Tot ce poți să faci dacă sună pe bune alarma și vin bombele peste un oraș din România

(Fotografie de Steve Jurvetson via Flickr)

Zilele astea, de-a lungul și de-a latul țării (și al Facebookului), au sunat sirenele a jale. În limbaj de specialitate, i s-a spus „cel mai amplu exercițiu de testare a sirenelor care anunță situații de urgență" din ultimii ani. Adică, niște șefi de la ISU s-au apucat să se joace de-a Vasile Roaită, ediția 2017, harta „isu-romania". În teorie, sirenele alea măiastre ar trebui să urle ca din gură de șarpe când o fi să se rupă buba și să te avertizeze din timp ca să nu ajungi să fii luat de viitură, prăjit de vreun asteroid picat din cer sau, mai la îndemână, surprins de vreo aeronavă decisă să ne aducă lumina de la Răsărit. În practică, însă, așa cum te-ai obișnuit deja, lucrurile – cel puțin în România – sunt teribil de atipice.

Mai mult ca sigur că ai auzit de aceste drill-uri de alarmare ale celor de la ISU. Mă rog, „ai auzit" e un fel de-a spune pentru că discuțiile pe această temă s-au purtat în vasta lor majoritate pe Facebook, această veritabilă agenție de presă planetară unde poți, de pildă, afla primul dacă și mai ales cum a fost cutremur. Via Facebook am aflat prima oară de acest exercițiu și tot mulțumită lui Zuckerberg am descoperit că afară, în lumea reală, sirenele alea au fost probabil setate pe modul „silent", „avion" ori „vibrații", pentru că de auzit nu le-a prea auzit nimeni.

Cel puțin în București, unde exercițiul a început, pe hârtie, la ora 10.00, după ce, în prealabil, cei de la ISU au avut grijă să atragă atenția într-un comunicat că „zgomotul puternic poate induce senzația de panică". Decis să nu pierd așa grozăvie, m-am proptit, la ora cuvenită, de pervazul ferestrei unui bloc din Balta Albă și am ciulit bine urechile.

Am stat așa minute bune, până când mi-a înțepenit gâtul. La un moment dat, de undeva, departe, aproape topit de zgomotul orașului, am prins un vuiet slab, ca o adiere de primăvară. Cred că era sirena. Cred. Peste puțin timp, aveam să constat că sirenele nu s-au auzit nici în Pantelimon („din pricina unui retardat care și-a făcut atelier de frezat, găurit metale în apartament"), nici la Universitate, din cauza claxoanelor („1-0 pentru mașini!"), nici pe Chitilei, Laminorului, Constantin Brâncoveanu ori Buzești. În schimb, s-au auzit „bine de tot" în Militari în zona Lujerului, la fel și în Rahova, pe șoseaua Alexandria. Și cam atât. E bine de știut (și, eventual, de făcut o hartă - după modelul clădirilor cu bulină – a cartierelor care vor cădea primele în caz de bombardament).

Ulterior, cei de la ISU au venit cu o confirmare destul de sumbră. În București, din cele 400 de sirene, doar 15% sunt OK, adică „pot fi acționate cu dublă comandă". Cu alte cuvinte, doar vreo 60 de sirene sunt direct legate de punctul de comandă existent la primărie, autoritatea locală sau ISU. Restul pot fi pornite doar de administratorii clădirilor. Ceea ce e vax albina.

Mai mult, dacă e să faci analiză pe spusele purtătorului de cuvânt al ISU, în Capitală e oricum o vraiște de nedescris, din moment ce, în loc să ai un singur centru de comandă, ai mai multe, pe principiul „unul la ISU, două la primărie, două la Prefectură, unul la școala de fete și unul la catedrală".

Ce se întâmplă, totuși, dacă ești vreun norocos din zona Militari sau Rahova și auzi alarma? Cum sună o alarmă la dezastre? Dar una în caz de atac aerian? Dacă citești acest articol, înseamnă că ai acces la internet și ești deja pe jumătate salvat. Aici ți se arată cum să faci deosebirea între ele. Dacă ți se pare greu, fix așa e.

