Relație

Oamenii mai nou agață pe Discord, pentru că Tinder oricum nu mai e ce-a fost odată

Pe Discord, beneficiezi de comoditatea aplicațiilor de dating fără nevoia incomodă de a menține conversația.
IG
translated by Irina Gache
dating pe discord, agatat pe discord
Iubirea este o treabă online în zilele noastre. Foto: Trevor Williams, Getty

Ah, nesfârșita căutare a dragostei. Oamenii le-au încercat pe toate, de la blind dates și agenții matrimoniale la horoscop și tarot. Ba chiar ne-am folosit de tehnologie și am făcut aplicații precum Tinder, Bumble și OkCupid ca să ne ajute în căutarea noastră pentru un parteneriat pe viață. 

Dar nimic nu se compară cu momentul când găsești oameni în locuri neașteptate, precum e Discord. 

Da, ai citit bine, platforma de chat, voce și video Discord, care a devenit foarte populară în timpul pandemiei, când oamenii au petrecut mai mult timp acasă. A început ca o platformă pentru gameri și streameri ca să comunice în timp ce se joacă împreună, dar de atunci a evoluat spre un loc în care oamenii să se adune și să creeze canale bazate pe hobby-urile, distracțiile și alte interese comune. 

Publicitate

Acum oamenii se găsesc pe Discord, intenționat sau nu. Unii ajung să iasă la date cu persoane pe care le-au cunoscut organic pe un canal bazat pe hobby-uri sau interese comune, în timp ce alții intră pe servere de dating unde oamenii își pot posta profilurile și să creeze camere de chat ca să cunoască fețe noi. Pe unele servere poți chiar să faci „blind match” sau să ai speed date. 

Unele persoane spun că le place Discord mai mult decât aplicațiile de dating clasice fiindcă nu ești forțat să placi sau să respingi oamenii pe loc. De asemenea, nu există presiune să vorbești tot timpul. De fapt, unele persoane spun că le place Discord fiindcă pot să judece oamenii nu doar după cum interacționează cu tine, ci și cu alții. 

Bineînțeles, ca în orice aplicație online de dating, să cunoști un necunoscut online vine la pachet cu riscuri. Nu-ți împărtăși informațiile personale prea rapid și fă un pic de cercetare legată de potențialele date-uri. Dacă-ți cer bani sau să te căsătorești cu ei/ele după câteva discuții, ăsta e probabil un semnal de alarmă. Dar pe Discord există și o mulțime de povești de succes. Unele cupluri care s-au cunoscut pe aplicație sunt acum căsătorite sau logodite (sau doar fericite împreună). 

„Nu e vorba despre cum vă cunoașteți, ci despre persoana pe care o cunoști”

Când Joaquin Enrico Dumayas, în vârstă de 23 de ani, a fost invitat de un prieten să intre pe un server Discord pentru jocul Valorant, n-avea deloc așteptări legate de persoanele pe care le va cunoaște. Voia doar să joace jocul - nu neapărat pe cel al iubirii. 

Pe canalul respectiv erau membri colegi de-ai lui de facultate, iubitul colegului din facultate și verișoara acelui iubit. „Acea verișoară este acum iubita mea”, a spus Dumayas.

Publicitate
dating pe discord, agatat pe discord

Joaquin și-a cunoscut iubita pe Discord, s-au conectat prin jocul Valorant. Foto: Joaquin Enrico Dumayas

S-au cunoscut prin runde de Valorant, unde a început să simtă o atracție emoțională. „Era foarte, foarte amuzantă. Mereu râdeam la glumele ei, la comentariile și reacțiile pe care le avea în legătură cu lucrurile care se întâmplau în joc… Personalitatea ei a ieșit în evidență.”

Ca multe alte persoane era sceptic față de ideea de a forma relații în ceea ce ai putea numi un loc neconvențional.

