M-am dus în județul lui Dragnea să văd dacă oamenii s-au săturat de penali

„Da’ pe voi cine v-a trimis aici, cine vă plătește?”, îi întreabă un domn pe Fără Penalii ajunși dis-de-dimineață la strâns de semnături, la târgul din Smârdioasa, unul dintre satele din Dragnealand, cunoscut geografic ca Teleorman. Greu de crezut, nu-i așa, că te trezești pe moca la 3 dimineața, oră la care de obicei nici n-ai ajuns acasă sâmbătă seara din club, și la 4 pleci spre Teleorman să vezi ce se întâmplă cu penalii în județ.

Asta am făcut și eu, m-am dus cu o echipă de la Fără Penali, adică membri USR și voluntari, să văd ce înțelege Teleormanul prin modificarea constituției. Vorba unei colege, „la Paris ajung mai ușor ca-n Teleorman, cum să ratez asta?”.

Ne-am întâlnit la 4 dimineața, la Unirii, cu ochii lipiți de somn, ne-am organizat frumos pe mașini, ne-am reunit cu un alt grup la o benzinărie din Rahova, unde a avut loc și primul training. Shere Marinescu, omul nostru din Teleorman (bine, nu e din Teleorman, dar a candidat acolo și s-a plimbat cu campania electorală prin județ, se pune că știe), ne spune unde mergem și ce facem, să nu răspundem la provocări, că oamenii-s ok, dar că pot fi mai agitați în grupuri și să stăm chill. Nu vor să semneze, aia e. E final de campanie, nimeni nu are chef de scandal.

În benzinărie, două femei comentează: „să mergem și noi cu ei?”, primul semn că această campania, ești sau nu de acord cu ea, a spart bula.

Prima oprire, Smârdioasa, un sătuc la fel de sărac ca toate din Teleorman prin care am trecut, unde viața de duminică dimineața se întâmplă la târgul care începe pe la 6. Frumos răsărit am prins în Smârdioasa, mai că-mi venea să scriu o poezie pășunistă, dar mi-era prea somn pentru asta.

Fără Penalii (le-aș zice USR-iști, dar iar se supără că nu-s toți din partid, că asta e inițiativă cetățenească, că nu e a USR-ului) și-au stabilit baza la intrarea în târg, lângă o trecere de cale ferată dezafectată. „Nu aveți ce face”, strigă o doamnă în timp ce trece târând după ea o roabă cu legume. „Să scăpăm de hoți!”, o contrazice un domn cu pălărie de paie. Acum, imaginează-ți un târg de țară, cu ouă, găini, castraveți și brânză, cu înghesuiala aferentă de oameni simpli, și printre ei aterizați extratereștrii de la București, care le vorbesc despre penali.

„Da’ ce aveți cu Dragnea?”, întreabă cineva. În mentalul oamenilor, indiferent de ce parte sunt, asocierea „penal-Dragnea” s-a făcut. Fără Penalii vorbeau la modul general de hoți și corupți, dar oamenii ajungeau singuri la Dragnea. Sau la Iohannis, un alt laitmotiv al discuțiilor:

E normal ca oamenii ăștia să se supere când aud pe la televizor sau pe mai știu eu unde vorbindu-se urât de ei.

O doamnă îmi spune: „Ce să fac, mi-a plecat copilul, cu nepoți cu tot. Singură sunt. Dar ce să facem, pe cine să punem în loc, USR-ul? Nu știe pe ce lume trăiește. Așa se face politică? Credeți că USR îmi face mie întreprinderi?”. Partidul de hipsteri față cu reacțiunea, îmi zic în sinea mea, și merg mai departe. Resemnarea mioritică lovește și ea: „Nu semnez, lasă să ne ducem cu toții de râpă”. Viața reală de la sat vine din spate:

„Penalii ne dau bani, ei au mărit salariile, ne dau locuri de muncă”, spune un domn nervos între două vârste. Unii sunt chiar și mai supărați: „Ai fost, mă, în piață, recunoște că ai fost! Voi ați bătut jandarmii”.

