​Cum e să crești în sânul Mafiei

Mitologia și notorietatea Mafiei a fost romanțată mult timp pe ecrane. Cultura pop a glorificat mereu stilul de viață al gangsterilor și codul lor de principii. Dar, de multe ori, realitatea nu seamănă deloc cu Goodfellas sau The Godfather. Pe străzile rău famate din Brooklyn, viața e dură și uneori singura ta opțiune e să te asociezi cu Mafia.

Frank DiMatteo s-a născut pe Cross Street în carierul Red Hook și a crescut în sânul unei familii de mafioți. Când ești mic și te ciupește de obraji Crazy Joey Gallo până îți dau lacrimile de durere cum îi dădeau lui DiMatteo, copilăria ți-e plină de aventură. În noua lui carte, Băieții de pe strada President: Crescut de Mafie, care a fost lansată pe 26 iulie, DiMatteo povestește cum a fost să crească înconjurat de gangsteri.

Tatăl și nașul lui erau amândoi susținători ai infamilor frați Gallo. Unchiul lui DiMatteo i-a fost bodyguard lui Frank Costello și unui cap al mafiei genoveze. DiMatteo a renunțat la școală la o vârstă fragedă și a început să umble cu băieții de pe strada President, cunoscuți drept familia mafiotă Gallo, o facțiune a familiei Colombo. A asistat la războiul declanșat de familia Gallo pentru preluarea conducerii din mâna familiei Colombo.

DiMatteo se consideră un supraviețuitor al Mafiei. Mulți dintre tovarășii lui au ajuns în portbagajul unei mașini sau pe fundul vreunui râu, pe când el e încă în viață, la 58 de ani. Și spre deosebire de mulți mafioți care și-au dezvăluit povestea vieții, DiMatteo nu e un șobolan pârâcios. A plecat din mafie pe la începutul anilor 2000 cu integritatea intactă și locuiește în continuare în Brooklyn. Am vorbit cu el ca să aflăm cum era să lucrezi pentru Mafie pe vremuri, cum a schimbat lucrurile cultura anilor '60 și cum a ajuns să înființeze Mob Candy, o revistă despre cultura Mafiei.

VICE: Cum a fost să crești într-o familie de mafioți în Brooklyn în anii '60 și '70?
Frank DiMatteo: Aveam opt, nouă ani și mă durea în cur. Eram un puștan. Nu înțelegeam foarte bine care era treaba cu Mafia pentru că pe atunci nu se vorbea așa de mult despre asta și nu existau cărți și ziare ca acum. Cam pe la zece ani am început să observ că unchii mei erau diferiți de ceilalți oameni. Șopteau mult între ei și se îmbrăcau diferit față de alte familii. Pe la 12 sau 13 ani, știam cine sunt și cu ce se ocupă. Pe la 13 ani, am început să conduc și să învăț mai multe despre acel stil de viață. Știam deja exact ce se petrece. Nu am omorât pe nimeni la vârsta aia, dar mergeam cu ei prin cluburi. Îi conduceam cu mașina de colo-colo pentru că eram înalt și nu păream așa de mic. Mergeau pe la tot felul de restaurante și cluburi de striptease. Conducând mașina, am aflat și eu care le erau afacerile.

Nașul meu e Bobby G. Bobby era unul dintre trăgătorii echipei G. A vrut să fie nașul meu și eram foarte apropiat de el. Și pe el l-am plimbat mult cu mașina prin anii '70. Bobby era un personaj, un uciga; cu sânge rece, dar și un glumeț și un farsor, ușor schizoid. Dacă nu-l cunoșteai,l nu înțelegeai nimic despre el. Astfel de personaje sunt foarte dubioase și creează multă confuzie.

Era ca un job normal? Apăreai în fiecare zi și aveai atribuții?
Nimeni nu-mi spunea în detaliu ce avem de făcut în fiecare zi. Și nici nu voiam să știu, pentru că e periculos să ai prea multeinformații. Dar mai auzeam povești de la oameni și nu-mi venea să cred că le-au aflat.

