FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Am întrebat femei ca tine cum recunosc bărbatul român supererou

Știi când erai mică și visai să te măriți cu Superman? Voiam să verific dacă și tu ai rămas doar cu visul.
Fotografie de Răzvan Băltărețu

Ce-am vrut să aflu nu are treabă cu bărbatul ideal, deștept, frumos, cu bani, și care, dacă există, e însurat cu Mila Kunis. Vorbesc de bărbatul român supererou, ăla care face, nu zice, ăla la care te uiți fascinată că se pricepe la atâtea chestii și reușește să te scoată din rahat de câte ori ai nevoie să te scoată cineva din rahat.

Sau fie, pentru mine un supererou nu e neapărat bărbatul universal, un Leonardo da Vinci modern, ci un tip care să mă ia pe sus și să mă plimbe cu mașina 1 000 de kilometri fără oprire, să-mi zică „stai liniștită, rezolv eu!", când robinetul de la chiuvetă are o scurgere enervantă, când mașina de spălat face figuri sau trebuie schimbat parchetul pe hol.

Publicitate

10 întrebări pe care ai vrut mereu să i le pui unui regizor de filme porno dubioase


Sau să mă încurajeze când mi se pune pata să-mi iau mașină, deși eu n-am mai condus de 10 ani, iar asta înseamnă să facă el pe instructorul auto cu mine. Asta zic eu, dar depinde și pe cine mai întrebi. Undeva la țară, în Vaslui, un supererou poate fi doar tipul ăla care nu te bate în fiecare zi.

Chiar dacă părerea majoritară este că bărbatul român supererou trebuie să știe să repare orice cu o bucată de sârmă și cu un patent, noi, femeile, vrem unul din ăla care să aducă mai mult cu un supererou american, cu costum din ăla mulat pe mușchii bine definiți și cu moacă de Clark Kent. Adică poate fi și geek, dacă știe să-ți instaleze, descarce sau asambleze toate prostiile high tech din casă. În momentul ăla, când îți vorbește în limbaj software, are ceva sexy în priceperea lui de Bill Gates de Berceni. Parcă ți-l închipui cu mantie fluturândă, ridicându-te în brațe în timp ce, cu cealaltă mână, face setări deștepte pe laptopul tău.

Dar destul despre mine, să vedem ce-au mai zis și alte femei.

Florentina, 33 de ani

Românul supererou trebuie să fie sportiv și să practice un sport cool, actual: kitesurfing, wakeboarding, snowboarding. Nu ceva old school, precum schiul. Trebuie să știe să gătească și să repare chestii prin casă. Să se priceapă măcar să schimbe capacul la duș. Neapărat să fie un amant desăvârșit. Ca orice supererou, va ieși cu capul sus dintr-o situație conflictuală și nu va face scandal dacă se îmbată. Este un domn chiar și atunci. Trebuie să fie și un șofer excelent și să-ți aducă flori nu doar de ziua ta. Și, dacă răcește, să suporte situația ca un bărbat și să nu se plângă precum un copil mic.

Ioana, 32 de ani

Un bărbat supererou trebuie să îndeplinească următoarele cerințe: să repare cam orice defecțiune prin casă, să te posede sexual într-un mod animalic, să te îngroape în milioane de LEI, să îți deschidă chakrele, să fie un impozant lider precum Kim Jon-un într-o zi de grație. Și, dacă el e supererou, eu de ce naiba mai trebuie să muncesc?

Citește și: Cum s-ar schimba România dacă ar fi legală marijuana

Publicitate

Andreea, 24 de ani

Cum recunoști un supererou? E bărbatul care are impact asupra țării. Va face reclamații la protecția consumatorilor când e cazul, îi va reclama pe cei care fac transporturi ilegale de lemne, va marșa pentru Roșia Montană și alte cauze de genul și nu va sta indiferent în fața clasei politice. În particular, un astfel de bărbat trebuie să gătească și să facă curățenie în casă, toate treburile care sunt considerate greșit ca fiind doar rezervate femeilor.

