FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Tot mai mulți jurnaliști sunt răpiți în Siria

Regimul sirian a găsit o nouă metodă de a inspira teroare: răpirile jurnaliștilor străini și locali.
3.9.13

Conducând pe străzile din Aleppo.

Am inima în gât. N-am mai apucat să respir adânc de 24 de ore. La orizont se vede ce speram să evit: steaguri negre și bărbați în salopete cu puști AK-47 aruncate pe umăr – un punct de control ai luptătorilor din Statul Islamic Irak și al-Sham. Pe scurt, ISIS. Sau cea mai recentă și temută reîncarnare a grupării al-Qaeda în Siria.

De când am sosit în Aleppo, ISIS au preluat controlul asupra tuturor străzilor care duc spre Turcia. Multe grupuri au dispărut pe ruta asta, dar n-am de ales, trebuie să-mi încerc și eu norocul.

Publicitate

Ne fac semn să oprim mașina.

Am fața acoperită cu un niqab. Acum regret că mi-am pierdut vălul târziu în noapte prin Aleppo. Sper că ochii albaștri n-o să mă trădeze și n-o să devin ultima pe lista de persoane dispărute în Siria.

Un bărbat se apleacă pe geamul mașinii. Timpul stă pe loc. Ni se face semn să plecăm mai departe.

Expir cu zgomot, spre amuzamentul prietenilor mei cu puști AK-47. Comandantul se întoarce spre noi, râzând. „Nu-ți face griji”, spune el, „n-o să-ți taie gâtul islamiștii – am o grenadă”. Și se preface c-o aruncă pe geam în mașină. Dacă glumește, înseamnă că suntem ok.

În ultimele luni, numărul răpirilor a crescut în Siria. Jurnaliștii – atât cei din Occident, cât și cei locali – nu riscă atât de mult bombardamente și împușcături, cât riscă să fie răpiți și să dispară în mod misterios.

Comitetul de Protecție al Jurnaliștilor (CPJ) raportează că în prezent 15 jurnaliști sunt dispăruți în țară – dacă am adăuga asistenții sociali, activiștii sirieni și translatorii, numărul persoanelor dispărute ar fi mult mai mare.

Cei care încă criu despre război sunt uniți de un simț al datoriei de a raporta ce se întâmplă în țară. Dar din cauza amenințărilor care ne pasc atât pe noi, cât și pe cei apropiați nouă, suntem nevoiți să schimbăm modul în care raportăm despre conflict.

Cum fărădelegea a cuprins toată țara, răpirile au început să se înmulțească în Siria. Conform spuselor lui Peter Bouckaert, directorul de urgențe de la Human Rights Watch, „acest tipar a început  atunci când au erupt luptele în Aleppo și s-a întins în mai multe regiuni ale Siriei.”

Luptători din Jabhat al-Nusra, un grup de jihadiști rebeli care ar putea fi responsabili de multe dintre răpiri.Photo by Benjamin Hiller.

Primele cazuri de răpiri au fost comise de regim sau motivate de recompense. De exemplu, fotograful francez în vârstă de 34 de ani, Jonathan Alpeyrie a fost eliberat luna trecută după ce s-a plătit pentru eliberarea lui o recompensă enormă. Dar ultimele răpiri nu par să aibă recompensa ca motivație.

Publicitate

Charles Lister, analist la IHS Jane's Terrorism and Insurgency Centre, urmărește îndeaproape evenimentele din Siria și a observat o schimbare semnificativă a atmosferei: „În ultimele săptămâni a crescut mult numărul de răpiri în nordul Siriei. Cei răpiți sunt în special jurnaliști din opoziție și activiști locali,” a spus el.

Creșterea numărului de răpiri coincide cu creșterea influenței grupării ISIS în nordul țării din luna mai a acestui an. Această grupare e adesea blamată pentru răpiri, deși nu există dovezi concrete care să susțină asta. Lister nu poate încă să tragă o concluzie despre motivația celor din spatele răpirilor, dar spune că „dacă, într-adevăr, gruparea ISIS e responsabilă pentru asta, atunci trebuie aplicată o strategie sistematică de neutralizare a personalităților moderate din Siria care doresc să exprime public că se opun grupării ISIS.”

Amenințarea răpirilor evocă un gen de groază diferit de cea provocată de bombardamente. Și, evident, ăsta e scopul.

În fiecare zi cât am stat în Aleppo, am auzit de câte un coleg răpit, până când m-a luat panica. Ideea că aș putea fi înhățată în orice clipă a început să-mi domine mintea și în scurt timp, trăiam într-o închisoare mentală. În prima noapte, am fumat țigară după țigară, în tăcere.

Andy Cottom, un terapeut britanic specializat pe traume care studiază efectele conflictului, mi-a spus că scopul răpirilor într-un război e cel de „a infiltra sentimentul de teroare”. Iar teroarea în cea mai pură formă a ei e cel mai eficient instrument al inamicului.

