Toate întrebările care îți vin în minte după simularea apocaliptică de cutremur din București

Fiecărui om îi este frică de moarte. Din acest punct de vedere, noi, bucureștenii, iar le luăm fața ardelenilor, moldovenilor, muntenilor și, în general, restului lumii: în cazul nostru, frica de moarte e dublată de frica de cutremur. Dacă trăiești în Capitală, cutremurul face parte din viața ta.

Acesta este și motivul pentru care, dacă ești un bucureștean responsabil, ai toate motivele să ridici o sprânceană a îngrijorare în aceste zile când are loc, în Capitală, cel mai mare exercițiu de intervenție, în caz de cutremur, din istoria modernă a României. Exercițiul se cheamă „Seism 2018”, iar scenariul său pleacă de la premisa că Bucureștiul a fost grav afectat de un cutremur de 7,5 grade pe scara Richter.

Conform aceluiași „scenariu”, cutremurul s-a produs sâmbătă, la o oră relativ convenabilă: 8.37 dimineața. Acum, după „trei zile” de exerciții în care s-au testat capacitățile de intervenție, coordonare și de căutare-salvare din partea SMURD, IGSU și Ambulanței, avem deja mai multe date furnizate de către oficiali. Și, în egală măsură, câteva întrebări și semne de îngrijorare.

În primul rând, e foarte bine că se face exercițiul acesta. Pompierii și echipajele SMURD sau ale Ambulanței exersează „pe viu” capacitatea de a ajunge la locul calamitat, „structurile” testează pe bune cât de bine se pot coordona între ele, orice simulări realizate în condiții cât mai aproape de realitate creează automatisme benefice și ajută, în cazul echipelor de intervenție, la moral și întărirea încrederii în forțele proprii. Jandarmii sunt și ei puși să facă alte treburi utile, fără să apeleze la bastoane și gaze, cei din MApN testează și ei protocoale NATO valabile pentru astfel de situații. E bine.

Cifrele „dezastrului” sunt rostite, la intervale regulate, în conferințe de presă în care vioara întâi este secretarul de stat Raed Arafat. După trei zile avem, așadar, peste 3 000 de persoane decedate, peste 5 000 rănite, 40 de mii fără adăpost, 35 de mii fără electricitate și 45 de mii fără apă potabilă. Cifrele astea au fost citite de Arafat pe un ton calm și cu o răceală ce trădează un profesionalism glacial. Logic, omul a citit niște simple numere de pe o foaie. Vorbim, totuși, de niște victime virtuale. Niște pixeli băgați într-un soft de criză care aprinde niște beculețe în centrele de comandă.

Și, totuși, cifrele astea sunt enorme. Dacă am lua cutremurul din martie 1977 drept unitate de comparație, atunci am avut un bilanț oficial de peste 1 500 de victime. Acum, avem lejer 3 000. În traducere, autoritățile se pregătesc deja să facă față unui bilanț dublu de victime. Pentru că, în toți acești ani, aceleași autorități nu au făcut nimic pentru siguranța ta.

Practic, în cei 30 de ani de la Revoluție, șansele unui bucureștean de a muri la cutremur s-au dublat. Mulțumește aici lungii liste de primari generali care au avut grijă, în toți acești ani, ca acest scenariu să devină, azi, unul extrem de plauzibil. Și – ador replica asta – cu voia dumneavoastră, ultima de pe listă, Gabriela Firea. Care, întâmplător sau nu, a lipsit de la ședința Comandamentului din ziua întâi a exercițiului. „Aici este lanțul de continuitate. Și pe acesta îl testăm”, a dres busuiocul Raed Arafat. „Dacă nu e persoana care conduce, cine o înlocuiește? Și aici este stabilit foarte clar: primarul nu este, s-a prezentat viceprimarul. Din punctul nostru de vedere este ok”, a mai spus Arafat.

Pentru bucureșteni, indiferent cum o dai, nu e ok. Scapi de Firea din lanțul de comandă, ca să dai peste incredibilul Aurelian Bădulescu, omul care crede în existența aparatelor care anunță cu 4 ore înainte producerea unui cutremur. Pentru că atâta îl duce capul pe omul ăsta.

De fapt, exercițiul acesta este, din păcate, doar o superbă simulare „pe plan orizontal”. Nu simulează, din păcate, „planul vertical” al intervenției - și aici vorbim despre structurile de vârf, de cei de teapa lui Bădulescu & co, al căror rol e să „managerizeze” și să coordoneze. Știm deja că, de bine de rău, SMURD, IGSU și Salvarea funcționează. Exercițiul nu ne-o arată însă nici pe Firea, nici pe Bădulescu, nici pe Carmen Dan, ori pe directorii de spitale când or veni miile alea de victime, pe bune.

