FYI.

This story is over 5 years old.

18+

​Fostul meu iubit, violatorul

Majoritatea violurilor sunt comise de bărbați pe care victimele îi cunosc.
Oana Maria Zaharia
translated by Oana Maria Zaharia
9.6.15
viol
Artwork de Nick Scott

Fără să intre în detalii inutile, de-a lungul timpului, a hotărât că îi plăcea să mă fută mai mult decât să-mi respecte consimțământul. Oricât de jenant mi se pare acum, pe atunci mă gândeam că dacă n-am zis foarte clar „nu ", e ca și cum am consimțit. Și așa am suportat o vreme inconfortabilul adevăr că iubitul meu mă viola, de fapt.

Multă vreme n-am putut folosi verbul „a viola" când am vorbit despre asta. Îl însoțeam cu adverbe care să micșoreze un pic gravitatea situației: practic, de fapt, totuși, aproape, cumva. Le-am epuizat pe toate până când am început să pun și eu botul la propria minciună. Evident, cunoșteam definiția violului, dar încercam să mă conving că nu mi se întâmplă asta. Și a fost mult mai ușor decât crezi.

Publicitate

De fiecare dată când iubitul mă viola, în afară de un sentiment de șoc, nimic nu era diferit, pe plan fizic, față de o partidă normală de sex. Cu consimțământul tău sau fără, când te fute prietenul tău, e tot ca atunci când te fute prietenul tău. Aici e tristețea. Da, am zis nu. Da, m-a ignorat. În mod repetat. Dar deși era inconfortabil pe plan psihologic, n-a fost niciodată violent. Nu era cum te-ai aștepta să fie violul. Nu rămâneam cu vânătăi. Rămâneam cu violatorul în brațe și plângea el, nu eu.

Când ești îndrăgostită de violatorul tău, începe să ți se furișeze în minte gândul de a-l raporta la poliție. Dar nu durează mult. Bărbatul acesta mi-a trădat încrederea în ultimul hal, dar remușcările lui păreau atât de sincere. Îmi promitea că n-o s-o mai facă niciodată, iar eu îl credeam. După care încercam să mă concentrez pe toate părțile frumoase ale relației noastre. Până data viitoare. Atunci iar îmi promitea că o să se schimbe. Și îl credeam din nou.

N-am fost niciodată la poliție și, multă vreme, n-am spus nimănui. Pur și simplu îl iertam orbește, sperând cu disperare să se schimbe. Da, îmi făcea rău, dar țineam enorm la el și nu voiam să-l bag în belea. Își putea pierde jobul. Îi puteam distruge toată viața. Fusese alegerea lui să comită infracțiunea, dar, în adâncul meu, simțeam că eu aș fi fost vinovată dacă ar fi fost pedepsit. Remușcările lui mă făceau mereu să mă răzgândesc și să nu-l raportez.

Publicitate

Îl iubeam.

Confuzia mea inițială despre ceea ce constituie un viol real s-a dovedit a fi o reflexie a unei probleme mult mai mari. Societatea are mari probleme cu consimțământul. Un studiu la care au participat studenții din America a dezvăluit că 31,7 procente dintre bărbații participanți au spus că și-ar pune în practică „intenția de a obliga o femeie să facă sex cu ei", dar numai 13,6 procente au zis că au „intenția de a viola o femeie".

Diferența dintre rezultate era incredibilă. Se ridica întrebarea dacă un presupus violator poate fi considerat vinovat atâta timp cât nu știe că ceea ce face e clasificat drept viol. Mulți bărbați care au participat la studiu au recunoscut că și-ar permite să-și folosească forța asupra unei femei, dar ce se poate spune despre cele 18 procente care spun că și-ar impune forța, dar „în mod clar nu ar viola" pe cineva. Ce e asta? Ignoranță? Iluzionare? Dezinformare? Rezultatul lipsei unei educații adecvate despre consimțământ?

Există pe planeta asta hoarde de bărbați cărora violul li se pare doar lipsă de maniere sexuale?

Definiția neclară a violatorului pe care o avem în cap nu-i include pe vecinul de vizavi, pe prietenul iubitor, pe soțul drăgăstos, care sunt inconștienți de greșeala lor. Deși statisticile despre viol arată că abuzurile se petrec rar cu necunoscuți pe alei întunecoase, continuăm să facem diferența între abuzul provocat de un necunoscut și cel provocat de un apropiat. Și diferența asta n-o fac doar vinovații, care nu se consideră infractori sau persoane cu probleme psihice, ci și victimele.

