Zece motive pentru care moldovenii nu-și doresc Unirea cu România

Vreau să fie foarte clar de la început. Dacă mâine ar fi un referendum în România pentru unirea cu Moldova aș vota cu ambele mâini: „da". Cu toate astea, știu foarte bine că cei mai mulți dintre cetățenii Moldovei nu-și doresc acest lucru: o arată sondajele de opinie și am aflat-o și eu la moldovenii pe care-i cunosc foarte bine, cu unii find chiar prieten.

Am sintetizat mai jos cele mai importante zece argumente pe care le-am auzit de la moldoveni împotriva unirii cu România. Iată-le:

Site-ul Independent.md a publicat un sondaj care, anul trecut, arăta că doar 15,6 la sută dintre moldoveni doresc să se unească cu România. Împotriva Unirii ar vota 63,8 la sută. Restul moldovenilor sunt indeciși sau nehotărâți. Alte surse indică faptul că procentul unioniștilor ar fi mai mare. Unele sondaje au arătat că 21 la sută dintre moldoveni ar vrea acest lucru, iar cele mai optimiste sondaje merg până la o treime pro-Unire.

Cam puțin pentru a transpune acest proiect în practică. În mod curios, motivele pentru care moldovenii nu vor Unirea sunt imputabile mai ales românilor. Poate că, dacă și statul român, împreună cu românii, și-ar schimba comportamentul, ar crește și procentul moldovenilor care vor Unirea. Însă la ce clasă politică avem, sunt pesimist în legătură cu acest scenariu.

Am stat de vorbă cu basarabeni care au cetățenia română și care iubesc sincer România. Ei mi-au spus că s-au confruntat de nenumărate ori cu aroganța românilor. Desigur, unii dintre români sunt aroganți și cu concetățenii lor. De exemplu, mulți bucureșteni cu „ăia din provincie". Însă, în general, mulți români s-au comportat mizerabil cu basarabenii care veneau în țară doar pentru că îi percepeau pe aceștia mai săraci și mai înapoiați. Chiar și acum, când clujenii merg în Piața Mărăști să cumpere ceva din magazinele basarabenilor care aduc tot felul de mărunțișuri, de la chei pentru mașină la undițe Minsk, spun că merg să cumpere de la „ruși".

Cum crezi că se simt acești basarabeni, care sunt cei mai români dintre locuitorii Republicii Moldova, atunci când aud că vreun ghiolban din cartierul Iris le spune „ruși"?

Nu vreau să generalizez, desigur, dar oameni din Moldova mi-au spus că sunt scârbiți de faptul că au văzut români care vin la ei în țară imaginându-și că vor găsi un paradis sexual. Sau, mai exact, că femeile de aici sunt mai ușor de agățat decât la ei în țară. Înclin să le dau dreptate moldovenilor care mi-au zis asta pentru că și eu am auzit povești de acest fel, ale unor români care, după anul 2000, au ajuns „cu afaceri" la Chișinău.

Iar asta îmi aduce aminte de începutul anilor 1990, în România, când, în fiecare vineri seara, aterizau pe aeroportul din Cluj bătrânei din Italia cu geanta burdușită de Viagra. Poți să bănuiești și singur ce era în capul ălora.

În anul 1990, speranțele moldovenilor legate de România erau uriașe. Unii dintre ei ar fi plecat pe jos spre București, ca să facă Unirea. Însă, de aproape trei decenii, principalele produse pe care românii le-au livrat peste Prut au fost poduri de flori și gargară. Multă gargară patriotică.

În ciuda gazoductului de la Ungheni, România nu este în stare să livreze gaz metan Republicii Moldova. Așa că, dacă rușii ar închide robinetul, basarabenii ar rămâne la mila țarului Putin.

România are gaz metan propriu și poate construi ieftin și rapid un terminal la Marea Neagră pentru gaz lichefiat american. Ar putea apoi să revândă acest gaz Republicii Moldova și Ucrainei. Însă acest lucru nu se întâmplă.

România nu a fost capabilă, printr-o companie de stat, gen CFR Infrastructură, să tragă încă o șină de cale ferată pe linia moldovenească cu ecartament sovietic pe care circulă trenurile pe direcția Iași-Chișinău. Dacă ar fi făcut-o, trenurile ar fi putut să circule lejer între cele două orașe, fără să mai aștepte schimbarea roților la trecerea pe ecartamentul diferit.

