​Big Lebowski e filmul care m-a învățat să nu iau lucrurile prea în serios

De câte ori ni se cere să numim marile atrocități ale secolului XX în timpul unei cine cu prietenii, de exemplu, mereu apar aceleași subiecte: nazismul, programele staliniste, khmerii roșii, dictatorii africani și milițiile latino-americane. Toate sunt în regulă, bineînțeles, dar lipsește punctul de pe i.

Cea mai mare atrocitate a secolului XX a fost, fără niciun dubiu, decizia Virgin Film Guide de a nota capodopera comică a Fraților Coen, The Big Lebowski, cu o steluță și jumătate din cinci. Doar patru filme – PATRU – dintre sutele și miile de filme participante au primit un scor mai mic decât filmul ăsta: Pokemon, Porcușorul Babe la Oraș, Atacul Roșiilor Ucigașe și Proscrisul, al lui Howard Hughes.

„Ce turnură nefericită", începe înțeleptul critic anonim. „La doi ani după Fargo, filmul care probabil va rămâne cel mai bun moment din cariera fraților Coen, aceștia l-au urmat cu cel mai prost film al lor. Viziunea fraților asupra undergroundului dubios din LA e întortocheată și disperată."

Faptul care pare să-i fi scăpat recenzorului nostru e că firul narativ are în Lebowski – și în viață în general – doar un rol secundar în călătorie.

Povestea se pune în mișcare atunci când – n-o să spun erou, pentru că ce-i ăla un erou? – când protagonistul nostru, un șomer prăjit și amator de bowling, Jeff Lebowski aka The Dude are parte de ghinionul ca niște recuperatori să i se pișe pe prețiosul covor după ce l-au confundat cu altcineva.

După ce îi cere milionarului cu care a fost confundat să-i repare covorul, intră într-o încurcătură în care își face apariția și soția-trofeu a tizului lui Lebowski, starleta porno Bunny (Tara Reid), care a fost și n-a fost răpită de niște nihiliști germani fani tehno-pop. Sau poate de recuperatorii pișători de covoare.

În fine, pretenarul de bowling al lui The Dude, fost veteran în Vietnam, Walter Sobchak (John Goodman) coace un plan ca să păstreze bacșișul și îi trimite pe acești doi detectivi total nepotriviți pe urmele lui Bunny, a banilor și a mașinii. E un caz foarte complicat, cu dus și-ntors…

Criticul nostru nu găsește niciun fel de umor în toată pastila de comedie noir cu detectivi și prăjiți și afirmă că singura glumă din film e referința la The Big Sleep a lui Raymond Chandler. Dar comedia din Big Lebowski e de-a dreptul spumoasă: rar au mai fost două personaje dramatice (trei, dacă-l includem și pe Donny, jucat de Steve Buscemi) redate atât de impecabil prin dialoguri atât de absurde.

La a doua și a treia vizionare a filmului am fost atent tot la personajele atât de dubioase și de fascinante – artista conceptuală glacială jucată de Julianne Moore, Maude Lebowski, care încearcă în zadar să-i facă avansuri imperturbabilului Dude; pedofilul amator de bowling jucat de John Turturro, pe numele lui Jesus Quintana și factotumul relaxat jucat de Philip Seymour Hoffman, Brandt. Și ăsta a fost doar începutul relației mele cu Lebowski.

Mai târziu, când am început să-l văd cu popcorn în loc de iarbă, mi-a trezit o reacție mai puțin viscerală și mai mult cerebrală și am ajuns să apreciez subtilitățile ascunse ale filmului, satira socio-politică, bogăția alegorică. Nu eram singur – statutul de film cult e evident din faptul că există un site, dudeis​m.com, unde poți fi hirotonisit preot Dudeist; site care conține o grămadă de eseuri ezoterice care încearcă să disece înțelepciunea filmului: de exemplu, lecțiile taois​te din film, utilizarea cuvântu​lui fuck și infor​mațiile despre cricket.

La bază, e un film despre camaraderie, cu Walter și Dude – impulsivul și prăjitul – care formează un yin-yang simbiotic de calm și furie în fața greutăților de zi cu zi. Visul american, cel mai grozav mecanism de control, e distorsionat subtil. Muncește, spetește-te și vei urca pe scara socială. De foarte jos o să ajungi foarte sus. Toți putem câștiga! Desigur, Dude evită roata de hamster a aspirațiilor, provocatoare de stres; preferă să conducă aiurea prin oraș, să mai joace un bowling, să bage un timbru.

Lebowski respinge ideea de ierarhie socială și se intimidează în fața palatului din Malibu al pronografului Jackie Treehorn sau în fața Șefului Poliției („un fascist împuțit"). Premiile și diplomele tizului său, celălalt Lebowski, îl lasă rece. Se dovedește că bărbatul model al filmului, cel care întrupează visul american, e o farsă – fură bani din organizația caritabilă pe care o manageriază. Mitul american e construit pe corupție și cinism.

