Arta dansului din buric e pe moarte în Egiptul conservator

La clubul Șeherezada din centrul Cairoului, cinci clienți și o duzină de angajați stăteau și căscau ochii la dansatoarea din buric care tremura pe scenă, înconjurați de vopseaua scorojită, muralele ciobite și candelabrele false prăfuite a aceea ce fusese cândva o foarte grandioasă sală de dansuri. Atmosfera era ciudată și tristă. Când un membru al publicului arunca o mână de lire egiptene în aer, proprietarul apărea iute și le strângea pe toate. Când cineva înghesuia o bancnotă mare în rochia dansatoarei, ea i-o întindea prompt moșului ca unui pește de pe scenă.

Nu există strălucire sau farmec prin preajmă, doar o dansatoare obosită și aparent deprimată care face unul din puținele lucruri care i-ar putea aduce unei femei needucate foarte mulți bani în Egipt. Ca dansatoare de top poţi câștiga și două mii de dolari pentru a juca la o nuntă.

Ultimii trei ani au fost duri în general pentru majoritatea animatorilor din Cairo. Starea aproape constantă de flux a Egiptului de la revoluția din ianuarie 2011 i-a descurajat pe cei mai mulți turiști să viziteze capitala, în timp ce situația economică dezolantă a făcut o gaură semnificativă în buzunarele egiptenilor.

Dar pentru dansatoarele din buric, care practică cea mai veche artă a Egiptului, președinția islamistă de un an a lui Mohamed Morsi a fost și mai amenințătoare.

„Ne-au furat țara”, striga Madam Raqia, cea mai cunoscută coregrafă de dans din buric a Egiptului, într-o criză de furie atât de bruscă, încât haita ei de Chihuahua au șters-o la adăpost sub picioarele mele.

„Ne-au stricat arta și au vrut să strice tot ce iubeam”, a spus din apartamentul ei țipător ascuns în spatele ambasadei iraniene. O trupă de dansatoare tinere rânduite la picioarele ei încuviințau ascultătoare din cap.

În timpul regimului conservator al lui Morsi, toate cele trei canale tv de dans din buric au fost scoase din emisie, inclusiv el-Tet, care fusese acuzat că încurajează prostituția și condamnat pentru promovarea Viagra și a agențiilor de escorte.

Aliații ultraconservatori salafişti ai lui Morsi căutau să segregheze plajele, să interzică bikini-urile și să abolească baletul. „Este interzis în islam”, spusese un membru al camerei superioare a Parlamentului într-un ziar controlat de stat anul trecut. Dansul din buric părea să supraviețuiască doar din noroc.

„Dacă baletul nu e ok, ce naiba să mai creadă despre noi?”, întreba dansatoarea din buric scoțiană Lorna Gow, care joacă sub numele de Belly Lorna. Este una din mai multe imigrante care s-au mutat în Egipt și care au dezvoltat o fascinație pentru dansul tradițional.

Chiar înainte ca Frăția Musulmană să răsară pe scena politică, viitorul dansatoarelor din buric părea nesigur.

„Nimeni [din Egipt] nu vede asta drept o profesie acceptabilă. Este degradant pentru ele. Intră în ea din aceleași motive pentru care femeile americane se apucă de prostituție”, a spus Luna (al cărei nume real este Diana Esposito), o dansatoare americană și absolventă de Harvard care inițial se mutase în Cairo pentru a scrie o carte, pe care a amânat-o datorită carierei ei de succes de dansatoare.

Fetele egiptene încă domină scena dansului din Cairo, dar un influx de dansatoare braziliene și rusoaice a crescut competiția în stațiunile dependente de turism de la Marea Roșie.

Un curent de conservatorism feroce din ultimele decenii a întărit ceea ce cândva erau atitudini relativ permisive și a aruncat dansatoarele din buric în starea de relicve ale „trecutului impur” al Egiptului.

Dincolo de Nil, prin străzile înfundate de trafic ale Cairoului și dincolo de una din taberele de protest ale Frăției Musulmane, se află Giza. Luminile sunt mai strălucitoare și clientela mai bogată în aglomerația de cazinouri și cluburi de cabaret care împânzește drumul spre Piramide, dar tot există un sentiment vag de nefericire care bântuie locul.

Se spune că traficul de droguri înflorește aici. Este zvonit că unele dansatoare își bagă doze pentru a-și duce la capăt reprezentațiile, din ce mi-au spus câteva dansatoare. O parte din cele pe lângă care am trecut mi-au lăsat și cărțile lor de vizită ornate cu ruj proaspăt în poală, semn că prostituția a început și ea să-și stabilească un teritoriu.

În august, interdicția de a ieși între apus și răsărit impusă de Armată după dispersarea sângeroasă a taberelor Frăției Musulmane a creat haos cu cea mai mare parte a vieții de noapte de obicei înfloritoare a Cairoului, dar nu și cu Giza. La ora 18:00, proprietarii de cluburi încuiau ușile, scădeau luminile exterioare, iar clienții petreceau până la orele dimineții.

