Povestea marijuanei în România, de la daci la vedete arestate aiurea

Încă se discută la nivel oficial despre iarbă în România de parcă e heroină. Asta în ciuda faptului că am început anul cu niște recomandări ale Organizației Mondiale a Sănătății pentru reclasificarea marijuanei ca un narcotic mai puțin riscant decât altele din aproape toate punctele de vedere la nivel european. Pe lângă asta, o mare parte a statelor din UE și din SUA au decriminalizat-o, au legalizat consumul de marijuana medicinală sau au micșorat până la eliminare pedepsele pentru micii consumatori.

România are o relație complicată cu marijuana, și pentru că alții nu prea fac asta, m-am gândit că ar merge să adunăm cele mai interesante părți din ea pe undeva, măcar ca să ne dăm seama unde am fost și unde am ajuns.

Proful tău de istorie probabil nu știa că iarba există pe aici din cele mai vechi timpuri. Sau dacă știa n-a simțit niciodată nevoia să-ți vorbească despre asta, că ne place să ne mitizăm istoria și să ne prefacem că lucrurile considerate „necuviincioase” sunt specifice prezentului.

Prima dovadă de consum de iarbă pe teritoriul care avea să fie România sunt chiar niște semințe arse de canabis găsite de arheologi într-o pipă de acum aproape 5000 de ani, într-un mormânt din Gurbănești, prin apropiere de București, conform lucrării Cannabis: Evolution and Ethnobotany. Acolo se menționează că modul în care au fost găsite semințele indica un scop ritualic sau psihoactiv pentru ganja încă de pe atunci.

Și adevărul despre strămoșii noștri daci e că erau un pic prăjiți. Cel puțin o parte dintre ei. Mircea Eliade susține că preoții dacilor erau numiți „dansatori prin fum”, pentru că intrau în transe șamanice pe verde. El se bazează și pe scrierile istoricului grec Herodot, care vorbește despre consumul de canabis de către sciții din spațiul țării noastre de azi. Pe lângă asta, în Narcotice în cultura română a lui Andrei Oișteanu, el vorbește despre cum popoarele antice de pe teritoriile noastre aprindeau semințe sub o pătură, cumva ca șamanii amerindieni. Bine, nu-ți imagina nici că era festivalul Burning Man la Sarmisegetuza.

Fast-forward până în 1989. Iarba fusese relativ ignorată de autorități până atunci, iar unii străini care au vizitat țara chiar se lăudau c-o fumau liber aici, pentru că pe autorități nu le preocupa asta. Îh, sună a Coreea de Nord. Ideea e că era atât de ignorat fenomenul încât puteai să crești plante la geam în Timișoara, fără să vină Securitatea peste tine.

După picarea regimului lui Ceaușescu, am intrat în rândul lumii și am interzis-o, din păcate la pachet cu heroina și altele, ca și cum nivelul de risc este același.

O lovitură foarte mare a fost o lege din 2005, care a reglementat cultivarea de canabis. Problema? Canabis se numește și iarba cu efecte halucinogene și mult THC, și cânepa industrială. Și asta e o confuzie prea mare pentru mințile autorităților, care le-au interzis pe ambele la pachet.

Până atunci, România era pe primul loc în Europa la producția de cânepa industrială și pe locul trei mondial. În anii ‘2000 producția bătea în nimic, față de vârful de 56 000 de hectare pe care le producea țara înainte de 1989.

Asta a supărat mulți afaceriști și fermieri, mulți artizani tradiționali și New Age și, cel mai grav, pe domnul Mirel, instalatorul blocului tău, care insistă că nu există izolare de țevi mai bună decât aia din câlți de cânepă.

Din fericire, cu ceva sprijin UE și cu observația unora de afară că fix cânepă ar vrea să importe din acest grânar al Europei care se vrea România, s-a mai relaxat legislația și-am ajuns la două mii de hectare (multe în gospodării proprii), deși tot rămâne o cultură sub controlul ministerului.

În toată lumea civilizată, s-a stabilit că războiul împotriva drogurilor, mai ales când vine vorba de marijuana, e o porcărie. Și că n-ajută cu nimic să pedepsești consumatorii, decât că distrugi viețile unor cetățeni, de multe ori tineri.

„Support. Don’t punish” a trecut rapid de la o campanie internațională a unor ONG-uri la politică de stat când vine vorba de droguri ușoare în lumea civilizată.

Din păcate, în România am învățat greu lecția asta. Anii ‘2000 au fost plini de condamnări și vieți distruse, pentru că legea era foarte dură. Mii de persoane erau învinuite, sute erau trimise în judecată și condamnate. Și în ciuda acestui fapt consumul a tot crescut anual.

