Copiii tăi vor face parte din Generația Alfa

Copiii milenialilor, născuți începând cu 2011, folosesc touchscreen-ul încă dinainte să poată citi.
Hannah Ewens
London, GB
IG
translated by Irina Gache
generatia alpha copiii milenialilor
Ilustrați de George Yarnton

„Max are doar trei luni, deci nu are o personalitate formată dincolo de expresii ca foarte zâmbăreț sau foarte, foarte supărat”, spune Dan, un freelancer de 35 de ani care locuiește în Walthamstow. De acord. Dan, care e printre bătrânii mileniali, abia începe să se acomodeze cu creșterea fiului nou-născut. „E interesant să vezi cât de mult îi atrag ecranele atenția.”

Generația Z a fost, până recent, obsesia presei, a brandurilor și agențiilor de publicitate. Cine sunt și cum se vor comporta acești oameni micuți după perioada mult-bârfiților milenialilor? În timp ce persoanele din Generația Y erau anxioase și narcisiste, s-a stabilit - de cei care urmăreau să identifice anumite piețe ca să le vorbească pe limba lor (să vândă) - că urmașii milenialilor, cei din Generația Z, vor fi luptători pentru dreptate, nativi în digital și adolescenți cu o înțelegere și experiență mai fluidă a sexualității și a genului. Având în vedere că abia recent am introdus termenul de „Gen Z” în vocabularul public, probabil te-ai întrebat ce vine după asta. Eu mi-am imaginat niște roboți IA de coșmar. După o căutare rapidă pe Google, reiese că experții din publicitate și marketing fac deja cercetări.

Publicitate

Copiilor post-Gen Z li se spune Generația Alfa, un termen atribuit adesea cercetătorului australian Mark McCrindle. Acei bebeluși se nasc chiar acum, din părinți mileniali ca Dan. La începutul anului, expertul care studiază diferențele dintre generații, Henry Rose Lee, a spus pentru Guardian că bebelușii și copiii Alfa ar fi „mileniali pe steroizi”. În timp ce Generația Z s-a născut după 2000, așa-numita Generație Alfa a apărut din 2011 încoace. De la ce obiceiuri de cumpărături vor avea până la abilitățile lor sociale sau lipsa acestor lucruri, brandurile nu sunt singurele care vor să înțeleagă cine sunt ei. Părinții lor, ale căror trăsături specifice generației influențează creșterea celor din Alfa, se întreabă ce fel de caracteristici vor ajunge să aibă copiii lor.

Acești bebeluși - de la noii-născuți de acum la cei în vârstă de șapte ani - sunt deja consumatori. „Poți spune multe observând cum o generație consumă orice, fie că e vorba de studii, mâncare fie tehnologie. Acestea sunt obiceiuri, trăsături ce se formează la o vârstă fragedă”, îmi spune Emma Hazan de la Hotwire, o agenție de comunicare. „Foarte înfricoșător.”

Acestea fiind spuse, știu că vor fi Generația Streaming, spune Jeff Fromm, partener la agenția de publicitate Barkley și autor al Marketing to Gen Z. „Când eram copil plângeam după cereale cu zahăr. Ei o vor face pentru streaming”, spune el. Fromm prezice că în lumea lor, fizicul cu digitalul se vor îmbina atât de lin, încât Gen Alfa va fi predispusă la nerăbdare când nevoile ei nu vor fi satisfăcute rapid. După părerea lui, atenția e deja la un nivel foarte scăzut pentru Alfa. „Dacă aș reface Sesame Street pentru ei, produsul ar fi bun, dar aș începe să creez bucăți de cinci minute”, adaugă el ipotetic.

Publicitate

Hazan, părinte a doi copii Alfa, merge atât de departe încât zice că iPad-urile sunt „ca crack-ul pentru ei”. Indiferent cât de absurd de apocaliptic sună asta, nu trebuie să percepi cerința lor pentru noi tehnologii ca fiind complet negativă. Având în vedere că învață tehnologia intuitiv și consumă constant informație și divertisment, deprind și abilități interpersonale la o rată fără precedent: rezolvarea de probleme, multi-tasking și gândirea rapidă.

