Vânătorii de caracatițe din Indonezia

Maulidan se consideră un tigru al mării. Pescarul în vârstă de 35 de ani trăiește în Pulo Aceh, un lanț de insulițe de pe coasta de nord a Sumatrei. Nu e chiar cel mai îndepărtat colț al Indoneziei – ăla e Pulau Weh – dar e pe-aproape.

Maulidan și vecinul lui, Rahmad, sunt vânători de caracatițe. Bărbații se scufundă în valuri și caută printre recifurile de corali de pe coasta Pulau Nari o pradă care se găsește extrem de greu. În unele zile, bărbații prind destule caracatițe cât să câștige 200 000 de rupii (14 dolari) de la exportatori, care le trimit peste mări și țări, în Malaezia, Singapore și Arabia Saudită. În medie, din Pulo Aceh se exportă patru tone de caracatițe pe an.

Dar unele zile sunt mai proaste. Pescarii stau cinci ore pe ocean și se întorc cu mâna goală.
„Avem norocul unui tigru în junglă”, mi-a zis Maulidan. „Uneori găsim pradă abundentă, alteori nimic. Asta e viața în Pulo Aceh. Suntem obișnuiți.”

În ziua în care m-am întâlnit cu Maulidan și Rahmad, cei doi au avut noroc și au prins vreo zece caracatițe cu ajutorul unui instrument de metal numit gancu. Creaturile se ascund de oameni cu ajutorul camuflajului: își schimbă culorile printre corali. De câte ori unul dintre bărbați prindea una, aceasta lansa către el un nor de cerneală în autoapărare.

La finalul zilei, bărbații au primit pe cele zece caracatițe 849 000 de rupii (aproape șaizeci de dolari), deci suficient cât să-și hrănească familiile. Dar în ziua următoare tot vor fi nevoiți să se întoarcă din nou între valuri.

„Asta e meseria noastră. Suntem vânători de caracatițe. Nu vrem ca soțiile noastre sau vecinii să creadă că suntem leneși”, mi-a zis Maulidan.

În zilele în care marea e prea agitată, bărbații merg pe munte să caute lemn de palmier. E o viață simplă, în care marea și uscatul le oferă tot ce au nevoie. „Avem pește în mare și palmieri în munți. Asta facem în fiecare zi.”

Maulidan mi-a explicat că preferă oceanul munților. Dar sursa lor de venit, caracatițele, sunt amenințate. Alți pescari recurg la metode de pescuit distructive, cum sunt bombele, ca să își crească profitul. Sticlele de plastic umplute cu explozivi șochează animalele și le fac să plutească la suprafața apei. Dar distrug și coralii și alte populații de vietăți marine.

„Unii au început să le otrăvească, așa că acum prindem mult mai puține caracatițe decât înainte. De câte ori vin aici să pescuiască pescari din afara insulei, caracatițele dispar. Asta ne întristează cel mai mult.”