Muzică

Am vorbit cu românii care fac cele mai tari petreceri cu muzică din anii 90

Într-un fel sunt noile petreceri cu manele, te rupi în oraș pe piesele pe care nu le asculți acasă.
22 Februarie 2018, 2:30pm
Alina M2A. Fotografie de Lavinia Ionesc

Spre deosebire de perioada comunistă, când tinerii se întâlneau la Casa de Cultură pentru un pahar de sifon și un concert de muzică folk, azi ai destule opțiuni dacă vrei să-ți dai în cap. Se fac peste tot petreceri tematice, gen o seară de hip-hop sau rock alternativ. Ca să atragă cât mai mulți clienți, unii fac party-uri cu denumiri ciudate, precum „Muzica e nașpa”, pentru că sigur se găsesc câțiva curioși care-s de părere că Dumnezeu e mort și nu mai avem valori morale sau culturale.

Printre cele mai atractive petreceri din underground-ul românesc se numără și „90s Party”. Dar să nu te aștepți la piese de la Radiohead, Pearl Jam, D’Angelo sau Oasis. La party-urile astea se bagă muzică pop kitschoasă. Din România și din străinătate. Piese de la 3 Sud Est, Andre și mai tot ce cade sub umbrela genului eurodance. Într-un fel, sunt noile petreceri cu manele. Te rupi în oraș pe piese pe care nu le asculți acasă. Sau cel puțin nu zici nimănui că le asculți acasă.

Am fost și eu la câteva petreceri de genul ăsta și m-am trezit că dansez pe piese răsuflate. Și la fel ca la petrecerile cu manele, aproape întotdeauna sunt pline de hipsteri. Prind foarte bine la publicul din România, care-i atât de preocupat să pară că nu îi pasă de părerea ta, încât face orice să-ți demonstreze asta. Dar toată treaba asta e ciudată pentru că 1. piesele sunt obiectiv praf și 2. e ca și cum ai dansa pe Smiley, doar că Smiley e considerat slab și Genius e genial. Wut?

Ca să înțeleg mai bine de ce au succes genul ăsta de petreceri, am stat de vorbă cu niște DJ care bagă constant muzică din anii 90:

DJ Buvnitz – Fu(n)king with the 90s

Fotografie de Marmo

VICE: De ce ai decis să faci un eveniment cu muzica anilor ‘90?
DJ Buvnitz: A început cumva ca o glumă între prieteni. De acolo vine și numele de Fu(n)king. Prima ediție am organizat-o ad hoc prin 2012-2013, în club Underworld din București, un spațiu în care abia încap o sută de oameni. Au fost atât de mulți că era lume și pe scări. Practic, am vrut să reproducem un eveniment clasic de apartament, când fiecare venea cu casete, ascultam un album integral Offspring și apoi o dădeam pe eurodance. Cam așa s-a întâmplat și atunci. Mi-a plăcut foarte mult onestitatea, simplitatea lucrurilor. Fără prejudecăți. N-am mai simțit de ani buni treaba asta. Am băgat de la Offspring la Nirvana, Dj Bobo și Andre. Nici eu nu știam exact ce fac. În prezent am party-uri lungi, care țin și nouă ore. Cel mai mult am băgat 11 ore.

Ce-ți place să pui mai mult, muzică românească sau străină din anii ‘90?

Nu pot spune că am o preferință. Publicul însă reacționează mai bine pe muzica românească. E și normal. Face parte din adolescența noastră. A fost oricum un subgen mult mai accesibil față de muzica internațională. Accentul îl pun pe muzica internațională, asta cu piesele românești e un fel de lovitură de grație pe care o introduci la momentul potrivit. Pe noapte sunt în jur de 20-25 de piese românești, în condițiile în care începi la nouă jumătate și termini după cinci dimineața.

Cum îți faci playlist-ul?
Nu e deloc ușor să faci un set de nouă ore de 90's. Mereu trebuie să-l adaptezi în funcție de public, să știi ce și cum se leagă, ce prinde, ce ar putea surprinde. S-a pierdut contactul dintre DJ și public, omul din spatele consolei nu formează o legătură cu publicul. La mine e cu totul altfel, lumea vine din bucurie pentru muzică. Pentru a retrăi ce este uneori pierdut. Nu mai vezi asta peste tot, din păcate.

