Condamnații la moarte își vând operele de artă pe internet și sunt chiar mișto

Închisoarea San Quentin din California este cea mai veche din stat, are mai mulți condamnați la moarte decât oricare alt stat și una dintre cele mai longevive istorii pentru condițiile abuzive de încarcerare, de la tehnicile disciplinare din secolul al 19-lea, care includeau biciuirea la cele mai recente ca „cea mai mare pedeapsă din stat la capitolul siguranță la locul de muncă pentru eșecul în prevenirea răspândirii COVID-19”, conform Los Angeles Times. 

Are și un magazin de suvenire.

„I se spune programul de hobby aici, în San Quentin”, spune Nicola White, fondatoarea unui program independent și neafiliat numit ArtReach: Reaching Out with Art and Poetry from Death Row. „Toată situația cu COVID-19 a oprit aprovizionarea. Au oprit toate programele și, din păcate, deținuții nu au mai primit nici vizite de aproape un an.” Inițiativa lui White a început în 2016 ca o alternativă la magazinul de hobby (din care poți cumpăra doar online) și reușește să servească drept galerie digitală pentru operele de artă a aproape 40 de bărbați condamnați la moarte. Galeria conține bijuterii, picturi, schițe și poezie.

Mexico de Luis Maciel, 211,06 dolari pe Etsy. 

ArtReach a început în 2016 și nu dintr-un capriciu, ci din instinct. Cu mai mulți ani înainte să pornească programul, White, care locuiește în Marea Britanie și este o artistă talentată, s-a împrietenit cu un condamnat la moarte din San Quentin printr-o inițiativă de corespondență la distanță, demarată de organizația Lifelines. „După aproximativ patru ani am consolidat o prietenie grozavă prin corespondență”, spune ea. „Acum nu mai avem deloc asta, nu? Nu ne mai scriem scrisori.”

În cele din urmă, a aranjat o vizită la San Quentin. „Am petrecut în jur de cinci ore cu el acolo”, spune ea, „am vorbit despre tot, inclusiv despre arta pe care mi-o trimitea”. A aflat că el era unul dintre artiștii condamnați la moarte care-și vindeau propriile creații din închisoare. „Mi s-a părut minunat și l-am întrebat spontan dacă credea că alți artiști și-ar dori să facă o expoziție.”

Spre deosebire de programul de hobby-uri, pentru care nu mai există materiale de aproape un an, inițiativa lui White permite deținuților și/sau familiilor să obțină un procentaj mai mare din vânzări, fiindcă au un comision mai scăzut, iar astfel primesc mai mulți bani. „Nu mă vei mai găsi în magazinul de suvenire”, spune condamnatul la moarte, scriitor și grafician, William (Bill) Clark în timp ce povestește pentru VICE de ce preferă să lucreze cu White. „E o persoană atât de minunată și pozitivă. Lucrările sunt văzute și cumpărate de mai mulți oameni în magazinul ArtReach de pe Etsy.”

Cartoon (Desen animat) de Bill Clark, VÂNDUT

Clark e condamnat la moarte de ani de zile, unii dintre ei petrecuți la carceră. „Sunt aici din anul în care te-ai născut”, îmi spune la telefon. „Da, atunci am intrat la închisoare. Am fost condamnat pentru o crimă cu care n-am avut nimic de-a face.”

Moratoriul guvernatorului Gavin Newsom din California din 2019 a pus pe pauză momentan pedeapsa cu moartea. Dar White crede că ăsta e doar începutul a ceea ce noi, nu doar deținuții, trebuie să construim pentru un sistem mai bun de îngrijire. „Au fost unii oameni care au întrebat de ce le ofer deținuților o astfel de platformă. De ce ai vrea o operă de artă făcută de cineva care a comis o crimă?”, spune ea. „Dar mulți oameni s-au uitat la ea și au văzut mai mult decât un nume și un număr, mai mult decât o persoană care a comis o crimă. Văd o inimă.”

Autumn Buck (Cerb toamna) de Michael Combs, 43,74 dolari pe Etsy.