Austin Tice.

Pentru cei care scriu despre Siria, teroarea asta prinde formă din ce în ce mai tare. Luna trecută s-a împlinit un an de când nu se mai știe nimic de Austin Tice, un jurnalist american de 32 de ani care a dispărut în Daraya, lângă Damasc, și care se presupune că e în custodia guvernului sirian. Colega și prietena lui Christy Wilcox, care a scris și ea despre conflictul din Siria, spune că a fost foarte dificil de localizat. „E mereu lipsă de informații în Siria,” mi-a spus ea. „Și e greu să ajungi la punctul în care negociezi și ajuți persoana să ajungă acasă nevătămată.”

Publicitate

Această perspectivă o are și un specialist în răpiri și negocieri care a lucratla mai multe cazuri de răpire din Siria. „N-aș spune că e ca și cum ai căuta acul în carul cu fân, mi-a spus el. „Nici măcar nu știm unde e carul.”

În puține cazuri reușești să aduni informații suficiente. În ianuarie anul acesta, jurnalistul Balint Szlanko a fost răpit în Aleppo împreună cu doi colegi de-ai lui. Și-a povestit chinul în Daily Beast: „Răpirea a fost rapidă și profesionistă. În câteva secunde, am fost târâți din mașină, ne-au pus cătușe, ne-au legat la ochi și ne-au băgat în alte două mașini. A fost înspăimântător și suprarealist.”

După 12 ore, cei trei au fost eliberați la fel de repede cum fuseseră răpiți și nu aveau idee, nici măcar luni mai târziu, cine îi răpise și de ce îi eliberase. „Poate și-au dat seama că răpiseră niște persoane greșite. Sau poate ne-au eliberat pentru că s-au răzgândit,” a zis Szlanko.

În multe cazuri, dispariția jurnaliștilor e ținută secretă. Dar după ce le-ai spus membrilor presei depre răpiri, ca să știe să se protejeze, e greu să le ceri să nu dea informația mai departe. E împotriv instinctului lor jurnalistic. În cazul lui Richard Engel, corespondentul NBC care a fost răpit în Siria în decembrie anul trecut, John Cook a anunțat dispariția lui Engel. Mai târziu și-a justificat acțiunea printr-o declarație: „Nimeni nu mi-a dat vreun indiciu că asta i-ar putea face rău lui Engel.”

Publicitate

Autorul Somalia Report, Robert Young Pelton, i-a susținut decizia. În declarația lui Cook, acesta spune: „Nu există nicio dovadă că cenzura garantează eliberarea victimei și nici că informațiile despre caz afectează siguranța acesteia.”

Consilierul pe securitate al CPJ, Frank Smyth, are o perspectivă moderată: „Nu poți rezolva toate cazurile în același fel, toate trebuie examinate separat. Dar nici nu poți folosi ca argument faptul că nu există dovezi că informațiile făcute publice pot dăuna siguranței victimei.”

Având în vedere câte cazuri sunt ascunse de presă, e rezonabil să presupui că în spatele celor 15 cazuri reportate de CPJ stă o problemă mai mare.

Deci ce înseamnă asta pentru jurnaliștii care scriu despre război? Pentru Szlanko, înseamnă să nu mai poată merge acolo. Wilcox crede totuși că e important să raportăm în continuare despre conflictul din Siria. „Dar când vezi că atâția colegi de-ai tăi sunt răpiți, nivelul de teroare crește.”

Deși jurnaliștii știu ce înseamnă această nouă amenințare pentru ei – iar activiștii locali încearcă să se facă auziți cât sunt încă în viață – toți vor să verifice filmări din Damasc care ar putea dovedi un eventual atac cu arme chimice.

E imposibil să vezi copii cu spume la gură și să accepți că suferința lor nu va fi raportată de nimeni. A trecut timpul în care credeam că rapoartele noastre ar putea schimba modul în care decurge războiul. Acum doar sperăm că rapoartele noastre vor onora memoria celor căzuți în această luptă tristă.

Publicitate

Assad nu trebuie să creadă că poate ataca cetățenii nevinovați cu arme chimice fără să fie pedepsit, chiar sub nasul celor de la ONU. Iar dacă răpirile din nord fac parte dintr-o strategie, atunci trebuie să găsim o cale să oprim ce se întâmplă. Trebuie să ne dublăm eforturile pentru a raporta ce se întâmplă în acest război sângeros care pare să nu se mai termine.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Citește și:

E responsabil regimul sirian pentru cel mai grav asalt cu arme chimice de peste un deceniu?

Am stat de vorbă cu un membru al celui mai temut grup jihadist din Siria

Refugiaţii din Siria sunt prinşi între două iaduri

Vezi și documentarul VICE Siria - Video complet