Harmony Korine vrea să fie lăsat în pace

Acum doi ani, Harmony Korine a început să observe niște lumini ciudate pe ecranul telefonului în timp ce făcea fotografii la el acasă în Miami. „Stăteam treaz până noaptea târziu după ce toți se culcau. Mă plimbam, mă uitam la apă și la cer. Am început să fotografiez cerul noaptea, cu bliț, alteori cu diverse aplicații, iar imaginile ieșeau destul de interesante, cu accidente și raze dubioase de lumină”, mi-a povestit el de curând. Se juca cu culorile și contrastul, apoi folosea o aplicație să deseneze peste ele. „Uneori arătau ca niște mici forme de viață cosmice, extraterestre.” Pe parcursul a șase luni, a stat afară nenumărate nopți, a fumat trabucuri și s-a jucat cu fotografiile. După ce a strâns câteva sute, s-a hotărât să le transforme în picturi în ulei. „Voiam să fie frumoase și să folosesc un proces cât mai simplu. Ulei pe pânză și atât. Mi-a plăcut ideea de a începe pe digital și apoi de a le transforma în ceva simplu și analog.”

Seria rezultată, intitulată Young Twitchy, e expusă în galeria Gagosian din New York până pe 20 aprilie. Și, deși susține că nu e ambițios („Sunt fericit să fac ce-mi place și să fiu lăsat în pace”), Korine a fost foarte ocupat în ultima vreme. Ultimul lui film, The Beach Bum, o coproducție VICE Studios cu Matthew McConaughey și Snoop Dogg, va fi lansat luna aceasta, iar expoziția de la Gagosian e a doua în ultimele șase luni. Cealaltă, BLOCKBUSTER, a fost o colecție de casete Blockbuster vechi cumpărate din Nashville, peste care Korine a pictat și a creat niște mozaicuri. Korine a pictat tot mai mult în ultimii ani și spune că a găsit în asta o libertate pe care nu i-o oferă filmul, pentru că acesta din urmă îl obligă să colaboreze cu mai mulți oameni.

Am vorbit cu Korine despre noua lui expoziție, fantome, mâncăruri excentrice și Florida.

VICE: Nu știu dacă ai auzit, dar sunt oameni care cred că unele obiecte electronice sunt bântuite de fantome. Crezi că luminile ciudate pe care le-ai văzut pe ecranul telefonului ar fi putut fi fantome? Poate că ai casa bântuită?
Harmony Korine: Nu cred. Cred că totul e energie, oricum. Nu cred că e neapărat o creatură tangibilă. Sunt mai mult niște prieteni imaginari pe care mi i-am făcut pentru că îmi doream companie. Am numit expoziția „Young Twitchy (to twitch – a zvâcni)”, pentru că erau niște luminițe care zvâcneau, ca niște forme de viață care pâlpâiau. Nu cred totuși că am fantome în casă.

Și mie îmi apăreau uneori niște mici sfere de lumină pe ecranul telefonului și o fostă iubită de-ale mele era convinsă că sunt fantome.
Nu se știe niciodată, nu?

Așa e. La un moment dat ai zis că s-ar putea să fie prieteni extratereștri. Sunt de acord că par jucăuși, dar unii mi s-au părut și amenințători, cum ar fi Twitchy Lurker sau cel din pictura cu mașina. Ție ți se par că au un aer simpatic sau… ?
Înțeleg ce zici. Da, aceia doi par cei mai amenințători. Cred că atunci când o lucrare e caldă și prietenoasă, oamenii își imaginează mereu că trebuie să fie o amenințare ascunsă în spatele fațadei. Dar poate că amândouă sunt valabile. De ce nu? E greu de zis.

Evident că atunci când mă uit la picturile tale, îmi imaginez o poveste despre ființele astea, mă gândesc dacă sunt drăguțe sau amenințătoare. Sunt curios dacă și tu ai în cap o poveste despre ele așa cum ai când faci film.
E diferit. Dacă e vorba de ceva mai abstract, probabil că nu. Dar în cazul acestei expoziții, da, există o poveste. Dar nu știu exact. Nu e ca și cum hotărăsc să fac o expoziție despre ceva anume. Strâng imagini aleatoriu și se transformă într-o poveste de la sine.

În ultimii ani ai pictat mult mai des. Ce a stârnit chestia asta în tine și cum ți s-a schimbat abordarea pe parcurs?
Îmi place mult, mai mult decât să fac filme. În ultimii zece ani, a devenit principala mea preocupare artistică. Mă bucur de ea. Prefer să fiu lăsat în pace să fac ceea ce vreau, îmi place că sunt pe cont propriu, nu depind de nimeni. Bineînțeles că îmi plac amândouă. Îmi place să fac orice, să scriu, să pictez, să fac filme. Dar cel mai fericit sunt când pictez.

