Poveștile femeilor cărora operațiile estetice le-au distrus complet viața

În 2020, mi-am făcut o mărire de sâni într-o clinică renumită din Amsterdam. Imediat am avut o mulțime de complicații. Pielea nu mi-a putut susține implanturile, care s-au lăsat sub sfârcuri. Când mi-am confruntat chirurgul plastician, la câteva săptămâni după operație, spre surprinderea mea, a râs destul de puternic. 

Pentru a doua opinie, clinica mi-a făcut legătura cu chirurgul plastician Xander Bakker, potrivit spuselor lor fiind cel mai bun doctor din Olanda pentru operațiile de recuperare mamară și abdominală. Bakker a recomandat un suport biodegradabil natural care susține la locul lor cu fermitate implanturile. Deși Bakker, spre deosebire de tipul care m-a operat inițial, mi-a părut simpatic și propunerea lui o opțiune bună, mi-am scos implanturile. Nu le-am mai vrut.

Pentru acest articol, l-am căutat din nou pe Bakker. Mi-a mărturisit că lista de persoane cărora le face operații de recuperare este nesfârșită: de la liftinguri faciale greșite și abdominoplastii cu complicații la scoaterea forțată a fillerelor permanente dăunătoare, repararea țesuturilor pe moarte și tratarea leziunilor nervoase în tot felul de locuri. Multe dintre aceste operații de reparare sunt necesare fiindcă operațiile estetice sunt realizate de plasticieni care n-au aceeași expertiză ca chirurgii. Dar chiar și în clinici de renume uneori lucrurile merg prost - ca în cazul meu. 

Bineînțeles, în orice operație există riscuri. Totuși, nu mă așteptam ca o augmentare mamară să-mi provoace atâta chin fizic și mental. Am căutat alte trei persoane care au avut complicații după operații estetice sau proceduri medicale, chiar dacă au fost făcute de un chirurg iscusit. Ce a funcționat greșit, cum au făcut față consecințelor și ce le-ar fi plăcut să vadă diferit?

„La vârsta de 21 de ani, mi-au fost îndepărtați sânii preventiv fiindcă aveam un risc crescut de cancer mamar. În timpul aceleiași operații, am primit imediat și implanturi mamare pentru reconstrucție. În informațiile primite pe atunci, mi s-a spus că sunt rare complicațiile. Am crezut că o operație va fi de ajuns, dar deja o tot refac de 16 ani. În curând voi fi operată pentru a 22-a oară. 

După prima operație, aparent țesutul nu fusese eliminat complet și uniform. De asemenea, imediat după, am suferit de contractură capsulară și inflamație: corpul meu a respins implanturile. Situația mea nu s-a îmbunătățit și după un an mi-au scos din nou implanturile. O perioadă n-am avut deloc sâni. 

Cu toate astea, mi-am continuat viața. Când mergeam la plajă purtam un bikini de copil și tot înotam. În timpul asta am făcut lipofilling de trei ori, dar nu a avut cine știe de rezultate, iar liposucția m-a lăsat cu coapse sensibile. Am făcut și o operație în care o bucată de mușchi de pe coapsă a fost folosită pentru reconstrucția sânilor. După un an tot mi-am făcut noi implanturi fiindcă, în ciuda acestor operații, eram tot plată. Lipsa sânilor a avut un impact negativ asupra feminității mele. 

După asta au urmat tot felul de complicații. De exemplu, mi s-au rupt firele și am rămas cu o cicatrice mare. Am dezvoltat și sinmastie. Asta înseamnă că pielea de pe stern se slăbește, așa că pare că ai un singur sân. De asemenea, de mai multe ori mi s-a lăsat implantul, dar numai la un singur sân, lucru care mi-a făcut sânii să pară inegali. 

În ciuda tuturor complicațiilor, tot calea asta aș alege-o. Până la urmă, operația inițială a fost necesară din punct de vedere medical, așa că n-am avut de ales. Sunt o persoană pozitivă și cred că cicatricele mele sunt tari. Când prietenele mele se gândesc să-și facă operații estetice le avertizez, dar și înțeleg de ce oamenii fac asta din scopuri pur estetice. Ce mi se pare ciudat este că nu mi s-a spus la ce complicații mă pot aștepta. Mi se mai pare ciudat și că primul chirurg n-a îndepărtat tot țesutul.”

