O regizoare tehnică la un teatru din București mi-a explicat care-i faza cu jobul ei

Andreea Ghiciu e regizor tehnic la Teatrul Excelsior din București. Roșcată, cu ochii albaștri, plină de viață și umor, își iubește meseria cu pasiune. Are 36 de ani, o căsnicie fericită și doi copii. A terminat Actoria la Universitatea „Spiru Haret”, dar, printr-o întâmplare, a ajuns să facă regie tehnică. I-a plăcut, și de 11 ani coordonează actorii și tehnicienii astfel încât fiecare spectacol să se desfășoare impecabil și să corespundă viziunii regizorului artistic. 

Ce intră în fișa postului? „Dar ce nu intră?!”, povestește Andreea râzând. Un regizor tehnic colaborează de la primele faze ale unui proiect teatral cu regizorul artistic și scenograful pentru a se asigura că totul merge brici, de la resursa umană la cea tehnică. 

După premieră, se asigură ca toate reprezentațiile viitoare să fie jucate la aceleași standarde de calitate, dacă nu chiar mai bine. Pentru că în teatru fiecare reprezentație a unui spectacol e o premieră. „Dacă nu ești organizat și n-ai o bază de cunoștințe tehnice e greu să te descurci” într-un job ca acesta.

VICE: Ce presupune meseria de regizor tehnic de teatru?
Andreea Ghiciu: Munca începe de la repetiții, când asiști activ la fiecare întâlnire cu regizorul, scenograful și actorii, te asiguri că programul de repetiții e respectat, spațiul de joc e adecvat, ai necesarul de recuzită. Apoi, în timp ce avansăm, trecem la o plantație de decor până vine decorul final în care se va repeta pe scenă. 

Uneori mai ajutăm și cu textul că, de..., suntem un teatru mic și le facem pe toate, asigurăm echipa tehnică și colaborăm cu cei de la lumini și de la sunet în funcție de necesarul de care avem nevoie pentru repetiții. 

După ce trecem la scenă, coordonăm „artisticul” cu „tehnicul”, ca totul să fie așa cum trebuie. Nu trebuie să se modifice nimic, nu trebuie să se distrugă nimic, nu trebuie să se avarieze în niciun chip imaginea spectacolului. În deplasări, turnee, noi trebuie să ținem legătura cu instituția pe scena căreia vom juca. Avem o fișă de deplasare pentru spectacolul respectiv și ne asigurăm că spațiul care ne găzduiește îndeplinește toate condițiile scenice.

Comunicăm permanent pentru a vedea ce putem îmbunătăți și ce trebuie să luăm cu noi. În unele cazuri se pleacă cu toată aparatura de lumini și sunet, astfel ca spectacolul să decurgă în deplasare exact la fel ca la sediu. În deplasare, noi suntem regizorul spectacolului.

Cum ai ajuns să faci asta?
La bază sunt actriță, am terminat Actoria la clasa Lucia Mureșan, la „Spiru Haret”. După aceea, printr-o întâmplare fericită, am făcut o reconversie profesională, și am învățat meserie de la colega noastră, Dana Popescu, și mi-a plăcut foarte mult partea asta de regie tehnică. Mi s-a părut că are legătură și cu ce am făcut inițial, dar și cu partea tehnică și de organizare. Mi se potrivește foarte bine această meserie.

Lucrez de 11 ani la Teatrul Excelsior, ca regizor tehnic. Am greșit, am învățat, m-am corectat și încerc să fac totul cât mai bine. Încerc să să împletesc viața de familie cu teatrul și normal că e destul de greu. Cu toate astea, e o meserie foarte frumoasă și o fac cu mare plăcere. Sper să o fac până mă pensionez.

Cum i-ai explica jobul tău unui absolvent de liceu? Dar copiilor tăi? L-ai recomanda?
Copiilor mei le-aș spune că e o meserie foarte grea, că viața de artist și lucrul în teatru, în general, consumă foarte mult timp și nu e deloc așa ușor cum pare, dar e vorba despre o meserie frumoasă. E cu totul altceva decât o muncă de birou. Aici nu intervine niciodată rutina, plictiseala. 

