Persoanele trans sunt abuzate în azilurile de bătrâni

Majoritatea oamenilor abia așteaptă pensia, dar cercetătorii spun că persoanele transgender sunt foarte vulnerabile și riscă să fie abuzate în aziluri la bătrânețe.

Pensia poate fi o sursă de stres, disconfort și, în unele cazuri, chiar un chin pentru persoanele trans în vârstă. Cetățenii transgender de vârsta a treia sunt dezamăgiți de serviciile pe care sunt nevoiți să se bazeze pe măsură ce îmbătrânesc, de la azile și ospicii până la personalul care le populează. Instituțiile care ar trebui să-i protejeze au angajați ignoranți față de nevoile specifice ale comunității trans sau direct ostili față de una dintre cele mai vulnerabile minorități ale societății.

„Am văzut cazuri în care persoanele trans au fost mai puțin îngrijite de personalul instituțiilor", a zis Jenny-Anne Bishop, o activistă trans care face parte din conducerea The Rainbow Lives Project, o organizație caritabilă care le face training asistenților care lucrează cu persoane trans, printre altele. „Sănătatea lor începe să se deterioreze până când sunt transferate într-un loc unde se simt acceptate ."

„Sunt multe locuri în care personalul e foarte nepregătit", a zis ea. Bishop lucrează acum la un proiect cu centrul pentru îmbătrânire de la Universitatea Swansea, care le ia interviuri persoanelor trans și colectează dovezi despre situația lor în Marea Britanie.

„O persoană mi-a zis că ziua în care va trebui să meargă la azil va fi ziua în care va încerca să-și pună în aplicare planul de sinucidere, pentru că se teme foarte tare că oamenii de acolo își vor bate joc de ea", a zis ea. „Într-un caz recent din Liverpool, un bărbat în vârstă s-a spânzurat într-un azil din cauză că era mereu batjocorit pentru faptul că era gay. Deci problemele comunității LGBT sunt foarte reale."

În octombrie anul trecut, Tonic Housing a anunțat că plănuiește să deschidă primul azil pentru comunitatea LGBT din Marea Britanie, ca reacție la discriminarea cu care se confruntă minoritatea. Dar chiar dacă planul va fi pus în aplicare, azilul va avea disponibile doar 150 de locuri. Între timp, bătrânii din comunitatea LGBTQ se simt nevoiți să trăiască din nou o viață secretă când se cazează într-un azil, ca să nu se expună la bigotismul celorlalți bătrâni internați.

„Într-un azil, era o femeie trans cu care nu vorbea nimeni", a zis Bishop. „Nu se așezau cu ea la masă, n-o lăsau să participe la jocuri, n-o lăsau să-și vadă emisiunile preferate la televizor. Apoi, îngrijitorii au început și ei să-i dea mai puțină atenție și nimeni nu mai verifica dacă își mănâncă mâncarea sau se simte bine. Acum e bine, pentru că grupul nostru de activiști din Liverpool a aflat de starea ei și a ajutat-o să se mute într-un azil unde comunitatea o acceptă. "

Julie Barber și-a început transformarea la șaizeci de ani, la scurt timp după ce a ieșit la pensie. Acum locuiește în Bury St.Edmunds, în Suffolk, Marea Britanie. Orașul e foarte mic și nu are o comunitate trans. Când și-a informat doctorul de familie că vrea să-și schimbe sexul, acesta a întrebat-o, șocat: „Ești sigur? Știi că locuiești în Bury St Edmunds? "

Acum, Barber are grij ă de soția ei de-o viață și, în același timp, luptă pentru servicii mai bune pentru persoanele trans, așadar cunoaște foarte bine lipsa de înțelegere cu care se confruntă persoanele trans în aziluri și spitale.

„Mă deranjează foarte tare ce se întâmplă cu o persoană trans într-un azil, după ce se duce vorba despre ea", a zis ea. „Chiar dacă pare perfect normală, după ce lumea află că e trans, toți își schimbă atitudinea față de ea. Iar ceilalți rezidenți îi pot face viața un coșmar."

