Chestii

​Cum trece un bărbat peste cea mai nasoală despărțire

Bărbații suferă mai mult timp după o despărțire, pentru că șocul le ajunge treptat la creieraș, până realizează ce li s-a întâmplat.

de VICE Staff
14 August 2015, 8:34am

Săptămâna asta, s-a dezvăluit că bărbații adulți sunt niște panseluțe care nu reușesc să treacă peste despărțiri. Un studiu al cercetătorilor de la Universitatea Binghamton din New York a descoperit că, deși femeile sunt afectate cel mai tare imediat după încheierea relației, bărbații simt mai multă durere pe termen lung, iar unii dintre ei nu mai depășesc momentul niciodată.

Asta se întâmplă datorită vechii noastre prietene, biologia. Femeile, spune echipa de la Binghamton, au mai multe de pierdut când ies cu un ratat – o scurtă întâlnire romantică le poate lăsa însărcinate, după cum a zis cercetătorul Craig Morris – așadar, sunt mai dispuse să accepte că un tip nu e potrivit pentru ele și să meargă mai departe.

Dar bărbații suferă mai mult timp, pentru că șocul le ajunge treptat la creieraș, până realizează ce li s-a întâmplat. Apoi trebuie să intre iar în competiția pentru o parteneră nouă ; și pentru că bărbații sunt, prin natura lor, mai competitivi decât femeile, spune studiul, pierderea unei partide bune pe care au câștigat-o cu greu îi va durea mai mult.

N-am fost siguri că această teorie e adevărată pentru toți bărbații părăsiți de femei. Așadar, ca să vedem dacă toți bărbații sunt așa de devastați de despărțiri, am rugat câțiva dintre redactorii noștri de sex masculin să ne povestească ce-și amintesc despre cea mai nasoală despărțire a lor și să-și împărtășească povestea cu tot internetul.

Ilustrație de Dan Evans

DAVID WHELAN

Relația mea era grozavă. Foarte relaxantă. Ca o vacanță lungă de vară pe plajă într-un loc drăguț, cu cărți, alcool și sex. Dar într-o zi s-a terminat și am fost nevoit să-mi dau seama că sunt un tip obișnuit, într-o mare de tipi obișnuiți: un pic burtos, cu barba neîngrijită – la un moment dat cred că știam și versurile unui album al lui John Mayer.

Despărțirea în sine a decurs frumos. Fără lacrimi (în afară de câteva pe care le-am vărsat în pat, singur) și fără certuri. Pur și simplu s-a încheiat. S-a desfășurat genericul. A doua zi m-am trezit într-o continuare a filmului, cu buget mic, în care anumite personaje, cum ar fi fosta mea iubită, fuseseră tăiate din scenariu din cauza unor restricții financiare.

Ce am mai făcut între timp: am mers mai des prin baruri. M-am jucat Football Manager. Dar am mai vorbit despre asta.

Bineînțeles că intru și pe Tinder. Când mă trezesc, înainte de culcare, când sunt treaz și, bineînțeles, cînd sunt beat. E un obicei oribil. Acum am mai multe match-uri pe Tinder decât prieteni pe Facebook, o metodă foarte bună de a-mi accentua singurătatea.

Când râmele se împerechează, se aliniază ca niște cârnați și trag cu spermă unele în altele. Cam așa sunt și relațiile: înainte ca două persoane singure să se alinieze și să creeze o râmă dublă, sunt fiecare niște râme mici și oarbe, care se zvârcolesc fără să aibă idee că potențiala lor jumătate scurmă prin pământ la doi pași de ele.

O despărțire înseamnă să revii la starea aceea inițială. Nu are rost să plângi. Odată ce ai trecut peste șocul emoțional cauzat de faptul că trupul de râmă mare s-a rupt în două, te întorci iar la scurmat în pământ. Pentru că într-o bună zi, cine știe, o să găsești o altă râmă cu care să te zvârcolești prin țărână.

Ilustrație de George Heaven

CHRIS MANDLE

Prima mea relație cu un tip a fost o chestie intensă, fizică, clandestină. Aveam 18 ani, eram la facultate, iar întâlnirile cu rugbistul ăsta de vis se petreceau ca într-un film erotic de spionaj – ne asiguram mereu că nu suntem prinși, ne construiam alibiuri, aveam grijă să nu ne îmbrăcăm din greșeală cu hainele celuilalt.

