FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Ce greșesc bărbații români când se simt semizei ai agățatului pe Internet

Un scurt ghid pentru oamenii ăia care cred că-și vor găsi marea dragoste online.
Fotografie de Elvert Barnes via Flickr

În ultima vreme abundă sfaturile experte despre cum să fii agăţată – oribil cuvânt, dar reflectă moartea seducţiei în era gratificării imediate, fără conexiuni emoţionale şi fără loialităţi inutile – scrise, toate, de bărbaţi. Am decis să mă îndur de ignoranţa lor şi să le explic – da, sunteţi praf – cum să aibă, cu adevărat, succes la agăţat - pentru că este clar că asta vor şi atât îi preocupă.

Așa că mi-am luat timp de la gură ca să scriu aici o serie de pași care merită urmați ca să stârnești măcar interesul unei alte persoane să bea o cafea cu tine. Să știi că și până acolo e, totuși, cale lungă. Cum faci tu, bărbat, diferenţa între femeile care vor doar un flirt banal şi lipsit de mari implicaţii şi cele care nu sunt interesate de tine mai mult decât de următorul, poate într-un episod următor, deşi sper să ai inteligenţa necesară să-ţi dai seama singur.

Publicitate

Moartea pasiunii – sau cum să enervezi o femeie în cinci minute

Indiferent unde îţi propui să agăţi o femeie – în viaţa reală sau virtuală – dacă te apuci să vorbeşti despre tine, doar despre tine, ce faci, ce crezi, ce ai făcut şi ce o să faci şi o ţii pe ea acolo prizioneră idiosincraziilor tale narcisiace, ai terminat înainte de a începe. Du-te acasă şi vorbeşte cu pisica, dacă ai; dacă nu, încearcă să nu mai ieşi din casă o vreme, până nu faci efortul să pricepi că femeia nu este obiect de rezonanţă şi nici nu are vreun fel de obligaţie să fie amabilă, impresionată sau extaziată de măreţia vieţii tale, oricât de fantastică ar fi.

Nimic nu mai e fantastic, totul s-a făcut, totul e plicticos, trebuie să fii cu adevărat special, să zbori în cosmos sau să cucereşti păduri virgine și să pari cu adevărat wow! Genul acesta de bărbaţi sunt la fel de rari ca dragonii, ştim că există, dar doar Daenerys îi întâlneşte. Pe scurt, relaxează-te şi nu mai încerca să impresionezi. Dacă eşti un tip ok în pielea ta, empatic şi cu un dram de generozitate, vei fi ok. Nu știu ce altceva te-a învățat mama ta acasă.

Citește și: Ce greșeli fac bărbații români când vor să agațe pe net

Nu te aștepta să fii vreun semizeu în fața femeii

Dacă eşti un închipuit superior şi plin de sine – poate ai scris o carte, poate arăţi bine, poate ai citit mult şi ai ce povesti, poate fosta era topită după tine, poate eşti multimilionar, poate eşti influencer – dacă eşti arogant, te uiţi de sus la femeie şi te aştepţi ca ea să fie complexată de tine şi să-ţi cânte în strună, să îţi urmeze orbeşte mood-urile şi invitaţiile, să te idolatrizeze ca și când ai fi Dave Gahan de la Depeche Mode – ai putea câștiga pe termen scurt. Dar ai zero șanse la ceva bun pe termen lung.

Publicitate

Dacă agăţi o femeie pe net şi te aştepţi ca ea să-ţi răspundă imediat, iar dacă nu o face e curvă, ai o percepţie disproporţionată despre realitate şi despre tine. Nu fi convins că meriţi să ţi se răspundă doar pentru că exişti, eşti bărbat şi te cheamă Gigel. Nu suntem în The Handmaid's Tale, așa că nu te simți autoîndreptăţit la atenţia unei femei. Chiar dacă în România sunt mai multe femei decât bărbați, e ok, se descurcă ele.

Citește și: Tineri din România mi-au spus de ce e groaznic să te întorci la fosta relație

Și când trimiţi data viitoare mesaje cretine şi banale, aşteaptă-te să fii ignorat, blocat sau trecut în tăcerea mormântală. Da, poți să dispari, nu ne pasă. Nu-i arunca un „ce faci" în lehamite ca apoi să taci ca marmota, nu îi spune că e frumoasă - probabil a auzit asta de o mie de ori, d-aia s-a inventat Facebook-ul, pentru validarea reciprocă, nu? Nu mai bine încerci ceva nou?

În viaţa reală, dacă ai reuşit să te vezi cu femeia ta ţintă şi te pui în centru pe tine, în loc să o pui pe ea, o vei rata epic. Femeile nesigure pe ele acceptă genul ăsta de bărbat, cele cu adevărat interesante îţi vor da un brânci cu prima ocazie.

Proştii cred că stăpânesc arta manipulării, arta seducţiei şi arta comunicării

Proştii sunt întotdeauna şi fuduli. Ei îi vor spune femeii texte învăţate mecanic de la alţii sau de prin cărţi, vor trimite poezii reţinute de la foste iubite, texte cu care au avut succes la alta fără să le pese că fiecare e diferită şi se vor mira, jigniţi, când nu funcţionează. Dacă tot te-ai decis să agăţi o anumită femeie, fă măcar efortul să înveţi ceva despre ea.

