Un fotograf și-a surprins vecinii în momente intime în timpul izolării

Care e activitatea ta preferată în izolare? Poate că deja ești expert în copt pâine sau te-ai ras în cap. Sau poate doar o arzi pe Netflix și încerci să nu lași anxietatea să te cuprindă din toate părțile.

În schimb, fotograful londonez Chris Fernandez a ales să-și petreacă timpul în carantină documentând activitățile vecinilor lui.

La scurt timp după ce s-a anunțat perioada de izolare, și-a pus un semn pe fereastra dormitorului său din Londra, pe care a scris: „Fotograf profesionist, caut vecini dispuși să le documentez izolarea de la fereastră. Dacă sunteți interesați, aștept mesaj la numărul ăsta”. Într-o oră, avea deja răspunsuri de la mai mulți vecini care abia așteptau să fie fotografiați. Evident, de la câțiva metri distanță, pentru că Fernandez îi fotografiază de la fereastra lui.

Pe lângă faptul că i-a oferit ocazia să observe viețile intime ale londonezilor într-o perioadă fără precedent, Fernandez spune că proiectul l-a ajutat să se împrietenească cu persoanele pe care le-a fotografiat. Deja speră că persoanele din clădirea de vizavi vor participa la un party împreună cu el după ce se încheie izolarea. „În clădirea respectivă, există acces la un acoperiș care are o priveliște incredibilă”, a zis el.

Am vorbit cu Fernandez despre intimitatea umană – și despre cum e să-ți cunoști vecinii – în vremea coronavirusului.

VICE: Salut, Chris! Cum ți-a venit ideea asta?
Chris Fernandez: Întotdeauna mi-am dorit să documentez lucruri din realitate. De obicei fac portrete. Așa că atunci când a început pandemia, m-am gândit că ar trebui s-o documentez cumva. Ideea inițială a fost să fotografiez oameni care stau la coadă la cumpărături, dar apoi i-am observat pe vecinii de vizavi la ferestre. Clădirile sunt apropiate și îi puteam vedea clar, așa că m-am gândit să le documentez izolarea, proces prin care trecem cu toții în lunile acestea.

Au fost alți fotografi care ți-au influențat proiectul?
Toate fotografiile din această serie sunt cumva regizate, dar tot documentare sunt. E un tip pe nume Philip-Lorca diCorcia care are o serie intitulată Hustlers. E un proiect despre lucrători sexuali de pe stradă, toți bărbați. Îi plătea din fonduri primite de la stat, ca să-i fotografieze în diverse moteluri de prin Hollywood. A fost unul dintre primii fotografi care a blurat granițele dintre fotografia de tip documentar și cea regizată. El a fost o influență pentru mine, într-o oarecare măsură.

Te-ai așteptat să-ți răspundă atâtea persoane la anunțul pus în geam?
Sincer, mă gândeam că n-o să funcționeze deloc. Mă gândeam că o să-mi scrie câte unii să mă felicite pentru idee, dar mă așteptam ca majoritatea să mă creadă un dubios. La o oră după ce am pus anunțul, deja vorbeam cu o persoană care s-a oferit să pună un anunț la ea pe casa scării, să îmi găsească și alte potențiale modele.

Cum ai regizat vecinii care ți-au răspuns la anunț?
I-am telefonat fără să știu în ce camere stau și ce lumină au. Am vrut să arate cât mai natural posibil. Când îi spui cuiva să se întindă și să stea în fața laptopului, o să uite imediat de tine. Cea mai dificilă parte a fost cu luminile, le tot spuneam să le aprindă pe unele și să le stingă pe altele. Dar toți au fost prietenoși și dispuși să respecte indicațiile. Cred că se simt confortabil pentru că sunt la ei acasă.

Erai prieten cu vreunul dintre ei înainte de asta?
Nu, m-am mutat aici acum două luni. Dar acum cred că ne-am împrietenit, ne facem cu mâna de la geam, ne zâmbim. E drăguț, mai ales că ne-am cunoscut într-un mod așa de ciudat.

S-a întâmplat ceva ciudat pe parcurs?
Trebuie să închid lumina la mine când fac fotografiile, pentru că altfel se vede reflexia ferestrei mele în imagini. Așa că pun camera pe timer, pentru că fac fotografii cu expunere lungă, și are o lumină roșie care clipește în față. Tipul care locuiește chiar vizavi de mine nu m-a anunțat că vrea să participe la proiect, așa că nu-l fotografiez, dar cred că are impresia că o fac pentru că tot iese să se uite urât la mine sau să-mi facă poze cu telefonul.

Ah, deci crede că ești vreun voyeur dubios. Ce ai învățat despre intimitatea umană din acest proiect?
Că, în astfel de situații, oamenii sunt mult mai vulnerabili și tind să fie mai deschiși. Suntem cu toții într-o situație dificilă și ciudată.

Crezi că perioada asta îți va schimba stilul de lucru?
Am foarte multe proiecte, comerciale, în fashion. Dar acum mi se par inutile. Faci fotografii la lucruri pe care cineva vrea să le vândă. Mereu mi-a dat de gândit chestia asta, dar pandemia mi-a accentuat ideea.

Îmi place la nebunie să fac proiectul ăsta, să documentez acest proces de izolare. E ceva mai important decât ce fac de obicei. Mama mea e asistentă și uneori mă simt prost că, față de jobul ei, eu fotografiez oameni arătoși în lumină bună. Dar cred că e important să îi informezi și să îi distrezi pe ceilalți. Îmi place să fac asta și probabil o să continui cu astfel de proiecte după pandemie.

Mulțumesc, Chris!

Interviul a fost editat pentru claritate și concizie.

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.