Cum ai descrie deceniul din punct de vedere muzical?
A fost cea mai completă perioadă din istoria contemporană a muzicii. De la rock, metal la dance, pop, electronica, avantgarde, cred că în această perioadă au fost compuse cele mai bune piese. Și acum sunt compoziții ce abia le descopăr sau pe care le-am uitat. Îmi place să văd reacția publicului când bag o piesă de care n-a mai auzit nimeni de 15 ani. Cum a fost când am băgat Gala - „Freed From Desire”. E exact ca în reclama cu Mastercard, reacțiile sunt de neprețuit.

De ce crezi că prinde atât de bine la public? E doar o chestie de nostalgie?
Nostalgie și mai mult de atât. Există un sentiment pe care nu-l găsești oricând și oriunde. Publicul e unul foarte, foarte generalist. Găsești metaliști, adolescenți, corporatistul clasic, ai mereu un public de calitate indiferent de clasa socială, vârstă și toate cele. Există un sentiment de unitate, toată lumea zâmbește, toata lumea dansează. Și legat de acest „prins”, să știi că am văzut o groază de evenimente prin țară pe 90s music care pur și simplu nu au prins.

Cât crezi că o să mai dureze trendul ăsta?
Asta m-am întrebat și eu după ce am început să mă ocup serios de acest proiect. În 2017 am avut toate party-urile sold out, în situația în care au venit și o mie de oameni pe seară. Am făcut un calcul estimativ și în 2017 am băgat muzică pentru peste 13 000 de oameni. Odată ce vezi ce se întâmplă la aceste party-uri, nu-ți mai pui problema dacă sau când va fi gata acest capitol. În aprilie am poate cel mai mare party de până acum, la Arenele Romane. Tot pe atunci voi ajunge și la Snowfest. Sunt lucruri pe care nu le puteam imagina. Să nu mai zic că la Cluj e un eveniment special 90’s care umple Sala Polivalentă. Nici nu văd de ce am scăpa de el. A rămas unul dintre acele lucruri oneste ale fenomenului de entertainment.

Alina M2A – CaleidoPOP Party

Foto de Lavinia Ionescu

VICE: De ce te-ai decis să faci un eveniment cu muzica anilor ‘90?
Alina M2A: Inițial, am fost invitată la Macaz să pun muzică pop. De oricând și oriunde. Asta am și făcut. Mi-am dorit să fac un party cu piese amestecate, din perioade și stiluri diferite, ca să am libertatea să jonglez cu ce-mi vine pe moment. Așa s-a deschis și Cutia Pandorei de piese 90-iste. M-am născut în ‘91, așa că am copilărit la Atomic TV. Îmi plăcea atmosfera party-urilor de la Claca de acum vreo trei-patru ani, la fel de fun ca zilele de naștere ale colegelor mele din clasa a doua. Fetele urlau și dansau pe Andre lângă casetofonul din mijlocul camerei, băieții drepți pe canapea, confuzi, cu Fanta-n păhărel.

Îți place să bagi mai mult muzică românească din anii ‘90 sau aia străină?
Îmi plac ambele. Pe aia străină o iau mai în serios. Piesele românești din ‘90 mă amuză fiindcă mă afectează absurd. Ascult Blondy și proiectez emoțional total, chiar daca e megasintetizat. Mă face să simt diverse chestii, fără să mă pot controla. Sufăr, mă gândesc la „el”, un roller coaster emoțional. Poate fiindcă e din trecut. Sau pur și simplu asta face pop-ul. E tare și atmosfera pe care-o generează muzica românească din ‘90, face magie. Doar că merge combinată cu taraf, indie rock, manele. Altfel se pierde din vrajă.



Ce-ți place la muzica anilor ‘90?
Are o inocență pe care piesele de-acum nu prea o mai au. A, și coregrafiile complicate cu fete și băieți care dansează sincron în locuri random. Și mai ales că aduce oamenii împreună. Versurile și ritmurile alea sunt impregnate în inconștientul nostru colectiv. Le-am auzit peste tot. În discoteci, magazine, microbuze.

Cum ai descrie deceniul din punct de vedere muzical?
E muzica tranziției, a unei industrii care abia se forma, se copiau modelele din vest, se testa și-o limită a afișării sexualității. Totul era destul de nou în România.

