Patratul Rosu

Muzeul din România unde tinerii pot vorbi fără rușine despre intimitate

„A fost sentimentul ăsta pe care mulți dintre ei l-au descris ca eliberare, că în sfârșit am dat piatra asta jos.”
2.12.20
ce e museum of intimacy, patratul rosu, inimitate
Fotografie de Luca Annoni via Unsplash

Pătratul Roșu este un podcast bilunar despre toate lucrurile care-ți vin în minte despre sex și viața sexuală și ți-e rușine să le zici cu voce tare, dar și despre tabuurile din relații și din viața de zi cu zi.

În 2020, mai mult decât în oricare alt an, cel mai probabil te-ai simțit împins spre intimitatea pe care o doreai, o adorai sau o detestai. E poate cel mai sănătos lucru pe care să-l faci din când în când, indiferent că la ușă-ți bate o criză medicală deosebită. Să te gândești la ce înseamnă intimitatea pentru tine, cum se caracterizează și cum o poți exprima. 

Publicitate

De la aceeași idee a pornit și Muzeul Intimității (Museum of Intimacy), în urmă cu doi ani, fondat de Manuela și Raisa. Cea dintâi e specialistă în comunicare și locuiește la Cluj. Cea de-a doua e fotografă și locuiește acum la Berlin.

Pentru muzeu, Manuela a fost inspirată de obiectele pe care le păstra Raisa de la foștii iubiți, cum ar fi un cufăr cu inele, plante și chiar un dinte de argint. Fiecare obiect o „imersa în intimitatea memoriei Raisei”, după cum descrie ea, în timp ce pentru Raisa „muzeul aduce laolaltă aceste exponate valoroase și le pune într-o lumină anume”. Totodată, tot ce culeg în acest muzeu sunt „definiții din acest moment”. 

În cele mai multe episoade ale podcastului am discutat despre sexualitate, ce o definește și cum o înțelegem. Însă sexualitatea nu înseamnă neapărat și intimitate, pentru că aceasta e mult mai mult și pentru fiecare dintre noi poate însemna ceva diferit în momente diverse din viețile noastre. Despre asta și multe alte nuanțe am vorbit cu Manuela și Raisa în noul episod Pătratul Roșu din care-i fragmentul de mai jos. 

Aici poți asculta episodul complet

Pătratul Roșu: Ce însemna, Manuela, pentru tine intimitatea înainte și ce a ajuns în cadrul proiectului?
Manuela: Îmi place mult acest citat al lui Blaise Pascal care spune că toate problemele omului apar din cauză că nu poate să stea singur în tăcere în camera lui. Și, de fiecare dată când mă gândesc la intimitate, am în minte acea cameră în care stau în tăcere. Intimitatea ar trebui să înceapă cu mine, o raportare constantă la mine și la cum mă simt eu, ca apoi să pot da mai departe și celorlalți și să pot să fiu disponibilă să împărtășesc lucruri și cu alți oameni. 

Publicitate

Cred că e un exercițiu constant intimitatea de a mă înțelege pe mine și de a-mi înțelege reacțiile și de a încerca să-mi îmbunătățesc calitatea relațiilor care spun cel mai mult despre cine sunt eu în momentul ăsta.  

Dacă e să o luăm pe niște definiții mai psihologice, de la oameni care sunt mai avizați decât noi, intimitatea este și o balansare între autonomie și capacitatea noastră de a depinde. E un lucru dat, de când ne-am născut, avem o mamă sau un caregiver. Suntem legați de mamă cu acest cordon ombilical. Deci cumva ne-am născut în această fază de codependență, iar pe parcurs ce ne dezvoltăm și ne maturizăm, învățăm să fim și autonomi. Practic, intimitatea ar fi când eu, Manuela, reușesc să devin acest sine diferențiat.     

Dar în muzeu?
Din exemplele pe care le-am întâlnit și din poveștile noastre din muzeu, intimitatea e și o formă de curaj, e un soi de victorie asupra fricii de a fi abandonat, respins, văzut sau de a nu fi plăcut. Sunt o grămadă de frici pe care le avem. Și cred că mai e momentul ăla când accepți și zici: „Da, vreau să fiu văzut”. Reușești să depășești anxietatea și nu-ți mai e frică să fii vulnerabil, să intri în procesul ăsta de vulnerabilizare cu celălalt. Sunt o groază de definiții și toate sunt adevărate. Plus că în muzeu noi ne-am confruntat cu intimitatea emoțională, cu cea intelectuală, spirituală, sexuală, cu cea online, mai ales acum, în pandemie.

Publicitate

Și, nu în ultimul rând, cred că e în strânsă legătură cu felul în care am fost iubiți și cum am învățat și ce am învățat că înseamnă iubirea, grija, intimitatea, în copilărie. Lucrurile astea influențează foarte mult, mai ales tipul de atașament pe care l-am primit de la mama noastră.  

