Cât de dezastruoasă va fi conducerea românească a UE, sub Viorica Dăncilă

România va mai primi președinția Uniunii Europene abia peste 14 ani.

|
03 August 2018, 10:53am

Fotografie de Mircea Topoleanu

Printr-o contorsiune extremă a imaginației, să ne închipuim o întâlnire între Viorica Dăncilă și Angela Merkel, unde cele două femei, născute și crescute în comunism și ajunse șefe de guvern în două țări ale Uniunii Europene, ar discuta Brexit, relația UE cu Rusia, criza refugiaților și strategia de adoptat în perspectiva alegerilor europene de anul viitor și a formării viitoarei Comisii Europene.

Greu de imaginat, nu-i așa? Într-atât de mărginit este orizontul mintal, lingvistic și cultural al Vioricăi Dăncilă. Ca să nu mai zicem că lui Merkel nu-i pasă cum se îmbracă, iar cu tunicile alea sobre și pantalonii ei cu dungă parcă ar ieși dintr-o frescă nord-coreeană, iar alt subiect decât hainele Dăncilă n-ar avea ce să-i propună. Totuși, scena nu e un simplu exercițiu de ficțiune politică, ci este ceea ce se va întâmpla în mod repetat în prima jumătate a anului viitor, când România va prelua președinția rotativă, de șase luni, a Uniunii Europene.

Nu mai e nici președinția UE ce era odată

Sigur, această președinție turnantă nu mai e ce fusese odinioară. Înainte vreme, până la extinderea spre Europa de Est, hai să zicem când țările UE erau doar 12 și fiecăreia îi venea rândul o dată la fiecare șase ani, președinția rotativă chiar conta mult în termeni politici. O țară care deținea vreme de șase luni acea președinție putea influența într-o oarecare măsură politica europeană.

Astăzi nu mai e așa. Multe prerogative au fost împărțite definitiv, de pildă: doar Parlamentul European poate aproba primirea unui nou membru în UE. Indiferent ce ar negocia statele, guvernele, capitalele, Comisia Europeană și Jean-Claude Juncker, doar Parlamentul European decide, de pildă, dacă Muntenegru și Albania vor intra în UE sau nu (deși ambele sunt deja membre în NATO).

Țara care deține președinția joacă, însă, un rol important din punct de vedere administrativ, pentru că ea organizează agenda europeană, reuniunile ministeriale și negociază și aplanează eventualele fricțiuni.

Care ar putea fi, totuși, norocul României

Fotografie via contul de Facebook al lui Klaus Iohannis

Sigur, după două mandate în Parlamentul European, Viorica Dăncilă știe, spre deosebire de patronul ei Liviu Dragnea, diferența între Uniunea Europeană și Consiliul Europei. Anul trecut, de pildă, prin aprilie, Liviu Dragnea anunțase mândru (n.r. ulterior și-a editat postarea) că a discutat cu Președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei „problemele stringente cu care se confruntă Uniunea Europeană”. Consiliul Europei este însă o cu totul altă organizație, care n-are nimic de-a face cu UE și din care face parte chiar și Rusia.

La fel, România mai are noroc și pentru că, precum în Franța, multe prerogative importante îi revin președintelui, iar nu șefului guvernului. România și Franța și uneori, dar rareori, Polonia sunt singurele țări care își trimit președintele să le reprezinte la summiturile UE și NATO. O mare ușurare pentru Dăncilă!

Lucrul e știut de toată lumea și ar trebui să ne amintim cu stinghereală cum în 2012 Ponta a forțat legea mergând la Bruxelles în locul lui Băsescu la un summit la care ceilalți lideri UE au refuzat să-i strângă mâna. Ponta era însă o lumină față de oamenii lui Dragnea. N-a mai fost niciodată o țară atât de nepregătită pentru a prelua președinția semestrială a UE și niciodată una atât de nepăsătoare.

N-ar fi prima președinție dezastruoasă a Uniunii Europene

Fostul premier al Cehiei. Fotografie via contul de Facebook al lui Mirek Topolánek.

Sigur, s-au mai întâmplat dezastre, precum catastrofala președinție cehească a UE. În urmă cu aproape un deceniu, în prima jumătate a lui 2009, Cehia, de la care se așteptau foarte multe, a avut o președinție flască și improductivă, ba chiar a trecut prin alegeri generale precipitate în timpul președinției sale, fiind obligată să-și schimbe guvernul și întreaga strategie.

Totul începuse deja foarte comic, cu o operă de artă conceptuală a unui tânăr artist ceh instalată la intrarea clădirii Consiliului European, care s-a dovedit a fi o farsă. Artistul, David Cerny, ilustrase acolo cele mai sinistre clișee vehiculate despre țările membre în UE. Opera, o sculptură conceptuală plătită de statul ceh si suspendată deasupra intrării clădirii, figura de pildă România ca pe un bâlci à la Disneyland cu tema Dracula, Olanda era compusă din minarete de moschee, Germania arăta ca o zvastică din autostrăzi, iar Bulgaria era o toaletă turcească, din cele fără scaun, unde trebuie să stai pe vine.

