Comuniştii români spun „Je suis Ceauşescu!” la mormântul dictatorului

În fiecare an, mă uit ca prostul la TV, la pensionarii care vin să aducă elogii la mormântul lui Ceauşescu de ziua lui. Se adună până-n 50 de oameni în cimitirul Ghencea, cu pancarte, cu printuri la rezoluţie cancer cu Tovarăşu' şi toţi le spun jurnaliştilor cât de bine era pe vremuri, când copiii nu-şi injectau marijuana pe nas şi ascultau muzică profundă precum cântecele de beţie şi babardeală ale lui Dan Spătaru. Ca să văd dacă situaţia e chiar aşa ca la tembelizor, m-am dus şi eu ieri, la mormântul Întâiului Analfabet al Ţării şi m-am întors în redacţie cu un pliant cu trădătorii de ţară, un certificat de adeziune la un partid muncitoresc inexistent şi un calendar sexi cu Ceaşcă şi Coloana Infinitului.

Am intrat în cimitirul Ghencea la nouă dimineața, când abia ajunseseră vreo doi oameni şi vreo două televiziuni, şi atmosfera era cam tristă şi rece, plus că aveam toţi noroiul până la gleznă, că aleea principală era un şantier. Acolo, am dat de un domn care a vrut să-şi arate respectul pentru dictator înainte să înceapă circul mediatic: „L-am iubit foarte mult pe Ceauşescu, pe timpul lui. Trebuia condamnat la domiciliu, nu ucis de Crăciun, ăsta e blestemul poporului nostru."

Povestea lui e povestea tuturor de acolo. Pe vremuri ducea o viaţă bună, era macaragiu la o întreprindere de stat, era respectat, apoi a venit Revoluţia. I s-a privatizat întreprinderea, a fost transformată în cartier de vile şi el a ajuns portar şi apoi măturător de stradă. Acum, tot ce i-a mai rămas e evenimentul ăsta anual, în care vine să stea în frig şi să fie băgat în seamă de presă. De fapt, ăsta e motivul pentru care vin mereu oameni aici. Toţi abia aşteaptă să le pună cineva microfonul sub gură, toţi se aşază la poze cum vrei tu, din simplul motiv că e unul dintre puţinele momente în care simt că îi pasă cuiva de părerea lor.

Tudor Angheluţă a acaparat toate discuţiile despre Ceauşescu şi-i apostrofa pe toţi care încercau să zică ceva cu replica „Linişte şi lasă-mă dom'le să vorbesc, că toată lumea vorbeşte liber aici."

Treptat, s-au mai adunat câteva zeci de oameni şi unul dintre membrii de vază ai partidului, numit Angheluţă, a citit tot felul de manifeste comuniste, de la poeme despre iubire tandră de PCR scrise de Ceaşcă, la un document numit „Trăsăturile comune dintre tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi Iisus Hristos": s-au născut în sărăcie, într-o iesle de paie, ţineau la săraci, au reprezentat anul zero pentru epoca lor și au fost trădaţi de evrei.

Ura faţă de evrei, romi, unguri şi armeni era destul de răspândită între oameni. La un moment dat, Angheluţă enumera duşmanii de stat care l-au asasinat pe martirul de Ceaşcă şi fiecare-şi primea eticheta rasistă: „Ion Iliescu, ţigan-jidan, Petre Roman, jidan-spaniol, Gelu Voican Voiculescu, jidan-evreu." Cei care au ieşit în stradă la Revoluţie erau consideraţi „naivi, inculţi şi trădători." Şi nu li se promitea nimic bun: „Lasă că-i prinde DNA-ul. Ai văzut cum l-au prins pe Cristian David, fostul ministru al Afacerilor Externe, cu cinci sute de mii de euro? Şi eu n-am bani nici să trec strada!"

Femeia asta a avut o determinare de oţel şi a scandat aceleaşi lucruri timp de trei ore, oricât o certau ceilalţi comunişti să respect solemnitatea clipei. Ea venise ca să-l răzbune pe Ceauşescu, nu ca să-l comemoreze. Era supărată că Mihai Gâdea îl făcuse criminal şi analfabet pe tovarăş, cu o seară înainte, într-o emisiune d-aia tipică de pe Antena 3, în care bat apa-n piuă despre cum ar trebui să revină monarhia, ca să facă audienţă pe seama proştilor: „Fir-ai al dracului Gâdea cu regele tău cu tot, care a furat tot din ţara asta! Analfabet eşti tu cu regii tăi! Tu şi ăia care ne-aţi nenorocit şi aţi votat criminalul ăsta de Iohannis care fură copii! Şapteee case!!!"