La locul cu mici și bere, acest axis mundi al locuirii la sat, s-au născut discuții aprinse. Unii strigau sus și tare că ce prostie e asta, alții, mai puțini, semnau lângă cartonul cu mici. „Nu zic că sunt cinstiți, dar chiar așa, domne’. 25% ne-a tăiat Băsescu.” Politica la sat e în termeni simplu: cine a dat, cine a tăiat, cine a închis ce, cine a făcut ceva pentru ei, cine nu, cine a furat eventual.

„Prețurile sunt crescute la nivel de Uniune Europeană, de la Bruxelles. Tot a făcut bun Dragnea în Teleorman, a fost ales cu 70%. Dacă era penal, îl mai alegeam noi?”. Discuția despre salarii și pensii e una lungă. Și nu poți să zici că oamenii ăștia nu știu cum funcționează economia, care e treaba cu inflația, cum cresc prețurile și ce înseamnă buget de stat. Oamenii ăștia se uită câți bani primesc, că abia trăiesc de pe o zi pe alta, că n-au locuri de muncă. Găsesc explicații sau vinovați.

„Cea mai amărâtă zonă e Teleormanul, cea mai nenorocită. Da' ăștia care au mai fost sunt sătui, vin alții flămânzi și ne curăță de tot. Nu avem ce pune pe masă”, îmi spune o doamnă care vinde biciclete.

„Nouă ne plac hoții. Hoțul face. Cu hoțul faci afacerile”, rezumă bine doi domni problema, povestindu-mi și despre dosarele lor penale sau datoriile la stat, pe amenzi. Grea viața de haiduc în Teleorman.

Oamenii se împart aici în trei categorii. Unii care refuză să semneze pentru că „toți suntem penali”, „ce aveți cu Dragnea”, „Iohannis mi-a scăzut pensia”, alții care semnează și alții care „dă să semnez, tu-le mama lor”. Ah, a fost și această replică, spusă de o doamnă unei voluntare:

Am întâlnit și Unicornul. Un domn electrician (puteam să bag mâna în foc că e jurist), care mi-a explicat cu subiect, predicat și multe detalii ceea ce știam deja: că e periculos să folosești schimbarea Constituției ca modalitate de legiferare, că există deja mecanisme de limitare a dreptului de a candida, dacă decide judecătorul individual într-o speță, și că toată treaba asta se poate întoarce.

„Nu poți să pui în Constituție o prevedere limitativă a drepturilor cetățenești.” Ia-o p’asta.

Omul continuă cu exemple pe care nu mulți de la oraș le înțeleg.

„Uite, Năstase are nouă ani suspendat dreptul de a candida sau de a alege, după executarea pedepsei. Dacă unul e corupt, judecătorul poate decide, pe baza probelor solide, să-i limiteze dreptul de a ocupa funcții publice. Nu o face? Păi, se poate sesiza CSM-ul, Inspecția Judiciară”.

Bărbatul e supărat și pe administrația publică și spune că ok, avem cazurile publice și mari de corupție, dar că-n administrație sunt mulți care tac și fac, adică fură.

„Chestia cu administrația e perenă. Miniștrii vin și pleacă. Ăia de lângă tine te mănâncă, ei îți dau halvița, ei ți-o iau. Eu nu cred că miniștrii fură nici zece la sută, restul e la administrație. Unde se duc contractele. E prea complicată legislația, nu vezi funcționari publici acuzați de corupție. Până la condamnarea unui primar pentru fraude, aș fi vrut să văd departamentul juridic lângă el, pe consilierii lui lângă el. Câte semnături sunt pe contractul ăla? Zece. Să îi văd pe toți în instanță”.