În perioada în care realizam toate astea despre film, făceam un master – sincer să fiu, nu mai țin minte mare lucru din el – și mă scufundam încet într-o criză personală. Eram o frunză dusă de vânt spre un viitor care nu mi se părea neapărat util și pe care nu eram sigur că-l doresc. Motivația era o mare problemă – în timp ce alții procrastinau, eu meta-procrastinam: Mereu lucram la ceva despre muncă – și sunt sigur că Virgin Film Guide îți va spune că un personaj nu se poate dezvolta fără motivație.

Și totuși, Lebowski mă învăța s-o iau ușor, să mă bucur de călătorie fără să mă fixez pe scop. Iar lecțiile astea au fost doar începutul. Am absorbit filmul complet în ființa mea abia câțiva ani mai târziu.

În luna iulie 2006, la câteva săptămâni după ce mi s-a furat laptopul – și împreună cu el, 65 000 de cuvinte din teza mea de master, cât și toate copiile de rezervă – cu trei luni înainte de un deadline pe care mi-era imposibil să-l respect, m-am trezit că vând reclame firmelor imobiliare pe site-ul unei televiziuni prin cablu în Turcia. Eram sub tutela celui mai bun camarad al meu, care era în pragul depresiei după o despărțire și care își luase o scurtă vacanță de la jobul lui în domeniul producției video după ce făcuse 1700 de lire în prima zi din vânzări. Cum ar face oricare dintre noi.

Eu eram la pământ, dar uite că „Mr Sling" m-a scos din rahat cu promisiunea că fie o să fac niște bani frumoși, fie o să am o vacanță binemeritată pe banii lui.

La fel ca Dude în timpul reinventării lui ca leneș, mă simțeam clar scos din elementul meu – și totuși am câștigat 3700 de lire în opt zile. Nu-i prea rău, după 12 luni de zile în care tot scrisesem la teza aia și primisem 110 lire la două săptămâni din partea statului ca răsplată că îmi căutam job – E miercuri? Ce zi o fi? Și iată că eram în Altinkum, Turcia și făceam vânzări la greu.

Împreună cu Sling, în ciuda interacțiunilor noastre afectuoase, trăiam un film camaraderesc catartic pe coasta mării Egee. Fiecărui scenariu i se potrivea o replică din Lebowski: câte un „e super interesant, omule" sau „un nou căcat a ieșit la lumină", de câte ori un client își manifesta interesul; avem vreun indiciu promițător, când se terminau întâlnirile zilei; și, când am crezut că vom primi un comision de 25 de procente dintr-o înțelegere de 100 000 de lire: „gata cu problemele, băiatule".

Citatele din Lebowski nu sunt la fel ca tocilărelile alea care se-ntâmplă cu alte filme cult, în care banala repetiție a replicilor într-o gașcă de fani devotați are scopul de a atrage în sectă alți fani. Replicile din Lebowski pur și simplu izbucneau de fiecare dată dintr-un nou context, pe care-l subliniau perfect.

În fine, unul dintre primele deal-uri ale lui Sling a fost cu un chelner devenit peste noapte baron imobiliar. Îl chema Deniz. Tipul ne-a mutat din camera noastră dublă de la Hotel Pescărușul într-un apartament duplex spațios. Problema era că nu mergea mașina de spălat, iar Deniz se codea să ne scrie cecurile. Așa că, după șase zile de spălat de mână, șase zile de amânări și frăsuieli, ne-am dus peste el în birou să-l întrebăm „ce căcat se-ntâmplă?" Sling a mers departe cu întruparea personajului Walter Sobchak și a aruncat câteva înjurături zdravene, moment în care Deniz și-a pierdut calmul („nici tata nu are curajul să mă înjure!"). Ne-a zburat din palat și ne-a amenințat că ne dă pe mâna poliției pentru că n-aveam vize de lucru și că face plângere la televiziunea pentru care lucram.

Am ieșit de acolo în tăcere, vexați că petrecerea luase sfârșit. Înțelegeam abia acum consecințele actului nostru de bravadă inutil. După o pauză lungă, am rupt tăcerea: „Îmi place al drecu' cum faci afaceri, Jackie". Imediat mi-a răspuns: „Ce pula mea, hai să facem un bowling." Și asta a fost: cea mai tare criză de râs din viața mea. Ne-am întors veseli la Pescărușul.

În ziua aceea, am înțeles că nu contează ce ți se întâmplă. Contează cum percepi și cum procesezi suișurile și coborâșurile vieții. Ai o cădere nervoasă? Ai pierdut 15 luni de muncă? N-are a face, n-ai tu treabă…

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe filme cult:
Matrix e un film demoda​t și jenant După 15 ani, Fight​ Club tot nașpa a rămas Băi, artiștilor, distrugeți m​oștenirea Twin Peaks