De ce crezi că prinde atât de bine?
La primele petreceri, acum un an jumate, oamenii intrau, îi izbea o piesă pe care-o știau, urma o grimasă de groază și scârbă, dădeau să plece și în 15 minute erau la dans. Acum parcă au renunțat la rezistență. Dacă e distractiv, ce să facă?

Eugen Rădescu – Dirty Disco

Fotografie de Mircea Topoleanu

VICE: Când ai decis să faci event-uri cu muzica anilor 90?
Eugen Rădescu: Am început prin 2013 în Control, unde am fost invitat să pun muzică și m-am gândit că anii ‘90 erau perfecți pentru petrecerea aia. Apoi, am rămas în același playlist, care a tot crescut de la vreo 250-300 de melodii la aproape opt sute acum. Nu sunt DJ, nu mă ocup cu asta, o fac așa de plăcere, a mea în primul rând. Mă simt foarte bine la petrecerile unde pun muzică.

Muzică românească din anii ‘90 sau străină?

Eu pun muzică din anii ‘80 și ‘90. Exclusiv. Rompop, internațională, muzică ușoară, muzică de petrecere (uneori). Cred că îmi place mai mult aia internațională. Este mult mai diversă, mai multe ritmuri, stiluri, cântate în mai multe limbi. E mai atrăgătoare. Dar și muzica românească, în special cea ușoară, e armonioasă și lucrată. Aia internațională e mult mai cunoscută decât cea românească, deci prinde mult mai bine. Lumea reacționează mai bine la hiturile internaționale ale anilor ‘80-’90.

Ce-ți place la muzica anilor ‘90?
Ritmul, melodia. Citeam acum vreo doi ani parcă, că la nivel internațional, vânzarea de muzică din anii ‘90 a depășit vânzările muzicii de după anii ‘2000. Mi se pare și logic, eu nu pot asculta mai nimic din ce s-a compus după 2003-2005. Greu găsesc ceva plăcut sau funny. Oricum, nu ascult zi de zi muzica pe care o pun.

Cum ai descrie deceniul din punct de vedere muzical?
Super expresiv și tembel stilistic. De la hiphop-ul lui Mc Hammer la rave-ul Mariskai sau techno de la 2Unlimited, aveau o savoare, melodiile păreau mai agitate, clipurile erau naiv-lucrate, gândite, era ceva muncă în spatele unui clip. Eurodance-ul ăla era o nebunie, de la influențele electro, la bass și, neapărat, vocile feminine cu un ritm și un tempo aparte.

De ce crezi că prinde atât de bine la public?
Seria mea de petreceri se numește „Dirty disco”, adică plăcerile nevinovate ale fiecăruia dintre noi. Nu cred că există pământean care să nu fi auzit măcar o dată o melodie de la ABBA, Madonna, Michael sau un român care să nu știe cine e Mihaela Runceanu și Dan Spătaru. Sunt melodiile părinților noștri, ale noastre și ale tuturor. Sunt melodiile alea care, după două-trei ginuri, te fac să dansezi, să te simți bine până dimineață. Nu mi s-a întâmplat până acum să pun muzică și să închid un party mai devreme de cinci-șase dimineața.

Cât crezi că o să mai dureze trendul ăsta?
E un trend? Nu știu să fie un trend. Cred că este o zonă de care cei care merg prin cluburi aveau nevoie. Știu că în Rusia a fost acum ceva vreme un mega concert pe stadion, cu toate trupele anilor ‘80 și ‘90, unde au fost vreo două-trei mii de oameni. Concertul ăsta a ținut vreo trei zile, non-stop. Au fost și pe la București câteva încercări, multe eșuate, de a aduce trupe celebre în anii ăia, dar nu la nivelul concertului din Moscova. Pur și simplu, cred că genul ăsta de muzică face parte din cultura pop a fiecăruia și sunt melodiile pe care le știe toată lumea. Nu le ascultăm acasă, dar le dansăm în club.

Muri – United Colors of 90s

Fotografie de Marmo

VICE: De ce te-ai hotărât să faci un eveniment cu muzica anilor ‘90?
Muri: Chestia a venit natural, pe la warm-up-urile astea de apartament, înainte de ieșit în club, că deh, să nu ajungi treaz lumină pe ringul de dans, îți amintești de câte o piesă, două, cu prietenii și începi să te joci cu YouTube-ul. Unul vine cu Barbie Girl, altul cu Macho Man. Și aia e scânteia. Așa a fost cu toate chefurile tematice. Câteodată nici nu mai ajungeam în oraș, se întindea cheful toată noaptea sau până venea poliția în bloc. Faza-i că în orice perioadă găsești muzică pe care îți vine să bâțâi, de acolo-ncolo depinde cât de în serios te iei.