„Am fost crescut cu o percepție mai romantică despre cum ar trebui să înceapă relațiile - să le cunoști la o oră de curs sau chiar la o petrecere. Pur și simplu oriunde altundeva. Niciodată nu am fost expus la a fi ok să cunoști pe cineva online”, a spus Dumayas. „Am ajuns să realizez că nu e vorba despre cum vă cunoașteți, ci despre persoana pe care o întâlnești. Oricum, am simțit că a meritat.”

„Mereu mi s-a părut că e mai ușor să cunoști oameni online”

La fel ca Dumayas, Julia de los Santos, în vârstă de 25 de ani, și-a cunoscut iubitul prin Valorant. Dar în cazul ăsta n-a existat niciun intermediar. S-au cunoscut din întâmplare. „Ne-am jucat un joc sau două împreună și n-a fost cine știe ce. Doar am observat că era jucăuș.”

Le-a plăcut să se joace împreună, așa că, într-un final, l-a invitat pe un canal de Discord pe care îl avea cu prietenii ei, și mai apoi și-au dat follow pe Instagram. „La un moment dat am postat o fotografie cu câinele meu și el a răspuns la story cu drăguț! Am întrebat: eu sau câinele? Mi-a spus că amândoi.”

Publicitate

Chimia dintre ei a fost cel puțin neașteptată. Erau niște necunoscuți din țări diferite. „Tocmai ce ne cunoscusem prin Valorant, fără să căutăm activ o conexiune în joc”, a spus ea. 

Dar cei doi s-au conectat prin jocuri și seri de film pe Discord până au început să dezvolte sentimente unul pentru celălalt. 

„Mereu mi s-a părut mai ușor să cunosc oameni online decât în persoană. Mai ales când vine vorba de dating, nu sunt foarte bună la asta”, a spus ea și a adăugat că și-a cunoscut toți iubiții și aventurile anterioare online, prin aplicații de dating. „Diferența dintre acei oameni și el este că el e pur și simplu un dulce și îi place să facă un efort când are timp.”

„Ținem sincer unul la celălalt. E amuzant și mereu interesat de lucruri. Știu că sună stupizel, dar el mă fascinează.”

„Substanța mai presus de aspectul fizic”

Net Estrada, în vârstă de 27 de ani, a intrat pe Discord nu ca să caute iubire, ci prieteni noi și sfaturi financiare. Face parte din doar două canale - unul pentru dezvoltare personală și financiară și altul pentru oameni care locuiesc în partea sudică din Metro Manila. Și cu toate astea, iubirea l-a găsit. 

„Discord îți oferă un sentiment de apartenență”, a declarat Estrada pentru VICE; înainte să spună despre prima oară când a cunoscut pe cineva pe aplicație în toiul pandemiei. S-au cunoscut printr-un canal de sfaturi financiare și se sunau și discutau unul cu celălalt până târziu în noapte. La început, au discutat despre ce au învățat despre finanțele personale, dar într-un final, conversațiile lor s-au schimbat. 

Publicitate

„Vorbeam despre viața noastră personală sau lucruri aleatorii în fiecare noapte sau o dată la două nopți. Uneori vorbeam până la patru dimineața”, a spus el. „Într-o perioadă foloseam Street View pe Google Maps - mergeam în țări diferite ca și cum călătoream. Atunci am realizat că-mi plăcea de ea.”

Când relația s-a estompat, Estrada a cunoscut în mod neașteptat o altă persoană pe canalul de oameni care locuiesc în sudul Metro Manila. Canalul este făcut ca oamenii care locuiesc în zona aia să se cunoască, să se întâlnească sau chiar să facă ridesharing. Estrada și-a cunoscut iubita de acum în persoană când au decis să meargă la un miting legat de alegeri într-o zonă din apropiere. Deși i s-a părut că e fizic atrăgătoare, Estrada a spus că atracția s-a construit de fapt pe Discord, unde au aflat mai multe unul despre celălalt. 

„Pentru mine totul ține de intelect sau umor. Sunt genul de persoană care preferă substanța în loc de aspectul fizic”, a spus el.