FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Nu e nicio ruşine să te îmbraci din second hand-uri în România lui 2017

Poate nu știai, dar și vedetele de la noi își iau haine de la SH.

Fotografie via Wikimedia

Țin minte că prima oară când am intrat într-un second hand a fost pe la 12-13 ani, cu maică-mea. Ea voia să-mi cumpere nişte tricouri, că venea vara. Atunci, aveam impresia de schizofrenic că magazinele astea sunt printre cele mai josnice lucruri. Debitam că, dacă vreo cunoştinţă m-ar fi văzut pe acolo, ar fi râs sigur de mine. Aşa gândeam la vârsta aia.

Mai târziu, am ajuns la liceu şi, la fel ca toţi adolescenţii, am început să fiu ceva mai preocupat de felul în care mă imbrac. Până prin anul întâi, puţin şi din al doilea, îmi cumpăram haine de rahat. Eram atât de fraier, că dădeam şi-un milion vechi pe-o pereche de blugi, dar alţii, mai fraieri ca mine, dădeau chiar 2-3. Le luau din magazinele de la mall-uri, doar aşa că era la „modă". Am ţinut-o aşa până în momentul când am trecut prin faţa unui second hand, iar un vecin de la bloc, pe care îl apreciam pentru cum se îmbrăca, tocmai ieşea c-o plasă în care avea țoale cumpărate de acolo. Ăla a fost momentul care mi-a deschis mintea. Mi-am dat seama că, dacă el avea haine faine de acolo, eu, Mădălin fraierul care se îmbracă penal, de ce nu aş putea să-mi îmbunătăţesc stilul vestimentar, cu bani puțini?!

Publicitate

La prima vedere, poate ai fi tentat să spui că magazinele second hand sunt doar pentru ăia care nu-şi permit să-şi cumpere haine noi din mall-uri. Sau pentru ăia care nu dau doi bani pe calitatea hainelor. Ți-am făcut o listă cu avantaje, dar şi dezavantaje ale cumpărăturilor din astfel de magazine, ca să demolez mitul ăsta:

Banii puşi la saltea se vor înmulţi odată ce începi să-ţi iei haine din SH-uri

De exemplu, o pereche nouă de blugi de la H&M, Bershka sau Zara costă în medie între 80-150 de lei (sunt şi mai scumpe). Eh, îţi spun serios că poţi să găseşti în SH-uri pantaloni de la aceleaşi branduri cu doar 5-10 lei și care să arăte ca noi. Pot să jur pe blugii mei de la H&M pe care i-am cumpărat cu 5 lei. Uite: până s-au obişnuit, când purtam ceva cu care nu mă mai văzuseră până atunci, prietenii mă întrebau de unde mi-am luat şi câţi bani am dat pe haina respectivă. Fără vreo reţinere, le spuneam adevărul, iar când auzeau locul şi suma modică, se ofticau grav și mă implorau să le arăt unde-i locul ăla mișto. Alţii, cu impresii de Cătălin Botezaţi, strâmbau din nas, că ziceau că dacă țoalele-s ieftine, automat sunt şi proaste.

Citește și: Hainele purtate de românce în anii '90 erau mai penale decât hipsterelile de azi

Ştii ce e şi mai mişto? Că unii din cei care sunt patroni la SH-uri vând în magazin, ca să nu aibă costuri în plus cu o vânzătoare. Iar în cazul ăsta, te poţi comporta ca la piaţă. Nu dai dovadă de mahalagiu, ba dimpotrivă, ci de chibzuinţă. Eram odată cu un prieten şi-a găsit o geacă de piele faină care costa 26 de lei. Însă a sugerat un preţ mai mic, de 20 de lei, iar patronul a acceptat. O să zici că nu e o sumă mare, dar tipul a mai pus doi lei și şi-a mai luat şi un tricou. La fel de bine banii ăia poți să-i pui la saltea sau să mergi în Ocktober să-i spargi pe-o bere. E decizia ta ce faci cu ei, important e că poţi s-ajungi în punctul ăsta.

Publicitate

Şansele să găseşti aceeaşi haină cumpărată dintr-un SH la o altă persoană sunt aproape nule

Să fim serioşi, nimănui nu-i surâde ideea să poarte haine identice cu colegul de petrecere. De câte ori nu ţi s-a făcut și ţie ruşine când ai văzut enşpe mii de băieţi îmbrăcaţi cu aceeași cămaşa în carouri de culoare roşu şi negru?

Te asigur şi pot să pun pariu cu tine, chiar pe tenişii Converşi (aproape) noi pe care i-am cumpărat acum două săptămâni de la un SH, cu doar 30 de lei, că eşti unicat când îţi iei vreo haină din magazinele de genul ăsta. N-o să ajungi să fii judecat că duci lipsă de originalitate.

O parte naşpa e că nu ai mărimi specifice pentru fiecare produs

Când mergi prin mall-uri, sunt șanse mici să nu mai aibă marimea ta la tricoul pe care vrei să-l cumperi. Iar dacă nu are în respectivul magazin, te trimit în altul care e disponibil. La SH, treburile se schimbă. Să zicem că ai găsit o cămaşa marimea L care-ţi place, dar tu porţi, de fapt, M. Dacă te duci la vânzătoare şi-o rogi să-ţi aducă şi ţie din spate mărimea care ţi se potriveşte, cu siguranţă o să te-ntrebe ceva gen: „Dude, eşti ok?".