Majoritatea imigrantelor dansează exclusiv în hotelurile de top și pe vasele de petrecere pentru turiști de pe Nil. Departe de pietrișuri și jale, scoțianca Lorna a dansat săptămâna trecută în fața unei mulțimi nestăpânite de egipteni bine îmbrăcați. „Asta e o artă înaltă și toți egiptenii o apreciază”, mi-a spus Doaa Sallam, dansatoare și învățătoare.

Indiferent de cât de ridicolă e clientela, puține dansatoare pot scăpa în întregime de pudicitatea prefăcută extremă a societății egiptene. „Te acoperă de urale, dar nu te-ar duce niciodată să-ți facă cunoștință cu mamele lor”, a spus Luna, care-i atentă să-și ascundă profesia de majoritatea oamenilor.

Atât Luna, cât și scoțianca Lorna au fost în trecut evacuate din apartamentele lor de proprietarii care se temeau că reputația lor ar avea de suferit, dacă s-ar fi aflat că închiriau unor dansatoare din buric. Proprietarul apartamentului Lunei i-a spus că era un „om al Domnului” când a aruncat-o din clădire, după ce familia sa o văzuse dansând într-o stațiune de pe malul mării la câteva sute de kilometri de Cairo.

Și de parcă viața n-ar fi fost deja suficient de problematică, scena competitivă intensă a dansului a dat naștere și mai multor rivalități amare. Un designer de costume a demisionat după ce și-a găsit toate hainele rupte și tăiate în cabina de probă. Mai multe dansatoare au fost raportate poliției cu acuzații fabricate după ce au uzurpat afacerile altor dansatoare.

Hărțuirea sexuală face Egiptul cel mai prost loc pentru femeile din lumea arabă, conform unui sondaj recent al Fundației Thomson Reuters, dar problemele dansatoarelor de sex feminin pălesc adesea prin comparație cu cele ale colegilor lor bărbați, cărora le este interzis cu totul să joace.

Tito Seif e un star al scenei underground a dansului masculin. Spre deosebire de concurenții săi, care își pun peruci și machiaj ca travestiții, el joacă într-o rochie tradițională Galabeya, dar și aceea e prea mult pentru unii. Odată a fost huiduit de pe scenă de membrii publicului la o nuntă pe malul mării.

Familia lui Tito i-a acceptat cariera (câștigurile lui semnificative au ușurat probabil lovitura), dar chiar și el ezită când e întrebat dacă fiica sa i-ar putea călca pe urme. „Nu, nu, în nici un caz”, mi-a spus când ne-am întâlnit într-un bar de narghilele. „În Egipt, bărbații văd altfel.”

Majoritatea dansatorilor bărbați își petrec timpul în turnee prin străinătate, iar evenimentele recente sugerează că asta e înțelept.

Acum vreo două săptămâni, poliția a organizat un raid în 6 Octombrie, un oraș satelit al Cairoului, și a arestat mai mulți bărbați, inclusiv un profesor de dans din buric bărbat. Au fost acuzați de „comportament nebărbătesc” (parte a codului egiptean pentru homosexualitate). În timpul audiențelor de la tribunal câteva zile mai târziu, hainele de dans din buric au fost aduse drept probe ale destrăbălării acuzaților.

Nici femeile dansatoare nu sunt ferite de poliție. O unitate de inspecție a dansului din buric păzește ordinea în localuluri pentru a impune un cod vestimentar strict introdus pentru potolirea conservatorilor religioși din anii 1980. Burțile goale, decolteurile și fustele prea înalte sunt interzise, iar multe dansatoare mi-au spus povești despre cum s-au repezit în dulapuri și s-au schimbat grăbite în haine mai modeste când venea poliția.

Polițiștii nu cer bacșiș în mod specific, dar „e de la sine înțeles”, a spus Luna. Încă mai are de înfruntat un caz la tribunal după ce un polițist a raportat-o în ciuda faptului că acceptase mită de la managerul ei. Polițiștii nu sunt singurii care țin o evidență apropiată a scenelor de dans. Uniunea muzicienilor plasează informatori în public pentru a se asigura că formațiile care acompaniază dansatoarele și-au plătit datoriile.

Cu greu s-ar putea spune că este un mediu de lucru prietenos și este departe de zilele de glorie ale dansului din buric, când Regele Farouk al Egiptului avea o relație cu un star al dansului, iar Cabaretul Madamei Badia era plin până la refuz de spioni germani și ofițeri britanici în permisie din al Doilea Război Mondial.

Dar acum, cu puține șanse de reinstaurare a vreunui regim al Frăției Musulmane prea curând, dansatoarele din buric speră într-o revenire la vremuri mai bune. Madama Raqia, de pildă, clocotește de optimism și chiar și-a schimbat muzica pentru a reflecta schimbarea de împrejurări.

„Eram așa nefericită înainte, dar acum că acei oameni au plecat, ce-ar putea merge prost?”

Traducere: Aura Stan