Cum e în Biserica lui Maradona unde sunt botezați copii și e slăvit zeul fotbalului

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.

Diego Armando Maradona este considerat unul dintre cei mai buni fotbaliști din toate timpurile, iar pentru mulți oameni el este un zeu. Nu un profet sau reîncarnarea unei zeități antice din fotbal, ci „D10S” (un joc de litere și cifre pentru cuvântul spaniol „dios” care încorporează numărul de pe tricoul lui Maradona.) Cel mai fascinant lucru despre Maradona, chestia care-l diferențiază de orice alt fotbalist, este pasiunea împărtășită de fani. Dedicația emoțională este un lucru frumos, pe cât este de absurd.

Maradona, oricât de mult vorbește despre sine la persoana a treia, niciodată nu a cerut să fie considerat o zeitate. Însă probabil fotbalul este religia cu cel mai mare număr de adepți din lume, iar în cazul ăsta Maradona este zeul fotbalului. Nu e greu să fii îndoctrinat, iar, pentru mulți, poate fi la fel de ușor ca atunci când dai like la o pagină pe Facebook.

Prima oară când am auzit chemarea către credința maradoniană a fost acum două Cupe Mondiale. Nu era acompaniată de nicio revelație, niciun misionar care să-ți bată la ușă cu pamflete în mână, niciun moment în care să fiu asaltat pe stradă de fani turbați. Cuvântul lui Maradona a ajuns la mine via mediul online: o invitație într-un grup de pe Facebook care mă chema să mă alătur „Bisericii lui Maradona.”

„Ăsta este un templu care unește sute de mii de fani Maradona din toată lumea”, scria în descrierea grupului. „Religia noastră este fotbalul, iar, ca orice altă religie, trebuie să avem un Dumnezeu.”

Fondată de Alejandro Veron și Hernna Amez, doi jurnaliști care găzduiesc un show la radio despre fotbal, Biserica lui Maradona operează în principal pe internet și se folosește de limbajul religios pentru a exprima un devotament profund pentru sportivul argentinian. Pe pagina de Facebook a bisericii, membrii distribuie citate memorabile ale fotbalistului, fotografii, amintiri și videoclipuri cu cele mai bune pase și goluri.

Practicanții au o dragoste necondiționată pentru om, indiferent de acțiunile sale din afara terenului de fotbal, deoarece ei consideră că miracolul pe care el l-a făcut pe teren este atât de divin, încât niciun muritor nu are dreptul să-l judece.

Totuși, în viața reală, Veron și Amez organizează întâlniri în diverse locații din Rosario, Argentina, unde apostolii se adună pentru „slujbă”. Religia lor are și propria biblie și Cele Zece Porunci, inclusiv „Răspândește veștile despre miracolele lui Diego în tot universul" și „Dragostea față de fotbal e mai presus de toate".

Într-o sâmbătă senină din Rosario, slujba se ține la un club atletic local. Mirosul de cărbune și cârnați care se fac pe grătar tronează, iar alături de mine sunt cam vreo 20 de bărbați îmbrăcați în tricouri de fotbal sau alte accesorii din uniforma fotbalistului. Vârsta variază, de la 15 până la 70 de ani, iar cu excepția pasiunii pentru fotbal și a tatuajelor cu Maradona, oamenii ăștia au puține lucruri în comun. Există și câteva femei, care sunt așezate la o masă din capătul opus al camerei. Ele joacă cărți și, din când în când, aruncă o privire apatică în direcția noastră, de parcă știu prea bine religia asta și tot ce implică.

Amez și Veron au pregătit cu meticulozitate relicvele necesare pentru a celebra liturghia de azi: postere cu Diego în diferite perioade din cariera lui de 21 de ani, o replică cu trofeul de la Cupa Mondială și biografii pe care ei le consideră sacre doctrinei. Un enoriaș, Walter Rotundo, vine cu cele două fetițe gemene de cinci ani, Mara și Dona. E o zi specială pentru ele: ele vor fi botezate în Biserica lui Maradona. La fel ca alți membri prezenți, ambele fete poartă tricouri cu echipa de fotbal a Argentinei și numărul lui Maradona pe spate.

„Ar trebui să scoată numărul ăla pentru totdeauna”, spune tipul de lângă mine. El se pregătește să citească congregației poruncile lui Diego.

„Te referi la echipa argentiniană?”, îl întreb eu. „Nu”, răspunde el. „Să scoată numărul ăla în general. Să nu-l mai folosească.”

Amez și Veron organizează slujbe și le promovează pe social media, însă adunările sunt din ce în ce mai sporadice. Locațiile posibile pentru slujbe sunt determinate de pe pagina de Facebook. Maradonienii vin de la mare depărtare, într-un pelerinaj pentru a celebra slujba lui D10S. Însă biserica are prea mulți enoriași: toată lumea vrea o bucățică din Maradona și să se înfrupte cu cârnați alături de ceilalți frați maradonieni, să împărtășească povești și să-i aducă un omagiu fotbalistului.

„Situația a scăpat de sub control”, a mărturisit Veron cu o noapte înainte de botezul gemenelor. E greu de spus dacă maradonienii se iau prea în serios sau dacă totul e doar o poantă bună, la care însuși Maradona râde de prin casele lui din Dubai, Moscova sau Caracas.

Zilele astea, slujbele maradoniene nu intră în prelungiri și nimeni nu se gândește la penalizări. Teatralitatea ceremoniei se încheie la scurt timp după ce se trece la un alt ritual, unul mai relaxat, dar la fel de important: grătarul.

Unii dintre enoriași fac poze cu Mara și Dona, care au fost botezate. Fiecare fetiță poartă un tricou cu echipa de fotbal a Argentinei, cu numele respective pe spate. Însuși Diego le-a trimis din Emiratele Arabe Unite. Deși Maradona nu vine la biserica asta, el înțelege iubirea fanilor săi.

Fetele par fericite. Ele înțeleg fotbalul, slujba și imaginea lui Maradona mai bine decât mulți adulți. Totul este un joc, ca orice altceva. Tatăl lor le ia mai în serios. După botez, el o cere în căsătorie pe mama fetelor. Un roi de tricouri alb cu albastru felicită cuplu logodit cu o îmbrățișare de grup, similară cu una când se dă gol în prelungiri. Unii continuă să mănânce și își iau la revedere imediat ce golesc farfuriile.

La sfârșitul evenimentului, ne dăm jos tricourile. Acum suntem doar o mână de fani epuizați, așezați în jurul unei mese de banchet, plină de doze goale de bere și pahare de vin pe jumătate băute în mijlocul unei camere care pare mult mai mare acum, după ce toate decorațiunile au fost scoase. Grătarul s-a terminat de ore, iar soarele apune. Noi continuăm să discutăm despre goluri, jucători și victorii, religia noastră împărtășită.