Cum era viața mafioților pe atunci?
Toată lumea își făcea treaba pe domeniul lui. Unii făceau jafuri mici, alții jafuri mari. Era o competiție acerbă între familii. Era la începutul anilor '70 și nu prea ploua cu bani. În fiecare zi duceam câte o luptă. Făceam contrabandă cu țigări ca să facem niște mărunțiș. Eram o gașcă unită și toți aveam personalități diferite: unul era morocănos, unul amuzant, unul futăcios, altul bețiv, altul drogat. Aveam și portoricani în gașcă, și sirieni. Aveam și un tip evreu. Era un circ.

Cum era Crazy Joey Gallo?
Joey a plecat când aveam vreo cinci-șase ani. L-au băgat la zdup. A ieșit când aveam vreo 16,17 ani și l-am văzut timp de un an. Joey era Joey. Era un tip înfricoșător. Îi scânteiau ochii. Zâmbea. Dar nu era de glumit cu el. Pe de altă prte, dacă erai de partea lui, nu aveai de ce să te temi. Dar când s-a întors – lipsise zece ani, îți dai seama – s-a apucat de băut. Conducea și afacerile, dar stătea mult în oraș. Nu prea părăseam cartierul.

Joey stătea în oraș cu nașul meu și Pete Grecul. Îl vedeam o dată pe săptămână dac avea, noroc. Mai venea pe la club. Era nebun rău. Funcțional, dar nebun cu acte. Nu se temea de nimic. Era ca gangsterii din 1920. Făcea ce avea chef, spunea ce avea chef. Nu-și închipuia că o să-l împuște vreodată cineva, nimeni n-avea coaie s-o facă - așa funcționa el. Dar acum știm că se înșela. Ieșise abia de un an când l-au omorât.

Ce impact au avut anii '60 asupra tinerei generații de gangsteri care i-au urmat?
Ne-au afectat pe toți într-o oarecare măsură. Noii băieți erau diferiți de băieții din anii '20. Aceia trăiseră în sărăcie, pe când ăștia nu mureau de foame chiar așa. Erau doar buni la rele. Plus că fumau o grămadă de iarbă. Prin anii '20, '30, '40 nu se fuma în halul ăla. Dar mafioții ăștia moderni fumau în stradă și mureau de râs. Erau nebuni la cap. Totul s-a schimbat. Nu mai ascultau de regulile de pe vremuri, râdeau de ele.

Cum ai reușit să părăsești Mafia și să nu faci închisoare?
Am avut noroc. Am avut și viziune. Dar am avut mare noroc să scap, cu toți pârâcioșii ăia. Toată lumea pâra pe toată lumea, toți boșii au intrat la pușcărie și nu mai avea cine să ne împiedice să plecăm. Am plecat liniștiți, ușa era larg deschisă. Nimeni nu ne-a sunat măcar. Am avut noroc până la capăt.

Cum ți se pare Mafia de azi?
Nu au idee ce fac. Sunt tineri. Lucrează cu oameni care habar n-au de nimic pentru că mulți dintre cei care știau una-alta sunt morți sau la pușcărie. Sunt mulți trădători. N-are cine să-i învețe pe ăștia noi.

Jumătate dintre șefi nici nu mai au porecle sau nu le poți spune pe poreclă în public. Nici nu se mai sărută între ei în public. Se tem de orice. E o mare glumă. Nu mai există respect. Toate celelalte găști râd de tine: albanezii, rușii. Nu mai există respect. Există două sute de pârâcioși și niciunul nu e mort. Umblă liberi.

Urmărește-l pe Seth Ferranti pe Twitter.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre Mafie pe VICE:
Cum m-a salvat mafia rusă cât timp am stat într-o închisoare din Dubai
Femeile care se luptă cu mafia
Mafia rusească a băgat bani în restaurantul părinților mei