De ce literatura română te lasă rece când ești un elev de culoare din secolul 21

Recunosc, nu am fost vreun premiant la școală, cel mult mediocru, chiar cu mici scăpări spre vagabondeală, de asta nu vreau să fac analize literare despre simbolisticile și metaforele marilor texte ale literaturii românești.

Nu, pe mine mă interesează ce am simțit eu, ca elev de culoare, atunci când stăteam în banca aia veche și prăfuită, într-o clasă fără căldură și, colac peste pupăză, o mumie securistă îmi explica cum, de fapt, La țigănci e despre o călătorie simbolică către moarte.

Eram un tânăr destul de naiv, dar tot nu puteam să pun botul la toate balivernele formale. Și dacă lași de o parte problema lui Eliade cu fascismul, cum naiba să faci o metaforă despre moarte când tu te duci la bordel. Pe lângă asta, orientalismul, așa cum a fost explicat de Said, scapă din nuvela lui Eliade, de zici că s-a spart țeava la bloc. La ce puteam să ne așteptăm de la autorul care a scris un alt orientalism cu tentă de hiper-sexualizare ca Maitreyi. În același timp e ironic cum un român, al cărui neam a fost supus exotizării și orientalizării, proiectează exact aceeași imagine către alții.

Știu, poate par superficial, dar eu nu cred că în secolul XXI ar trebui să analizăm cu atâta admirație sexismul, rasismul și orientalismul marilor scriitori din secolul trecut. Literaturii românești îi lipsește o deconstrucție totală ca să poată evolua, dar asta e altă discuție.

Țin minte cum stăteam în aceeași bancă veche, într-o sală de clasă rece, și eram învățat o literatură unde toți eroii erau niște ștrengari care nu semănau deloc cu mine și nici nu împărtășeau aceeași identitate. Oricum, nu cred că eram singurul alienat de atmosfera și sistemul de atunci, o generație întreagă a crescut cu dispreț față de ce se preda. Ni se spunea ori că romii trebuiau civilizați prin război ca în Țiganiada de Ioan Budai-Deleanu, ori că femeile erau niște obiecte și muze în fanteziile sexuale ale unor domni care fumau prea mult opium. Stai liniștit, nu vreau sa fac un anacronism, tocmai asta e problema, cum să predai așa ceva ca model unor copii?

După, ne întrebăm de ce generațiile recente nu învață. De fapt nu învață chestiile depășite care li se bagă pe gât. Mai mult, prin introducerea manualelor, Ministerul Educației Naționale standardizează singura materie la care obișnuiam să ne distrăm și era destul de flexibilă, sportul.

Cum să te gândești la o curiculă adaptată pentru secolul nostru și nevoile noastre contemporane, când prima ieșire a ministrului culturii, Lucian Romașcanu, a fost la un congres de dacopați unde s-au ținut discursuri antisemite. Acolo Romașcanu a spus: „Mi-aș dori ca pasiunea dumneavoastră, oarecum restrânsă, să treacă în sfera de mainstream, de curent principal al educației naționale și al preocupării naționale."

Știrea că regimul lui Ceaușescu și politicile protocroniste au eșuat pare că nu a ajuns la domnul Lucian Romașcanu. Și din cauza asta, riscăm, din nou, să creăm un decalaj din ce în ce mai mare între generații, să alienăm și mai tare copiii și tinerii, iar după să ne plângem că pleacă din țară. E un cerc vicios, care, după cum se vede, începe de la o vârstă fragedă.

Dacă lucrurile erau altfel, poate eu nu ajungeam să scriu la VICE, iar acum eram ministru al educației și schimbam curicula. Vezi? Talente irosite.