Aici înveți mereu lucruri interesante, cunoști oameni deosebiți, tot timpul ai posibilitatea să te perfecționezi și nu numai în domeniul tău și te simți bine. E un job care necesită nervi, mulți și tari, dar și plăcerea de a asista la repetiții și a lucra în lumea teatrului. Cine vrea să facă asta ar trebui să aibă și câteva cunoștințe tehnice și o minte foarte lucidă, să fie foarte organizat. Dacă nu ești organizat, nu poți să coordonezi echipa artistică și echipa tehnică. Nu se poate fără aceste detalii.

Din ce ai câștigat primii bani?
Când eram în facultate am fost profesoară de actorie la o școală de teatru pentru copii, cu care am mers prin toată țara. Țineam cursuri două luni, în care repetam niște mici scenarii pe care apoi le filmam și le dădeam cursanților. 

Cât timp ți-a luat să-ți intri în mână ?
De specializat, te specializezi în fiecare zi, și în fiecare an, și cu fiecare spectacol. Nu poți să spui că ai învățat totul și gata. De fiecare dată apar provocări noi. Trebuie, în primul rând, să te mulezi foarte bine pe oameni, pe actori și regizorii cu care lucrezi – fiecare e diferit, are alt stil și alte cerințe. Unii sunt mai glumeți, alții mai sobri și mai severi și cer o anumită rigurozitate a tehnicului. E datoria ta să ai grijă ca totul să fie așa cum trebuie și acel regizor să fie mulțumit de tot ce oferă teatrul, pentru că, până la urmă, tu ești gazda.

Cum arată o zi obișnuită?
Nu pot să spun că există o zi obișnuită. Depinde de spectacol. De exemplu, azi am avut un spectacol de dimineață. M-am trezit la ora 7, am pregătit masa pentru toată lumea de acasă, mi-am pregătit copilul cel mare de școală. Are șase ani și jumătate. După am mâncat și eu printre picături, m-am îmbrăcat și am venit la teatru. 

M-am asigurat că decorul e montat cum trebuie, recuzita e pusă, actorii sunt pregătiți și au tot ce le trebuie. Am dat drumul spectacolului, la care am ajutat și eu – în unele momente mai ajut la schimbări de decor sau costume, în funcție de necesități. După, am intrat în repetiții de lectură pentru următoarea piesă de teatru care se pune în scenă. 

Care e cea mai dificilă parte la jobul ăsta? Dar cea mai ușoară?
Dificil e că tu ești responsabil pentru tot. Oricine greșește din echipă, tu ești responsabil. Adică trebuie să fii foarte sigur pe ce faci și să lucrezi cu oameni de care știi că-și pot duce la îndeplinire sarcinile pentru că, până la sfârșit, tu dai cu subsemnatul. Pentru tot ce merge prost, regizorul tehnic trebuie să răspundă.

Partea cea mai ușoară – mă rog, nu știu dacă există „o parte mai ușoară”, ci o parte plăcută – e că interacționezi permanent cu oamenii, ai un sentiment de relaxare, nu simți că muncești. În general, când faci ceva cu plăcere, nu simți că muncești.

Cât timp mi-ar lua să învăț să fac ce faci tu?
Aș zice că ți-ar lua vreo două săptămâni să prinzi baza, să participi la un spectacol și să înveți sinteza acestei meserii. Ca să înveți ce ai de făcut, depinde de fiecare spectacol, adică oricine poate învăța cu răbdare „partitura” unui spectacol. Ca să aprofundezi, ai probabil nevoie de toată viața. Mai am și eu foarte multe de învățat.

Ce ai schimba la jobul ăsta?
Salariul. Dacă am fi și noi plătiți un pic mai bine... Dar altfel, n-aș schimba nimic.

Te ajungi cu banii?
Dacă ar fi să trăiesc numai din salariul meu, ar fi destul de dificil. Din fericire, soțul meu nu lucrează la stat și ne ajutăm, reușim să ne descurcăm. Dar sunt destul de mici salariile în cultură. În plus, am destule cheltuieli pentru că, de exemplu, nu apuc să-mi iau mâncare în fiecare zi de acasă. Și când stai în teatru toată ziua, îți mai iei ceva de mâncare, o cafea...

Ți-e frică de roboți că-ți vor fura jobul?
Nici vorbă! Aș vrea să văd cum răspunde un robot într-o situație de urgență când îți cade un panou în timpul spectacolului sau ți se răstoarnă ceva, cum am pățit la ultima reprezentație, când un scaun a lovit un panou și s-au răsturnat toate „luminile” din scenă. Așa că nu-mi fac griji. Aș vrea să existe un robot care să mai dea o mână de ajutor.