Cele mai nasoale lucruri pe care oamenii au trebuit să le facă pentru un job nou

La finalul anului trecut căutam jobul visurilor mele. Un recrutor m-a contactat pentru un job la o agenție de presă importantă (nu asta). Mi-ar fi dublat salariul curent, beneficiile și aș fi avut un statut nou și extravagant. Procesul de recrutare pentru job a durat trei luni. În timpul ăla am trecut prin două runde de întâlniri, am scris mai multe articole și am fost testat. Până la urmă compania a ales alt candidat. Am fost dezamăgit că nu am primit jobul, iar sentimentele mele erau agravate de faptul că am muncit gratuit săptămâni întregi pentru nimic. Nu sunt singurul care se simte așa.

În ciuda ratelor scăzute ale șomajului, concurența pentru locurile de muncă cu normă întreagă, un salariu decent, beneficii și weekenduri, este feroce. Angajatorii pun candidații la tot felul de probe ca să-și demonstreze valoarea. Este o realitate faptul că tinerii care nu au cv-uri lungi și cunoștințe au mai puține șanse cu angajatorii și le este mai greu să nu se lase exploatați.

Am întrebat câțiva oameni care au fost cele mai nasoale lucruri pe care au trebuit să le facă pentru un interviu. Poți să le citești răspunsurile mai jos.

Când am aplicat pentru rolul de manager social media, am dat o probă pe Twitter unde a trebuit să scriu despre acea companie de pe contul meu personal. Câțiva prieteni mi-au spus că nu e ok. Asta a continuat două săptămâni.

Un startup mi-a cerut să lucrez timp de o săptămână la un proiect de programare ca test. Sigur, așa îmi verificau cunoștințele în codare, însă în același timp voiau să vadă cât de disponibil eram să lucrez full-time timp de o săptămână, fără să fiu plătit. Genul ăsta de lucruri sunt des întâlnite în companiile tech mici, însă e dificil să-ți imaginezi pe cineva cu o familie sau alte obligații de viață, care să fie dispus să lucreze o săptămână întreagă doar pentru o șansă de a primi un job în programare. Evident că am zis nu.

Am fost chemat la un interviu de o firmă care se ocupa cu scriere tehnică. Mi s-a cerut să plătesc 1 200 de dolari (cinci mii de lei) ca să fac un curs să învățt metoda lor de scriere tehnică. Nu m-ar fi angajat fără el. Apoi mi s-a explicat că, deși dădeam banii ăștia, nu exista nicio garanție pentru angajare, fiindcă exista șansa să nu pricep exact metoda lor. A fost atât de dubios încât am fost confuz câteva ore. Apoi am dar bir cu fugiții.

Am vrut să lucrez într-un local ca chelner și mi-au cerut să fac o tură gratuită. Trebuia să spăl vasele și să dau șefului bacșișul la finalul serii. Nu m-au mai sunat înapoi.

Sunt maseuză și am aplicat la un spa, unde mi s-a cerut să masez pe cineva din echipa lor ca să le arăt dacă mă pricep. Altă dată a trebuit să ridic un sac de făină de 23 de kilograme doar că să demonstrez că pot să fac asta, deși nu are nimic de a face cu masajul.

A trebuit să fac opt ore de teste psihologice în timpul meu liber. Șapte ore de testări psihologice intensive pe subiecte de la management la capacitate analitică, plus un interviu de o oră cu un psiholog. Totul neplătit, bineînțeles.

În timpul unui interviu pentru un restaurant, patronul mi-a cerut să ies în stradă. Voia să vadă dacă eram capabilă să atrag clienți la cină. Patronul mi-a spus că dacă pot să îi atrag primesc jobul. Același tip îmi dădea 20 de dolari dacă îi plăcea cum eram îmbrăcată în ziua respectivă.

Ne-a cerut să facem jocuri de improvizație într-un interviu de grup. Înainte să începem ne-au arătat un clip din Whose Line is it Anyways? ca să ne motiveze. Jobul era într-un bar.

A trebuit să lucrez neplătit, ca „probă”, la o agenție de publicitate, după care m-au rugat să mai fac asta o săptămână, tot fără bani.

Aveam 20 de ani și simțeam presiunea de a-mi găsi un job de adult. Am aplicat la un job în finanțe, pentru care nu eram deloc calificată. Nu știu din ce motiv m-au chemat la un interviu. Doar că nu știam că era un interviu de grup. Micuța de mine, cu cercel în nas și cu cel mai curat tricou negru pe care îl aveam, am stat la o masă înconjurată de aproximativ zece bărbați la costum și cu serviete. Acești tipi aveau experiență, diplome în afaceri și urină necontaminată. Singura calificare pe care o aveam era să nu fiu prinsă că fumam iarbă în pauză. Pe la jumătatea coșmarului ne-au dat pauză, așa că m-am urcat în mașină și nici că m-am mai uitat în urmă. După un timp compania a început să aibă probleme legale pentru practici comerciale frauduloase, deci e păcat că am ratat toată distracția.

*Numele au fost schimbate

Articolul a apărut inițial pe VICE CA.