FYI.

This story is over 5 years old.

Alcool

Cum să te îmbeți corect acasă înainte să te îmbeți în club

Cea mai tare parte la ieșitul în oraș e, de fapt, când o faci cu oameni alături de care te poți îmbăta grav.
Fotografiile sunt ale autorului.

Articolul a apărut inițial pe VICE Australia.

O preconcepție despre ieșitul în oraș este că cea mai distractivă parte e când efectiv ieși în oraș. Dar nu e așa. Cea mai tare parte este aproape de fiecare dată perioada dinainte să ieși și după ce ai ieșit. Nouă din zece dăți, timpul petrecut în club trece amețitor printre kick-uri reverberante, întâlniri pe fugă și discuții frenetice la fumoar. Nu contează dacă te simți ca și cum de abia ai ajuns la club, o să te trezești într-un taxi care se îndreaptă spre sufrageria cuiva mai repede decât ai crede.

Publicitate

Desigur, adunarea dinainte ieșitului în club este cea mai bună parte, deoarece totul încă există în tărâmul promisiunilor. Totul încă urmează să se întâmple și încă nu te-a dezamăgit nimic. Clubul de noapte ar putea fi în continuare întunecat, o scenă de plăcere de catifea, soarele încă ar putea răsări și lumina corpurile care dansează la șapte dimineața și toată lumea ar vrea în continuare să se fută.

Deși, acum ești îngrămădit pe o canapea de piele, în timp ce se învârt CD-uri cu muzică fumată, însă în aerul se simte dulceața unei seri în continuare tinere și plină de surprize.


Cum să-ți construiești un robot pentru sex acasă


S-a mai discutat despre cum să te descurci la un after, mai exact, cum să pleci dracului de acolo înainte ca lucrurile să o ia razna de tot, dar până acum nu s-a împărtășit din înțelepciunea pre-petrecerii.

O adunare înainte de club e destul de diferită de o petrecere de apartament și ar trebui tratată ca atare. O petrecere de apartament îți oferă oportunitatea de a-ți desfășura timpul de distracție în casă. Pre-petrecerea este o operațiunea precisă și autonomă, un hedonism cu scop. E o sincronizare temporală, pe care trebuie să o faci cum trebuie, deoarece de asta depinde restul serii.

1. CÂND SĂ ÎNCEPI

Știința spune să începi petrecerea suficient de devreme cât să te amețești, dar fără să atingi punctul culminant și să te plantezi în baie, lângă veceu. Cele mai nefaste amenințări ale pre-petrecerilor: să devii prea comod, să tratezi pre-petrecerea ca evenimentul principal și invitații să se facă prea praf, iar apoi să se lamenteze și să se scuze față de restul grupului, pentru că au stricat atmosfera.

Publicitate

Hai să explorăm un pic cadrele temporale. În majoritatea orașelor, nu vrei să ajungi la club mai devreme de miezul nopții. În funcție de cât poți duce, probabil că ai nevoie de vreo trei ore de băut lejer, înainte să ieși din casă. Dacă scazi orele astea, ajungi pe la opt și jumătate. Mai adaugi jumătate de oră, drumul până la club, și încă jumătate pentru pregătirile de rigoare: duș, spălat pe dinți, fumat țigări, ascuns droguri și evitarea pozelor de grup. Practic începi pe la șapte și jumătate. Corect?

Nu chiar. Mai sunt și alte aspecte de luat în considerare, mai exact când să inviți oameni. Ca o regulă generală, cel mai bine e să strângi grupul de bază de la bun început. Nimănui nu-i place să bea singur și indiferent cât de prezentabil ești, tot ești considerat dizgrațios dacă te tolănești pe o canapea și bei singur vodcă ieftină. După asta, cel mai bine e să chemi treptat și ceilalți invitați, din jumătate în jumătate de oră, în ordinea preferințelor, până când se face 10 seara.

2. PE CINE SĂ INVIȚI

Important: trebuie să inviți și din cunoștințele mai nesuferite.

OK, poate nu cei nesuferiți, dar există o logică: evident, inviți prietenii buni. Ei sunt oamenii cu care vrei să bei, cei cu care ai deja glume formate, persoane cu care poți abera până la nesfârșit și care te înțeleg.
Problema e că atunci când vă strângeți, toate discuțiile aprinse despre politică, veganism sau o întâmplare stupidă de data trecută când ați ieșit, pot aliena pe cineva care nu face parte din haita ta.

Publicitate

Toată energia asta prietenoasă poate deveni sufocantă. De asta ai nevoie de tensiune și variație. Câteva elemente noi care să schimbe gustul.

