prostituție
Mi-am închiriat apartamentul prin Airbnb și m-am trezit că a devenit bordel
„Vecinii mi-au zis că trece multă lume pe acolo. Am realizat ce se întâmpla abia când am văzut prezervativele din coșul de gunoi.”
Am întrebat parlamentari români dacă ar legaliza munca sexuală
Unii politicieni preferă să închidă ochii de parcă exploatarea sexuală nu s-ar petrece și pe bulevardele din Capitală.
Povestea prostituatelor din Văcărești la care mă uitam de la geamul dormitorului când eram mic
Femeia se urca în față, lângă șofer, și intrau pe câmp cam trei sute de metri. Apoi proxeneții încercuiau mașina cu bâte, săbii și alte arme.
M-am apucat de muncă sexuală ca să fac bani și să am în sfârșit o relație cu un bărbat adevărat
Una din opt femei trans a oferit servicii sexuale pentru bani, una din cinci pentru mâncare sau adăpost. Unele dintre noi au făcut-o în speranța că vor avea conexiuni umane reale.
Am stat câteva luni în zonele cu droguri și prostituție din Lisabona
În unul dintre cele mai cool cartiere de aici, departe de ochii turiștilor, se desfășoară o altă realitate.
Cele mai comune mituri despre prostituție
Munca sexuală este una dintre cele mai bârfite forme de muncă. Am vorbit cu doi activiști pentru muncă sexuală ca să demitizez unele dintre cele mai comune preconcepții.
Am petrecut 24 de ore cu prostituatele din Berlin
Prostituata Rafela, 52 de ani, mi-a prezentat cafenelele îmbâcsite, colțurile întunecoase și personajele speciale din Kurfürstenstraße.
Fetele care-s sugar babies spun că nu-s prostituate
Legislația, suprasaturația și rețelele sociale le-au făcut viața grea fetelor întreținute din Londra.
Cum arată casele prostituatelor
O fotografă ne-a dezvăluit cele mai grăitoare lucruri pe care le-a descoperit în casele lucrătoarelor sexuale din Canada.
Tot ce n-ai înțeles despre rolul prostituatelor robot din „Westworld”
Serialul se folosește de lucrătoarele sexuale ca să abordeze teme de consimțământ, traume, exploatare și emancipare.
Cum e să fii mamă și să faci sex pentru bani în același timp
„S-ar putea ca fiul meu să mă găsească pe PornHub într-o zi. Și asta e în regulă, pentru că și mamele fac sex. Dacă va da de mine, atunci răspunsul meu va fi: „Și mamele fac sex.”
Viețile secrete ale prostituatelor
Viețile persoanelor din industria sexului sunt amenințate de măsurile luate de Statele Unite împotriva „traficului de servicii sexuale”.