Apoi, premierul ceh însuși, Mirek Topolanek, avea să fie fotografiat de paparazzi gol, cu un început de erecție, înconjurat de femei despuiate, la vila lui Berlusconi din Sardinia. Dar dincolo de succesiunea de dezastre, cehii se pregătiseră. Miniștrii lor vorbeau limbi străine, dosarele le erau cunoscute, iar oficialii din culise, cei care negociază de fapt dosarele, șerpașii cum li se spune, erau specialiști autentici.

Criza plăcuțelor din Suedia ne arată că președinția română a UE va fi mai dezastruoasă decât a Cehiei

În cazul României, plutim în cu totul alte sfere. România n-a fost în stare nici să gereze și să ducă la capăt mica, ridicola criză a plăcuțelor din Suedia. Poliția română a dovedit că nu cunoaște legislația europeană, a arătat că nu știa că acele plăcuțe sunt perfect legale, ba chiar a introdus factorul moralei acolo, ca pe hărțile unde un anume oraș croat din Peninsula Istriacă este ortografiat Pola.

Apoi, România chiar nu arată niciun interes pentru această președinție iminentă. În vremurile bune ale construcției europene, când domnea optimismul și se mergea spre o tot mai mare cooperare între țările membre, președinția rotativă, de șase luni, a UE se petrecea pe principiul unei așa-numite troika.

Altfel zis, o țară prelua vreme de șase luni președinția, în ordine alfabetică, dar acea țară coopera în permanență cu cea de dinaintea ei și cu cea de după. Asta, evident, pentru a asigura continuitatea dosarelor și pentru a menține coerența politicii europene. În mod informal, asta a continuat și de-a lungul crizelor anilor trecuți. Nu la nivelul de dinainte, desigur. Înainte se întâmpla chiar ca în timpul unei președinții ministrul de externe al țării care deținea mandatul să se consulte, sau chiar să îi ia cu el pe miniștrii de externe din țara de dinainte și din țara de după.

Asta înseamnă, de pildă, că România ar trebui să fie acum în contact permanent cu Austria, pe toate dosarele. Austria deține actualmente președinția UE, până la sfârșitul anului, iar anul 2019 va fi împărțit între România și Finlanda. Vedem însă vreo cooperare între România și Austria, sau contacte anticipate cu Finlanda? Nu, desigur. 2019 va fi un an crucial pentru locul României în Europa, dar nu auzi pe nimeni vorbind despre asta prin guvern.

Politicienii PSD par mai degrabă preocupați să scape de pușcărie decât de președinția UE

Fotografie de Mircea Topoleanu

Va fi un moment irepetabil înainte de o generație. România va mai primi președinția abia peste 14 ani. E un moment unic, nemaiîntâlnit, pentru că alegerile europene vor avea loc chiar atunci, în prima jumătate a lui 2019, însă doar în 27 de țări, pe fundalul ieșirii Marii Britanii din UE.

Totul va fi administrat de România lui Dragnea, în condițiile în care ministerele sunt acum năclăite de incompetenți, corpul diplomatic e paralizat, iar în PSD sunt cu toții preocupați de a găsi metode ca să scape de pușcărie și a-și lua gâtul între ei. Țara ne e condusă de o mafie provincială coruptă, incultă, incompetentă, nevorbitoare de limbi, cu mentalitate de iobagi parveniți și agresivi. Niciun om întreg la minte nu poate să și-l închipuie pe Meleșcanu pregătind summituri europene și cartografiind viitorul continentului.

Din fericire însă, putem vedea și invers și să spunem că președinția românească a UE va dura doar trei luni, ianuarie-martie 2019. În aprilie-mai avem deja campaniile naționale pentru alegerile europarlamentare, iar ultima lună de muncă a parlamentului actual, iunie, nu va mai conta.

În sfârșit, să mai spunem că nici nu e măcar o chestiune de importanță numerică, demografică a țării. Țări mici, cum sunt Belgia, ca să nu mai vorbim de Luxemburg, țara președintelui Comisiei Jean-Claude Juncker, sunt reputate pentru calitatea impecabilă de negociatori a politicienilor lor.

Până și o țărișoară de doar două milioane de oameni, precum Slovenia, a dat o lecție unor țări mai mari prin felul în care și-a administrat președinția UE. Ba chiar, Slovenia a avut și un slogan minunat. „Singura țară din lume al cărei nume conține LOVE: sLOVEenia”. România conține în schimb „mânia”, care mai trimite și la „mânăreală”.