Dar pentru tine, Raisa?
Raisa: Întotdeauna mă gândesc că provin din familia asta care, atunci când ne strângem la masă, vorbim despre toate lucrurile posibile, toate problemele, fericirile tuturor. Dup-aia, m-am mutat în patru țări, Spania, Germania, Franța și România, și am schimbat o grămadă de case; acum locuiesc în a 25-a. Am întâlnit tot felul de oameni de peste tot și poate datorită acestui lucru sunt mai deschisă la ce e nou și cred că pentru mine intimitatea are foarte mult de-a face cu a fi foarte prezentă și a primi cu brațele deschise orice oportunitate nouă. Așa îmi și redefinesc ideea despre intimitate în fiecare secundă. 

Pe scurt, ar fi un mix de onestitate, transparență și blândețe, în care reușesc să mă unesc cu cel din fața mea, cu ceilalți, cu voi, cei cu care vorbesc acum, sau cu viața. Variază de la un om la altul, în funcție de mediu, de canalul prin care o lași să vină către tine, dar mi se pare că e important să o lași să fie fluidă, să se transforme tot timpul. Cred că muzeul arată tocmai că fiecare privește aceste lucruri într-un alt fel și ajunge prin alte metode să înțeleagă intimitatea. 

Publicitate

Ai zis 25 de case. Există particularități specifice fiecărei țări, oraș sau culturi. Francezii se bucură de acest stereotip că sunt dezinhibați, dar ce înseamnă asta când trăiești alături de ei?
Raisa: Am trăit acolo, dar nu pot să zic că m-au lăsat să-i cunosc. Deși am studiat limba franceză în școală, franceza mea era foarte înceată, adică chiar aveam nevoie de timp să formulez o propoziție și nimeni n-avea răbdare să mă asculte. Nimeni n-a vrut să vorbească în engleză, așa că mi-am petrecut cele șase luni doar cu o fată din Lituania, două chinezoaice și o fată din Marea Britanie. Am primit o ușă închisă.    

Care credeți voi că e impactul limbajului în felul în care se raportează oamenii la intimitate?
Manuela: În cazul meu sunt foarte multe cuvinte cu care sunt mult mai confortabilă să le folosesc când vreau să exprim, de exemplu, o emoție. Chiar și când spun: „Te iubesc”. Adică, mai degrabă o să găsesc o formulă prin care să o spun în engleză și să mă feresc de profunzimea care vine odată cu cuvântul de acasă. Un studiu spunea că ne schimbăm personalitatea în diferite limbi și, mai mult decât atât, o altă limbă e un soi de escapism. De obicei, limbajul iubirii noastre e limbajul cu care am fost crescuți, iar toate limbile noi pe care le adăugăm sunt niște forme prin care încercăm să ne lărgim orizonturile și să scăpăm de prejudecățile din română. 

M-am simțit de multe ori mai confortabilă să vorbesc despre sexualitate în engleză, decât în română, pentru că mi se părea că personalitatea mea era mult mai deschisă și mai puțin stigmatizată de tot backgroundul socio-cultural al cuvintelor din română.     

Publicitate

Raisa: Totodată, cuvântul „intimitate” înseamnă altceva în fiecare limbă. În unele limbi se traduce ca „belonging to oneself”, adică ceva ce ține strict de sine. E foarte important cum folosești limbajul. 

Am observat și printre oamenii care vă trimit povești că sunt și români care au făcut-o în limba engleză, dar sunt unele care rămân și-n limba de origine. Cum prind curajul să-și spună povestea?
Manuela: Mulți dintre ei tatonează terenul, pentru unii durează și săptămâni, luni de zile până își fac curaj să ne scrie. E acest safe space pe care noi l-am creat tocmai în ideea în care „you take the time you need”, iar când simți că a venit momentul, noi suntem aici să te ascultăm. Această ascultare nu vine să-ți dăm ție un răspuns și să-ți oferim soluții, ci doar să te ascultăm. Contextul ăsta în care oamenii sunt doar ascultați și primesc și un feedback pozitiv constant că mai sunt și alții ca ei grăbește și încurajează procesul de vulnerabilizare.

Raisa: Fiecare alege dacă vrea să ne ofere numele, vârsta sau locația. Au fost persoane care s-au simțit mult mai în regulă să ne scrie anonim.

Manuela: A fost sentimentul ăsta pe care mulți dintre ei l-au descris ca eliberare, că în sfârșit am dat piatra asta jos. 

Raisa: Și au mai fost și cazuri când am primit e-mail-uri cu povești, iar persoanele respective au zis că nu e musai să le postăm, adică pentru ele a fost suficient că s-au mobilizat și au pus pe hârtie tot ce aveau de zis.        

Poți urmări Museum of Intimacy pe pagina sa de Facebook sau pe Instagram. Găsești Pătratul Roșu și pe Instagram, Spotify, Apple Podcasts și YouTube.