În facultățile din România o să cunoști atât de multe tipuri de oameni, încât nu ți-ar strica un ghid cu ei. Foto de Andry Fridman via Flickr

Când ești în liceu, ai impresia că facultatea e etapa cea mai importantă din viața fiecărui om. După ani de zile în care colegii de clasă îți făceau atmosfera de la ore, te tot aștepți ca-n facultate să se schimbe ceva, odată cu maturizarea tuturor. Dar adevărul e că seminariile de la facultate nu diferă cu nimic de orele din liceu.

Multe dintre zilele de facultă' sunt plictisitoare, iar asta nu se poate schimba decât dacă ești într-un colectiv fain cu care să îți creezi momente catartice sau de destindere mentală. Și, dacă tot sunt student acum pe la Contabilitate, m-am gândit să-ți fac o listă cu toate tipurile de oameni peste care o să dai la facultate, eventual să-i compari cu colegii tăi și să vezi care-i care.

Niciodată satisfăcut, nemulţumitul e genul de om care are întotdeauna comentarii negative de făcut. El este cel care spune „DAR" oricând o decizie se supune votului colectiv. Tot el îţi cere cursurile, apoi îţi spune că scrii urât şi că nu înţelege nimic. Atunci când ai o dispută cu cineva, va interveni şi va veni cu soluţia salvatoare şi anume că niciunul dintre voi nu are dreptate. Nemulţumitul îşi face simţită prezenţa şi pe grupul de Facebook al grupei sau al seriei prin comment-uri de genul: „inutil", „nu pentru asta e grupul", „mai bine tăceai", „mersi pentru nimic".

Eu când mă întâlnesc cu astfel de persoane încerc, pe cât posibil, să evit orice comunicare directă. O soluţie pe care am testat-o cu un astfel de coleg de al meu a fost să îi dau tot timpul dreptate şi să fiu de acord cu el. În plus, dacă vrei să îl ai de partea ta într-o anumită situaţie, cea mai bună metodă e să îl iei deoparte şi să-i gâdili orgoliul în timp ce arunci cu rahat în toţi ceilalţi, ceva de genul: „Sunt proşti ăştia din grupă, degeaba vii cu ideile astea geniale" sau „N-ai cu cine, bă, de ce încerci să ridici nivelul discuţiei?".

E uşor de recunoscut, pentru că întotdeauna scrie cu Caps Lock pe grupul de Facebook şi pune excesiv de multe semne de exclamaţie sau întrebare, că nu l-a învățat nimeni modul civilizat de-a comunica pe net. Nişte exemple concrete de la colegii mei: „CE TEMĂ AVEM PE MÂINE LA POPESCU ?!?!?!?!?!?", „DĂM MÂINE TEST LA IONESCU ?!?!?!??!? RASP REPEDE PLS !!!!!!".

Dacă nu îi răspunde nimeni pe grup, o să ia pe rând pe toată lumea din grupă pe chat privat. Când lipseşte de la un seminar sună jumătate din colegi ca să-l treacă pe foaia de prezenţă, fără să-și dea seama că așa o să apară de vreo cinci ori pe listă. După ce sună zece oameni, o să scrie şi pe chat-ul grupei „SĂ VĂ UITAŢI DACĂ SUNT PE LISTA DE PREZENŢĂ LA GEORGESCU PLSSS !!!!", just to be sure.

Înainte de sesiune o să te întrebe de bibliografia pentru examen. O să te mai întrebe același lucru de câteva ori dacă eşti sigur. Iar în final o să concluzioneze că vrei să-l păcăleşti, pentru că a auzit că e altcumva decât ce i-ai spus tu.

Experienţa personală m-a învăţat că cel mai bun răspuns pentru panicat este „nu ştiu". Deşi e ruşinos că nu-ți ajuți colegul nevrotic, e foarte sănătos pentru timpul tău liber şi te poate scăpa de un stres inutil sau de acuzele că vrei să îl sabotezi.

