Ca bărbat, trebuie să fii conștient de-un lucru: c-o să vină și momentul ăla în care unul dintre prietenii tăi, cu care-ți toceai coatele-n crâșmă sau pe care-l cărai în cârcă după vreo petrecere destrăbălată, va deveni „tătic". Iar în clipa aia, deși omenirea se va preface că lucrurile rămân la fel și că totul e în regulă, prietenia dintre voi o să ajungă fix unde s-au dus toate borâturile pe care le-ați dat împreună, adică pe canalizare.

Și nu doar din cauză c-o să auzi mai des cuvinte ca „scutec", „căcuța" sau „oliță". Sau c-o să-l vezi pe stradă întâmplător cum se preface că are coarne, ca să-l distreze pe ăla micu', în timp ce cară-n spinare un uriaș ursuleț de pluș. Când prietenul tău se reproduce, amiciția aia mișto, așa cum o știai tu, o să se transforme radical. Chiar dacă, din perspectiva taților, toate lucrurile de mai jos sunt absolut firești, pentru tine o să conteze și-o să le pui la suflet. Ca non-tătic, o să te lovești de toate chestiile astea:

Din cele mai vechi timpuri și până-n zilele noastre, savoarea unei ieșiri la bere cu băieții e că timpul se dilată. Știi cât e de minunat să zaci ore întregi și să sugi dintr-o bere, tolănit pe-un scaun oarecare, fără să mai conteze că-i zi sau noapte, marți sau sâmbătă. Probabil că așa arată cea mai frumoasă dintre vieți, aia la care râvnim cu toții.

Dar armonia asta completă, lanțul nesimțirii masculine la care ajungi după ani și ani de antrenamente în echipă, atârnă tot timpul de-un fir de ață. Bărbații sunt în pericol mereu: când sunt în relații de lungă durată, când se-nsoară sau chiar când apare o tipă nouă în peisaj. Dar în momentul în care apare plodul, s-a rupt tot vrejul. Lucrurile se schimbă radical: o să ai senzația că prietenul tău e acolo din pură obișnuință, doar ca să bifeze ieșeala în agendă.

Omul o să se foiască agitat, că acum timpul nu mai e al lui, ci al plodului. Inclusiv timpul de bere, pe care ai impresia că l-ar fi luat cu împrumut și de asta se simte cu musca pe căciulă. Sigur, știm cu toții că prioritățile omului s-au schimbat și că trebuie să ajungă acasă la oră fixă. Dar, hei!, să fii pe fugă când ieși la bere e împotriva tuturor legilor nescrise de ieșit la bere. Pe bune, așa ceva chiar nu se face.

Mai ții minte ieșirile alea spontane la o caterincă mică, plănuite de la o oră la alta? Când era de-ajuns un țâr scurt și-n câteva zeci de minute vă scăldați cu toții într-un paradis bahic sau încingeați atmosfera de prin baruri? Gata, s-au dus vremurile în care se băga la monstruozități d-astea și prietenul tău proaspăt reprodus. Dacă-l mai chemi, acum o s-o ardă fandosit și-o să rămână mereu pe altădată, până te plictisești să-l mai suni.

În schimb, dacă are parte cumva de-o permisie obținută cu bunăvoința socrilor, o să te bată el la cap să ieșiți. O să programeze ieșirea din timp, cu câteva săptămâni sau chiar luni înainte. O să-și lase copilul să doarmă la socri și-o să aibă pretenția să petreci cu el o noapte și-o zi. S-o ardeți în cluburi, să se facă rangă și să uite puțin de schimbatul scutecelor. Iar tu, pentru că ești prietenul lui, trebuie să fii pregătit. Să ai chef, energie și entuziasm. Doar că n-o să ai deloc, că o să percepi chestia asta ca pe o obligație de aia nasoală. Ca la nuntă, gen.

Dacă treaba cu ieșirile în oraș mai e cum e, partea cu plecatul o zi la mare sau la munte dispare cu totul. Pur și simplu, nici nu se mai pune problema unui weekend de prăjeală în Vama Veche sau o tură scurtă pân' la Predeal. Din momentul în care vine țâncul în viața prietenului tău, lucrurile astea rămân doar niște amintiri frumoase.

