Victorienii se pare că aveau un răspuns la întrebarea asta, pentru că genul ăsta de fotografii dubioase cu morți erau la mare căutare pe la sfârșitul secolului 19, și chiar și la începutul secolului 20. S-ar putea să fi avut o contribuție și faptul că tehnica epocii respective nu permitea decât lucrul la timpi de expunere foarte lungi, ceea ce însemna că, pentru ca o fotografie să nu iasă mișcată, trebuia să stai neclintit în fața aparatului mult timp. O chestie la care morții se pricep prin definiție mult mai bine ca vii.Citește și: Fotografii cu obiceiuri de înmormântare ciudate, dar frumoase, de pe tot globul
Fotograful se supune și el, ca-n orice job, clientului
„Eu cam evit înmormântările, e un lucru mai trist. Dar e cerere, așa că o onorăm, ce să facem. Dumneavoastră, dacă vă trimite șeful să faceți ceva ce nu vă place, nu vă duceți? Face parte din muncă. Nici dumneavoastră când mergeți la muncă nu faceți numai ce vă place, faceți ce trebuie. Dacă familia vrea să aibă amintire cu frate, soră, părinte…"
„A treia oară nu mai simți mare lucru"
„Îmi amintesc de la înmormântarea unui tânăr de 17 ani din Oituz, Bacău. Era 1 martie, ningea afară, unica mea preocupare era să rămân în picioare pentru că pe jos era zăpadă înghețată amestecată cu un fel de lut alunecos. Mi-au rămas în cap figurile rudelor, privirile lor care exprimau durere și revoltă. Aveau pumnii strânși și priveau în gol. Nu erau oameni înstăriți, dar au vrut să aibă o amintire pentru fratele lui care era plecat în țări străine. Au și transmis în direct bocetele prin telefon. A fost cel mai impresionant moment la care am luat parte."
Claudiu e, de fapt, mai artist din fire. A filmat și la înmormântarea tatălui Nadiei Comăneci. „N-am vrut eu, m-au chemat preoții". Rudele, când l-au văzut, au zis „mulțumim, dar nu".Au insistat preoții, însă, așa că oamenii s-au dus să o întrebe pe Nadia. În cele din urmă, fosta gimnastă a cedat.„Dacă sunt oameni mai săraci, mai fără carte, mai devin și agresivi unii dintre ei. «Tu cine ești, ce cauți aici, cine ți-a permis?» Când le spun că sunt chemat de rudele decedatului se calmează. Alții nici nu mă bagă în seamă. Sau se uită la mine ca la o curiozitate a naturii."
Am avut senzația, în permanență, că aerul din jur avea gheare, că numai eu le mai lipseam.
De la momentele macabre la chipul drag din fotografia de pe noptieră
Dacă te faci fotograf la funeralii trebuie să știi și ce să tragi în poză
„Mai mult încerc să transmit sentiment prin filmare, cadre clar obscure, n-am să filmez fețele schimonosite de plâns, pentru că e horror așa ceva. Predica preotului o filmez, aspecte din biserică, lumânări, fotografia care stă la capul mortului, cadre care să sugereze evenimentul, dar fără un impact emoțional mare."
Cine sunt ei, oamenii care vor fotografi la înmormântări
Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte
Practic, fotografierea ajută la vindecare, la diminuarea durerii, dar are și ceva ritualic în ea. „La fel ca bătutul de cuie în capacul sicriului sau aruncarea primului bulgăre de pămînt, reprezintă un gest asigurator ce subliniază caracterul ireversibil al morții", mai spune el.Cu alte cuvinte, când nu-ți vine să crezi că tragedia s-a întâmplat, filmarea sau pozele îți vor aminti, fără dubii, că nu visezi. Moarea e cât se poate de palpabilă.„Imaginea vine să afirme că persoana iubită nu mai există, a murit. Este, de fapt, o dovadă a realității. Doliul este un proces dureros prin care ne separăm de persoanele iubite, iar prima fază a doliului este una de negare, un șoc prin care trecem în asemenea momente și în care respingem pierderea suferită".
Citește și: Ce spun copiii despre moarte
Fotografia cu morți nu e vreo tradiție românească. E o chestie multimilenară!
„Cum și de ce au renunțat societățile occidentale actuale la această comemorare a morții? Căci, pînă relativ recent, moartea făcea parte nu numai din imaginarul colectiv, ci și din practicile sociale curente. Trăită ca firească, moartea era pregătită din vreme și expusă ca atare. În prezent, ea a fost eufemizată și ascunsă în spatele unei publicități ingenioase a mitului « Tinereții fără bătrînețe și vieții fără de moarte » : nimeni și nimic nu trebuie să ne mai deranjeze din responsabilitatea fericirii noastre! România, încă țărănească și « tradițională » mult mai mult decît Occidentul, a păstrat vechile practici, astfel încît priveliștea sicriului descoperit în drum spre cimitir, de pildă, îi îngrozește astăzi pe străini: expunerea morții a devenit… « pornografie » – după cum se exprimă un antropolog francez."