San Quentin a fost fondată în 1852 și a găzduit și nume celebre, de la Johnny Cash la Charles Manson. Din multe puncte de vedere este exemplul sistemului penitenciar american cel mai sever și inconfortabil de mitologizat; o locație iconică și un simbol pentru un sistem penitenciar național cu legături cu politica rasistă și desconsiderarea sănătății mintale. Și nu cruzimea creează întotdeauna negreșit actele de cruzime. Dar pentru condamnații la moarte cam așa se întâmplă, iar asta testează dorința unei persoane de a trăi. ArtReach doar te întreabă: Cum poate să arate vindecarea pentru toți?

Labyrinth of Hidden Realms (Labirintul Ținuturilor Ascunse) de Michael Combs, 153,11 dolari pe Etsy.

De când a fost demarat, Art Reach a avut mai multe expoziții virtuale și fizice cu operele deținuților. „Prima expoziție a avut loc aici”, spune White, „și a fost grozav că a adus expunere și a permis vocilor artiștilor să fie auzite. Ține cont că pedeapsa cu moartea nu există în Marea Britanie. Oricum, am făcut prima expoziție în Mill Valley, în apropiere de la San Quentin în urmă cu câțiva ani, iar oamenii au fost chiar impresionați. Universitatea Columbia a arătat multe opere de la deținuți într-un grup numit The Digital Abolitionist”.

Mai ales ca urmare a acuzațiilor de rasism din 2020, grupurile aboliționiste și muzeele subliniază cruzimea sistemului penitenciar din Statele Unite și arta care reușește să înflorească în ciuda acestor condiții; Marking Time: Art in the Age of Mass Incarceration (Marcarea Timpului: Arta în Vremuri de Încarcerare în Masă) poate fi vizitată la MoMA PS1 din Queens, New York până pe patru aprilie 2021. Dacă nu poți să ajungi, uite cartea expoziției:

Marking Time: Art in the Age of Mass Incarceration de Nicole R. Fleetwood, 36,75 de dolari (redusă de la 39,95 de dolari) la Bookshop. 

„Actul creației poate oferi cuiva o nouă perspectivă”, spune White despre natura terapeutică a programului. „Există o satisfacție și un element de stimă de sine pe care nu le poți găsi în închisoare.”

„Mă bucur doar că place cuiva din afară”, spune pictorul Alphonso Howard, care a fost condamnat la moarte în 1992. „Am fost autodidact aici. A trebuit să fac ceva cu timpul rămas. Să pictez a fost unul dintre lucrurile pe care a trebuit să le învăț ca să pot să înaintez. Era ori asta, ori mă autodistrugeam”

Just Music (Doar Muzică) de Alphonso Howard, 65,62 de dolari pe Etsy. 

În urmă cu 20 de ani, Howard spune că s-a implicat în programul de studiu și l-a deranjat când a fost retras. „L-au oprit după doi ani”, spune el pentru VICE, „pentru că nu au mai avut fonduri. M-a frustrat și demoralizat. A trebuit să găsesc altceva ca să mă țină motivat și să continui să mă îmbunătățesc.”

„Hai să-ți spun cum stă treaba”, spune Steve Champion, unul dintre poeții condamnați la moarte, care lucrează cu White prin ArtReach. „Sunt mulți indivizi aici care sunt artiști. Eu sunt scriitor și am un coleg cu care lucrez și cu care împărtășesc ce creez. E bine pentru mine că am pe cineva cu care să dezbat idei. Citeam multe despre politică și economie, iar scrierile mele au luat o notă analitică. Nu am vrut să scriu despre mine, ci despre lucrurile care se întâmplau. Abia mai târziu am început să-mi spun povestea.”

Celulă în miniatură pentru deținuții condamnați la moarte din San Quentin, făcută de Christopher Spencer, 656,17 de dolari pe Etsy.

Știm că terapia prin artă funcționează și oferă o eliberare sănătoasă sufletelor rănite. Gândește-te la Adolf Wölfli (1864-1930), unul dintre primele cazuri documentate (deși neglijente) de terapie prin artă. Bolnav de schizofrenie și după ce a comis mai multe crime, Wölfli a fost internat într-un sanatoriu elvețian pentru cea mai mare parte a vieții sale. În timpul ăla, a scris un manuscris de 25 de mii de pagini, a compus muzică și a pictat multe obiecte de mobilier și opere de artă ca să-și calmeze mintea. „În fiecare luni dimineață, lui Wölfli îi este dat un nou creion și două pagini mari goale”, a scris doctorului lui, Walter Morgenthaler în cartea sa din 1921, Ein Geisteskranker als Kunstler (Un pacient psihiatric ca artist). „Creionul este consumat în două zile: apoi trebuie să se descurce cu rămășițele salvate sau cu orice poate cerși de la alții. De multe ori scrie cu creioane de doar cinci până la șapte milimetri, ba chiar și cu vârfurile rupte, pe care le utilizează cu îndemânare, ținându-le între unghii.”

