Sănătate

M-am lăsat „operată pe creier” de o doctoriță găsită pe stradă

Experiența a durat o oră, în încercarea de a mă relaxa. Dar, de fapt, pentru ce plătesc?
17.1.19
doctorita
Foto: Daisy Schofield  

Mi-am petrecut destul de mult timp fiind stresată. Pe vremea când eram freelancer, mă rostogoleam din pat și culegeam o doză de Red Bull, dintr-o mișcare scurtă, exersată. Apoi dădeam pe gât doza aia înainte să mi se fi deschis de tot ochii. După care mă așezam la laptop și tastam până-mi aminteam să mănânc ceva care consta într-o mână de cârnăciori de la Linda McCartney. Asta e viața pe care ți-ai ales-o, poate că-ntr-o zi o să ai parte și de niște relaxare.

Publicitate

Zilele astea mă simt mai puțin stresată. Am un job care nu mă distruge și mi-am făcut un obicei din a prioritiza chestiile care-mi aduc fericire, cum ar fi să mănânc orez expandat în pat sau să joc „Word Up”, de la Chromeo, pe Dance Mat. Dar tuturor ne-ar prinde bine mai multă relaxare - mai ales dacă ești milenial epuizat. Cei mai mulți dintre noi sunt faliți. Apartamentul în care stai cu chirie e plin de igrasie. Mobila de la IKEA se face bucăți. Îți petreci timpul - timpul tău prețios, finit, în viață - în birouri sau în spatele unei case de marcat sau pe unde îți mai plătești din facturi. Capitalismul e de căcat etc.

Ăsta fiind motivul pentru care, atunci când mi s-a înmânat cartea asta de vizită pe stradă zilele trecute, m-a intrigat.

1547221316241-IMG_1627

„Ultra-relaxant” și „operație pe creier” nu sunt două concepte care să se potrivească, de obicei, dar la fel se poate spune despre multe chestii - cartofi prăjiți de la McDonald's cu shake-uri de ciocolată, yoga și o cameră în care sunt 33 de grade Celsius - ceea ce nu-nseamnă că n-ar trebui să le încerc.

Așa că, de îndată ce m-am întors la birou, i-am trimis un e-mail „doameni doctor Leon”, solicitând o programare cât de curând. Mi s-a răspuns să vin a doua zi la 12:30 după-amiaza, să sun la sonerie și să-mi încep călătoria către a deveni o versiune mai bună a propriei persoane. Când a venit momentul, mi-am târât hoitul ciufulit până pe Brick Lane, unde se află „clinica” și am luat-o cu mine și pe interna noastră Daisy, ca să facă niște poze.

fake brain surgery less stressed

La sosire, am fost întâmpinată de doctorița Leon (cunoscută altminteri drept Sofi Lee-Henson, creatoarea sistemelor XNN), care purta un halat alb și ținea în mână un clipboard. „Ce mă bucur să te cunosc”, a spus ea entuziasmată și m-a dus către ceea ce semăna cu biroul unui maseur, însă cu o tentă vag medicală și cu miros ușor de uleiuri esențiale. „Te rog, fă-te confortabilă.” A indicat un fotoliu moale, înainte să-mi pună niște clipuri preîntregistrate cu oameni care arătau a cercetători și care vorbeau despre cum pot să devin „un eu mai bun” prin „îmbunătățiri neuronale”.

Am fost apoi rugată să completez un formular, unde am scris despre cât sunt de fericită la ora actuală, pe o scară de la 1 la 10 (șapte, uneori opt); dacă prețuiesc mai mult iubirea, cunoașterea sau puterea (iubirea); și ce vreau să obțin în urma ședinței (creativitate, productivitate, o combinație între cele două?). Apoi am fost condusă către un scaun de masaj aflat într-un colț, unde doctorița Leon mi-a pus niște ochelari de protecție și o pereche de căști pe cap și a lăsat niște muzică în surdină.

Publicitate

„Te simți comod, domnișoară Jones?”, m-a întrebat. Am dat din cap. „Atunci o să începem.”