Astfel, după ce „Seism 2018” se va încheia, vom avea pompieri care știu să caute mai bine prin dărâmături, dar vom avea, în continuare, pacienți care riscă să moară de infecțiile intraspitalicești. Vom avea piloți excepționali care vor face pod aerian cu ajutoare, dar vom avea edili care ne transmit ca, în caz de cutremur, „să nu intrăm în panică și să avem apă și lanterne cu noi”. Sau o vom avea pe Carmen Dan lăudând spitalele mobile de campanie românești și străine, sosite odată cu ajutoarele, în timp ce spitalele „fixe” sunt oricum în paragină, cu sau fără ajutor din partea vreunui cutremur.

Să nu uit: laudele lui Carmen Dan vin în condițiile în care același exercițiu prevede distrugerea a „22 de unități spitalicești”. În plus, „exercițiul” nu ne spune numărul de nefericiți care au toate șansele să moară, cu zile, în spitalele românești. Treaba asta se întâmplă și acum, în viața reală, nu-ți trebuie vreun exercițiu sau vreo simulare în acest sens.

Dacă mai mai aruncăm un ochi pe cifrele virtuale prezentate de Arafat, ce vedem? Peste 5 000 de răniți. Din păcate, România are încă vie experiența Colectiv. Am văzut cu ochii noștri cât de bine funcționează „sistemul medical” atunci când alarma sună pe bune. Atunci, pe lângă cele 64 de victime, au fost 184 de răniți, cu haosul de rigoare. Ministrul Sănătății dădea asigurări că „spitalele pot face față” în timp ce oamenii mureau cu zile.

Acum, vorbim de 5 000 de răniți, o cifră de 25 de ori mai mare. Credeți-mă, într-un asemenea scenariu ignorați tot ce auziți de la Carmen Dan sau orice alt ministru excesiv de optimist. Singura noastră speranță e în NATO. E drept, același Arafat spune că, într-un astfel de exercițiu, „se încearcă împingerea sistemului la limita de suportabilitate”. Dar aici, vorbim, din păcate, mai mult de limitele pompierilor-salvatori, ale paramedicilor sau ale șoferilor de ambulanță.

Din păcate, e suficient să ne uităm cu trei ani în urmă și să vedem care e limita de rupere a „lanțului de comandă politică”. Incendiul de la Colectiv a setat niște praguri și limite extrem de trist și de joase, care îți arată cât de mizerabil a funcționat „sistemul” într-o situație de criză pe bune.

Pe lângă miile de morți și răniți virtuali, mai avem aproape 5 000 de persoane dispărute în caz de seism într-un oraș care prezintă cel mai mare risc seismic dintre capitalele europene și în care avem 345 de clădiri în clasa I risc seisimic, în pericol iminent de prăbușire. Comparativ, la seismul din 1977 au fost 33 de clădiri prăbușite și alte peste 100 avariate.

Hai să mai facem doi pași în spate și să adunăm: 3 000 de morți, 5 000 de răniți și alți 5 000 de dispăruți. Ăsta e deja un mod cinic prin care autoritățile încearcă să ne pregătească psihic pentru o cifră de 10 mii de morți, doar în București. Practic, suntem futuți. Dacă o să se întâmple fix așa, ni se va spune: „vedeți? Noi am făcut simularea și ne-a ieșit fix la fel! V-am avertizat, ne-am făcut datoria”. Dacă ar ieși scorurile astea, i-am depăși până și pe americani: bombardamentele aviației americane din aprilie 1944 s-au soldat cu peste 5 000 de victime în rândul bucureștenilor. E și asta o bornă care merită depășită, cam asta par să aibă de gând autoritățile locale.

Mii de morți înțepeniți printre dărâmături. Cadavre în descompunere. Mirosuri grele. Moloz. Chestiile astea nu apar în niciun exercițiu. Simularea mai prevede, sadic, 35 de mii de bucureșteni fără curent electric și 45 de mii de bucureșteni rămași fără apă, alți 20 de mii înghesuiți pe Arena Națională.

Chestiile astea se bifează, iar exercițiul merge mai departe. La televizor vedem imagini cu corturi impecabile așezate în incinta Arenei Naționale. Corturile sunt, acum, goale. Nimeni nu-ți spune cum vor arăta ele pline, cu oameni disperați, dezorientați, deshidratați, copii care țipă. Nimeni nu face un scenariu în care toate toaletele de pe Arena Națională refulează. Sau câte toalete ecologice avem pregătite pentru cel puțin 20 de mii de sinistrați aduși acolo? Că doar avem precedentul Katrina, din mărețele Statele Unite, care ne arată ce înseamnă când înghesui niște sinistrați pe un stadion și nu știi ce să faci pe urmă.

Iată niște întrebări fără răspuns, deocamdată. Sau, dacă e să fim cinic-realiști, răspunsul îl avem deja: fix în această vară am avut o avarie care a lăsat Bacăul fără apă timp de o săptămână. 200 de mii de oameni au stat la coadă la cișmea. Iar aici vorbim de o „avarie”, nu de un cutremur de 7,5 pe Richter, ca-n București. Exercițiul„Seism 2018” se va termina după cinci zile. Ni se vor prezenta date, cifre, probleme și, sperăm noi, posibile soluții. Problemele pentru bucureșteni vor începe însă abia după cele cinci zile de exercițiu. Pentru noi, locuitorii Capitalei, nimic nou.