Acestea fiind spuse, poți invita următoarele persoane:
- Prietenul care are abonament premium la Spotify
- Prietenul care mereu aduce o grămadă de băut
- Prietenul care mereu aduce o grămadă de droguri
- Prietenul care nu se îmbată și câteodată merge cu mașina la club
- Prietenul care face comentarii politice alarmante ca o modalitate de a atrage atenția.
- Prietenul care mereu are o prietenă nouă sau un prieten nou și petrece toată seară evitând persoana.
- Prietenul care se înțelege bine cu toată lumea
- Prietenul care nu se înțelege cu nimeni
- Prietenul care face sport
- Prietenul artist
- Prietenul care a făcut pușcărie
- Prietenul care nu știe să înoate

Acum ai de-o petrecere.

3. CE SĂ MÂNÂNCI

Nimic. Fără mâncare. Ce crezi că e aici? Nu aranja platouri de crănțănele sau mizilicuri. Mâncarea la pre-petreceri indică un ton greșit: firmituri și râgâituri cu iz de usturoi. Nu vrei ca lumea să creadă că tu îți rozi dinții în club, când de fapt încerci să scoți o bucățică de mâncare din măsea. O pungă de covrigei e acceptabil, însă doar una.

4. CE SĂ BEI

Există câteva opțiuni primare.
- Doze: simple și emblematice. Șase doze reci de bere.
- Ceva amestecat cu altceva: habar n-am. Vodcă și suc de ananas sau orice alt rahat de genul. Poate Disaronno și cola, care aparent are gust de Dr. Pepper. Odată, am văzut pe cineva care a amestecat gin cu suc de mango.
- Punch: toarnă toate rahaturile de mai sus și bea cocktailul ăsta.

Publicitate

Nu prea contează atât timp cât nu conduci sau vomiți.

5. CE SĂ ASCULȚI?

Evident, o să ai nevoie de mai mult decât șase piese de pe YouTube, dar, ca să ai măcar de început, să creezi atmosferă.

Notă: am cerut sugestii de la toată lumea din birou, deci nu da vina pe mine pentru lipsa de consistență.

6. JOCURI DE BĂUT

Cel mai tare joc de băut e în felul următor: întreabă pe toată lumea din cameră dacă vrea să joace un joc de băutură. Oricine acceptă, trebuie să iasă pe ușa din spate, până în stradă și apoi acasă. Ăsta-i jocul.

7. DROGURI

MDMA: poate fi drăguț, dar nu uita că trebuie să reziști în club. Dacă ajungi acolo și te-ai făcut praf ca un novice, cel mai probabil o s-o dai în bară. Utimul lucru pe care ți-l dorești e să te panichezi prea devreme că nu ești doar un pic luat, ci că te-ai dus cu totul.

Cocaină: coxul este cu siguranță cel mai consumat drog de la pre-petreceri pentru un motiv întemeiat. Pre-petrecerea există pentru a activa și încuraja grupul să iasă și să se fâțâie câteva ore în întuneric, iar cocaina este o metodă foarte eficientă. Acestea fiind spuse, nu te ambala prea tare și evită conversațiile despre planurile tale mărețe de viitor. Nu ești la after, ci într-o garsonieră a tovarășului tău.

Ketamină: Ești OK? Vrei să ieși în oraș, nu din lumea asta.

Iarbă: vezi mai sus.

Bile: drogurile de la pre-petreceri nu sunt niciodată atât de grozave pe cât ai crede. Nu prea ai timp să te acomodezi cu un anumit high. Desigur, câteva liniuțe în dormitorul gazdei îți dă un kick, care nu e un lucru rău, dar mai presus de atât, riști să transformi pre-petrecerea într-una în toată regula. Până la urmă, nu e un lucru atât de rău, oricum petrecerile de apartament sunt mult mai marfă decât cluburile.

Publicitate

8. CÂND IEȘI DIN CASĂ

OK, asta a fost, ai găzduit o seară adecvat de plăcută pentru un grup de indivizi de aceeași țeapă ca tine, iar acum sunteți gata să mergeți în club. Din păcate asta nu o să se mai întâmple, pentru că se știe că e imposibil să organizezi lumea și să chemi taxiuri pentru toți. Nu este cu putință. E ca și cum ai încerca să sculptezi în apă sau să comunici cu vântul.

„Taxi", o să țipi în abisul serii, dar nimeni nu o să-ți răspundă.

@a_n_g_u_s

Citește mai multe despre petreceri:
**_[Artiștii sunt sufletul petrecerii

](https://www.vice.com/ro/article/ppxmxb/the-artist-life-of-the-party-006)[Ipocrizia de la petreceri

](https://www.vice.com/ro/article/3bj75j/flatland-283)Ghidul VICE pentru petreceri_**