Astăzi, operele de artă ale lui Wölfli pot ajunge la peste jumătate de milion de dolari fiecare pe Sotheby, de obicei cu o descriere de tipul „un fost muncitor agricol închis într-un sanatoriu psihiatric pentru majoritatea vieții sale adulte…” ca să amintească privitorului că asta este artă de outsider. Dar mulți sunt de părere că etichetele de genul merită revizuite, dacă nu total omise. „Desigur că arta este prezentă pretutindeni, dar unii tind să exagereze conexiunile dintre munca, în mare parte, neinfluențată de regulile meseriei, și ce este ea de fapt”, scrie Scott Indrisek în Why „Outsider Art” Is a Problematic but Helpful Label. (De ce „Arta de Outsider” este o etichetă problematică dar utilă) „Cred că asta ajută validarea artei de outsider, care este bineînțeles o porcărie. În alte cazuri este doar o tactică de vânzări.”

Este o prescurtare pentru artiștii ale căror opere „nu sunt academice sau influențate de referințe artistico-istorice”, spune Indrisek, despre insistența de a categorisi artiștii într-un limbaj altfel. În plus, este 2021 și la fel ca în cazul mâncării sau a muzicii, pare că am evoluat cultural de la admirarea numai a artiștilor cu patalama. Georges Seurat a creat poantilism grozav. Același lucru se poate spune și despre deținutul din San Quentin, Keith Loker:

Pictură originală în cerneală făcută cu tehnica stippling de Keith Loker, 509,46 de dolari pe Etsy. 

„Nu am știut că sunt artist până pe la 30 de ani”, spune Daniel Landry, unul dintre artiștii condamnați la moarte. Astăzi se bucură să încerce tehnicile impresioniste. „Nu-mi place să mă repet sau să fac un anumit stil în continuu”, spune el. „Variază, știu ce nu-mi place. Mă critic foarte mult. Am primit mult feedback pozitiv, iar oamenii care îmi cumpără arta vor să știe cum și de ce am creat-o, așa că e destul de mișto. Majoritatea timpului nici nu știu de unde vine. Poate fi orice.”

Serene (Senin) de Daniel Landry, 241,63 de dolari pe Etsy. 

Clark spune că nu vrea ca creațiile lui să fie considerate „artă din închisoare”. „Ce vreau să spun prin artă din închisoare este să iei imaginile de acolo și să le pui pe hârtie sau alt mediu”, explică el. „Am vrut să fac artă despre problemele politice și sociale. Să dau naștere unei discuții. Asta e important pentru mine.” Ăsta este unul dintre lucrurile pe care ArtReach le face cu pricepere: creează un spațiu pentru deținuți în care să discute despre închisoare. Sau nu. Nu operează ca punct de vânzare pentru oameni care să aibă ceva de la condamnații la moarte, doar pentru noutatea perversă și astfel să fetișizeze trauma. Da, o parte din scopul ArtReach este să ofere un cadru deținuților ca să exploreze sentimentele legate de crimele lor sau timpul petrecut în închisoare. Dar înțelege și că, deși munca artiștilor poate fi născută din traumă, nu este definită de ea. Cere doar să fie luată în serios.

My Reflection de Tauno Waidla, 116,45 de dolari pe Etsy. 

Desen abstract în cerneală de Rodney San Nicolas, 342,67 de dolari pe Etsy. 

Labrador and a Rooster During a Hunt, 58,22 de dolari pe Etsy. 

The Empire of Karma de Michael Combs, 152,84 de dolari pe Etsy.

Poți să susții ArtReach și să afli mai multe despre artiștii de mai sus pe site-ul organizației; susține munca artiștilor pe Etsy; și urmărește proiectele ArtReach pe Instagram.

Editori de la VICE au selectat independent toate lucrările din articol. S-ar putea să primim un mic comision dacă le achiziționezi prin linkurile de la noi de pe site.