— Crissy Santing, 37 de ani

„În 2015 am făcut un bypass gastric fiindcă eram supraponderală. Inițial am fost mulțumită de rezultate: am pierdut în greutate rapid. Dar când am rămas însărcinată au început complicațiile. Mi s-a schimbat anatomia din cauza scăderii rapide în greutate, iar asta a creat mult spațiu în cavitatea abdominală. Asta a dus la prima dintr-un total de trei hernii abdominale. O hernie abdominală este foarte dureroasă și în timpul sarcinii, dacă nu e tratată la timp, poate fi necesară îndepărtarea țesutului intestinal mort. Asta prezintă riscuri mari. Zece la sută dintre mame mor în timpul sau după operație, iar 14 la sută dintre copii decedează. 

Am făcut operația când eram însărcinată în 14 saptamani, dar fără rezultate. Din cauza riscului pentru copil, nașterea a fost inițiată cu o lună mai devreme, ca să pot face încă o operație la scurt timp după. Fiindcă nu mai puteam să mănânc fără să vomit și eram subnutrită - aveam numai 57 de kilograme la 1,70 m înălțime - mi s-a pus un tub în tractul intestinal ca să fiu hrănită prin intubare. Problemele au continuat. Vomitam constant mâncarea și eram în multă durere. La spital nu mi-au găsit nimic anormal și m-au trimis la un psiholog. 

După șapte luni, la aproximativ doi ani de la gastric bypass-ul inițial, am cerut o a doua opinie de la un alt spital. Acolo mi-au făcut o altă operație, de data asta să afle cauza chinurilor mele persistente. În timpul procedurii mi-au găsit o îngustare a bypass-ului. Ca să corecteze, mi-au tăiat o bucată de intestin și au făcut o nouă conexiune. În săptămânile care au urmat, lucrurile au părut că se ameliorează și m-am simțit mai bine. Dar, din păcate, problemele au revenit după vreo două luni. Starea mea s-a deteriorat rapid și, pe atunci prea slăbită ca să mai trec prin încă o operație, m-au hrănit prin perfuzie. 

După nouă operații de recuperare, care n-au avut rezultate, medicii au decis că singura opțiune ar fi inversarea bypass-ului gastric. Din păcate, asta nu e posibilă pentru toată lumea. Când eram internată, am cunoscut o persoană cu complicații similare și pentru care inversarea bypass-ului gastric n-a avut niciun efect. Am devenit prieteni. Din păcate, el a murit nu cu mult timp în urmă din cauza complicațiilor de la micșorarea stomacului. 

După inversarea reducerii stomacale, mi-a luat încă un an până am putut să mănânc cumva normal. Dar problemele mele nu s-au terminat. În procesul de recuperare, am dezvoltat o dependență de oxycodone, fiindcă ăsta a fost medicamentul care mi s-a prescris pentru durere. Dependența a fost atât de severă încât am fost internată la o clinică de dezintoxicare de unde am ieșit la finalul lui 2019. 

Ca să procesez impactul traumatic al operațiilor am făcut terapie EMDR. Am încercat să fac tot ce pot mai bine, dar a fost destul de dificil. Când am optat pentru un bypass gastric, scopul meu a fost să devin mai sănătoasă și s-a întâmplat fix reversul. Sunt hrănită intravenos și prin intubare de doi ani, iar perioada asta prelungită de malnutriție severă m-a afectat: sunt constant obosită, sufăr de durere cronică, mereu mi-e frig și am deficiențe de vitamine atât de mari încât trebuie să iau suplimente în fiecare săptămână.

Pe lângă consecințele fizice, operația a avut un impact major și asupra vieții mele personale. Din cauza tuturor complicațiilor am fost declarată în incapacitate pentru muncă și stau acasă. În plus, faptul că am fost mereu bolnavă și am dezvoltat o dependență mi-a afectat negativ relația. Parțial din cauza asta, căsnicia mea e pe ducă.

