Cele mai penibile clișee pe care le repetă românii pe Facebook și trebuie să moară în 2017

În zilele mele bune, când nu-s hater suprem, îmi place să-i citesc pe românii care filosofează și polemizează pe Facebook. Crește inima-n mine când văd că bula mea virtuală conține oameni atât de inteligenți, citiți și informați. O mică problemă, totuși. Uneori, în spatele statusurilor interminabile atent construite, se ascund niște clișee pseudo-intelectuale care mă scot din minți. Genul de chestii care au fost repetate de atâtea ori de oameni aparent inteligenți, încât capătă valoare de adevăruri. Și de regulă nu-s adevăruri, ci jumătăți de adevăruri sau chiar mituri nesusținute de dovezi.

Ți le-am ales pe cele mai enervante, ca să-ți dai seama că e bine să te gândești de două ori înainte să dai share la orice mizerie:

E un clișeu pe care rareori ai să-l mai găsești în forma asta rudimentară, pentru că printre oamenii vag inteligenți a devenit destul de penibil să zici „ca la noi, la nimeni" neironic. E din aceeași categorie cu „Românica", „trăim în România și asta ne ocupă tot timpul" sau „ce țară frumoasă avem, păcat că-i locuită". Dar îl vei găsi sub diverse alte forme, ascuns printre plângeri fervente la adresa sistemului și a clasei politice. La fiecare scandal intens mediatizat, apar mereu sugestii mai mult sau mai puțin subtile că doar la noi se putea întâmpla așa ceva.

De exemplu, cazurile de corupție. Mulți părerologi reacționează la ele de parcă noi am fi inventat mita, abuzul în serviciu, nepotismul și corupția-n general. Și nu, îmi pare rău să-ți spun, corupția nu-i deloc o chestie proprie românilor. Nici p-asta n-am inventat-o noi. Un scurt research pe Google și Wikipedia îți va arăta că, cel puțin în Europa, e o chestie întâlnită la mai toate fostele republici sovietice sau comuniste. De exemplu, un raport Transparency International din 2015 arăta că cinci țări est-europene încă sunt grav afectate de corupția endemică. E suficient să citești câteva pagini ca să recunoști aceleași probleme pe care le are și România, ba uneori chiar mai grave.

De asemenea, predispoziția la acest cancer numit „corupție" nu-i dată doar de poziționarea noastră în spatele Cortinei de Fier înainte de '89, ci și de latinitatea poporului român. Conform Indicelui de Percepţie a Corupţiei (IPC) al aceluiași Transparency International, statele vorbitoare de limbi latine sunt printre cele mai corupte din Uniunea Europeană. România, Italia, Spania și Portugalia -  toate au un indice mai scăzut decât statele centrale sau nordice, gen Germania, Marea Britanie sau Finlanda. De țările din America Latină nici nu mai are rost să zic, partea aia a lumii e aproape complet înroșită pe harta mondială a corupției.

Deși-s ateu și-n general dezgustat de tot ce înseamnă ortodoxie, simt cum îmi crește o funie-n jurul gâtului de fiecare dată când are loc un atentat islamist în Europa și diverși gânditori bine intenționați țin să ne aducă aminte că nu doar musulmanii-și iau religia foarte-n serios. Fix atunci, când nu știu câte zeci de oameni au murit iarăși din cauza unei ideologii nocive, se trezesc ei să spună: „Băi, calmați-vă, că-i avem și noi p-ai noștri".

Sigur, e un sâmbure de adevăr în asta. Îi avem și noi p-ai noștri, așa e. Doar că-i puțin retardat să sugerezi că există grad de comparație între ce fac ai noștri ACUM și ce fac ai lor TOT ACUM. Adică serios, cum poți spune că niște idioți care plantează porci prin București și dezbat intens despre cât de murdar e fututul în cur joacă la același nivel cu niște idioți care se detonează-n public, trag în public sau intră cu tiru-n public?

Sau cum poți pune semnul egal între propaganda obosită a Bisericii Ortodoxe și a organizațiilor satelit cu execuțiile filmate ale Statului Islamic? Da, Coaliția pentru Familie vrea să interzică căsătoriile între persoanele de același de sex. Știi ce fac fundamentaliștii musulmani cu homoxexualii? Îi aruncă de pe clădiri. Sau ăia mai „moderați" îi forțează să-și schimbe sexul ca să nu-i omoare. Urăsc ambele categorii homosexualii? Da. Sunt ele la fel de sinistre când vine vorba de fapte? Nu, nu prea.