Alina, 36 de ani

Într-un fel, eu sunt măritată cu un supererou. Internarea mea recentă la spital a scos la iveală calități din astea în el. De exemplu: știe că îmi place revista Elle și mi-a cumpărat-o fără să-i cer. Dacă vei întâlni un tip la benzinărie care întreabă de Elle, nu e gay, e bărbată-miu. În cazul ăsta cu spitalul, îi dau liste zilnic cu ce să-mi mai aducă: „Ceva în care să dorm, pijama sau cămașă de noapte. Găsești în sertarul de sus de la comoda mare". Și mă sună: „OK, am găsit sertarul. Ai o chestie cu bej și negru mai lungă, așa." Și îmi aduce chimonoul din mătase. Ghici cine e cea mai șic la vizita medicală de la ora 6 dimineața?

Citește și: Am vorbit cu tineri din România care-și dau toți banii pe adidași să înțeleg de ce fac asta

Sau când îmi aduce câte un capuccino de la Starbucks după ce face în prealabil și piața. Supererou este și când, la restaurant, își comandă ceva la care aș pofti eu, pe lângă ce mi-am comandat eu. Sau când se duce fără jenă și cumpără tampoane, ojă, ciorapi cu portjartier, demachiant. Din astea.

Publicitate

Cireașa de pe tort, când, după cină, se ridică de la masă, se îndreaptă spre ușa de la bucătărie cu gândul să se tolănească pe canapea în sufragerie și să se uite la TV și dă drumul la apă ca să spele vasele.

Cătălina, 27 de ani

Well, ar trebui să știe măcar că e într-o relație cu mine. Adică, să știe că trebuie să se-ntoarcă acasă după o băută, nu să greșească ușa. La aceeași casă la care ar fi bine să schimbe un bec, să ducă apometrele și să plătească netul. Apoi, se cere să fie atent cu ziua de naștere (a mea, a relației noastre, a mamei mele etc.), să aibă în reflex spusul lui „Te iubesc" din când în când, nu doar când a dat-o în bară și-ncearcă să se scoată.

Ar plusa grozav dacă ar fi spontan și m-ar surprinde, din când în când, cu câte o vacanță pe undeva, unde putem escalada sau face scufundări, sau dacă printre activitățile lui preferate ar fi plimbatul în parc cu patrupedul în lesă. Desigur, nimeni nu e perfect, așa că ar fi suficient să plătească un bilet la film și să vină acasă, din când în când, cu nachos și sos pentru un maraton de Narcos.

Elena, 30 de ani

Un supererou nu doar că va spune spontan „hai la munte!", dar se va pricepe să se cațere pe stâncă și pe gheață. Va fi curajos, dar își va arăta și vulnerabilitatea. Și în timp ce te cucerește cu un simț al umorului până la cer și inapoi, să-ți facă și reviziile la mașină sau să se întoarcă 200 de kilometri înapoi după tine, ca să nu conduci tu 600 de kilometri singură. Un astfel de bărbat te va întreba și ce nevoi ai, te va alinta dimineața, chiar dacă el pleacă mai devreme la serviciu și va suna după tine să întrebe dacă ești bine.

Citește și: Am încercat să fiu vegan în România și n-am rezistat decât cinci zile chinuite

Când am adunat toate aceste răspunsuri, mi-am spus: „deci, până la urmă, nu e așa greu să primești ștampila de supererou de la românce". Adică uită partea aia cu zburatul pe deasupra zgârie-norilor și cu prinderea răufăcătorilor! Tu, tipule, îți primești apelativul de super dacă le ai cu muntele, faci ceva prin casă și nu aștepți să crape țevile sau să-ți cadă tavanul în cap, o ajuți la gătit și la curățenie musai cu zâmbetul pe buze, ca și cum îți place ce faci. Și-asta în timp ce te frământă întrebarea: ce-aș putea eu să fac pentru țară?

Citește și cum să agăți tipe în România:
**_[Cum să agăți tipe (un ghid scris de femei pentru băieți)

](https://www.vice.com/ro/article/aegwdj/cum-sa-agati-gagici-un-ghid-scris-de-fete-pentru-baieti-887)[Cum să agăți pe Tinder în România

](https://www.vice.com/ro/article/kbam4a/cum-sa-agati-pe-tinder-307)Grupurile de Facebook pentru agățat, din România, sunt mai triste decât contul tău de Tinder_**