Apoi îmi explică simplu ce înseamnă pentru el campania #FărăPenali: „E o acțiune politică, să vă faceți cunoscuți, să intrați în contact cu noi, e ok, să apăreți ca cei foarte curați, împotriva corupției. PR. E corect. Atât”.

Pe la 9, nu prea mai e mare lucru prin târgul de la Smârdioasa. Oamenii se duc spre case cu plasele pline, cu cărucioarele cu legume sau cu căruțele cu brânză. Cam unul din zece dintre cei cu care vorbeau voluntarii semnau inițiativa, toți pe principiul „să-i dăm jos pe ăștia”.

Voluntarii Fără Penali mai pleacă și ei cu o roșie, o plasă de smochine și cu întrebarea „oare brânza s-ar fi stricat până la București?”. Și eu m-am întrebat când am văzut piața aia.

Pe străzile din Zimnicea e liniște duminică spre prânz. Impresia pe care ți-o lasă e a unui oraș părăsit. Oamenii fug de aici spre alte țări sau orașe din România pentru o viață mai bună. Nimic nu se întâmplă aici, îmi spune cineva.

„Am stat 13 ani în Spania. Plec înapoi, nu ai ce să faci aici”, îmi spune o doamnă cu figura caldă și disperată de ce se întâmplă în România. A venit pentru că a stat atâta vreme fără copil și suferă de dorul de țară. Îmi povestește și de alții plecați. „Te-ai întoarce acasă cu tot sufletul, să stai în casa ta, să dormi în patul tău. Dar nu poți, nu mai e nimic aici, au distrus tot. Sunt mulți care vor să se întoarcă acasă, dar n-ar avea aici nici bani de curent”.

E tristă că s-au închis toate fabricile, că nu mai sunt locuri de muncă, că Dragnea nu a făcut nimic pentru județ.

„La ora 6, nu mai vezi nimic pe stradă. E un oraș fantomă, o nenorocire. Toți tinerii au plecat”, spune femeia, când își amintește că a lăsat ciorba pe foc ca să vină să semneze.

Ajungem la cârciumă, unde se încinge discuția:

Oraș mic, mese puține, mă așez la masă cu un grup de domni bine afumați, unii de la altă masă țipă către mine: „Domnișoară, stai la masă cu penalii. Au făcut pușcărie toți”. Altul mă întreabă mai mult retoric: „A cui e vina că au fugit toți din țară?”. Teoria conspirației la maximum: aranjamentele de la revoluție, străinii care ne vând și cumpără, UE, corporațiile străine.

„E prea deștept și prea prost Dragnea ăsta”, îmi spune un domn excesiv de prietenos. Pare că am nimerit la cârciuma pușcăriei, secțiunea furturi. „Toți avem dosare de aici, toți am furat”. Încearcă să mă pună la curent cu mișcările din oraș, cine-i bossu', cine-i la PSD, pe unde se întâmplă mânărerile. Mă dau bătută și ies în piață.

Ne plimbăm, năuci de soare și de oboseală, prin părculețul din Zimnicea. Sporul la semnături e mic, umbra e mare. Dăm baloane la copii și ne dăm în leagăne. Ne întâlnim cu o doamnă tare supărată pe primar, pe viceprimar și pe PSD în general.

„I-am votat, dar mi-am schimbat opinia acum patru ani. Am votat USR. Să știți că după mitingul care a fost, ăsta la care ați luat bătaie, a fost multă lume care și-a schimbat părerea. E orașul oamenilor lui Dragnea, dar mie nu mi-e frică. Ni s-au promis multe, nu s-a împlinit nimic. Fata mea, care știe trei limbi străine și are facultate, nu-și găsește servici aici, că nu vrea domnul primar. Și el e manipulat, că nu primește fonduri, o avea și motive penale”.

Un domn începe să urle la noi. Nu prea pricep nimic din ce zice, dar e amuzant, ceva cu serviciile secrete din Franța care vor să distrugă industria României și că noi suntem oamenii securității. Mă gândesc că e vreo treabă de la Antena 3.