În liceu, toți aveam colegii ăia ușor alienați care nu voiau sau nu puteau să se adapteze. De cele mai multe ori, în facultate, acea persoană o să bage chestii psihoactive ca să evite realităţile cotidiene. Mă rog, e facultate, deci mulţi o să bage droguri oricum din pură curiozitate, dar nu despre ei e vorba aici, ci despre cei care le iau până se topesc. Tipul ăsta e uşor de recunoscut prin faptul că are mereu ochii ciudaţi şi vorbeşte ori prea încet, ori prea repede, de multe ori neinteligibil. Examenele le trece numai la bulan, pentru că e greu să găsești timp de învățat când fugi să faci rost de bani pentru dealer.

Genul ăsta de oameni nu trebuie deranjaţi decât dacă ai nevoie de un pont să-ţi rupi capul la vreun party sau dacă ai nevoie de nişte x să înveţi cu o noapte înainte de examen. Dacă vrei să faci pe bunul samaritean şi ţi-a venit ideea să îi ţii morală omului, să-l aduci la calea cea bună, crede-mă că am încercat de multe ori şi nu funcţioneză. Discuţiile astea nu au efect decât în secţia de poliţie sau într-un salon de spital.

Ăștia pur și simplu nu vor să aibă alte activităţi în afară de cele impuse de statutul de student, adică să meargă la ore şi să înveţe. Oamenii ăştia sunt genul care au participare 100% şi la materiile facultative, stau singuri în bancă şi, dacă vrei să-i ajuţi cu ceva, o să-ţi arunce o privire rece şi dispreţuitoare. Sunt egocentrişti prin excelenţă, motiv pentru care no-lifer-ul are credinţa personală că nimeni nu se ridică la nivelul lui şi din motivul ăsta socializarea este o pierdere de timp.

Fie îi ignori complet, fie îi iei la mişto ori de câte ori ai ocazia, dar ai grijă. Dacă simţi că sunt discriminaţi de către ceilalţi din motive cretine şi nu sunt no-liferi din decizie personală, încearcă să te împrietenești cu ei. Mă rog, eu am încercat aşa ceva şi m-am lovit de următoarea problemă omul ura totul şi pe toată lumea. N-ai cum să ajuţi o astfel de persoană fără medicaţie sau terapie.

La ăsta trebuie să fii atent pentru că, dacă te apropii prea mult, poţi să te arzi. E de obicei tipul sau tipa cu care te întâlneşti la ţigară, cu cinci minute înainte de curs, şi te cheamă conspirativ la o cafea. O să-l întrebi pe chiulangiu cine mai vine şi o să-ţi răspundă încă vreo zece colegi, ca să fii sigur că e rost de socializare și că ratezi ceva.

Dar să nu te mire când te trezeşti într-un pub numai cu el la masă în timp ce-ţi spune să stai liniştit pentru că ceilalţi sunt pe drum. Nu trebuie să te superi pe o persoană de genul ăsta pentru că, la fel ca un alcoolic care trăieşte ca să bea, un chiulangiu se hrăneşte spiritual printr-un banal chiul. Problemele apar atunci când se îngroaşă gluma şi realizezi că ai pierdut un semestru întreg, c-ai frecat-o aiurea cu chiulangiul.

Eu m-aș încadra într-o variație a tipologiei ăsteia, aia a chiulangiului oportunist. Eu nu iniţiez niciodată un chiul, dar la auzul cuvintelor: „Eu n-am chef, hai la o cafea", mă opresc din orice aș face şi mă alătur necondiţionat. Dacă suferi de chiulangită și nu vrei să riști să nu te primească în examen pe motiv de prezenţe, cel mai bine e să eviţi orice contact cu colegii în drum spre facultă (asta include Facebook-ul) şi să mergi direct la ore fără să te mai opreşti la ţigară.

Genul acesta de persoană te curăţă de scame pe tine şi toţi cunoscuţii tăi din plăcere. Nu doar că nu se ştie niciodată când o să aibă nevoie de un favor de la voi, dar această persoană literalmente iubeşte să îi pupe în cur pe alţii pentru că asta ştie să facă cel mai bine şi, cel mai probabil, aşa a reuşit să ajungă la facultate. Complimentele lingăului sunt nule pentru că nu au o bază reală, ci sunt parte a unei rutine zilnice bine pusă în scenă. Cât despre școală, la facultate sunt puțini profi care chiar îi reţin numele, mai ales că în sesiune corectează sute de examene. Așa că acțiunile lingăului îl ajută doar la seminar.