Am trecut împreună prin prima fază, ne-am descoperit sexualitatea împreună. Simțeam că putem cuceri lumea întreagă, doar pentru că ne formasem propria bulă sub cearșafuri. În scurt timp, am ajuns să-l înțeleg – nu prin lucrurile pe care le spune, ci prin cele pe care nu putea să le spună ; iar timpul nostru împreună decurgea ca și cum navigam pe un teren minat ciudat și euforic. Totul, de la fericire la rușine, era impregnat cu praf de pușcă.

Relația a durat până la absolvire, dar în momentul respectiv, terenul pe care zburdasem până atunci devenise deja pustiu și ostil. Eu îmi recunoscusem sexualitatea, dar lui îi plăcea ca restul lumii să-l creadă hetero. Prin vara anului 2010, a îmbrățișat cu totul masca hetero și o folosea ca pe o armură, ca să nu-l poată răni nimeni. Mi-am dat seama că nu avea de gând să se schimbe, nici măcar pentru mine.

Despărțirea noastră a fost liniștită și pragmatică, dar în timp, efectele au fost apăsătoare. Eu m-am mutat în Londra, iar el și-a găsit un job la care se muta dintr-un loc în altul odată la doi ani. De-a lungul timpului, m-am obișnuit cu ideea că o să se întoarcă la mine, pentru că era prea speriat să se conecteze cu un alt bărbat. Am așteptat răbdător întoarcerea lui, cu gândul că o să fim iar fericiți împreună și o să fumăm amândoi la fereastră, admirându-ne regatul cu un sentiment de mândrie.

Citește și Problemele căcăcioase dintr-o relație

Dar momentul ăla n-a mai venit niciodată. Într-o noapte, când am stat la discuții pe Skype mai mult decât de obicei, mi-a mărturisit că se vede cu o fată. Mi-a înghețat inima. Nu înțelegeam.

A fost doar un flirt, mi-a zis. Un an mai târziu, mi-a zis că e mai mult decât un flirt, dar că nu era ceva serios. După încă un an, mi-a zis că poate era destul de serios, dar nu e ca și cum o să se căsătorească.

Până la urmă, am primit în cutia poștală un plic cu invitația la nuntă.

Am vrut să aștept s-o părăsească. Sau să-l părăsească ea pe el. Apoi, în orele târzii din noapte, am renunțat să-mi mai bat capul dacă e gay sau hetero – deja ieșise din lumea mea de prea mult timp.

Asta a fost acum cinci ani și a fost cea mai nasoală despărțire prin care am trecut. A fost incredibil să mă conectez cu cineva la fel de rănit și rătăcit ca mine. Dar când el a hotărât să nu-și asume orientarea, m-am simțit deodată singur. Am simțit că legătura puternică dintre noi fusese doar în capul meu. A durat ani de zile să pot trece peste ce am avut cu el, dar invitația la nuntă a reușit să mă scoată din vis. La fel ca și el, un tip care refuzase să fie etichetat în vreun fel, am lăsat ambele opțiuni ale invitației nebifate și i-am trimis-o înapoi. Am știut că o să înțeleagă mesajul meu.

Așadar, din experiența mea, e adevărat că durează mult să depășești o poveste de dragoste. Te simți mizerabil, respins, și te ajută să te agăți de amintirea unei relații. Tot e frumos să știi că, măcar pentru o scurtă perioadă, un tip parcă desprins din animațiile Disney se uita la mine cu privirea arzând de dorință.

JAMES NOLAN

Am 28 de ani, dar am avut o singură despărțire zguduitoare, pentru că relația a durat șase ani. Toate celelalte au pălit prin comparație. Când cineva te părăsește după o perioadă atât de lungă, ai impresia că despărțirea e specială și că are calitățile care, în istoria umanității, au dus la crearea celor mai frumoase poeme, romane și cântece de dragoste.

Am cunoscut-o pe fosta când aveam 21. La fel ca mulți tipi de vîrsta aia, eram un idiot cu un ego cât casa, inadaptat social și speriat. Credeam în relații ca în filmul Sideways, în care bărbații ca mine sunt „salvați " de femei deștepte și atrăgătoare. Nu mă gândeam că într-o relație e nevoie să fac altceva decât să exist.

