​Mi-am întrebat foștii amici de ce bărbații își pierd prietenii după vârsta de douăzeci de ani

În vara anului 2011, eu și alți cinci prieteni ne-am mutat din cămin într-o clădire abandonată în care înainte fusese un bar. În ciuda mizeriei și sărăciei (am un sfat pentru tine: dacă o să locuiești vreodată într-o clădire cu șobolani, nu căuta pe Google cât de repede ajung la maturitate sexuală și încep să se înmulțească, pentru că n-o să mai dormi niciodată), calitatea companiei ne făcea viața suportabilă.

Am găsit pe stradă, încă de la început, un TV/VHS player și l-am luat acasă. Nu știu din ce motiv, singurul video pe care îl aveam era Space Jam. Ne-am uitat la filmul ăla săptămâni în șir, uneori în nopți consecutive. Jumătate dintre tipi erau studenți la muzică și dădeau des concerte. Era super mișto. Bineînțeles, după vreo doi ani, clădirea a fost demolată ca să facă loc unei noi clădiri de birouri, dar amintirile au rămas. Din păcate, nu și legăturile dintre noi.

Acum avem toți douăzeci și ceva de ani, o vârstă care, conform studiilor, nu e prea favorabilă prieteniilor. Un studiu a descoperit că oamenii continuă să-și facă prieteni după vârsta de douăzeci de ani, dar pierd rapid contactul cu ei după ce împlinesc 25. Cercetătorii au descoperit că un bărbat tipic de 25 de ani menține legătura cu 19 persoane diferite. Dar până ajunge la 39 de ani, grupul se restrânge la 12 și din el face parte și partenera și copiii. Pentru o femeie de 25 de ani, media e de 17,5 de persoane și scade la 15 până la vârsta de 39 de ani.

Am ajuns și eu la vârsta la care mă confrunt cu faptul că n-am mai vorbit de nu știu când cu tovarășii mei. M-am întrebat de ce oare ne-am distanțat și dacă e adevărat că numărul de prietenii va fi, de acum, în continuă scădere. Așa că am hotărât să iau legătura cu ei și să văd ce mai fac și dacă putem învăța ceva despre prietenie împreună.

Cum amintirile se distorsionează cu trecerea timpului, eram foarte curios cât de apropiat considerau ceilalți că e grupul nostru. „Foarte apropiat", mi-a zis Tim, muzician și profesor.

„Eram oameni foarte diferiți, dar era prima noastră experiență departe de casă", a adăugat Cameron, care lucrează într-o firmă de consultanță și are un job despre care nu înțeleg nimic.

Matt, care a studiat muzica și lucrează, în prezent, într-un magazin de saxofoane din centrul Londrei, și-a amintit de o noapte în care eu am gătit un curry atât de picant încât am fugit toți la dușuri și am stat în cabine să ne răcorim, unii lângă alții, în timp ce ascultam Bruce Springsteen. Dacă mă gândesc, cred că aceea a fost una dintre cele mai masculine și totuși intime experiențe din viața mea. Cu riscul de a părea exagerat de sentimental, chestia aia îmi amintește de o legătură intensă pe care aproape că n-am mai avut-o aproape cu nimeni. Și atunci ce s-a întâmplat cu noi?

Și maturitatea a avut rolul ei. Toți s-au mutat în diverse orașe prin Anglia, iar eu m-am mutat, acum un an, la Toronto, și n-am mai reușit să ne întâlnim. Și jobul complică lucrurile pentru muzicienii ca Tim și Aviv; natura instabil ă și sporadică a carierei lor nu le permite să opereze după un program normal, de la nouă la cinci. E greu să găsim momente în care să fim toți disponibili. Mulți mi-au zis că joburile le au devenit viața lor socială.

„Mi-am făcut mulți prieteni la job și e mai ușor să-i iau pe toți de acolo și să mergem într-un bar. Nu mai e nevoie să facem planuri", a zis Matt.

Desigur, tehnologia ar putea salva prieteniile pe ducă; Facebook ne permite s ă ținem legătura cu toți prietenii pe care ni i-am făcut vreodată. Dar faptul că avem liste online cu prietenii ne permite să fim foarte superficiali – mai dăm un like, mai râdem, mai punem un emoticon și gata. Cu riscul de a suna ca un boșorog, poate că rețelele sociale chiar au făcut prieteniile mai superficiale. „Cred că în unele cazuri e foarte ușor să ții legătura cu prietenii pasiv, online, fără să trebuiască să te întâlnești cu ei la nivel personal", a zis Sean.

Totuși, unele dintre prieteniile mele au înflorit cu ajutorul rețelelor sociale, așa că poate nu are legătură cu mediul, cât cu efortul tău de a contacta un individ la nivel mai personal în loc să-i dai like-uri pe Facebook.

„Cred că eu am făcut mai multe eforturi să țin legătura cu tine, dar după ce te-ai mutat în străinătate, am renunțat amândoi", a zis Tim. „Dar cred că s-a întâmplat natural. E greu să păstrezi legătura la distanță, pare o relație mai puțin importantă, pentru că persoana nu e lângă tine."

Deși am fost obligat să mă confrunt cu sentimente de vinovăție pentru că n-am făcut destule eforturi să păstrez legătura cu ei, discuțiile cu vechii mei prieteni m-au ajutat să-mi pun niște întrebări foarte intime. Mi-am amintit de ce au existat aceste prietenii, în primul rând. E ușor să te distanțezi și să te convingi că e natural să se întâmple așa, dar, de fapt, poți reînvia oricând o prietenie cu un simplu telefon. Le recomand tuturor să încerce.

Așadar, poate că nu începem să pierdem prieteni după douăzeci și ceva de ani, ci doar le privim altfel și avem mai puțin timp pentru ele.

:Am un sentiment puternic că dacă ne-am întâlni mâine, ar fi ca și cum n-a trecut tot timpul ăsta", a zis Matt. „Cred că cele mai frumoase prietenii ale mele s-au întâmplat fără prea mare efort și așa a fost și a noastră. Când ajungi la punctul în care viața devine prea ocupată ca să mai ai timp de ele, amintirile frumoase îți sunt suficiente până în momentul în care decizi să reiei prietenia."

Urmărește VICE pe Facebook .

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre prietenie pe VICE:
Toate categoriile de prieteni dubioşi cu care ieşi
Sunt bărbat și singurii mei prieteni sunt femeile
Ghidul VICE despre prietenie
De ce bărbaţii români au din ce în ce mai puțini prieteni după 20 de ani