Am observat că ceea ce îi place lingăului cel mai mult este să i se răspundă tot cu un compliment. Dacă vrei să îl enervezi, cel mai uşor este să răspunzi la avalanşa de dulcegării cu: „Știu, mi s-a mai spus". Sfatul meu este totuşi să te ai bine cu lingăul grupei, pentru că, deşi tu nu eşti impresionat, mulţi alţii sunt, iar dacă porneşti un război cu el o să ai mai mult de pierdut decât de câştigat.

Moneda de schimb a omului prost este, fără doar şi poate, bârfa. Cu toţii bârfim, dar aici e vorba de cei care mănâncă pe pâine bârfe la orice oră de zi, cei care se hrănesc cu aşa ceva. Prima regulă a bârfitului este că o bârfă nu se discută niciodată (din punct de vedere al veridicităţii), ci se acceptă din oficiu şi se diseminează cu mici variaţii. Dacă Ionela a văzut un câine mort în drum spre facultă, cineva din grupă va auzi mai târziu în zi că pisica Ionelei a murit lângă facultate.

Un bârfitor profesionist nu îşi dezvăluie sursele niciodată şi va încheia tot timpul discuţia cu „nu ai auzit de la mine" și „nu spune mai departe". Cele mai picante bârfe sunt alea legate de amor: cuplări, despărţiri, certuri, împăcări… Apropo, discuţiile confidenţiale nu există în facultate, aşa că grijă mare la ce şi cât dezvălui din viaţa personală.

Pe bârfitor îl poţi recunoaşte uşor într-un grup mare de oameni. Trebuie doar să spui o poveste despre ce a păţit cineva şi bârfitorul va veni lângă tine ca să-ți ceară detalii, să te tragă de limbă şi să îți termine propoziţiile. Cel mai rău lucru pe care îl poţi păţi în facultate este să intri in colimatorul bârfitorilor, ceea ce am experimentat pe pielea mea. Nu trebuie să scapi din vedere că informaţia este putere.

Partea proastă este că informaţia nu trebuie să fie adevărată ca să îţi strice imaginea, ea trebuie doar să circule (iar în facultate, slavă domnului, circulă mai repede decât viteza luminii). Pentru siguranţa ta mai bârfește şi tu din când în când cu cine trebuie (despre cine trebuie), chiar dacă nu e frumos – e foarte sănătos. Nu vrei să ajungi subiect de bârfă şi să nu poţi nici măcar afla ce se zice despre tine.

Gamerul este asemănător tipului no-lifer, dar în esenţă sunt cu totul altă mâncare de peşte. Tipul nu e neapărat anti-social, poate avea prieteni mai mulţi decât cel mai popular om din facultate (virtuali, ce-i drept). Îl recunoşti prin faptul că adoarme la cursuri, deşi nu miroase a băutură şi nu pare că a bagat altceva în afara de 15 ore de LOL în continuu. Cel mai adesea poartă ochelari, pentru că şi-a stricat vederea după jumătate de viaţă petrecută în faţa monitorului. Dacă încerci să îl scoţi din casă trebuie să îţi setezi orarul în funcţie de campionate, meciuri şi alte căcaturi, aşa că mai bine îl laşi pe el să te cheme în oraş (dacă pică netul în cămin, să fii sigur că te va suna).

Eu am mulţi prieteni gameri şi pot să spun cu tărie că sunt de treabă atunci când ies din casă, problema e că o fac rar şi adeseori doar pentru o oră-două. Eu mă consider un ex-gamer, pentru că n-am ieşit din casă un an şi ceva pe timpul când jucam Dota2 (mulţumesc lui Dumnezeu şi sfinţilor că am reuşit să-l dezinstalez). Cred că e sănătos un echilibru între timpul petrecut virtual şi timpul petrecut în realitate, dar, să fim serioşi, dacă ştii că nu te poţi abţine să faci 20 de game-uri consecutive, părerea mea e că mai bine renunţi de tot. Faza că te laşi treptat e o minciună şi tu ştii asta.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre colegii peste care o să dai de-a lungul vieții:
Poveștile colegilor de apartament din România care-ți mănâncă ficații
Șase tipuri de colegi peste care e imposibil să nu dai prin liceele din România
Prin ce trec colegii tăi gay din liceele românești, când te porți ca un ghiolban