Pe lângă lipsa de acceptare din aziluri, Barber mai e preocupată și de abilitățile doctorului ei de a înțelege nevoile unei persoane trans în vârstă. „Endocrinologul meu e foarte demodat", a zis ea. „Voi face terapie de înlocuire a hormonilor (TIH) tot restul vieții, așa că trebuie să fac anual analize ale sângelui. Dar doctorul meu habar nu are de treaba asta și eu sunt cea care trebuie să îi reamintesc mereu de test, pentru că aș putea face cheaguri de sânge, iar asta ar avea consecințe foarte grave. Noi trebuie să ne preocupăm singuri de sănătatea noastră, pentru că altfel n-o face nimeni."

Ignoranța și intoleranța față de persoanele trans – tinere sau bătrâne – e prezentă și în spitalurile pentru boli mintale, unde pacienții sunt și mai vulnerabili.

„Am întâlnit cazuri în care pacienții erau strigați pe numele de botez, în loc de numele pe care și-l aleseseră după transformare – iar asta e foarte urât, a povestit Claire*, care lucrează într-un spital de boli mintale și ne-a cerut să-i păstrăm anonimitatea. Ne-a zis că unii doctori sau asistenți le vorbesc nepoliticos pacienților trans și fac glume despre identitatea lor. I se pare complet greșit.

Claire a văzut și cazuri în care membrii personalului au reacționat negativ față de pacienții trans care au ales să se îmbrace în acord cu identitatea lor de gen.

„Toți oamenii merită respect, indiferent că simt sau nu nevoia să se travestească", a zis ea. „Nu-i poți interzice unei paciente să poarte haine masculine și invers. Trebuie să le respecți preferințele și numele pe care au ales să-l folosească. Multor pacienți trans li se agravează problemele mintale din cauza tratamentului lipsit de respect pe care îl primesc în spitale."

Experiențele lui Claire spun multe despre felul în care personalul azilelor și spitalurilor privesc persoanele trans – majoritatea refuză să le înțeleagă, ba chiar le batjocoresc.

„Dacă au nevoie de ajutor să se îmbrace sau să se spele, există mereu pericolul că un îngrijitor va fi surprins sau va râde de ele."

Când am întrebat Asociația Națională pentru Bătrâni dacă face ceva să se asigure că azilurile au grijă de nevoile specifice ale persoanelor trans, ni s-a răspuns: „Fiecare individ eligibil pentru un serviciu de îngrijire are un plan de îngrijire personalizat pentru el. Acest plan va include toate informațiile necesare pentru a-i susține să trăiască în felul pe care l-au ales. Ne vom asigura că toate nevoile îi sunt respectate și vom alcătui acest plan împreună cu persoana respectivă și familia ei."

Uneori, discriminarea persoanelor trans se datoreaz ă unei transfobii directe, alteori e doar produsul ignoranței cu privire la nuanțele și nevoile comunității trans. Cât timp educația în acest scop e privită ca o nevoie secundară, medicii și îngrijitorii vor rămâne neinformați despre nevoile persoanelor trans. Fie că e vorba de învățarea folosirii corecte a pronumelor, de înțelegerea diferitelor identități pe care le pot avea oamenii sau de evitarea practicilor proaste care domină în serviciile sociale, trainingul despre egalitate e un prim pas necesar spre acceptare.

E o dificultate culturală; unele persoane nu sunt transfobe neap ărat din bigotism, a zis Chryssy Hunter, cercetătoare specializată în complicațiile prin care trec persoanele trans care suferă de demență.

„Ne-am obișnuit cu ideea că oamenii au sexualități diferite, dar ideea că oamenii pot avea un gen diferit sau flexibil sau își pot schimba genul e una mult mai nouă", a continuat ea. „ Oamenii o înțeleg mult mai greu și reușesc s-o depășească doar prin antrenament și familiaritate cu subiectul. Soluția nu e o simplă ședință de pregătire în aziluri. Trebuie să privim lucrurile dintr-o perspectivă mult mai largă."

Urmărește VICE pe Facebook .

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre persoanele trans pe VICE:
În culisele comunității transgender din Istanbul
Fotografiile astea îți arată că transsexualii sunt la fel ca mine și ca tine
Cum a ajuns un travestit celebru de la New York în Centrul Vechi