Deci simți că ai o libertate totală când pictezi?
Da! Dacă vreau să folosesc culoarea galben, nimeni nu-mi poate spune că e greșit. În plus, în film trebuie să explici lucrurile sau durează mult, sunt implicați mulți oameni. În pictură nu trebuie să dau explicații. Picturile există pentru că am vrut să fac ceva frumos.

Corect, cu excepția momentelor când te sună un dobitoc ca mine și îți cere să-i explici picturile.
[râde] Atunci trebuie să inventez ceva repede.

Am citit un interviu cu tine de acum câțiva ani și ai menționat că ai o barcă cu un aparat de video poker și mergi toată ziua pe apă, bei Mountain Dew și joci poker.
Da, am barca asta în Key Largo. Acum am trei aparate de poker și, nu știu de ce, mănânc mult Taco Bell. Beau Mountain Dew, mănânc Taco Bell, mă joc și las mintea să se odihnească.

Te pricepi la poker?
Nu știu cât de bun sunt, joc doar la aparate. Și e mult noroc la mijloc.

Jocuri de noroc joci?
Nu. Și nici n-aș juca poker cu oameni.

De ce?
N-am încredere în ei [râde].

Pentru că ar putea trișa?
Da.

E adevărat, mai ales în cazinouri. Nu poți avea încredere.
Exact. Prefer să dau banii pe fast food de la Taco Bell.

Ce părere ai despre mâncărurile dubioase? Mi se pare că Taco Bell sunt foarte inventivi și au tot felul de colaborări din astea.
Îmi plac la nebunie. Mâncărurile experimentale sunt cele mai tari. Îmi plac la nebunie cele concepute special pentru poftele fumătorilor de iarbă. Știu că nu sunt sănătoase, dar trag la ele de nu-i adevărat.

Am impresia că, atât filmele, cât și picturile tale, sunt o versiune ușor mai întunecată a realității de zi cu zi în care trăim. Îmi dau cumva același vibe, pentru că scenele sunt frumos pictate, te calmează în multe feluri, dar au și câte o creatură dubioasă. Te-ai gândit la asta în relație cu alte lucrări de-ale tale?
Bineînțeles. E lumea reală dusă un pic spre extrem. În picturi și în filmele mele încerc să exprim un anumit tip de vibrație pe care o simt. E greu de exprimat în cuvinte. Uneori te uiți la ceva frumos, dar știi că se ascunde ceva dubios în spate. Așa simt despre orice. Ceva e mereu dubios, dar mi se pare perfect așa.

Pari interesat de teme sau persoane sordide și cred că Florida ți-a furnizat mult material în acest sens în ultimii ani, din moment ce ai creat seria de picturi Adult Yachting, Spring Breakers și The Beach Bum. Cum crezi că ți-a influențat opera Miami și Florida?
Îmi place la nebunie. Îmi place cum arată, cum se simte. E un loc ciudat cu personaje interesante. Un loc extrem și în același timp tropical și liniștit. Sunt mulți evrei ortodocși unde locuiesc eu și-mi place asta. E locul perfect.

E frumos și soare afară, dar se întâmplă tot feluri de lucruri tâmpite în Florida.
Exact. E cel mai sudic punct din Statele Unite. Iar Miami are o istorie atât de scurtă încât se reinventează constant. Poți proiecta orice pe el și totul are legătură cu suprafața, iar eu îi ador suprafața.

Crezi că s-a schimbat atmosfera în zonă de când cu grijile despre încălzirea globală? Au început oamenii să se gândească la asta?
Nu, nu prea. Eu unul sunt relaxat. Totul e perfect. Am credință. Încerc să fiu discret și să sper. Nimeni nu vorbește despre asta.

O fi mentalitatea relaxată din regiune.
Da. Oamenii se bucură de oricât mai au de trăit, nu-și bat capul.

Ai zis în trecut că vrei ca filmele tale să fie mainstream. Spring Breakers și The Beach Bum sunt filme la granița între cultura populară și statutul de nișă. Ai vrea ca picturile tale să ajungă pe piață la nivelul lui Jeff Koons sau Damien Hirst?
Asta e cu totul altceva. Nu am astfel de așteptări de la arta mea, mi se pare prețioasă așa cum e. Mă bucur că există. Toate filmele, picturile și scrierile mele sunt interconectate. Mi se par cumva același lucru. Nu sunt atât de ambițios. Sunt fericit să fac ce-mi place și să fiu lăsat în pace.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.