Pentru același tip de alarmă, sirenele cu aer comprimat au intervale de timp diferite față de cele electrice. Alarma de inundații la o sirenă electrică ține 16 secunde, la fel ca la pre-alarma aeriană la o sirenă cu aer comprimat. În acest caz diferă numărul de repetiții și durata pauzei dintre ele.

Ideea de bază e că, dacă te prinde alarma pe stradă, te-apuci să numeri câte squats poți tu să faci. Dacă te ține până la 16, e semn că vine viitura sau asteroidul. Sau aviația care dă senzația, dacă ai ureche muzicală și îți dai seama că sunetul respectiv vine de la o sirenă cu aer comprimat.

Problema e că, cel puțin momentan, oamenii nu prea știu unde sunt adăposturile înspre care trebuie să fugă, în caz că ne atacă Rusia. Și asta pentru că Primăria Capitalei în frunte cu Gabriela Firea e, mai degrabă, preocupată de balcoane, decât de beciuri. Chestie de gust.

Oricum, trebuie să știi că potrivit acestei hotărâri de guvern (Cioloș), subsolul oricărei clădiri cu o suprafață mai mare de 600 de metri pătrați ar trebui, în caz de pârleală, să devină adăpost pentru populația civilă. Conform datelor ISU, în București, pe lângă cele 51 de stații de metrou (care pot adăposti, la nevoie, 137 de mii de persoane), mai există 1 491 de adăposturi, cu o capacitate de peste 220 de mii de persoane, 62 de parcări subterane și 2 500 de alte spații aflate în subsolurile clădirilor. Care sunt astea, habar nu am să-ți spun pentru că încă mai aștept răspuns de la Primărie.

Nu sunt convins că ei știu exact sau că au vreo hartă completă, și că adăposturile astea sunt și utilizabile.

Dacă vaierul sirenelor durează mai puțin de cinci secunde, iar tu ești în continuare pe stradă, înseamnă că ai tras lozul câștigător: în situația asta ai mari șanse să fii surprins pe viu de un atac aerian. Și să-i vezi efectele live. Caz în care ai o mare problemă și șansa să ajungi viral pe Facebook cu un live de mili-mili-milioane.

Conform legii privind apărarea civilă, în caz de bombardament, ești obligat să-ți asiguri pentru tine și familia ta o trusă medicală, rezervă de medicamente și de apă. Nu sunt prevăzute sancțiuni, nu e ca și cum intră peste tine ISU și te încătușează că nu ai trusă medicală (să nu le dăm idei celor de la DNA), dar așa scrie la lege, că e obligatoriu și e bine să știi și tu asta.

Acum, ești un om informat. Știi să numeri până la 16, ba chiar până la 32. Faci deosebirea între o pre-alarmă aeriană și o alarmă aeriană. Știi că trebuie să ai trusă la îndemână. Bine, încă nu știi unde să te adăpostești, dar, la o adică, dacă ești băiat descurcăreț, poți suna la mișto la interfonul vreunei clădiri mai mari și să rogi să te lase și pe tine în beci, să sudezi o țigară cu vecinii de cartier, până trece alarma.

Dar ce faci dacă te atacă rușii? Da, rușii. Nu bulgarii (ăștia sunt aliați NATO și oricum n-au aviație), nu ungurii (idem, cu diferența că au vreo 13 avioane luate-n leasing de la suedezi), nu sârbii (ai ghicit, nici ei nu prea au aviație). Moldovenii sunt frații noștri, în vreme ce ucrainenii sunt puțin ocupați cu rușii, așa că tot la ruși ajungem.

În materie de apărare antiaeriană, am două vești pentru tine. Vestea bună e că România dispune de o rețea de radare militare moderne spre ultramoderne. Vestea proastă e că nu prea dispunem de sisteme de apărare antiaeriană. Capitol la care suntem cam la pământ. Adică, de văzut, vedem tot ce ridică ăia în aer, din Crimeea și până-ncoace, dar de doborât, mai greu, când dispui de scule de pe vremea crizei rachetelor din Cuba, din anii '60.