Sunt foarte furioasă fiindcă la programările de dinainte de operație mi s-a spus că nu se așteaptă să am nicio complicație, când nu e deloc adevărat. Cercetările arată că aproximativ 20 la sută dintre pacienții care fac operația de gastric bypass necesită operații auxiliare din cauza complicațiilor pe termen lung. În plus, aproape fiecare pacient suferă de deficiențe cronice de vitamine după gastric bypass. Când mă uit înapoi, n-aș fi ales niciodată asta. Din păcate, nu poți da timpul înapoi.”

— Daniëlle Moonen

„Când aveam 19 ani mi-am mărit sânii, fiindcă n-aveau destul volum natural. Am vizitat trei clinici care mi-au spus că, în afară de contractură capsulară, nu există riscuri semnificative la implanturile mamare. 

Înainte de operație mă simțeam bine și aveam o viață activă. Făceam mult sport și adoram să merg la sală. După doi ani de la implanturi am început să sufăr de diverse lucruri. Am început să am dureri menstruale severe, mi-a căzut părul, am avut eczeme. Și rănile mi se vindecau mult mai încet, mă dureau dinții și am fost diagnosticată cu sindromul fazei de somn întârziat. Și am căzut și în depresie. 

Când am rămas însărcinată, situația mea s-a înrăutățit și mai mult. Am fost internată de două ori din cauza vomei severe și a diabetului gestațional. În timpul nașterii, fiica mea a rămas prinsă și i-a paralizat un braț. După ce am născut, am devenit din ce în ce mai bolnavă. Unghiile îmi erau cronic inflamate, aveam durere pelvină, eczema mi se înrăutățea și sufeream constant de ochi uscați, infecții urinare și crize astmatice.

În plus, mi-era greu să-mi amintesc lucruri. Când mergeam la cumpărături era o adevărată provocare fiindcă nu-mi puteam aminti ce trebuia să cumpăr sau unde găsesc. Eram complet epuizată și constant bolnavă și nu înțelegeam de ce. La spital am fost examinată pentru trei boli autoimune diferite, dar n-a ieșit nimic concret. Eram disperată și la un moment dat am crezut că voi muri. Într-o seară am văzut la televizor ceva despre Boala Implantului Mamar. În momentul ăla aveam implanturile de șase ani. 

Din 45 de probleme asociate cu Boala Implantului Mamar, aveam în jur de 30. Am decis să fac o ecografie ca să văd dacă implanturile mele ar putea avea scurgeri, dar aparent erau intacte. Am intrat mai profund în subiect și am descoperit că chiar dacă implanturile nu au scurgeri, elimină particule de silicon în corp, lucru care nu este bine tolerat de fiecare persoană. În plus, implanturile mele fuseseră între timp interzise în Franța din cauza riscului crescut de cancer mamar. Atunci am vorbit cu o internistă cu care m-am împrietenit. Fiindcă eram bolnavă de mult timp și nu existau explicații pentru problemele mele, m-a sfătuit să încerc măcar să-mi scot implanturile. I-am urmat sfatul. 

Mi-am scos implanturile. Din cauza situației mele de sănătate deteriorată, am primit tratament de urgență. În timpul operației de scoatere, deși nu s-a văzut la ecografia inițială, se pare că unul dintre implanturi avea scurgeri, deci conținutul său avea libertate de mișcare. Așa că eu sunt dovada vie că nu poți să fii niciodată sigură dacă implanturile tale sunt încă intacte, nici măcar cu ecografie. 

După operație m-am simțit imediat mai sănătoasă. Puteam să respir mai bine fiindcă dispăruse presiunea de pe piept. Eczema, căderea părului, gura uscată, infecțiile urinare și crizele de astm au dispărut. Aveam din nou energie destulă și nu mai trebuia să dorm în timpul zilei. Mai mult, mi-a revenit memoria și am scăpat și de depresie. 

Cred că n-aș fi avut niciodată aceste probleme dacă n-aș fi făcut operația estetică. Mi-a marcat viața. Cred că unii se joacă cu viețile oamenilor ca să facă bani și mi-ar fi plăcut să fiu mai bine informată de la bun început.”

— Cherique Livia - Batenburg, 31 de ani