În Ucraina am văzut cum trăiesc locuitorii meciurile de la Cupa Mondială cât țara e în beznă

Cupa Mondială are și două nume pentru finală. Argentina și Franța vor juca cel mai important meci din Qatar. Pentru cei mai mulți, această informație este o știre banală pe care au aflat-o încă din seara zilei de 14 decembrie, după fluierul final al semifinalei dintre Franța și Maroc. Nu același lucru se poate spune și despre locuitorii din Ucraina. Acolo ediția asta de Cupă Mondială este un lux.

Privați de alimentarea cu energie electrică în multe momente ale zilei, oamenii se gândesc mai mult la supraviețuire și la cum să își procure alimente și mai ales să găsească surse de căldură.

La Cernăuți, oraș situat la circa 30 de kilometri de granița cu România, am vorbit cu Liviu, un român care are trei copii și cu care fuge în adăpost de fiecare dată când sună alarmele aeriene. Mai înfricoșător a fost la început. Acum s-au obișnuit și le iau ca pe un aspect din viața de zi cu zi. Deși căldura și grija pentru cei mici sunt cele mai importante aspecte, pentru că atât lui, cât și copiilor le place fotbalul găsesc soluții alternative. 

„Încerc să nu pierd meciurile bune. Am două variante: ori mă uit pe telefon, unde am o aplicație de TV, fie dau internet de la telefon la laptop, dacă ține bateria”, a explicat Liviu. Televizorul a ajuns doar un obiect de decor din cauza lipsei de energie electrică și spune că întreruperile sunt atât de dese, încât nici nu îți poți face vreun plan.

Pentru alimentarea becurilor din casă folosește o baterie de mașină, dar pentru centrală are nevoie de un acumulator mai mare, de 100 de amperi, pe care l-a obținut cu destulă dificultate. Este extrem de util, mai ales pentru încălzirea locuinței. 

Astfel, la Cernăuți Cupa Mondială din Qatar se vede printre picături.

În zona rurală a Ucrainei, grija pentru fotbal este chiar și mai mică. În satul Oprișeni l-am găsit pe Costea, care nu știe mai nimic din ce s-a petrecut în Qatar în ultimele săptămâni. „M-aș uita la meciuri, dar unde dacă nu-i curent? Rezultatele le aflu de la radio, pe care îl alimentez de la baterie. Ce rezultat a fost aseară? Dacă aș ști ți-aș spune. Nu m-am gândit niciodată că nu va fi nici curent și că vom trăi vremurile astea. Mai important este să avem ce mânca, fotbal va mai fi.”

Pe aceeași uliță din Oprișeni am vorbit și cu Constantin. Acesta are propria filosofie, dar spune că nu poate uita vorbele pe care i le-a spus la un moment dat tatăl său. „Am vrut să văd cum joacă diferite țări, dar nu am avut unde. Mai este un program din România pe care îl prindem și spune acolo toate informațiile, iar când am curent și am timp mai aflu câte ceva. Îmi plăcea Portugalia, dar a plecat și ea acasă”, mi-a spus el.

Apoi discuția a ajuns la război, subiectul care a dat viața ucrainenilor peste cap în 2022. „Mi-a spus tata că fiecare generație trebuie să treacă printr-un mare necaz. Bunicul a fost în Primul Război Mondial, tata a fost în Al Doilea Război Mondial și noi acuma cu războiul ăsta. S-a întâmplat ce a spus tata: fiecare generație va avea de suferit.”

Războiul este o realitate de care se lovesc inclusiv copiii din țara vecină.

La Școala Medie din Oprișeni, Cernăuți, învață 320 de copii. Lipsa de curent îi face să găsească cele mai neașteptate soluții. Într-o sală am găsit șase dintre elevi. Doi jucau tenis de masă, iar ceilalți patru le făceau lumină cu lanternele de la telefon. Copiii spun că doar așa se poate vedea mingea. Dorința lor e aceeași cu a milioanelor de oameni din Ucraina: războiul să se termine cât mai curând ca să revină la viața de dinainte. 

Cum căldura este puțină, iar curentul electric un lux, copiii s-au învățat deja că atunci când sună alarma trebuie să se adăpostească într-un subsol în care este foarte frig.

Din sala unde se juca tenis de masă am mers într-o clasă, unde erau copii de-a întâia, împreună cu învățătoarea Tatiana Petrovici. „E mai complicat, deoarece nu avem lumină, nu prea avem căldură, dar copiii sunt dornici de școală, vor să vină în continuare”, mi-a spus ea. Din cauză că sunt fluctuații de energie electrică, centrala funcționează în regim de avarie, iar în clase este destul de frig. Copiii încearcă să compenseze asta cu haine în plus. „Când sună alarmele mergem toți în subsol. Copiii sunt obișnuiți cu războiul și le-am explicat că uneori trebuie să plecăm pentru că este pericol. Nu m-am gândit niciodată că o să predau în aceste condiții”, a adăugat Tatiana.

Nicolae Bodnariuc, directorul școlii din Oprișeni, a recunoscut că situația nu este una deloc plăcută, așa că sportul este ultimul care contează în această ecuație. Școala are un butoi de acumulare cu 24 de tone de apă care pe timpul nopții se încălzește, apoi ziua recirculă apa. Mai au la dispoziție și un generator cu care pot susține puțin căldura în școală.

„Am scurtat orele de la 45 de minute la jumătate de oră, dar ne temem că bombardamentele pot ajunge și aici. Facem pregătiri cu copiii, îi evacuăm în beci și îi pregătim cum putem”, a descris Nicolae Bodnariuc realitatea anului 2022, ajuns aproape la final.

Ceea ce se petrece acum în Ucraina comportă o paralelă cu 1994, când România a scris istorie la Cupa Mondială din Statele Unite ale Americii. A ratat însă dramatic prezența în semifinale după ce a pierdut, la lovituri de departajare, în fața Suediei.

Atunci, războiul se ducea tot aproape de granițele României, în Bosnia și Herțegovina. Înconjurat de armata sârbă încă din 1992, Sarajevo a rămas fără energie electrică o lungă perioadă de timp. Printre mărturiile de atunci, am găsit caietul în care un localnic ținea însemnări despre meciuri.

România apare că a câștigat grupa din care au mai făcut parte Elveția și „Amerika”, dar și a patra țară, Columbia, pe care omul a șters-o frumos cu verde pentru că sud-americanii au ratat calificarea. Și, pentru că atunci telefoanele și laptopurile nu existau, oamenii se informau de la radio despre cursul evenimentelor fotbalistice. Bateriile de mașină erau o alternativă, dar alții, mai inventivi, au folosit bicicletele, la care pedalau pentru a alimenta radiourile de la care să afle cele mai noi știri.

Chiar dacă omul este capabil să se descurce în nenumărate situații, ar fi de dorit ca războiul să nu-l mai împingă spre a face asta.