Pedepsele erau mult mai grave atunci. Traficanții luau între 3 și 15 ani. Consumatorii între 2 și 5 ani. Și e bine de știu că de la 3 ani în sus iei condamnare cu executare, deci au fost cazuri de tineri care au petrecut ani în pușcărie pentru ceva ce ai putea fuma liniștit (bine, cu risc de amendă) în Olanda sau Spania.

Cea mai penibilă poveste din perioada aia rămâne cea a reținerii vedetei radio și TV Andrei Gheorghe. Parchetul s-a autosesizat în 2003 că Gheorghe părea că fumează iarbă într-o fotografie din Revista Star.

A fost supus de autorități la două expertize medicale (pe una a dorit-o el). Îți poți imagina în zilele noastre ideea de a fi obligat să faci teste de sânge doar pentru că circulă o poză care nu i-a plăcut unui procuror cu tine pe net?

Gheorghe a cerut și una medico-legală serioasă, dar i s-a refuzat și a fost anunțat că va fi arestat preventiv pentru cinci zile. Din fericire, după trei ore alt procuror a renunțat la mandatul de arest.

Partea cea mai penibilă rămâne că omul a fost urmărit penal pentru consum fără să se fi găsit vreodată ceva asupra lui, cum spune legea. Și scandalul ăsta l-a costat jobul.

La presiuni europene, s-au mai ușurat pedepsele în 2014, astfel încât consumatorii să ia doar între 3 luni și 2 ani sau amendă, ca puștanii prinși cu un cui să nu mai înfunde pușcăria. Legislație de care ne bucurăm în prezent, dar care nu e nici pe departe perfectă.

Din păcate, nu s-au schimbat și neclaritățile din lege, care include „deținerea” de droguri și la infracțiunea de consum, și la aia de trafic, și nu vorbește deloc cantități. În situații mai neclare, rămâne la decizia autorităților și a judecătorilor dacă tu ești traficant sau consumator. De aici și scandalizarea societății civile din 2019, când USR cerea să se înăsprească legea la loc.

Poți la fel de bine să iei închisoare ca traficant pentru câteva frunze într-o țigară sau poți scăpa ca un consumator cu o fermă. Și nu glumesc, în 2018 un tânăr din Hunedoara a fost iertat de autorități, deși i-au confiscat 80 de plante, pe care le avea pentru consum propriu și experimente.

Nu exagerez nici pe partea de traficant cu câteva frunze. Uite așa ajungem la cel mai celebru caz din istoria recentă a României, cel al rapperului Cheloo, condamnat cu suspendare ca traficant.

I s-a făcut un flagrant în care i-a dat moca unuia 0,6 grame la un party. A făcut și melodie despre asta. Și s-au mai găsit pe la el prin casă încă 10 grame. Nu chiar Pablo Escobar, nu?

Toată concluzia marii anchete e că a dat moca unor prieteni la party-uri și restul era pentru consum propriu, dar tot l-au condamnat ca traficant. Ceea ce subliniază cât de absurdă e legea.

Și doar pentru că s-a mai relaxat legea, nu înseamnă că s-au terminat absurditățile. În afara marilor orașe, unde autoritățile se cam tem de reacția publică, legea încă se aplică destul de brutal pentru consumatori de ganja.

De exemplu, un tânăr de 23 de ani și-a luat în 2018 condamnare de 3 ani cu executare pentru trafic c-a vândut o țigară cu canabis, în Vaslui.

Dacă întrebi orice vraci new age, o să-ți spună că iarba e leacul pentru cancer, și o să greșească. Marijuana nu este magică, dar este acceptată ca medicament în nenumărate state din America și Europa, pentru capacitatea ei de a ameliora anumite condiții. Este dată pentru orice, de la tratament pentru glaucom și dureri menstruale, la chestii mai grave, precum tratament paliativ pentru bolnavii de cancer.

De exemplu, mame din România cu copii care suferă de epilepsie încă se chinuie să aducă în țară uleiurile de care au nevoie pentru tratament, pentru că medicamentul normal are efecte secundare destul de grave asupra minorilor.

Asta se întâmplă pentru că, deși din 2013 România apare ca unul dintre statele care au legalizat marijuana medicinală, birocrația din Agricultură și Sănătate nu te lasă nici să o cultivi, nici să o aduci aici.

O lege pentru legalizarea marijuanei medicinale a trecut de Senat spre finele lui 2019, dar rămâne de văzut dacă ăsta va fi primul pas sau nu spre normalitate când vine vorba de modul în care autoritățile privesc marijuana în România.