Plus că, în anul de grație 2017, nu mai e ca în Al Doilea Război Mondial, când americanii erau ăia răi care veneau până fix deasupra ta să te bombardeze. Acum, îți lansează bombardierul racheta de la câteva sute de kilometri sau de la ei d-acasă. Frumos, elegant. Anul trecut, se dădea informația pe surse, că rușii ar putea desfășura în Crimeea temutele rachete balistice Iskander. Respectivele rachete sunt hipersonice, cu o viteză de peste 2 km/secundă, au o rază de acțiune de până la 500 de kilometri și o precizie de 5-7 metri. Cară după ele o încărcătură de până la 700 de kile de exploziv. Bine, astea sunt date venite direct pe filiera marketingului rusesc, dar chiar dacă reduci la jumate cifrele alea, tot ar da cu minus pentru amărâții care stau la recepție.

Bine, distanța în linie dreaptă București-Sevastopol e de aproape 600 de kilometri, să zicem că scăpăm de astea. Nu și constănțenii, care au la dispoziție cam trei minute din momentul în care ar fi lansate jucăriile astea. Fac rapid un calcul.

Conform ISU, pre-alarma aeriană se compune din trei sunete a câte 32 de secunde, cu pauză de 12 secunde între ele. Fix 120 de secunde. Succes și baftă! Dacă locuiești în Republica Mazăre, mai ai o șansă, dacă în zona ta există „sirene cu aer comprimat". Sfatul specialistului: Nu-ți pierde cumpătul! Numără! Respiră!

Pe lângă rachetele ballistic, prietenii noștri de la Răsărit mai dispun și de rachete de croazieră Kalibr (echivalentul rusesc al rachetelor Tomahawk cu care americanii le-au dat recent în cap sirienilor). Kalibr-ul rusesc are o rază de 1 500 de mile marine (suficient, da?) și se află în dotarea vaselor din flota Mării Negre. Nu mai pun la socoteală bombardierele strategice că deja îți garantez moartea.

Bun, ai să zici, dar avem Deveselu. Corect, dar scutul de la Deveselu e dedicat rachetelor alea babane, nucleare, care zboară cu peste 7 km/secundă și ajung sus de tot, deasupra stratului de ozon. Acolo e „calibrat" scutul de la Deveselu să organizeze recepțiile. Rachetele mai lente au o traiectorie balistică mai joasă (chestie de fizică), motiv pentru care nu intră pe lista de bucate oltenești de la Deveselu.

Pentru astfel de rachete ar trebui să cumpărăm sisteme antiaeriene dedicate și alte blabla-uri care costă mult. Infinit mai mult decât niște sirene amărâte care, până termină de cântat partitura de pre-alarmare, e deja prea târziu.

Bine, rușii sunt oricum niște dubioși, din moment ce decid să-și sfințească rachetele. Dar nu mă miră treaba asta, du-te la Cernica să vezi cum așteaptă șoferii în rând la sfințirea de mașini noi, în țiplă. Doamne ajută să-i ajute credința mai mult decât tehnologia.

Exercițiul ISU o fi bun, dar doar pentru inundații. Alarmele antiaeriene țin de o doctrină și mentalitate valabilă, poate, pentru anii '60 (perioadă din care se trage și majoritatea armamentului din dotarea armatei). Din alarmele alea instalate, doar 15% sunt legate, momentan, la comandamentele ISU, restul sunt la discreția administratorilor de bloc, aceste relicve ale comunismului în România.

Nu avem hărți ale adăposturilor. Nu că adăposturile astea ar rezista la o lovitură directă, nu e ca și cum s-ar trezi unii să dea cu bombe fix în blocurile din Giulești, Dămăroaia ori Pantelimon; dar măcar stai și te rogi ca racheta aia chiar să fie una inteligentă și să lovească Guvernul și nu blocul de vizavi în care te-ai adăpostit.

Ca simplu cetățean, te poți declara informat cu privire la exercițiile de alarmare și să te rogi să ai activat God mode atunci când te surprinde sirena pe stradă. Prin urmare, la nivelul anului 2017 tot Facebook-ul rămâne de bază. Și în caz de cutremur, și în caz de inundații, și în caz de cafteală.