FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

A venit primăvara sud-americană în Brazilia?

Prețul biletelor în Sao Paulo a crescut cu 20 de centavos. Ce-i de făcut? Blocăm tot orașul și facem sute de kilometri de ambuteiaje. Primăvară braziliană, bine ai venit!

Guvernatorul din Sao Paulo e în Paris. Noaptea trecută, aproape 65 000 de oameni au blocat orașul. Blocajul a durat șase ore și a cauzat ambuteiaje pe 250 de kilometri. Se striga: Oamenii s-au trezit! Au marșat până la biroul lui și, în timp ce poliția s-a baricadat înăuntru în spatele unor porți înalte de fier, au strigat: „Nu-ți face griji, guvernatorule, o să ai parte de proteste și după ce te întorci!” (Probabil rimează în portugheză.)

Publicitate

Ce se întâmplă acum în Brazilia a erupt atunci când guvernul a hotărât să crească prețul transportului public cu 20 de centavos în toată țara. Poate pare o sumă mică, dar pentru oamenii cu salarii mici care fac zilnic naveta la serviciu, creșterea poate însemna o reducere cu 16 la sută a salariului.

În ziua creșterii, 500 de studenți au marșat pe bulevardul Avenida Paulista din Sao Paulo și au fost goniți de poliție cu gaz lacrimogen și gloanțe de cauciuc. Presa i-a numit vandali – copii de bani gata răsfățați. Dar asta a fost pe 6 iunie.

În zilele următoare, sentimentul anti-guvern s-a răspândit în toată Brazilia iar noaptea trecută restul țării s-a alăturat protestului. În Salvador, 3 000 de persoane au ieșit în stradă. În Belém 10 000. În Porto Alegre, alte 10 000. În Brasilia, capitala țării, oamenii au făcut un marș până la Parlament și au dansat pe acoperiș. În Rio de Janeiro, s-au adunat la marș 100 000 de persoane. Un mic grup a atacat birourile consiliului și le-a dat foc. Restul persoanelor de la marș au încercat să-i oprească, dar n-au reușit. Cu excepția acestui incident, marșul a fost pașnic.

Per total, aproximativ un sfert de milion de oameni au ieșit pe străzile Braziliei ieri ca să protesteze pașnic.

În Sao Paulo, unde a început totul, cel mai popular slogan era „Fără violență!” Și după ce patru marșuri anterioare s-au sfârșit cu gaz lacrimogen și gloanțe de cauciuc, poliția pare să fi înțeles în sfârșit că această revoltă nu va fi zdrobită de autoritatea ei.

Publicitate

„Fără polițiști, fără violență!” se cânta în Sao Paulo.

Se mai spunea și „Cum se poate ca un profesor să câștige mai puțin decât Neymar?” Și „Globo News, ia-o-n cur!”

Dar la fel cum nici protestele din parcul Gezi n-au legătură doar cu dezrădăcinarea unor copaci, nici p protestele din Brazilia n-au legătură doar cu banii.

Idealiștii din Brazilia au votat cu Partidul Muncitorilor, de stânga. Mulți dintre votanți s-au îndrăgostit de fostul președinte Lula da Silva, copilul amărât care a reușit să-și clădească o viață. Dar a început să miroase a corupție atât în cazul lui cât și în cazul succesoarei sale, Dilma Rousseff, așa că oamenii au început să-i compare cu dictatorii care au măcelărit țara timp de 20 de ani. Chiar de curând au încercat să introducă un amendament constituțional care să interzică formarea de partide noi ale opoziției. Te cam face să te cutremuri un pic.

Pe fundal, se desfășoară Cupa Confederațiilor care e într-a patra zi. La meciul de deschidere, brazilienii  și-au manifestat adorația pentru Seleção , echipa lor națională de fotbal, dar l-au huiduit pe Rousseff. Și pe Sepp Blatter. Și tu ai fi făcut asta în locul lor, nu?

Cupa Mondială va avea loc în Brazilia anul viitor și până acum a costat mai mulți bani decât competițiile din Africa de Sud, China și Germania la un loc. Se construiesc stadioane în mijlocul țării, unde n-a existat niciodată o cultură a fotbalului. Iar stadionul Mane Garrincha din Brasilia a devenit în urma renovărilor cel mai scum stadion de fotbal din lume.

Publicitate

Nu e de mirare că la proteste s-a auzit sloganul: „N-avem nevoie deCupa Mondială! Vrem educație și spitale!”

S-a prezis căBrazilia va deveni una dintre cele cinci cele mai importante economii din lume în următoarele două decenii. Dar bogăția asta nu ajunge la toată lumea. Roșiile au devenit atât de scumpe în Sao Paulo în ultima vreme încât în reviste au apărut articole care sfătuiesc oamenii ce alternative să folosească în locul lor. (Se pare că nu prea sunt multe alternative.)

Deci până nu se schimbă ceva – de exemplu, economia dezvoltată a țării să se facă simțită și la clasele de jos – protestele vor continua. Și atâta timp cât poliția rămâne în zonă, ar trebui să fie pașnice.

Protestatarii se întâlnesc din nou astăzi la 5 p.m. în Sao Paulo. Dar cuvântul „protestatar” pare prea marginal pentru scara la care se întâmplă lucrurile aici, mai degrabă ar trebui să-i numim „poporul”

Unii o numesc Revoluția de Oțet (după ce un jurnalist a fost arestat pentru că avea la el oțet pentru tratarea efectelor gazului lacrimogen), alții îi spun Mișcarea de Liberă Trecere, alții vor să-i spună Primăvara Braziliană și alții spun că e un război civil între popor și politicieni.

În orice caz, protestele continuă și mișcarea își va găsi singură un nume cât de curând.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Citește și:

Sao Paulo e în flăcări