Copiii din două centre din București îți pregătesc un show să-ți arate că mai e ceva bun în țară

La ultimul etaj al unei clădiri din Roșu, o comună în care ajungi după ce ieși din Militari, 20 de copii joacă teatru. „Părinții mei sunt acum două steluțe pe cer și eu caut o căsuță”, spune tânăra care interpretează rolul principal. O cheamă Ioni, are 18 ani, părul prins în coadă și obrajii roșii. Joacă rolul Steluței - o fată căreia i-au murit părinții și își caută o casă. Ioni spune că se identifică cu personajul ei: e calmă și caldă, iar atunci când e supărată speră că totul va fi bine.

Povestea piesei e asemănătoare cu cea a actorilor: copiii vin din două centre de plasament: Mia’s Children, unde au repetiție acum, și The Door, un centru din Mogoșoaia. Centrele găzduiesc 60 de copii în total.

Azi, copiii repetă pentru spectacolul „Călătoria Steluței”, pe care îl vor juca pe 17 și 22 decembrie la Conservator și la care speră să vină la fel de multă lume ca anul trecut. Au reușit atunci să strângă îndeajuns de mulți bani din donații, încât să-și permită trei zile la schi, în Sinaia. S-au întors de-acolo cu povești pe care și le vor aminti o viață.

În România, sunt 57 581 de copii în sistemul de îngrijire al statului, dintre care doar 3 250 sunt adoptabili, conform unor statistici de anul trecut. Timp de 15 ani, s-au înregistrat în jur de o mie de adopții anual, însă în 2016, numărul a scăzut la un dureros 313. Românii nu i-au mai vrut pe copiii instituționalizați care au peste doi sau trei ani și aparțin unei alte etnii sau au probleme de sănătate. Pe de altă parte, nici sistemul nu încurajează adopțiile.

Procesul de adopție este unul anevoios, chiar dacă legea s-a schimbat din 2016, astfel că timpul de așteptare pentru familiile care-și doresc să adopte ar fi scăzut, în teorie. În viața reală, însă, rămâne un drum al răbdării și un adevărat roller coaster emoțional, spun cei pe care sistemul i-a întors pe toate părțile până când să-i lase să devină părinți.

Laura Doliș este însă una dintre persoanele care a reușit să-și întregească familia atunci când a adoptat-o pe Maria. Am cunoscut-o pe Laura în timp ce-i îndruma pe copii în mișcările de dans. E o tipă micuță și energică și cea care a făcut coregrafia pentru spectacolul „Călătoria Steluței” și a scris piesa copiilor.

Laura are 37 de ani, e reprezentant medical și în timpul liber face fapte bune prin ONG-ul „Hai să ajutăm”. S-a apucat de teatru cu copii instituționalizați acum cinci ani.

„Totul a început de la faptul că am adoptat o fetiță și înainte de a adopta am mers prin centre să văd ce înseamnă un copil dintr-un centru ca să înțeleg dacă pot sau nu să fiu părintele unui astfel de copil”, își amintește ea. În casele de copii a ajuns după ce a aflat că are lupus, o boală autoimună, și nu poate face copii. A adoptat-o pe Maria, o fetiță care are acum 11 ani, dintr-un centru de plasament din Târgu Mureș și a continuat să facă bine copiilor care n-au avut norocul ei. Fetița joacă și ea acum în spectacol alături de copiii din cele două centre.

Laura a vrut să le insufle copiilor pasiunea pentru teatru pe care ea o avea din liceu, pentru că știa că asta o să-i dezvolte și îi va ajuta să se exprime mai liber.

„Prin teatru am învățat să fiu mai deschisă, să pot să vorbesc cu mai multă lume”, spune Mari, o fată de 16 ani care e în clasa a XI-a și are deja gânduri pentru facultate, deși nu e sigură ce i-ar plăcea mai mult: arhitectură, teatru sau Conservator.

Dacă Laura e persoana cu mișcarea de pe scenă, Camelia Popa e tipa care-i ajută pe copii la interpretare. Le spune să accentueze cuvintele, să fie prezenți și să se concentreze. Când unul dintre ei mănâncă dintr-o pâine care face parte din decor, Camelia îi spune să aibă răbdare până la pauză. Când altcineva uită o replică, tot ea i-o suflă și îi atrage atenția că mai lipsește puțin până la spectacol și că va fi păcat de toată munca dacă nu vor ști bine textul. Copiii se uită la ea, apoi unii la alții și se străduiesc să nu mai greșească.

Camelia e regizoare și i-a cunoscut pe copii anul trecut, la spectacolul lor de la Conservator. Atât de mult i-a plăcut, încât s-a hotărât să se implice în proiect.

Copiii își repetă atenți replicile, când Albert, un puști de 11 ani, costumat în pitic, vine la mine și mă întreabă dacă-i pot da aparatul meu foto să facă niște poze. Apoi îmi cere reportofonul și începe să cânte la el o piesă în franceză, pe care o va cânta și-n spectacol. Cel mai mult îi place muzica, îmi spune, iar apoi mă roagă să-i dau și carnețelul și pixul și după ce trage cu ochiul prin ce am scris, face un desen pe ultima pagină.

După primul șnur, copiii iau o pauză și se duc pe rând într-un dormitor cu mobilier modern, decorată de Crăciun, unde Laura îi așteaptă cu o cameră video în mână. Curg întrebări ba de oameni mari, ba de copii, la care puștii răspund printre chicoteli și gesturi rușinoase care le înroșesc în obraji.

Laura urmează să facă din toate un clip video pe care-l va proiecta la sfârșitul spectacolului de teatru, la Conservator, alături de filmulețul de anul trecut, din excursia de la munte.

Pe 17 și 22 decembrie poți să vezi spectacolul „Călătoria Steluței” pentru care copiii din centrele de plasament s-au pregătit timp de trei luni atât la repetițiile organizate, cât și seara, înainte de culcare, în camerele lor. Pe scenă o să urce și Laura Doliș, care o să prezinte un dans Loie Fuller, în care o să facă minuni cu o pânză albă de zece metri și două bețe. Cu banii strânși din bilete, copiii speră să meargă și anul ăsta la schi.