Dacă mergi cu texte copy-paste trimise la mai multe în acelaşi timp… da, e o lume crudă şi superficială, vezi cum ai norocul, femeile au şi ele agenda lor, ghinionul lor, momentele lor de slăbiciune sau de interes. Dacă ai nimerit într-un astfel de moment, poate se prind mai greu că eşti un prost fudul. Dacă vrei însă succes garantat, fă un efort, pisi, trimite ceva custom-made, femeile, ca şi bărbaţii, sunt fiinţe individuale.

Publicitate

Melodii şi poezii pentru toate florile din lume

Mulţi bărbaţi, cei nesiguri pe ei, precum şi cei care merg pe minimul efort, cred că nici măcar nu e suficient să iniţieze o conversaţie cât de cât interesantă. Nu, ei îţi trimit, din neant, melodii cu mesaj, de dragoste sau poezii. Dragostea e oarbă şi fulgerătoare. În secolul XVIII.

Acum e pe văzut, discutat şi verificat. Ia-o încet. Nimeni nu se îndrăgosteşte de un necunoscut după trei melodii. În plus, eşti arogant, nici măcar nu ştii ce îi place. Pe scurt, mai bine las-o baltă, nu fi poetul sensibil, neînţeles şi timid. Învaţă alfabetul şi comunică două idei. Ah, dacă ai compus tu melodia sau eşti muzician, atunci altfel stăm de vorbă.

Și, tu, femeie, nu te mai lăsa obiectivizată

Dacă ai reuşit să faci o femeie necunoscută să vorbească cu tine, ai trecut primul test. Nu te culca pe o ureche, să devii imediat plin de tine; poţi să te întorci în punctul zero imediat. Se întâmplă deseori ca bărbatul acceptat într-o conversaţie să devină imediat îndreptăţit la mai mult, de exemplu să ceară – insistent – poze cu tine, implicit nu cele pe care deja le ai la profil, ci unele explicit mai îndrăzneţe „doar pentru el". Nu face asta.

Nu uita că agăţătorii de pe net nu se preocupă doar de tine, ei abordează cinci-șase femei deodată şi nu te mira prea tare dacă bifează cu jumătate dintre ele. A devenit facil şi ieftin să pescuieşti în epoca digitală, iar asta nu ne avantajează pe nimeni.

Publicitate

Nu pot sublinia suficient de puternic cât de mitocănesc, sexist şi dezgustător este să ceri fotografii intime unor femei pe care abia le cunoşti. Pentru femeile şi fetele care pică în capcana asta, pentru că probabil ți se pare cool sau că el e interesat de tine şi tu eşti deschisă la minte: nu, nu este interesat de tine, te obiectifică, iar tu eşti fix opusul femeii libere, accepţi să fii obiectificată de un necunoscut.

Citește și: De ce uneori îți face bine să nu-ți uiți foștii

Bărbaţii care cer asta nu vor absolut niciodată altceva de la o femeie decât sex. Dacă asta vrei şi tu, atunci ok. Dacă nu, asumă-ți să fii cu unul pentru care eşti doar un număr din istoricul lui vaginologic, de Casanova închipuit. Da, am inventat acest cuvânt.

Ai auzit de revenge porn?

Deși poate îți sună pompos, fenomenul ăsta se întâmplă chiar dacă nu-l cunoști sub denumirea asta. Un bărbat care vrea poze cu nuditate explicită de la tine nu va avea niciun scrupul să trimită fotografiile tale și altora din aceeași categorie de măgari. Deci, așteaptă-te că vei avea și alți admiratori.

Mai rău, fiindcă există mai rău, poți să dai de vreun abuzator care te va șantaja ulterior cu aceste poze ca să faci sau să nu faci anumite lucruri. Nu uita că revenge porn-ul chiar este un trend absolut traumatic pentru femeile de pe tot globul. Așa că, învață să te protejezi, nu ceda la insistenţe – nu, nu e dreptul lui divin să îţi vadă ţie corpul înainte de a te cunoaşte şi de a avea o relaţie intimă. Nu îi oferi ceva doar pentru că are tupeul să ceară.

Publicitate

Dacă insistă, ţine minte că poţi să te protejezi şi legal, pentru că asta înseamnă deja hărţuire.

Chiar dacă nu ești vreun gentleman, poți încerca să pari unul

Pentru bărbați: Dacă ai reuşit să ieşi cu ea şi chiar să aveţi o întâlnire intimă, nu fi mitocanul clasic care dispare în ceaţă imediat. Menţine aparenţa unui gentleman şi, chiar dacă nu vrei mai mult, fă efortul să te porţi decent şi să vorbeşti cu ea şi „după".

Citește și: Cum să ai o relație de lungă durată când ai 20 de ani

Pentru femei: Am auzit poveşti cu mitocani care bifează şi dispar subit, lăsând femeia – pe care s-au chinuit zile, săptămâni sau luni – să o cucerească să se întrebe ce o fi în neregulă cu ea, e urâtă, ce s-a întâmplat cu el, a murit, l-a călcat maşina, oare ce o fi?! Nimic. Încearcă să înțelegi că unii oameni sunt așa, emoțional și spiritual morți.

Concluzie

Sper că ai înţeles, dacă ai citit cu atenţie, că cel mai bine e să eviţi să agăţi pe net. Dacă totuşi o faci, trebuie să fii inteligent. Dacă nu eşti, ghinion, o să rămâi singur şi neconsolat.

Dacă eşti femeie şi ai citit cu atenţie, sper că ai înţeles că agăţatul pe net este dezavantajos pentru femei din toate punctele de vedere şi o metodă mult prea facilă de operare pentru bărbaţi. Femeile merită mai mult.

Ce merită femeile? În episodul următor.