul, dar la lumina asta, nu au cum să iasă bine.

Păi şi cum vă faceţi reclamă, cum îi atrageţi?

Ce reclamă să-mi fac? Când or să afle de mine, din gură-n gură, peste câţiva ani, o să fie coadă aici. Autorităţile ar trebui să ne ajute mai mult.

V-aţi gândit să vă angajaţi pe la vreo revistă?

Nu, că am destul de lucru, tot felul de evenimente. Vin aici doar în timpul liber.

VICE: Cine sunteţi?

Oiţă Ţambal:Porecla Oiţă Ţambal Româneşti, Bucureşti, Strada Ing. Toniceanu, nr.1, sector 2. Cânt valsuri, tangouri, muzică de toate genurile.

Cine v-a învăţat să cântaţi?

Din strămoşi suntem muzicanţi: şi tata, şi tata mare au cântat la ţambal. Eu de la paişpe ani m-am apucat şi am mâncat o pâine din asta. Oamenii care aveau nunţi veneau la tata: „Ni-l dai şi nouă pe băiat, Niculae?” „Vi-l dau, da să aveţi grijă de el, că e mic,” le zicea. Am vrut s-o dau şi eu pe fiică-mea să înveţe pian, vioară, că aveam bani, dar ea n-a vrut. A făcut doişpe clase şi s-a retras, s-a măritat, a făcut trei copii.

Şi, cântaţi pe la nunţi? Că vă chem când m-oi mărita.

Cântam zi de zi, pe la nunţi de bruneţi, de-ăştia cu bani. Şi la nunţi de români. Am cântat cu Maria Ciobanu, cu Irina Loghin, cu Lucreţia Ciobanu, care-a murit. Am cântat şi cu Dolănescu, la Alexandria, eu cu formaţia, iar  el era angajat separat. Şi cu Gabi Luncă, Romica Puceanu, Victor Gore, Onoriu, oameni de mare valoare, muzicanţi adevăraţi.

De manele ce spuneţi?

Îmi place să ascult câte una, două, dar mai multe nu pot. Ăştia nu sunt muzicanţi, toţi puştii ăştia care habar n-au să cânte la vreun instrument, n-au tradiţie, n-au cântat în niciun ansamblu, cu oameni selecţi. Asta-i o bălăceală turcească.

Poliţia vă deranjează aici?

Păi de ce să mă deranjeze, ce fac eu? Cânt. Am plătit toată viaţa la stat, ca artist.

VICE: Spune-mi despre tine.

One man show:Iulian Lungu, actor. O să mă întrebi„Unde?” Păi unde, dacă toate teatrele sunt închise? Pardon, sunt închise pentru actori. Nu ai cum să te angajezi. Sunt mulţi bătrâni în teatru. Dar eu cred că pe la 60 de ani ar trebui să renunţi la scenă, nu e în regulă să fii plimbat prin faţa publicului cu căruciorul sau cu targa, deşi se întâmplă.

Spuneai de un spectacol pe care îl promovezi.

Se numeşte Regizorul. Am fost cu el prin toată Germania, în Praga, Italia şi a fost foarte bine primit. E un one man show. Românii sunt destul de sceptici când vine vorba de un spectacol fără text, doar cu mimică. În Bucureşti au fost anulate trei spectacole din cauza lipsei publicului.

Îţi trebuie aprobare de undeva ca să vii aici să prestezi?

Nu. Sincer, mă aşteptam să vină poliţia să mă ia la întrebări. Acum câţiva ani un prieten de-al meu care făcea acelaşi lucru  a fost alungat imediat. Poate s-au mai deşteptat şi ei. Au înţeles că Centru Vechi trebuie să fie un loc animat.

VICE:Cine eşti şi ce-ţi doreşti?

Caricaturistă: Claudia Puşcaşiu, studentă în anul trei la grafică. Vreau să intru în publicitate, chiar dacă prefer să desenez cu mâna, nu la calculator. Apoi o să încerc să deviez spre bijuterie. Am fost cu o bursă Erasmus în Polonia, pe fotografie. Nu vreau să rămân cantonată într-un singur domeniu.

Ai avut reacţii negative la caricaturi?

Mă bucur că am avut parte mai mult de copii, care înţeleg altfel desenul. La adulţi mi-a fost teamă, am încercat să nu exagerez prea mult. Desenele mele sunt mai mult spre animaţie. Nu s-a uitat nimeni urât la mine.

Crezi că un om urât sau complexat ar vrea să fie subiect de caricatură?

Poate să fie urât şi să nu-şi dea seama sau să se accepte aşa cum e. Sau poate să fie frumos, dar complexat şi să nu vrea să se vadă caricaturizat.

VICE: Despre ce e vorba aici?

Pictoriţa Mirela Trăistaru: Am un proiect care reuneşte 77 de artişti, din 15 ţări, care mi-au donat fiecare câte o lucrare de un metru pe un metru şi m-au lăsat să intervin asupra ei. Ceea ce se vede aici este rezultatul legăturii de prietenie, încredere şi toleranţă dintre noi.

Am văzut că tablourile au ceva în comun, un scris de mână.

Aceasta este contribuţia mea, legătura pe care am făcut-o între ele. Am pictat pe ele un fir roşu.

Este un scris inteligibil?

Nu mai este inteligibil nici măcar pentru mine. Energia imprimată e mai importantă decât scrisul.

VICE: De cât timp vii aici?

Flaşnetarul din tată în fiu:De când eram copil, aveam nouă ani. Am învăţat meseria asta de la bunicul meu. Eu sunt flaşnetar la Teatrul de Comedie.

Şi flaşneta unde e?

Uitaţi-o aici, dar acum nu cânt cu ea, că e spectacol alături. Nu se aude bine. În afară de flaşnetă mai am tot felul de muzici din perioada interbelică trase pe stick şi o staţie de amplificare, unde selectez melodiile ca un DJ. Vreau să le amintesc oamenilor de alte vremuri, că unii nu au auzit nici de Arghezi sau de Eminescu. Le pun melodii de Zavaidoc, Cristian Vasile, Maria Tănase sau Gică Petrescu. Am şi muzică lăutărească de tot felul. Aşa cum mie mi-a lăsat bunicul flaşneta, şi eu vreau să le las tinerilor muzica celor care au trăit aici, să nu uite de ei.

Hainele de unde le aveţi?

Prima dată când m-am îmbrăcat aşa am avut hainele făcute cadou de Mircea Dinică. Îşi sărbătorea ziua odată cu mine. Pălăria asta e de la el. A venit apoi George Mihăiţă şi mi-a scris pe ea „comedie”. Colaborez cu mai multe teatre, unde fac animaţie: Teatrul de Comedie, Ion Creangă, Metropolis. De la ei am şi ricşa şi cutia de lustrangiu de pe vremea lui Caragiale. Să vedem unde o să fie montată acum, de Zilele Bucureştiului.

Dai de tot felul de oameni care te îmbie cu arta sau perfomanceurile lor prin Centrul Vechi şi care au tot felul de vise, dar să fim serioşi, nimeni nu devine miliardar lucrând în stradă.

Citește mai multe despre Centrul Vechi: 

Telefornication: Centrul Vechi

Locuri Părăsite: Lipscani 26

Locurile bântuite din Bucureşti sunt bune de beţii