Mai toţi comuniştii dezbăteau victoria socialiştilor de la Syriza din Grecia sau problema ascensiunii lui Iohannis la putere. Concluzia generală era că ăia din străinătate au primit de la Merkel 19 milioane de dolari în fonduri europene, pe care iniţial trebuia să le primească România, dar au ajuns în buzunarele tineretului drogat din diasporă, care a împărţit banii cu rudele sărace, ca să-l voteze pe Iohannis. Un tip secretos care se prezenta ca fost maior de securitate mi-a spus că, de fapt, Ponta a câştigat cu 53%, dar „a venit ordin de sus să iasă neamţul." Cum adică de unde de sus? Reptilienii Annuaki veghează!

Totuşi, mulţi aveau o atitudine relativ pozitivă faţă de preşedintele liberal, pentru că a fost în UTC şi pentru că alternativa Ponta era mai rea. Actualul prim-ministru era considerat protejatul lui Iliescu, care, aparent, e duşmanul de moarte al comuniştilor, pentru că l-a trădat pe Ceauşescu „susţinut de Uniunea Sovietică şi americanii de la Fondul Monetar Internaţional".

Mai târziu, a sosit şi Petre Ignatencu, preşedintele Partidului Comunist Român, cu o delegaţie cu coroane de flori şi nişte calendare cu Ceauşescu. Era supărat că presa îi consideră nostalgici pe el şi pe colegii săi şi a spus că, deşi e nemulţumit că președintele Klaus Iohannis s-a luat de comunişti, e de acord cu crearea unui muzeu al comunismului. De fapt, susţine crearea a două muzee, unul făcut de anticomunişti şi unul de comunişti. E cumva cum au americanii muzee ale creaţionismului, unde ţi se spune că dinozaurii n-au existat niciodată sau că erau balauri biblici. Cât a vorbit el, cineva a pus cartea lui Klaus, Pas cu Pas , lângă biografia lui Ceauşescu, dar a fost dată jos repede. Pe lângă asta, a dat şi el în Iliescu, iar colegii săi au spus că trebuie montat un bust de bronz al lui Ceauşescu în Parcul Izvor, dar să nu-şi mai plimbe toţi ciudaţii câinii căcăcioşi pe acolo, că e monument istoric.

Spre final, fiecare din cei 50 de oameni era pe filmul lui, fiecare ţinea un discurs separat la cameră, în faţa unui prieten sau în gol, fiecare dezbătea o conspiraţie nouă comisă de „jidanii evrei de la FMI". La un moment dat, în timp ce doi comunişti de vreo 30 de ani se certau care avea dreptul să citească primul o poezie deasupra mormântului, o bătrânică s-a apucat să bea dintr-un pet de vin de ţară, lăsat de pomană, în timp ce câţiva jurnalişti de la tabloide o susţineau cu urarea: „Dă-l tot pe gât, mamaie!" Unul dintre liderii comunişti a urlat: „Tovarăşi, haideţi să nu facem circ!" Atunci m-am tirat, că mi se făcuse greaţă.

Dar, dacă las deoparte toate miştourile şi toată demenţa, e vorba de nişte oameni bătrâni şi trişti care nu au altceva în viaţă decât ziua asta rece şi dementă. După cum am mai scris şi-n cazul pelerinajelor la moaşte, la o anumită vârstă rămânem toţi fără prietenii ăştia circumstanţiali pe care îi avem acum şi ne rămân foarte puţine forme active de divertisment. Vârsta de pensionare în România e una sinistră. Lipsa de bani, depresia şi starea precară de sănătate îţi oferă doar ore de vegetat în faţa televizorului, aşa că mi se pare de preferat să faci un pelerinaj la moaştele lui Ceauşescu şi să iei o gură de aer, chit c-o iei din mocirla cimitirului Ghencea, la un eveniment haotic, plin de nervi şi blesteme.

Urmărește VICE pe Facebook.

Citeşte mai multe despre comuniştii români:
Am petrecut o zi cu liderul Partidului Comunist Român Ce fac comuniştii români la 25 de ani de la Revoluţie Viaţa de zi cu zi în România comunistă