Faptul că relația mea a durat atât de mult și a fost atât de stabilă s-a datorat atât fostei mele iubite, cât și lăcomiei ei pentru pedepse. Nu pot spune că n-am avut nicio contribuție, dar în noiembrie anul trecut, când s-a întors de la muncă și mi-a zis că s-a săturat, n-am avut de ales decât să fiu de acord cu ea. Ne cunoșteam prea bine ca să mai sperăm că putem schimba ceva – după șase ani, îl cunoști bine pe celălalt și iluzia necesară pentru a rămâne împreună nu mai stă în picioare.

Ultimele nouă luni fuseseră cele mai dificile din viața mea. Mi-a fost mai ușor să trec peste anumite decese în familie. Dar cel mai important lucru pe care l-am învățat din asta e că, dacă vrei să treci peste o relație eșuată, trebuie mai întâi să accepți durerea.

O vreme, am intrat într-o fază de negare, în care îmi spuneam că nu mi-e deloc dor de femeia asta. Dar în scurt timp, durerea a devenit atât de copleșitoare încât, ca să o pot nega în continuare, ar fi trebuit să fac ceva mult mai drastic decât ce am făcut până la urmă, adică să recunosc că am distrus tot și că sunt nașpa și că dacă reușesc să mă schimb, poate voi avea o șansă cu altcineva în viitor.

Dacă am trecut peste despărțire? În niciun caz. Dar am învățat că durerea unei despărțiri te ajută să avansezi, te face un om mai bun. Poate că, până la urmă – după ce o să vărs toate lacrimile și o să trimit toate mesajele necesare la beție – o să fiu chiar recunoscător.

Citește și Cum să ai o relație de lungă durată când ai 20 de ani

JOE STONE

Conform acestui studiu recent, bărbații au mai mari șanse să sufere după o despărțire din cauza instinctului lor biologic de a intra în competiție pentru o parteneră. Dar bărbații gay nu concurează doar ca să nu rămână singuri, ci au de ales dintr-un cerc mai restrâns de posibilități, așa că nu e de mirare că prima mea despărțire a fost așa de căcăcioasă. Având același cerc de posibilități ca fostul meu, prin 2009, am făcut o chestie foarte rațională: m-am culcat metodic cu băieții care știam că-i plac și i-am povestit de fiecare dată, ca să nu audă de la alții. Poate că am avut un comportament de psihopat, dar nici el nu s-a lăsat mai prejos când a adus la mine acasă un tip pe motiv că el locuia prea departe. Cum frecventam aceleași cercuri, ne întâlneam deseori. Și întâlnirile aveau ca rezultat fie o ceartă, fie un futai. Evident, de câte ori rămânea la mine după sex, așteptam să adoarmă și apoi îi răsfoiam Grindr-ul, ca să văd cu cine stă de vorbă, după care îl luam la întrebări. Mă și mir că nu ne-am omorât între noi, mereu era o tensiune între noi. Ne-am și amenințat cu moartea de câteva ori.

Dacă am trecut peste? Da, dar mi-a luat ceva vreme și cred că încă am traume. Am fost împreună doar un an, dar căderea a fost atât de dură încât mi-a luat doi ani ca să oficializez relația cu următorul și actualul meu prieten. În retrospecție, cred că despărțirea s-a datorat resentimentelor și nesiguranțelor noastre, care au ieșit la suprafață abia când am încheiat relația. Sper că vârsta și experiența o să mă ajute să nu mai intru în astfel de situații și să nu mă mai port așa. În orice caz, și el s-a mai schimbat și în sfârșit am ajuns să fim prieteni, la cinci ani după toată nebunia. Cred că ne-a ajutat și faptul că suntem fiecare într-o relație fericită. Și că el n-a aflat niciodată că am făcut sex cu taică-su (lol, glumesc).

Urmărește VICE pe Facebook

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre relații pe VICE:
One-night standerii români se tem de relaţii, dar fac mai mult sex decât tine într-o viață
Întrebarea Zilei: Care-i secretul unei relaţii bune la români?
Poliamorul e o metodă perfectă de a fi curvă fără să frângi inima nimănui

Tagged:
gay
hetero
Vice Blog
depresie
cuplu
barbati
dragoste
relatii
despartire
femeia
suferinta
poveste personala