​Cum e viața unui agent secret FBI

Jobul de agent secret e probabil unul dintre cele mai înfricoșătoare și periculoase din lume. Ești trimis să te infiltrezi în unele dintre cele mai violente și paranoice organizații criminale și ești presat să extragi informații în timp ce faci tot posibilul să nu fii ucis. Trebuie să-i faci pe criminali să-și dezvăluie planurile fără să bați la ochi.

Bob Hamer a făcut asta pentru FBI timp de 25 de ani. A scris pe site-ul lui cum, sub diverse deghizări, a jucat cu succes rolurile de „traficant de droguri, asasin plătit, pedofil, dependent de jocuri de noroc, dealer internațional de arme" și multe altele și a fost implicat în operațiuni împotriva tuturor infractorilor, de la Mafie până la grupul nord-american pro-pedofili Man/Boy Love Association (NAMBLA).

Am vorbit prima oară cu Bob Hamer când lucram la un articol despre rolul Coreei de Nord în comerțul internațional de droguri. Ultimul caz din cariera lui a fost Operațiunea Dragonul Fumător, care a avut loc într-un cerc de traficanți chinezi care aduceau arme și țigări contrafăcute în Statele Unite. La un moment dat, lui Hamer i s-a propus să contribuie la finanțarea unei fabrici gigantice de meth în Coreea de Nord.

Hamer a fost ocupat de când s-a pensionat – a început să scrie cărți, inclusiv una pentru Oliver North (implicat în scandalul Iran Contra). Nu e deloc cum te-ai aștepta să fie un polițist undercover care s-a infiltrat în nenumărate cartele de droguri și cercuri de pedofili și traficanți de arme. Vorbește cu un accent simpatic, e un creștin convins și un tip foarte plăcut.

L-am sunat să vorbim despre viața lui.

VICE: Cum ai ajuns să lucrezi ca agent secret pentru FBI?
Bob Hamer: Voiam să fac ceva palpitant. Eram în training la academia FBI și mi s-a părut interesantă munca unor instructori care lucrau undercover. Așa că, după absolvire, am căutat astfel de oportunități. Am gravitat spre individualism. Făceam interviurile singur și-mi plăcea ideea de a lucra undercover și a mă da drept altcineva.

Cum te infiltrezi într-o organizație și cum știi ce trebuie să le spui?
Depinde de fiecare misiune. În majoritatea misiunilor exista un informator care mă introducea în lumea respectivă – de obicei lucram cu o persoană pe care o arestasem și care coopera cu noi ca să-și scadă sentința. Persoana respectivă mă introducea în cerc. În astfel de cazuri îmi era mult mai ușor față de cele în care trebuia să mă infiltrez în grup singur, fără introducere.

Cum intrai în personaj?
Ca agent secret, trebuie să vezi lumea în nuanțe de gri – trebuie să găsești ceva bun într-o persoană ca să poți fi atrasă de ea. Infractorii simt frica, simt ura, știu când nu le accepți stilul de viață. Ca agent secret, trebuie să-i înțelegi cumva, fie că molestează copii, fie că fac trafic de droguri sau de arme.

Cum ți se pare munca de agent secret din punct de vedere etic? Au existat multe acuzații cum că agenții secreți i-au încurajat pe răufăcători să comită infracțiuni. Crezi că e o problemă?
Pentru mine, cazurile undercover sunt cele mai bune instrumente de investigație pentru obținerea de dovezi, pentru că un agent undercover are mereu un ofițer juridic cu experiență care îl ajută să obțină corect dovezile. Tipii răi nu prea au cum să se apere când mi-au dat cu mâna lor drogurile sau când i-am înregistrat în timp ce îmi spuneau că vor să omoare pe cineva.

Deci nu simți că au existat situații în care a fost o linie foarte fină între urmărirea unei persoane și încurajarea ei să facă ceva?
În cazul meu nu. Poate în alte cazuri, dar eu am încercat mereu să-i las pe ei să se desfășoare. Uite un exemplu bun: în operațiunea Dragonul Fumător era și o femeie. De mai multe ori i-am zis: „De ce nu-ți găsești un job? Dacă ai fi la fel de pasionată de un job, ai putea face mulți bani." Iar ea îmi răspundea: „Nu, nu, nu vreau să fac altceva, se câștigă mult mai bine din droguri." Cred că agenții undercover cu adevărat buni sunt cei care le dau acestor oameni ocazia să se retragă din afacerile murdare, pentru că nu vor să fie acuzați de infractori că i-au împins spre fapte rele.

Cum ai reușit să te infiltrezi în NAMBLA, cercul de pedofili?
Infiltrarea inițială a fost foarte ușoară: Le-am trimis cei 35 de dolari și m-am înscris. Am început să fac cercetări despre ce înseamnă să fii un „iubitor de băieți", cum își zic ei. Cum vorbesc, cum se poartă, ce interese au, din astea.