Akua, o mamă în vârstă de 28 de ani, are un copil în vârstă de cinci ani pe nume Azaiah. Spune despre el că este obsedat să învețe și că reține mereu piese educaționale din online sau repetă lucruri complexe pe care le-a văzut pe iPad-ul ei. „Iubește școala și vrea să fie profesor când va fi mare”, îmi spune ea. Joe Nellis, profesor de economie globală la Școala de Management Cranfield, crede că Alfa va fi cea mai educată generație de până acum. „Studiile de master vor fi norma pentru mulți. Cred că vedem deja acest trend în multe țări și probabil că se va răspândi în toată lumea”, spune el pe e-mail.

În punctul ăsta, aproape că poți deja auzi vorbe de genul „fiindcă trăiesc pe ecrane, acești copii vor fi și mai antisociali decât Generația Z!”. Și Dan și-a făcut aceleași griji ca părinte. „Dacă sunt crescuți de părinți care-și câștigă existența prin social media sau sunt pe Instagram tot timpul, poate că nu vor valoriza capacitățile și interacțiunile reale la fel ca pe cele din online. Să fiu sincer, mi se pare că există două variante: Generația Alfa ar putea deveni o gașcă de influenceri care vor interacționa doar prin like-uri sau ar putea să riposteze, să se revolte împotriva influenței internetului în fiecare aspect al vieții și să nu înțeleagă cum putem petrece atât de mult timp online.”

Publicitate

Slabe șanse să fie ultima variantă. Cu toate astea, experții cu care am vorbit sugerează că modul în care părinții permit copiilor să folosească tehnologia contează foarte mult. Milenialii au ajuns pe social media când erau adolescenți și mulți consideră că rețelele sociale și tehnologia au legătură cu problemele de sănătate mintală și munca în exces. Pentru fiecare mamă care-și va lăsa copilul în vârstă de șase ani să pice-n plasa unei provocări stupide de pe net, va exista și un tată speriat care nu se va gândi la primul iubit al fiicei lui, ci la cum să o întrebe de primul ei cont pe Instagram sau ce platformă va mai apărea atunci.

Având în vedere că milenialii trăiesc într-o societate cu o rată de nașteri scăzută, târzie sau absentă, Alfa ar avea destule șase să fie singuri la părinți. Akua și Dan cred că abordarea de creștere pe care o folosesc părinții mileniali va avea un impact imens asupra celor din generația Alfa. Akua își amintește că atitudinea părinților ei boomer era de tipul „fă ce ți se spune”, fără să comunice cu ea. „Generația mea e mai liberală, relaxată și dispusă să se deschidă și să discute. Fiului meu nu-i place să i se spună ce să facă, dar dacă îi explici lucrurile într-un mod din care simte că are de câștigat sau poate învăța ceva, atunci e mai dispus să o facă. Așa sunt mai multe șanse să te asculte.”

Dan crede că milenialii au - ca să generalizez - o bună înțelegere și empatie, deci le oferă spațiu celor Alfa, ca aceștia să fie cine vor ei. Mai mult ca părinții boomer care nu înțeleg cum pot milenialii sau copiii din Generația Z să stea lipiți de telefoane. „După ce am stat cu alți părinți care au copii de vârstă similară, pot să văd o abordare mai agreabilă a genului și limbajului specific unui gen”, îmi spune Dan. „Oamenii sunt foarte atenți să nu facă afirmații ca băieții vor fi băieți sau să vorbească despre lucruri ca fiind specifice unui anumit gen. Cred că ăsta e un lucru unic pentru părinții din Gen Z sau mileniali fiindcă mi s-a spus de când eram mic că anumite joburi erau doar pentru băieți sau fetelor li se spunea că erau drăguțe și băieților puternici sau curajoși.”

Publicitate

Nellis a ținut morțiș să sublinieze că toată lumea care acum scrie despre Generația Alfa doar face speculații. Să prezici viitorul sau să atribui caracteristici generațiilor sau obiceiurilor de „cumpărare” ale puștilor de cinci ani nu e o știință exactă. Săracii micuți Alfa nici măcar nu au avut o șansă să arate că ar fi niște dependenți de ecrane cu răbdare mai mică decât durata lor de atenție. Și chiar și așa, dacă discuți despre generații - fie că sunt mileniali, Gen Z sau Alfa - automat faci generalizări. Totuși, e distractiv să ghicești.

Când o întreb pe Akua cum își imaginează că va crește Azaiah, îmi spune: „Mereu băgăcios și punând la îndoială totul. Poate asta va aduce revoluția. Generația Alfa va întreba mereu de ce este asta așa sau de ce nu poate fi diferit”.

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.