Povestea colegei mele de liceu din Galați care a fost vândută pentru sex în anii 90

România rămâne principală sursă de export de persoane traficate în scopuri sexuale sau pentru a fi exploatate la muncă, arată raportul privind traficul de persoane în 2020, al Departamentului de Stat al SUA.

Din Uniunea Europeană, doar Irlanda stă la fel de prost ca România, iar din afara UE, state ca Bosnia-Herțegovina, Armenia și Azerbaidjan se află pe lista țărilor supravegheate de Departamentul de Stat al SUA.

Dosarul Țăndărei, în care 25 de inculpați au fost achitați definitiv, după un proces care a durat aproape nouă ani, e cel mai concludent exemplu al atitudinii statului român asupra traficanților de persoane. Sute de copii din Țăndărei au fost exploatați pentru muncă în Marea Britanie, dar nici polițiștii britanici care au participat la anchetă n-au reușit să facă diferența în sentința dată de autoritățile române.

Cazul Caracal e iar unul care arată incompetența statului român de a-și apără minorii în fața traficanților. Sărăcia, lipsa educației, serviciile subfinanțate de asistență socială sunt indicatori de trafic de persoane în rândul comunităților vulnerabile. Traficanții folosesc scheme ca metoda loverboy sau „Casanova” pentru a-și racola victimele. În timpul ăsta, guvernanții aruncă vina unii pe alții.

„Experții raportează o creștere a cazurilor de românce recrutate pentru căsătorii false în Europa de Vest. După ce se mărită, traficanții le forțează să se prostitueze sau să muncească”, mai arată raportul Departamentului de Stat. Acesta avertizează că aproape jumătate din victimele traficanților de persoane sunt minori, provenind inclusiv din orfelinate sau centre de plasament.

Anul trecut, arată raportul, au fost identificate șapte sute de victime ale traficului, numărul real însă nu este cunoscut de nimeni. Fără sprijin din partea autorităților, cele mai multe victime ajung, în cele din urmă, să rămână în prostituție sau muncă exploatată. Mai jos este povestea din 1995 a Andreei, o tânără din Galați, invizibilă pentru statul român.

„Îs cu picatele”, completa pe oricine îi complimenta frumusețea ochilor, de un verde ce-ți tăia respirația. Andreea (pseudonim) era prietena mea. Mulți credeau că eram împreună, că era iubita mea, și pentru că din clasa a IX-a până într-a XI-a mergeam împreuna către liceu, școlile noastre fiind aproape perete-n perete. Foloseam timpul să ne povestim de toate. Uneori ne țineam și de mână. Nici acum nu știu dacă mi-a fost iubită sau nu.

În timpul pe care-l petreceam împreună am aflat multe despre familia, despre frământările și temerile ei. Nu se vedea deloc frumoasă, chiar dacă marea majoritatea ar fi contrazis-o cu super argumente. Avea picioarele un pic în X și mama ei îi reamintise de atâtea ori această imperfecțiune, încât i se întipărise-n minte că trebuia să-și ascundă trupul de la brâu în jos. Nu își etala frumusețea, chiar dacă fetele din jurul ei o făceau, iar ei îi plăcea mult mai mult să privească, decât să fie în centrul atenției.

Andreea fusese crescută doar de mamă, care muncea de dimineața până seara pentru a le asigura cele necesare ei și surorii ei mai mici. Pe timpul zilei era, pentru sora ei mai mică, ea însăși „mama”, pentru că trebuia să se îngrijească că totul era în ordine. Niciodată nu am știut ce s-a întâmplat cu tatăl ei, fiind, poate, singurul subiect pe care nu l-am discutat vreodată. Refuza orice discuție pe tema asta și schimba vorba instantaneu, verdele ochilor ei transformând-se în acele momente în niște lame de brici, cu care îmi străpungea sufletul. Înțelegeam că acolo era durere multă și mi se părea de bun simț să zâmbesc și să nu mai insist…

La noi, în grupul nostru de prieteni, era „miez”. Ne întâlneam în fața porții casei lor seară de seară, iar vara stăteam împreună cu gașca până la miezul nopții, sporovăind. Jucam jocurile copilăriei și ne sărutam adolescentin. Vecinii îi zâmbeau de fiecare dată când îi răspundeau la salut, iar ea le întorcea zâmbetul luminându-și fața.

La un moment dat, chiar în vacanța din ultimul an de liceu, Andreea a dispărut. Nimeni nu a știut unde a plecat și nimeni nu a întrebat nimic despre ea vreodată. Mama și sora ei mai mică s-au retras și ele „la o rudă de la țară”, iar noi ne-am schimbat locul de întâlnire. Au început să circule zvonuri cum că Andreea „era la produs”, iar în cartier nimic nu a părut ca s-a schimbat.

Câteva luni mai târziu a apărut la fel de brusc cum dispăruse. Picățelele din ochii ei dispăruseră, iar zâmbetul i se transformase în ceva care amintea de imaginea unei fantome. Mi-a povestit cum a fost „racolată” și „vândută” de niște cunoștințe de-ale ei, cum fusese amenințată cu pistolul la tâmplă, în timp ce trebuia sa întrețină raporturi sexuale cu bărbați, care puteau ajunge și la 30 de inși pe zi. Găștii noastre i-a povestit mai puține detalii, însă nu a ascuns nimic din ceea ce i se întâmplase.

Andreea nu ne mai privea în ochi și, parcă, îi era rușine de ea, că fusese o victimă.

În cele din urmă, tot cartierul a aflat povestea ei. Oamenii nu-i mai răspundeau cu zâmbete la salut și nici ea nu mai era capabilă să se lumineze la față, pentru că acum trebuia să facă față apelativului de „curvă”. La școală, i s-a recomandat să se transfere la un alt liceu, pentru că părinții celorlalte colege „nu vor sa aibă în clasă un astfel de element care le poate corupe copiii”. A trebuit să o apărăm de diverși băieți, care acum nu îi mai acceptau refuzurile la avansurile lor, și a trebuit să îi ștergem multe lacrimi de pe chip.

Presiunea asupra ei a fost atât de mare, încât până la urma a cedat și a reintrat în rețelele de trafic. De data asta, „de bunăvoie”. A renunțat la liceu și la prieteni. A ales să se sacrifice ea, pentru ca sora ei să fie protejată și a ales singurul drum „unde nu era judecată” de către cei cărora le zâmbea. Ai ei au dispărut cu totul de la noi din cartier și de atunci nimeni nu a mai știut nimic de ea.

Până acum ceva vreme, când a ajuns la noi un zvon cum că Andreea ar fi murit. Sufletul ei oricum murise cam de când eram eu în clasa a XII-a.

Dacă știi pe cineva care s-ar putea afla într-o situație similară, sună la 112 sau la linia verde a Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane 0 800 800 678 (din țară) sau 004 021 313 31 00 (apelabil și din străinătate). Sau te poți adresa unui ONG specializat.