Am început să primesc e-mailuri de la ei în care mă întrebau dacă vreau să particip la programul lor de prietenie prin corespondență cu membrii lor din închisori. Așa că am început să fac asta. Am început să scriu articole pentru revista lor, The Bulletin. Au început să aibă încredere în mine.

A durat un an și jumătate până m-au invitat la o întâlnire față în față – erau foarte paranoici, cred că au fost cel mai paranoic grup în care m-am infiltrat. Am fost la prima mea întâlnire și apoi la a doua, un an mai târziu. Și au început să mă accepte abia de la a doua.

Ce s-a întâmplat la a doua întâlnire?
Am intrat în subiect mai agresiv decât prima oară. Am cunoscut un individ care era steward pe avion și a început să povestească despre cum zbura gratis cu American Airlines peste mări și țări ca să facă sex cu băieței în Tailanda și cum zbura în Mexic ca să facă sex cu băieței din Mexic. Mi-a propus și mie să merg cu el.

Cum a decurs investigația?
Cazul NAMBLA a dus la condamnarea la închisoare a opt membri ai grupului. Doi dintre ei erau membri ai comitetului de organizare. Am condamnat un psiholog, un dentist, un preot, trei profesori de educație specială, un antrenor de sport și un muncitor în construcții.

Cum a fost să te readaptezi la lumea exterioară după o astfel de misiune?
A fost cel mai dificil caz al meu, nu din punct de vedere al siguranței – dacă m-ar fi atacat, m-aș fi descurcat și cu zece membri NABMLA deodată.

Dar a fost dificil din punct de vedere psihologic și emoțional, mai ales că mă ocupam, în același timp, și de Operațiunea Dragonul Fumător. După ce am terminat cazul NAMBLA și am arestat cei opt membri, în două-trei zile am reînceput întâlnirile undercover. N-am avut timp să-mi revin.

Poate sună caraghios, dar a fost cathartic să mă ocup de un caz de trafic de arme după ce am stat atât de mult în preajma unor pedofili. Aveam un singur telefon ca undercover și glumeam că nu știu niciodată dacă o să mă sune un iubitor de băieței sau un dealer de arme.

Care a fost cea mai periculoasă misiune în care te-a trimis FBI-ul?
Toate sunt foarte periculoase, dar cred că cel mai înfricoșător mi s-a părut când am lucrat timp de cinci ani cu bandele din Los Angeles. La un moment dat cumpăram cocaină în miez de noapte într-un camion părăsit. N-a fost o experiență plăcută.

Când a fost cât pe ce să fii prins?
Eram în mijlocul unui deal cu heroină în valoare de jumătate de milion de dolari, în holul unui hotel. Ținta investigației noastre îmi zisese cu câteva minute mai devreme că partenerul lui era înarmat și că, „dacă ceva merge prost, tu ești prima persoană pe care o s-o ucidem". La câteva minute după asta, a intrat în hotel un cuplu din Ohio cu care am locuit împreună în facultate. Suntem buni prieteni și m-au observat amândoi.

Am reușit să-i semnalez cumva femeii că nu e momentul potrivit să ne zâmbim și să ne îmbrățișăm. Cred că și-a dat seama după fața mea că nu e momentul ideal pentru întâlnire – știa că sunt agent FBI.

Cum ți se par agenții secreți din filme și seriale?
The Departed a fost mult exagerat, dar cred că Leonardo DiCaprio a reușit să transmită ce simți mental și emoțional când ești într-o misiune undercover.

Cea mai mare critică pe care o am pentru Hollywood e că prezintă fiecare agent secret ca pe un afemeiat sau alcoolic – agenții depășesc mereu limita și participă la infracțiuni. Din experiența mea, agenții secreți de succes sunt cei care au credințe și motivații puternice – fie religia, fie credințele morale sau familia. Dacă ești nevoit să-ți ascunzi alcoolismul de supraveghetorul tău sau să-ți ascunzi aventurile de soție, nu te mai poți concentra pe rolul pe care trebuie să-l joci.

Cum te-ai adaptat la viața de civil?
Sunt plictisit de moarte. Am scris cinci cărți, dar mi-e dor de adrenalină. Mi-e dor să stau față în față cu un infractor și să-l conving că sunt la fel de rău ca el sau să-l fac să-și recunoască planurile – e super palpitant. Asta mi-a fost cel mai greu să depășesc, sentimentul că nu voi mai putea face asta niciodată.

Urmărește-l pe Oliver Hotham pe Twitter.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai multe despre FBI și agenți secreți:
Pirate Bay e o capcană FBI: o teorie îngrijorător de plauzibilă
Ce am învățat din înregistrările lui Osama bin Laden, pe care FBI nu le-a vrut
Investigațiile au dezvăluit că un agent secret corupt făcea profit prin șantaj pe Silk Road
Interviu cu agentul secret francez al lui Churchill