Mai mult, s-ar fi putut dezvolta serviciile logistice pe calea ferată, în așa fel încât în Republica Moldova s-ar fi putut face schimbul de bunuri transportate pe calea ferată din Occident cu cele aduse din fosta URSS. Chișinăul ar fi devenit astfel un hub logistic important, iar acest lucru ar fi generat niște locuri de muncă de care Basarabia are mare nevoie.

În Republica Moldova, audiența canalelor de televiziune care emit în limba rusă o copleșește pe care a televiziunilor care emit în limba română. Rușii au o rețetă simplă: picură propagandă printre show-uri spectaculoase, în care aduc o mulțime de fete superbe, cât mai dezbrăcate.

În Chișinău, cele mai multe canale de televiziune care emit în limba română sunt controlate de oligarhi precum Vlad Plahotniuc și servesc interesele lor dubioase. Chiar și atunci când jurnaliști cunoscuți în România ajung la Chișinău, aceștia fac niște compromisuri compromițătoare. Cristian Tabără, extaziat în fața mogulului Vlad Plahotniuc, este o imagine grăitoare în acest sens. Însă chiar și atunci când basarabenii se uită la televiziunile din România nu prea au ce să vadă. România TV sau Antena 3 nu sunt tocmai modele de jurnalism imparțial.

În anul 2009, în plină criză economică, Rusia a alocat, potrivit bugetului de stat, suma de 60 de milioane de dolari pentru a promova imaginea Federației Ruse în Republica Moldova, după cum remarca Oazu Nantoi, politician pro-european. Românii nu au alocat niciun leu. Nu este vorba neapărat de jurnalism, ci de propagandă, sau mai politicos spus, de promovarea intereselor naționale. Poate-ți sună urât cuvântul „propagandă", dar hai să-ți spun cu ce anume le luptăm acolo. Știi cumîi descrie propaganda rusească pe români? Simplu: slugile lui Hitler. Fasciști. Naziști. Criminali. Sau biete victime ale perversiunilor occidentale…

Au existat câteva acțiuni lăudabile ale autorităților române, care au donat microbuze școlare, ajută la formarea unui serviciu de tip SMURD în Republica Moldova sau donează cărți. Însă nu a existat nicio strategie inteligentă prin care România să îi susțină pe promotorii occidentalizării Republicii Moldova. Nu spun că nu au încercat, însă au eșuat lamentabil în cazuri precum cel al lui Iurie Roșca, fost port-stindard al românismului în anii 1990, care a devenit apostolul lui Putin.

La fel fac acum, de exemplu, liderii PSD care promovează bunele legături cu Partidul Democrat al lui Vlad Plahotniuc. În Republica Moldova, aparențele sunt înșelătoare, iar aici ajungem la următorul motiv.

În general, toți politicienii sunt duplicitari, însă, la Chișinău, această atitudine atinge perfecțiunea. În România, politicienii au învățat limbajul dublu: una spun publicului larg și alta activului de partid. Însă în Republica Moldova, politicienii pot să folosească mult mai multe tipuri la limbaj.

Când sunt la Bruxelles, sunt pro-europeni. La Moscova, devin pro-ruși. În București, sunt patrioți români, care luptă pentru Unire, iar la Chișinău sunt patrioți moldoveni, care nici nu vor să audă de Unire. În Chișinău, vorbesc limba română și le spun locuitorilor capitalei Basarabiei cât de bună este integrarea în Uniunea Europeană; în Bălți, vorbesc rusește despre avantajele aderării la Uniunea Economică Eurasiatică, iar în satele ucrainiene le spun oamenilor cât de nedreaptă este agresiunea rusească în Crimeea și în estul Ucrainei.

Această tactică nu este folosită doar de fosilele Uniunii Sovietice, ci și de politicieni tineri și reformiști. Un bun exemplu este Maia Sandu, candidatul pro-occidental care s-a luptat cu Igor Dodon în turul al II-lea al alegerilor pentru președinția Moldovei. În fața publicului românesc, Maia Sandu este pro-Unire, însă, când vorbește în fața membrilor PAS, partidul pe care l-a fondat, entuziasmul pentru Unire dispare subit.

În general, politicienii de la București sunt incapabili să înțeleagă ce se întâmplă în Ținutul Secuiesc sau în moscheile din Dobrogea. Dincolo de Prut, lucrurile sunt mult mai complicate.