Nucleara de final: „Da’ cine v-a dat vouă, mă, bani de mașinile astea?” Fără Penalii au răspuns aproape într-o suflare: „Sorooooooos!”.

Mic drop.

Aflăm că la plajă ar fi treabă. Ne urcăm în mașini să vedem ce-i acolo. Ne rătăcim, evident, ajungem printre niște fabrici părăsite. Nu era treabă la plajă, câțiva rătăciți, pe o terasă unde s-ar fi putut face niște party-uri serioase Ibiza Style. În schimb, pozele USR au ieșit bine pe malul Dunării.

În Alexandria, am stat pe relaxare. Ne-am oprit la o terasă lihniți și am început încet, încet să ne adunăm. După asta, ne-am mutat la sediul USR Teleorman, care-i în cârciuma șefului de filială, motiv pentru mine să fac glume cu membrii de partid prezenți: „Și mai ziceți că nu sunteți partid de hipsteri”. După berea și discuțiile politice regulamentare, ne-am întors la treabă, pe strasse. Căldura s-a mai dus, așa că oamenii au început să iasă la o plimbare, la o semnătură. „Nu văd io lup mâncat de oaie, n-aveți nicio șansă”, comentează un cetățean.

„Să iasă la vot toată lumea, să le dea în cap. Aici a votat și morți, a votat toată lumea. Se și plătesc. Io am stat la Adăpostul Social, la Primărie, ne-au dat bani să votăm. Io nu m-am dus. Câte 50 de lei, 100 de lei dădea pe un vot. Să vină, nene, în control, să vadă ce e în căminul ăla. Au plecat și la mitingul ăla la București, cu autobuzele, le-a dat bani”, îmi spune un băiat amărât, care stă pe o bancă în parc.

Ne-am întâlnit și cu un fost jandarm, supărat pe ce s-a întâmplat în data de 10 august, la București.

„Am fost angajat la Jandarmerie, dar am lucrat la Ordine Publică. Am demisionat, am plecat din țară. Am prieteni, care au calitate, sunt ofițeri. Când am văzut ce s-a întâmplat, mi s-a făcut rușine, m-am îngrozit. Asta e realitatea, vrem sau nu vrem, a rămas o instituție pentru oprimare la ordin. Au fost oamenii lor, sunt în legătură cu grupuri interlope, i-au adus acolo. Au fost și jandarmi îmbrăcați în civil, nu i-ați văzut pe cei cu cagule? Au fost trimiși în mulțime.”

Pe la 7 și ceva, spre 8, am plecat spre București. Nu se știa atunci câte semnături s-au strâns în Teleroman, se număra de zor dar, sincer, nici nu prea conta. Între timp, am aflat că în jur de 2 000, dar nu sunt încă toate centralizate, se mai aduc liste.

Poți să critici cât vrei inițiativa, dar campania asta a ajuns la oameni care până acum nu aveau nicio treabă cu lucrurile astea. Cei care semnează, semnează „împotriva hoților”. Că, de fapt, dincolo de procedura care poate fi discutabilă, e vorba de un principiu. „Ne-am săturat de hoți”, spun ei. Și nu teoretic, cu Constituția în mână, ci practic, pe ce se întâmplă în viața de zi cu zi. Cei care nu semnau spuneau că Dragnea e bun.

Și da, e bine și că Fără Penalii se duc prin țară și văd, în miros de mici și cotcodăcit de găini, cum e viața reală a oamenilor și care-s grijile lor. Și mie mi-a prins bine. E o gură de realitate care nu seamănă deloc cu gura de bere din Control de marți seara.

România e tristă când o vezi din Teleorman, singură, disperată și luptând pentru supraviețuire, cu frica în sân și cu sentimentul că e greu să schimbi ceva, uitându-se lung la fabricile închise, sunându-și rudele de prin alte țări și privind cu teamă spre cei care au adus-o aici.