În magazinele de tipul ăsta, produsele pe mărimi sunt inexistente, la fel şi opţiunea de a te trimite în alt loc unde să găseşti mărimea potrivită. Practic, tu eşti un fel pirat, dar nu vânezi comori, ci haine care-ți vin, dintr-un mare teanc. E ceva de „muncă" şi ai nevoie de răbdare să tot perpeleşti haine în stânga şi-n dreapta. Dar, imaginează-ţi c-o să ai un fel de orgasm când o să dai de ceva ce-ţi place şi ţi se şi potriveşte.

Publicitate

Dacă spui că tu nu porţi hainele altora, exagerezi

O chestie greșită care circulă prin zonă e că hainele din SH sunt pline de microbi şi bacterii, iar asta îţi poate aduce diverse boli de piele. Totuşi, cred că orice om normal îşi spală hainele după ce le cumpără.

Pe de altă parte, ai împrumutat vreodată o haină unui prieten, iar apoi ai purtat-o din nou sau invers? Care e diferenţa dintre a îmbrăca o haină deja purtată dintr-un SH şi de a te atinge de barele din autobuz, căruciorul din supermarket sau chiar bani? Practic, e cam acelasi lucru.

Uite, câţiva reporteri norvegieni au mers într-o ţară sărăcă, în Cambodgia, locul în care gigantul brand H&M îşi fabrică hainele. Condiţiile de trai şi de lucru ale oamenilor sunt aproape inumane. Lucrează pe nişte salarii mizere şi trăiesc pe străzi pline de fecale, dorm câte cinci inşi într-un pat, nu au apă curentă, iar focarele de infecţii roiesc în toate părţile.

Citește și: Poliția militară omoară cambodgienii care îți confecționează hainele

Ştiu că e chiar trist ce se întâmpla, dar vreau să înţelegi faptul că deosebirea între hainele de la SH şi cele pe care le vezi frumos ambalate în magazinele din mall nu diferă prea tare, iar H&M nu e singura excepţie. Mai toate brandurile mari folosesc aceeaşi tehnică de a fabrica hainele în tări ca Vietnam, India, China sau alte ţări cu mână de lucru ieftină.

Verifică bine hainele înainte de a le cumpăra, ca să nu te trezeşti că ţi-ai luat ţeapă

Fotografie via Flickr

Da, n-ai cum să dai doar de haine ca lumea. D-aia există selecţia, până la urmă. Unele chiar arată nasol şi nu merită să-ţi îndrepţia privirea către ele. Ba sunt găurite, roase de molii, descusute sau pătate. Verifică dacă fermoarele de la geci şi pantaloni sunt funcţionabile, cămăşile dacă au toţi nasturii întregi şi alte lucruri tehnice.

Publicitate

Să nu faceţi ca mine când mi-am luat un cardigan care arăta impecabil la prima vedere, după mine. Eram atât de entuziasmat de el că doar câteva secunde l-am probat pe mine, am văzut că-mi vine bine şi mă prinde, încât imedat l-am cumpărat, mai mult de frică să nu mi-l ia cineva înainte. Nici măcar n-am aruncat vreo privire mai amănunţită ca să văd dacă are vreo problemă. Am fost fraier, pentru că acasă am constatat că n-are un nasture, iar la zona de subraţ avea o gaură aproape cât un ou.

Să nu te miri când la casă dai nas în nas cu vreo vedetă de pe la noi

Dacă tot nu ţi-ai demontat stereotipurile legate de acest tip de magazine, ţi-o dau exemplu pe Adela Popescu. O știi pe tipă de prin telenovele, filme ori i-ai ascultat vreo piesă muzicală.

Nu-s vreun mare fan al ei, nu pot să spun că-i apreciez scenele din „Numai iubirea" sau „Pariu cu viaţa", dar vestimentar e ok, îmi place. Nu se ia la trântă cu Iulia Albu în competiţia penibilităţii, iar pe lângă asta nu are nicio reţinere în a recunoaşte că-şi cumpără haine de la Second Hand. Nu te aşteptai la asta, aşa-i?

Găseşti haine pentru o gamă largă de stiluri într-un singur magazin

Ăsta-i iar un punct forte. Fie că te îndrepţi către casual, hippie, sport, bobo chic, rock, hip-hop sau ce-ți mai trece prin cap, ai avantajul că poți alege din diferite stiluri. Așa, poţi să jonglezi cu hainele şi să-ţi diversifici vestimentaţia cum vrea muşchiul tău sau creativitatea ta. La fel de bine poţi combina haine dintr-o categorie cu alta, iar la un moment dat, dacă eşti atât de bun, vei fi creatorul unui noul stil. Dar, nu uita, n-o lua exemplu pe Lady Gaga ca sursă de inspiraţie.

Eu zic așa: beneficiile pentru care de-acum încolo să-ţi faci cumpărăturile de la magazinele de second hand sunt evidente. Și te încurajez ca data viitoare când treci prin faţa unui magazin de genul să intri fără nicio reticenţă și fără să te gândești că-i o rușine dacă te vede vreun cunoscut.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre SH:
Cum să arăți bine toamna asta
Cum să supravieţuieşti şi să te distrezi în București fără bani
Dubioşenii de pe Okazii pe care s-ar putea să le vrei #10