Publicitate
High Hui

​E distractiv să fumăm iarbă, dar să nu pretindem că nu ne face rău

Dacă fumezi mult și simți că treci des prin stări de anxietate și paranoia, poate n-ar trebui să fumezi atât de mult?

de Charlie Graham-Dixon
06 Februarie 2015, 9:34am

Foto de Jake Lewis

Anul trecut, la festivalul Notting Hill – înainte ca romul și drogurile ușoare să-mi saboteze atenția – am observat niște adolescenți care fumau un joint. Cum se întâmplă de fiecare dată când îmi intră în nări miros de iarbă, aroma m-a dus înapoi în propria adolescență și m-a bombardat cu o grămadă de amintiri mișto, dar cam încețoșate.

Imediat am simțit nevoia să trag un fum, deși eram conștient că ar fi o idee proastă. Am început să mă gândesc la influențele uneori plăcute, alteori îngrijorătoare, pe care le-a avut iarba asupra vieții mele. Pentru că, ar trebui să recunoaștem, e tare să te spargi, dar hai să nu ne prefacem că nu ne distruge.

Primul meu joint n-a fost neapărat memorabil; am început să fumez iarbă regulat abia de la vârsta de 16 ani. Și vreau să vă zic că numai asta făceam. În fiecare zi, după ore, mergeam în parc sau ne urcam într-un copac pe o străduță lăturalnică și ne spărgeam. Sunt convins că mulți dintre voi aveți amintiri asemănătoare.

Uneori fumam iarbă proastă și plină de semințe, alteori fumam skunk, care a devenit tot mai tare în ultimii ani.

Nu toată lumea are aceleași experiențe cu iarba. Cu toții cunoaștem cantitatea copleșitoare de studii contradictorii – cele care dovedesc că marijuana cauzează schizofrenie și cele care dovedesc că nu e posibil așa ceva. Iarba funcționează la unii oameni și la alții nu.

Majoritatea fumătorilor de ganja pe care îi știu o să-ți spună că se sparg regulat și-și văd de viața lor fără să devină neapărat leneși, paranoici sau anxioși. Dar dacă insiști cu întrebările, o să admită că nu e valabil de fiecare dată; că de obicei simt mai multă anxietate socială și paranoia în dimineața de după ce au fumat iarbă față de serile în care n-au fumat. Sau că nu-și pot explica de ce s-au transformat din persoana sociabilă care erau la 15 ani în introvertiți până la vârsta de 25 de ani.

Bineînțeles, ce spun eu nu a fost verificat printr-un studiu medical, dar numărul de persoane care împărtășesc aceste sentimente cu mine îmi sugerează că probabil sunt mai mulți care simt la fel, dar au ales să păstreze aparențele în fața prietenilor.

Fotografie de Jake Lewis

Dacă mă uit în urmă, și eu pot spune că am fost unul dintre acești copii. Locuiam aproape de un prieten în nordul Londrei și foarte des fumam împreună și ne lungeam pe podeaua camerei lui. N-aveam niciodată chef să ieșim din casă, ne îngrozea numai gândul unei plimbări. Un drum cu autobuzul mă stresa cumplit – nu mă puteam abține să nu mă întreb dacă următorul călător o să-mi dea un pumn în față sau o să-mi fure telefonul.

Treaba asta a continuat ani în șir: fumam și mă simțeam bine până ieșeam afară și mă pregăteam să fac față tuturor posibililor degenerați care mă așteptau pe străzi. Comportamentul bizar și paranoic a început să mi se pară normal. Mi se părea un dezavantaj suportabil al fumatului de iarbă cu prietenii.

Încă mă întreb dacă era de vină iarba pentru comportamentul meu sau pur și simplu așa eram eu pe vremea aceea. Tind să cred că fumatul exacerbează gândurile negative pe care le avem deja și acum îmi dau seama că eram un copil anxios. Deci a fost o idee proastă să fumez iarbă, având în vedere înclinația mea spre nervozitate și anxietate. Doar că simțeam nevoia să mă integrez în grup, aceptarea celorlalți era mai importantă decât sănătatea mea mintală.

Chiar și acum, când auzi că anumiți oameni pe care îi cunoști au trecut printr-un fel de psihoză indusă de droguri, nu ți se pare dramatic. Dai din umeri și încerci să-ți amintești cum erau când erai mai mic. Oare nu erau ciudăței de atunci? Sau i-o fi afectat iarba?

Presupun că sunt norocos că am scăpat de iarbă înainte să-mi vină ea de hac. Suspiciunea mea e că mulți oameni fumează ca să uite de griji și refuză să recunoască momentele de paranoia și anxietate prin care trec.

Nu sunt anti-droguri în niciun fel și nici n-am de gând să judec pe cineva că fumează iarbă. Nici nu sugerez că e ceva foarte greșit la cannabis (beneficiile medicale sunt numeroase și merită laudele care i se aduc). Nici nu spun că nu există oameni care pot fuma zilnic până la vârsta de optzeci de ani fără să simtă efecte secundare negative.

Ce zic eu e că dacă fumezi mult și simți că treci des prin stări de anxietate și paranoia, poate n-ar trebui să fumezi atât de mult? Sau măcar să recunoști față de tine că ceea ce simți e real în loc să-ți ignori starea și să rulezi un alt joint? Creierul tău o să-ți mulțumească pe termen lung.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre iarbă:
Iarba medicinală nu-ți legalizează cuiul cel de toate zilele
De ce e important să se legalizeze iarba în UE
Iarba românului
Cum e să fumezi iarbă în familie

Tagged:
MARIJUANA
Cannabis
paranoia
bong
joint
Vice Blog
Droguri
anxietate
Sparte
iarba
efecte secundare