Ce-ți place să pui mai mult?
Dacă aș pune ce ascult eu acasă din perioada respectivă, ar pleca mulți de la chef (majoritatea sunt născuți în acei ani). Ideea e ca publicul să primească ce vrea. Omul vede afișul evenimentului și vine cu anumite așteptări. Vrea să danseze pe ce știe. Să cânte versurile și să se simtă ok. Sunt, cam în egală măsură, atât piese românești cât și străine care să provoace extaz pe ring.

Ce-ți place la muzica anilor ‘90?
Ca să răspund la întrebarea asta, ar trebui să închiriem o cabană la munte pentru cel puțin un weekend. Am intrat la liceu în 1992 și am terminat facultatea în 2001. Și sunt nebun după muzică. Mă bucur că muzica anilor ‘90 a fost fix acolo unde trebuie. Foarte multe din primele mele experiențe au avut ca soundtrack bucăți din muzica aia.

Cum ai descrie deceniul din punct de vedere muzical?
Rockerii „șamponați” încep să se retragă în favoarea noului rock alternativ, și aici mă refer și la revoluția grunge, pe care am prins-o și am savurat-o din plin, consolidarea metalului de calitate, ascensiunea hip hop-ului, boy bands, girl bands, de toate pentru toată lumea. Și, bineînțeles, noul val de muzică românească promovată din ce în ce mai mult la proaspetele posturi de radio și tv de după decembrie 1989.

E doar o chestie de nostalgie acum?
Nu cred. E altceva decât ce se aude azi la radio și tv, în taxi sau în stațiile de bus. Hai, poate și puțină nostalgie. Piesele sunt catchy, multă lume se costumează, dând dovadă câteodată de foarte multă imaginație (crede-mă, am văzut niște outfituri bestiale), și așa vine la dans.

Cât crezi că o să mai dureze trendul ăsta?
Cred (și sper) că va mai dura mult și bine. Generațiile se schimbă și oricând se găsesc piese pe care te distrai când erai mic. Peste douăzeci de ani cineva va scoate de la naftalină o Shakiră sau o Andă Adam ș-apoi să vezi distracție.

Pre_cup – United Colors of 90s

Fotografie de Marmo

VICE: De ce te-ai decis să faci un eveniment cu muzica anilor ‘90?
Pre_cup: Prima oară am ținut Kitsch Party prin 2012, așa, la caterincă. Lucram într-un bar pe atunci. Oamenii au reacționat foarte fain, țin minte că veneau de la punkiști la rockeri să-mi ceară piese, care mai de care mai kitschoase, de la Andre la BUG Mafia. Nu m-am decis să pun muzica asta (ascult predominat post-punk și indie), ideea a fost a unui prieten, organizator de evenimente, care îmi cunoștea vasta cultură muzicală și mă vedea capabil să pun și genul acesta de muzică. HAHA.

Ce-ți place la muzica anilor 90?
Referindu-mă la kitsch, versurile mă amuză teribil. Sunt așa de proaste încât nu le poți lua în serios, dar te poți distra maxim după câteva shoturi. Există și muzică bună din acea vreme, vezi Rage Against the Machine, Radiohead, Blur, Oasis, No Doubt, Beastie Boys, dar care nu se mulează pe genul acesta de petreceri. Eu pun predominant muzică străină, mi se pare mai complexă, mai dansabilă, dar alternez și cu piese difuzate la vremea respectivă pe Atomic TV.

De ce crezi că prinde atât de bine la public? E doar o chestie de nostalgie?
Pe lângă nostalgie, cred ca muzica asta e apreciată și de generația mai tânără, de dupa '89, care a descoperit-o ulterior și s-a distrat pe ea la baluri și majorate.

Cât crezi că o să mai dureze trendul ăsta?
Habar n-am. N-aș putea preconiza, dar cert e că atâta timp cât lumea se distrează și vine la petreceri, fie datorită nostalgiei vremurilor, fie din caterincă, trendul o să persiste mult și bine.

Publicitate