Din aceeași categorie de gânditori bine intenționați fac parte și cei care au impresia că educația e soluția universală pentru toate necazurile lumii. Oamenii sunt săraci din lipsă de educație. Oamenii nu votează pe cine trebuie din lipsă de educație. Oamenii se îmbolnăvesc din lipsă de educație. Practic, tot ce-ți trebuie-n viață sunt niște clase-n plus, eventual o facultate și aia e, scapi de orice belea.

Din păcate, realitatea îți arată deseori că educația nu-i suficientă pentru a reuși în viață. Și nici nu te face neapărat mai deștept. Și nici nu va prezice pe cine vei vota la următoarele alegeri. De exemplu, mișcarea anti-vaccin nu-i compusă doar din analfabeți speriați de televiziuni și documentare care de fapt nu-s documentare. Olivia Steer are liceul terminat, are și-o facultate terminată - atunci de ce e așa proastă? Îi mai trebuia o facultate? Un master, eventual un doctorat? De câtă educație ai nevoie mai precis ca să fii mai puțin ignorant?

Într-o țară cu un sistem de învățământ atât de lamentabil, mi se pare puțin curioasă obsesia asta cu educația. Poate-s io provincial rupt în fund și am avut ghinion de școli proaste, dar nu știu, n-am simțit niciodată că ce mă învățau ăia acolo mă făcea mai deștept. Singurul lucru pentru le mulțumesc e că m-au alfabetizat, dar asta o puteau face și ai mei dacă ar fi avut mai mult timp liber. În rest, mi-a cultivat doar capacitatea de a memora mecanic lucruri, nu și gândirea critică.

Deci nu-i vorba despre cantitate, ci despre calitate, iar intelectualii virtuali ar trebui să înțeleagă că educația-n sine nu-i suficientă pentru a rezolva problemele neamului.

Un alt clișeu des întâlnit printre oamenii de bine ai Internetului este că adevărul se află întotdeauna la mijloc. Mi s-a acrit să văd oameni din lista mea veșnic preocupați să nu supere pe nimeni, să nu dea niciodată verdicte prea categorice.

Cel mai des îi întâlnești în discuțiile despre politică sau religie. În politică, sunt genul de oameni care declară că ei sunt de centru. E foarte safe să spui că ești centru, în felul ăsta eviți cu grație nervii pe care ți i-ai putea face asumându-ți o poziție ideologică. Spui că stânga are dreptate în nu știu ce privință, dar are și dreapta dreptatea ei în nu știu ce altă privință și gata, te-ai spălat pe mâini, nu te mai poate trage nimeni de urechi.

Când vine vorba despre religie, lucrurile stau aproximativ la fel. De exemplu, e foarte trendy în ziua de azi să spui că ești „spiritual, dar nu religios". Gen, tu crezi în câteva lucruri supranaturale, paranormale, care nu pot fi explicate prin intermediul științei, doar că nu-ți place religia instituționalizată. E mai lejer să spui asta decât să admiți că ești ateu sau agnostic, pentru că, să fim serioși, ateii și agnosticii sunt enervanți, știu din experiență. Așa cum e mai social acceptabil să zici „TOTUȘI EXISTĂ CEVA ACOLO" și apoi să dai ceva citat din Deepak Chopra decât să repeți papagalicește hatererile anti-teiste ale lui Richard Dawkins.

Și da, uneori adevărul chiar poate fi undeva la mijloc. Uneori, lucrurile chiar sunt mai complexe decât par la prima vedere. Dar nu întotdeauna. Alteori, chiar se întâmplă ca doar una din tabere să aibă dreptate, oricât te-ai da tu cu fundul de pământ că viața e nedreaptă și ar trebui să ne înțelegem toți ca frații.

Acum, deși am spus că mă exasperează oamenii de acest fel, înțeleg perfect de unde vine atitudinea asta. În viața de zi cu zi, nici mie nu-mi place să fiu prea categoric, mai ales în prezența unor necunoscuți. E greu să fii tupeist când ești înconjurat de oameni mai impunători și mai puțin anxioși decât tine. Dar nu înțeleg de ce te-ai abține și pe Internet, izolat în bula ta virtuală. Măcar acolo fii sincer cu tine însuți, lasă politețurile și jumătățile de măsură pe seama lumii reale.

Ar mai fi altele, dar astea-s cele mai des folosite și cele mai cauzatoare de suferință. Îi rog pe oamenii cu păreri să nu mai apeleze la ele. Să folosească altele, care-mi confirmă mie bias-urile. Alea-s bune.

Citește mai multe despre Facebook:
Cum să faci anul 2017 mai puțin penibil pe Facebook Am vorbit cu Ioana Stăniloiu, cea mai puternică femeie-politician de pe Facebook M-am făcut PSD-ist pe Facebook, timp de o săptămână, ca să văd dacă-mi iau înjurături