Publicitate

Când am început să scriu acest articol, am contactat diverse persoane să le cer părerea și am descoperit alte oglinzi ale propriilor mele experiențe. Am dat peste alte fete care descriau ce mi se întâmplase mai bine decât puteam eu explica. Kate avea 16 ani când prietenul ei de 21 de ani a abuzat-o. „Te uiți la știri la poveștile astea despre parteneri abuzivi și te gândești că tu n-ai sta într-o astfel de relație, l-ai părăsi imediat. Dar când ți se întâmplă ție, totul e diferit, îi găsești scuze și îți găsești scuze", mi-a zis ea. „Îți spui că nu contează sau te păcălești că nu s-a întâmplat nimic, de teamă și din dragoste. "

Cum suntem ființe umane simțitoare, atât eu, cât și Kate, avem păreri foarte puternice despre viol. Dar când a apărut în viața noastră, am fugit de el îngrozite. L-am îngropat în confuzie și l-am acoperit cu dragoste și nu suntem singurele care au făcut asta. Un sondaj al Institutului de Tehnologie din Massachusetts a dezvăluit că, deși 17 procente dintre studente fuseseră abuzate sexual conform definiției („comportament sexual nedorit "), doar 11 procente au răspuns „da" când au fost întrebate direct dacă fuseseră violate. Fie că această separare între acțiune și definiția violului e cauzată de nesiguranțele noastre culturale sau că victima se teme să-și recunoască ei înșiși că a fost violată, cel mai important e că lucrurile astea se întâmplă. Și nu sunt recunoscute de cei implicați. Cel puțin, nu imediat.

Publicitate

De multe ori, violul ni se pare ceva agresiv și dureros care se întâmplă în ganguri întunecoase. Ne gândim la necunoscuți dubioși. La mâini pe gură. La arme. Dar 90 de procente dintre violurile care se întâmplă în Marea Britanie sunt comise de bărbați pe care victimele îi cunosc. Realitatea e că violurile, pe care ni le imaginăm agresive și feroce, au loc în cadrul relațiilor. Relații în care ambii parteneri știu ce se întâmplă, de fapt, dar nu vorbesc despre asta.

Multe victime preferă să micșoreze gravitatea faptelor decât să admită că sunt îndrăgostite de violatorul lor. E mai ușor să-ți invalidezi experiența decât s-o accepți. Mie încă mi-e greu să recunosc că am stat lângă violatorul meu atâta timp. E dureros. Mi-e și mai greu să accept că nu-l pot urî pentru ce a făcut și că m-am simțit bine alături de el în afară de momentele în care mi-o trăgea deși îi spusesem că nu vreau.

Cine vorbește despre așa ceva? Simți o vinovăție imensă când îți numești fostul iubit violator. De ce nu există conversații care să le ajute pe femeile astea să înțeleagă ce simt? Abia când am luat legătura cu alte victime mi-am dat seama că nu eram singura care trece printr-o astfel de dualitate morală.

Deși nu vrea să vorbească despre asta, știu că violatorul meu e conștient de ce a făcut și asta mi se pare și mai dureros. Știa că-mi face rău și totuși a continuat s-o facă, până când am încetat să mai spun nu. Habar nu am dacă o să le facă asta și viitoarelor prietene. N-am fost niciodată să-l reclam la poliție. De ce? Pentru că nu mi-am făcut curaj. N-am vrut să retrăiesc totul din nou, să simt iar emoțiile alea și confuzia care le însoțea. Știu că am responsabilitatea de a-l împiedica să facă noi victime, dar cred că am dreptul la un timp de recuperare.

Dacă violul în relații e o epidemie internațională, boala e persoana cu care te culci. Multă vreme am crezut că trebuie să suport asta. Greșeam. Antidotul era o conversație deschisă și sinceră. Ar fi trebuit să îmi confrunt fostul iubit și să-i spun prin ce m-a făcut să trec, să-i spun că asta m-a făcut să plec. Tuturor femeile care se culcă, noapte de noapte, lângă violatorul lor, le recomand să vorbească despre asta. Nu-i lăsați să scape de vocea voastră, faceți-vă vocea auzită. Ia dacă aveți puterea să faceți asta, mergeți la poliție și raportați-i.

Nu există scuze pentru viol. Violul nu poate fi eclipsat de dragoste sau de un simț al datoriei. Acum îmi dau seama de asta. Violatorul meu știa ce face și cred că toți știu, în adâncul lor. Tocmai de asta mi se pare necesar ca tinerii să aibă conversații despre consimțământ în viața de zi cu zi. Ar trebui să se vorbească despre asta la televizor, pe internet, la școală. În caz contrar, nu știu cum ar putea să se schimbe ceva.

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai multe despre viol:
Un viol, vă rog (la pachet) Am vorbit cu creatorii unui documentar despre viol Ce spun copiii despre viol Va reuși o bandă desenată să schimbe atitudinea Indiei față de viol?