1547470581347-DSC00933-copy

Nu prea pot să explic ce s-a întâmplat mai departe. Doctorița Leon mi-a dat cu un spray mentolat în gură („asta-i poate face pe unii pacienți să halucineze”) și m-a frecat cu un gel neidentificabil pe frunte. Mi-a vorbit despre microcipul pentru „un sine mai bun” și despre cum va fora acesta în „sacul meu cerebral”. La un moment dat, capul a început să-mi vibreze ușor, de parcă mi-ar fi rulat un Nutribullet mai moale peste față. Ca persoană care are o senzație soră cu reacția senzorială meridian autonomă când merg să mă pensez, experiența mi s-a părut extrem de relaxantă. Când mi-a spus că s-a încheiat „procedura” și că pot să mă ridic, m-am simțit amețită, ca și cum mi-ar fi făcut cineva un masaj la cap sau aș fi tras un pui de somn.

Evident, mi-am dat seama destul de rapid că Sistemele XNN sunt, în esență, teatru imersiv. E prea ciudat, prea absurd, ca să fie altceva. După, când nu mai era în personaj, Sofia mi-a spus că a demarat proiectul acum șase ani, în același timp cu studiile de licență în Design grafic la Central Saint Martins.

„Nu sunt prea spirituală”, mi-a spus aceasta. „Nu mă omor după yoga, n-aș putea niciodată să mă apuc de meditație. Așa că am început să mă gândesc ce punct de acces aș putea folosi ca să devin mai interesată de mindfulness și wellness - și ăsta a fost pentru mine SF-ul. Era vorba exclusiv despre crearea de escapism, care depindea de spectator - și primești la fel de mult pe cât oferi.”

1547470593690-DSC00940-copy

Scopul Sistemelor XNN - care au început ca o ramificație a Cinemaului Secret - poate fi considerat, în mare, „divertismentul”. La Sofia vin destul de multe cupluri la prima întâlnire, de exemplu, și e clar cu intenția de a le oferi un spectacol. Dar se potrivește binișor și cu ideile vagi, nebuloase, despre „wellness”, iar mulți oameni vin strict pentru scopul ăla. „Țelul meu actual e să explorez teatrul și experiența ca terapie”, scrie pe site-ul de rezervări. „Prin explorarea de tehnici terapeutice aflate astăzi în uz, compania mea XNN aplică metode experiențiale, oferind posibilitatea escapismului și a libertății pentru explorarea publicului.”

Evident, toate astea sunt foarte vagi, iar Sofia n-are nicio calificare formală în terapie sau medicină și nici nu susține așa ceva. Dar ridică, totuși, niște întrebări interesante când vine vorba de eforturile pe care suntem dispuși să le depunem ca să ne simțim mai puțin stresați. Când dai oricât pe un masaj sau pe un tratament facial cu plasmă sau pe ventuze sau pe un bazin pentru privare senzorială, de exemplu, oare chiar plătești „procedura” și presupusele sale beneficii sau plătești pentru o oră în care să simți că cineva are grijă de tine? În multe privințe, o falsă operație pe creier nu diferă de niciuna dintre chestiile alea.

Publicitate

Tratamentele astea mai sunt și considerate nevinovate. Dacă zaci în pat în mijlocul zilei în loc să muncești, ești văzut drept leneș. Când zaci într-un scaun de masaj, după ce ai dat 40 de lire pentru o procedură „terapeutică” (atât ar fi costat această ședință) pur și simplu ai grijă de tine.

1547477497345-bottle-and-arm-band

N-am plecat de la „operație” cu mâna goală. Sofia îmi pusese o brățară medicală la mână când am ajuns, iar când am plecat, mi-a oferit un borcan de „soluție de dezvoltare”, pentru „îngrijiri ulterioare”. Evident, în borcan nu era nimic. „Umple-o până la baza gâtului cu lichidul tău preferat”, scria pe etichetă. „Bea-l și repetă de până la trei ori.”

Într-un fel, sticla e o bună metaforă pentru toată tărășenia. Scuze că o să sun ca un elev care dă bacul la filosofie și tocmai l-a descoperit pe Karl Marx, dar într-un mediu atât de solicitant ca al nostru - care te învață că munca înseamnă bani și banii sunt succesul și, ca atare, relaxarea e anti-bani și relaxarea e anti-succes - e greu să-ți faci timp pentru sine. Relaxarea e atât de pasageră și adeseori atât de plină de vinovăție că poate fi mai ușor de savurat când e deghizată în ceva medical, ceva benefic pentru propria îmbunătățire, ceva ce te-ar putea face mai productiv.

Sau poate sunt doar eu foarte pesimistă pe tema asta și-ar trebui să mă întorc la treabă.

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.