Da, e adevărat că bărbații obișnuiesc să ia majoritatea lucrurilor în bășcălie. Pentru ei, puține lucruri contează cu adevărat și nasc discuții profunde. Cum ar fi, de pildă, momentul ăla în care masculii se unesc în simțiri și încep să înjure cu patimă arbitrul care a furat un penalty echipei favorite. Sau când dezbat problemele politice ale țării ori fac comentarii libidinoase despre cracii barmaniței care le aduce berea. Astea-s subiectele importante.

Și toate lucrurile astea frumoase o să moară încet-încet. Pentru că, între ele, prietenul tău care nu folosește prezervativ va strecura în conversații referințe tot mai dese despre universul paralel al oamenilor cu copii. Deși n-o fac dinadins, tații ajung cumva să vorbească întruna despre copiii lor. De parcă se străduiesc să-ți demonstreze ce bine le e lor că au urmași. Așa că, chit că nu ții neapărat, o să afli ce-a mai mâncat ăla mic, cum doarme ori cum se rostogolește când e fericit.

Și e chiar aiurea rău. Gândește-te puțin ce situație incomodă. Tu porți o conversație serioasă despre ce le-ai face membrilor familiei arbitrului hoț, iar prietenul tău își amintește că ăla micu' a făcut la oliță, după luni bune de exercițiu. Pur și simplu, în momentul ăla s-a dus naibii tot hazul.

Altă parte nașpa din viața de non-tătic e faptul că n-ai cum să te sustragi de la vizitele alea chinuitoare, din weekend. Știi ce zic, când te cheamă omul la el acasă, ca să te dea pe spate că juniorul lui a început să vorbească. Sau c-a crescut ca alții într-un an și-a făcut tot felul de năzdrăvănii simpatice. Și chiar n-ai cum s-o scoți la capăt. Dacă juniorul plânge, n-ai cum s-o iei la sănătoasa. Toată lumea se așteaptă să zâmbești, iar ăsta e cel mai autist rol pe care-l joacă adulții.

Iar dacă micuțul te ia de mână și vrea să te joci cu el, trebuie să te prefaci bucuros, deși ăla-i ultimul loc din lume în care ai vrea să te afli. De fapt, hai să recunoaștem. Nu există mascul pe lume asta care să adore un copil care țipă ca din gură de șarpe. Și nici care să se bucure în mod real când se joacă cu trenulețe, în timp ce face „ciu-ciu" împreună cu un copil gălăgios.

Și cu toate astea, noi, prietenii non-tătici, facem toate astea. Și mai și rezistăm cu stoicism. Nu, nu reproșăm nimic, doar subliniem c-am merita măcar s-o ardem la bere ca pe vremuri. Fără ca unul din noi să se uite obsesiv la ceas și să strice astfel armonia aia completă.

Chiar dacă nu te afectează prea tare postările de pe Facebook, n-ai cum să închizi ochii. Nu poți să nu vezi că prietenul tău, ăla pe care-l cărai în spinare de trotilat ce era, a ajuns în postura asta și că hormonii i-au luat-o razna. Acum, profilul lui de Facebook e o dubioșenie totală. Mai întâi, dispare câteva luni bune, de crezi că i-au tăiat internetul. După care apare c-o poză cu o mogâldeață de om, iar tu te uiți ca boul la comentariile semi-agramate de pe wall-ul lui.

Urmează o perioadă în care toate check-inurile lui sunt cu copilul, de parcă îl antrenează pe ăl mic să devină angajatul lui Zuckerberg. Și între toate astea, o să vezi că omul se documentează serios pentru noul rol. Învață cum să fie „cel mai tare tătic din lume" din diverse articole de parenting scrise după ureche și din filmulețe cvasi-lacrimogene.

Iar postările astea te fac să te-ntrebi: „Bă, oare sunt eu bătrân?". Pentru o secundă, chiar te gândești că tipul ăla a atins un prag de împlinire superioară sau ceva de genul. Și că ție îți lipsește ceva-ul ăsta. Noroc că efectul ăsta trece repede și-ți dai seama că ești în regulă. Serios, chiar ești în regulă. Bei o bere, după care îi dai unfollow tipului și te hlizești la un meme stupid sau la un filmuleț fără noimă. Ești în regulă.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre părinți și copii:
Bebelușul tău n-are valoare dacă nu e DJ
Ce am învățat de când am un bebeluș
Cercetătorii vor să te ajute să faci copii de unul singur