Poveștile femeilor obligate să nască așa cum voiau partenerii lor

Când doctorii au început cezariana Selinei, femeia n-a înțeles de ce a sunat alarma de incendiu. Dar nu era vorba de alarma de incendiu, ci de altă problemă. Cicatricea de la cezariana anterioară formase o centură groasă sub care era prins bebelușul. Când doctorii l-au scos afară, era tăcut și vânăt. Nu știau dacă era în viață. Selina a plâns de ușurare când l-a auzit țipând.

Nu trebuia să se fi întâmplat nimic din toate astea.

Deși născuse prima oară prin cezariană de urgență, soțul Selinei considerase că a doua naștere trebuia să fie naturală. Mai exact, o naștere acasă, în apă, fără analgezice. Își amintește că îi spusese familiei lui că nu vrea ca el să fie prezent în timpul nașterii, dar „toți au zis că sunt nebună de la hormoni”.

Abia când a intervenit mama Selinei, a dus-o soțul ei la Urgențe. Chiar și când a ajuns acolo, acesta a continuat să insiste: „Poți să faci asta pe cale naturală. Medicamentele îi fac rău copilului. Ești puternică”.

„Chestia asta a continuat treizeci de ore”, povestește Selina. Nu am luat niciun analgezic și, la un moment dat, l-am rugat pe doctor să-mi dea orice.

În timpul relației lor de nouă ani, Selina, care acum are treizeci de ani, a fost supusă unor abuzuri fizice, psihologice și financiare. Comportamentul lui dominator i-a distrus orice urmă de autonomie, iar asta s-a simțit și pe planul maternal. „Pe atunci nu mi se părea dominator sau sinistru. Părea încurajator, mă gândeam că mă susține.”

Povestea ei e despre comportament coercitiv, care a devenit o infracțiune în Anglia și Țara Galilor în 2015. Semnele includ izolarea cuiva de prieteni și familie, privarea persoanei de nevoile de bază, monitorizarea timpului și activităților ei și umilire.

Experiența Selinei arată cum se poate întâmpla asta și în timpul sarcinii sau a nașterii, într-o perioadă în care dovezile au arătat că peste o treime dintre cazurile de violență domestică încep sau se înrăutățesc în timpul sarcinii.

Amy Gibbs, directoarea organizației Birthrights, care luptă pentru păstrarea demnității femeilor în timpul nașterii, a explicat: „Dreptul de a hotărî ce se întâmplă cu corpul tău și circumstanțele nașterii e protejat de lege. Dacă acest drept e încălcat, asta poate avea consecințe devastatoare pentru sănătatea fizică și mintală a unei femei, cât și pentru relația ei cu copilul.”

Abuzul în cazul lui Kathryn a început când era însărcinată în șapte luni. Mai întâi, soțul nu i-a dat voie să meargă la cursuri pentru naștere. El era dependent de droguri, iar fascinația pentru heroină era mai importantă decât nașterea. „A fost foarte încântat de calmantele mele. Spusesem că nu vreau diamorfină, dar, când eram în durerile facerii, a întrebat moașele dacă pot primi medicamentul. Le-a întrebat ce efecte va avea asupra corpului meu”, își amintește ea.

În drama The Archers, un serial despre control, victima e convinsă să nască acasă, deși sarcina avea complicații posibil fatale. Tim Stimpson, scenaristul serialului, a explicat: „Am vrut să transmitem cât de mult a renunțat Helen la autonomia ei și cum și-a pus soarta în mâinile lui Rob. Am colaborat cu organizații care ajută femeile abuzate și am aflat că bărbații ca Rob se simt, de multe ori, amenințați de sosirea unui bebeluș în familie… A făcut-o pe Helen să se simtă vinovată, ca și cum nevoile ei ar fi fost iraționale.”

Prin asta a trecut și Kathryn. Gelos pe atenția pe care aceasta a primit-o în spital, soțul ei a început să urle la ea imediat ce femeia s-a întors acasă. „Oricine ar încerca să se plece în urma acestor ieșiri agresive. Dar eram slăbită și aveam bebelușul în brațe. Nu eram în stare să mă ridic din pat. Așa că am fost obligată să suport aceste abuzuri”, povestește ea.

Nașterea îi oferă unui partener dominator multe oportunități să manipuleze. VICE a auzit de numeroase exemple în care femeile și nevoile lor sunt ignorate de parteneri sau chiar de familiile lor. Unele femei nu au voie să se exprime, nu sunt lăsate niciodată singure sau se trezesc că partenerii devin agresivi în salonul de nașteri. Organizația Birthrights a fost contactată, la un moment dat, de o femeie care suportase un travaliu de 12 ore acasă, timp în care soțul și soacra ei refuzaseră să-i cheme o moașă sau să o ducă la spital.

Ali Edwards, care e moașă de opt ani, își amintește de o femeie care era disperată să evite o altă cezariană, dar era controlată de soțul ei: „Era în cadă și travaliul decurgea fără probleme, dar el își făcea griji ca ea să nu riște o naștere cu forceps. I-a ordonat să iasă din apă și a oprit totul. Femeia s-a ales cu altă cezariană, deși îi era groază de asta.”

Consecințele unei nașteri traumatizante pot include un risc ridicat de depresie post-natală și sindromul de stres posttraumatic, care se manifestă prin flashback-uri și coșmarur. Emma Svanberg, psiholog maternal și cofondatoare a platformei Make Birth Better, care împărtășește experiențele femeilor din timpul nașterii, a zis: „Femeile se simt rușinate și vinovate când planul maternal nu se potrivește cu așteptările și dorințele lor… De obicei, oamenii încearcă să evite să-și amintească un eveniment traumatizant. Unele mame își predau bebeluși altor persoane pentru a avea grijă de ei. În alte cazuri, mamele devin supraprotectoare. În ambele situații, bebelușul e privit prin lentila traumei.”

În timpul sarcinii, o femeie se întâlnește cu mulți doctori, dar, la fel ca toate formele de abuz, comportamentul coercitiv e dificil de detectat. Edwards a învățat să citească printre rânduri, iar moașele folosesc mici trucuri ca să comunice real cu femeia de care au grijă și să scoată partenerii din cameră.

Situația e și mai complicată când o femeie vorbește în altă limbă și se bazează pe familie sau partener să traducă sau are dificultăți de învățare sau dizabilități. Gibbs a zis: „Unul din patru doctori susține că, dacă scoți partenerul din cameră și îi aduci un translator, femeia monosilabică se va transforma într-una foarte vorbăreață”.

Kathryn ne-a zis: „Îmi amintesc că spuneam cu orice ocazie că «sunt bine, dar nu știu dacă soțul meu face față situației». Cred că mă străduiam să-i fac să mă întrebe: «Oare ce vrea să spună? Cum nu face față? E nervos?» Iar eu aș fi răspuns: «Da, încearcă să mă intimideze.»”

Comportamentul coercitiv e dificil de recunoscut, iar, în timpul sarcinii și al nașterii, efectele lui asupra femeii și a bebelușului pot fi devastatoare. După cum spune Gibbs: „O femeie nu e doar o persoană însărcinată. Nu doar dă naștere unui copil. E o ființă umană care are drepturi proprii.”

Selina, care a divorțat între timp de soțul care a pus-o în pericol pe ea și pe copil, e încă afectată de consecințele abuzului: „Cred că a fost viclean și foarte manipulator. Inițial nu am realizat ce mi se întâmpla. Dar am fost total traumatizată după naștere. Nu cred că mai pot avea alți copii.”

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.