În Basarabia de azi nu trăiesc doar români, ci și minorități importante de ruși, ucrainieni, găgăuzi și bulgari. Rușii și ucrainienii sunt, prin tradiție, ostili României. La fel și bulgarii. Printre bulgarii cu care am stat de vorbă în Republica Moldova sunt mulți care cred că Dobrogea este vechi teritoriu bulgăresc și că doar agresorii români, care au colonizat teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră, îi împiedică să se învecineze cu Bulgaria Mare.

Cu găgăuzii este ceva mai complicat. Ei sunt un popor turcic, creștin. Chiar dacă vorbesc un dialect turcesc, în comunitatea autonomă găgăuză, rusa a devenit limba culturii și limba slujbelor religioase. Prin propaganda politică a Bisericii Ortodoxe Ruse, găgăuzii au fost câștigați de partea rușilor. Foarte puțini dintre ei vorbesc limba română. Autoritățile române nu au avut nici o strategie să îi atragă pe aceștia de partea României.

Ca orice capitală imperială, Moscova are un farmec deosebit. Mulți dintre românii basarabeni sunt atrași de mirajul ei. Din secolul al XIX-lea, cizmele sau hainele cumpărate de la Moscova parcă sunt mai frumoase decât cele cumpărate la Chișinău, chiar dacă ele sunt „made in Moldova". Nu este vorba de altceva decât de snobism.

Însă elitele moldovenești au parte și ele de snobii lor. Pe moldovenii din clasele mijlocii și de jos, Moscova îi atrage prin salariile mult mai mari decât cele din Republica Moldova. Un muncitor de pe șantierele din Moscova poate câștiga lejer 1 500 de dolari pe lună, iar acești bani ajung în satele sărace ale Basarabiei.

De aceea, într-un sat de lângă Fălești, o femeie de vreo 50 de ani mi-a spus că una dintre fiicele sale este căsătorită cu un doctor rus din Moscova și că „moldovenii" de la ea din sat țin cu rușii, nu cu românii.

În Republica Moldova există două biserici ortodoxe. Cea mai mare dintre ele, Mitropolia Moldovei, ține de Patriarhia Moscovei și este condusă de un anume Vladimir, despre care a circulat zvonul că ar fi fost ofițer KGB. Parohiile care țin de Biserica Ortodoxă Română sunt mult mai puține și țin de Mitropolia Basarabiei, condusă de ÎPS Petru.

În Basarabia, preoții ortodocși români au avut parte cam de același tratament pe care l-au aplicat „cu generozitate" greco-catolicilor în Transilvania în anii 1990: au fost bătuți, expulzați, acuzați că sunt eretici, iar bisericile și mănăstirile lor, confiscate în timpul comunismului nu le-au mai fost retrocedate.

În parohiile ortodoxe rusești, bărboșii îmbrăcați în aur (nu am folosit cuvântul preoți pentru că nu știu câți sunt preoți cu adevărat și câți dau raportul și către FSB) fac propagandă rusească înainte de a predica Cuvântul Domnului.

Unii dintre ei sunt antisemiți și violent antioccidentali. Iar atunci când individul cu cruce mare de aur la gât le explică enoriașilor că moldovenii sunt altceva decât români, multe babe habotnice au tendința să îi creadă.

Biserica Ortodoxă Română a trimis dincolo de Prut preoți cu har, bine pregătiți, care au realizat multe proiecte sociale foarte faine. Sunt sute de copii care pot merge la școală datorită ajutorului dat de preoții români. La fel a făcut și Biserica Catolică, prin Dieceza de Chișinău, condusă de PS Anton Coșa, originar din Bacău.

Însă, deocamdată, Biserica Ortodoxă Rusă domină peisajul confesional și continuă spălarea creierilor cu detergentul fabricat în Kremlin. De aceea, îmi este neclar de ce Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române l-a invitat pe miliardarul Kiril, posesor al unei averi de patru miliarde de dolari, după cum scrie presa din Chișinău, să viziteze România.

Și aceasta în condițiile în care, în 2011, secretarul de presă al eparhiei rusești de Odesa, protoiereul Andrei Novikov, declara pentru agenția de știri Regnum că slujbele oficiate de preoții ortodocși români din Mitropolia Basarabiei „n-ar avea putere divină", iar Mitropolia Basarabiei ar fi „schismatică și necanonică".