Decizia care mi-a schimbat viața și fără să fac un copil ca pansament emoțional

După ce mi-a murit pisica, nu am crezut că o să-mi iau un câine, pentru că animalele astea sunt echivalentul patruped al oamenilor pe care nu-i suport: expansivi, ridicol de veseli, mereu în căutare de atenție. Și mai și miros. Dar știi cum se zice: dragostea înseamnă să faci compromisuri.

După ce am scrolat prin multe anunțuri de adopție absolut sfâșietoare, am ales, împreună cu iubitul meu, o bestiuță în vârstă de cinci luni. Iubitul meu s-a bucurat mult să o primim în viața noastră, eu mai puțin. Totuși, și pe mine m-au topit, la viața mea, filme ca Beethoven, Oliver and Co. sau Comisarul Rex. 

Așa că, iată, am devenit și eu reprezentarea perfectă a generației caninofile: tineri adulți care nu au niciun respect față de ideea de familie tradițională (cu copii, casă și grădină) și preferă să aibă un câine decât un bebeluș. Ăia care beau kombucha la terasă și îți explică cum cățelul lor ia CBD pentru că e prea agitat.

Un raport din 2021 al Industriei Europene a Hranei pentru Animale a arătat că aproape o jumătate din gospodăriile din România au un câine, o pisică sau ambele animale, cea mai mare pondere din Europa. Așadar, mulți dintre concetățenii tăi au impresia că e okay să-i lingă pe față o ființă care linge și miroase cururi. 

La fel ca o haină de lux, ciobăneștii australieni, Shiba Inu, Brindle Dachsund sau Goldendoodle au devenit un accesoriu fashion irezistibil, cât și un semn al statutului social. Până și brandurile mari de fashion au început să profite de asta și să facă haine de designer pentru căței.

Prima experiență cu cățelul meu a fost când l-am luat pe bancheta din spate a mașinii și l-am văzut cum vomită pe ea și apoi linge totul cu nonșalanță. M-am întrebat de ce am ales să-mi distrug viața. Dar patru luni mai târziu, pot spune că viața mi s-a schimbat enorm. Eu însămi m-am schimbat.

Acum mă interesează dietele cele mai sănătoase pentru căței, feed-ul meu s-a umplut de filmulețe cu câini și postări sponsorizate ale dresorilor, mă gândesc serios să mă înscriu la un maraton de canicross și acum am biscuiți pentru căței în toate buzunarele, în loc de tutun uscat. Am descoperit și magia condiționării (Pavlov era un geniu) și leșin de emoție când văd orice cățel pe stradă. 

Majoritatea conversațiilor cu iubitul meu sunt despre cățelul nostru, despre cât s-a căcat și ce a mâncat. Garderoba mea s-a îmbogățit cu o grămadă de haine practice pentru plimbat câinele și ieșit în parc și nu mă deranjează deloc să dau tone de bani pe jucării pe care câinele le face fărâme în câteva ore.

Acum sunt de părere că oamenii cărora nu le plac câinii nu merită să trăiască. Și urăsc petardele și artificiile, sunt tortură pură. Sunt în stare să fac mare scandal dacă un bar nu e dog friendly și urăsc când oamenii aruncă mâncare pe jos, pentru că tre' să fiu încontinuu cu ochii pe câinele meu să nu bage în el prostii. 

Destinația mea ideală pentru vacanțe nu mai e o insulă însorită, ci o săptămână în munți cu iubitul meu, câinele și o cabană cu șemineu. Ador să ne plimbăm de mână prin pădure, în timp ce cățelul aleargă după veverițe. Înainte îmi era teamă să ies singură pe stradă, acum a devenit o plăcere, pentru că nu sunt niciodată singură. Te-ai săturat să fii single? Dă-l naibii de Tinder, ia-ți un câine. 

N-am fost în viața mea atât de abordată pe stradă cum sunt acum. Se pare că dacă ai câine, oamenii te consideră automat simpatic și prietenos. Lumea de pe stradă îmi zâmbește fără motiv, mă întreabă ce rasă e, cum o cheamă, ce vârstă are. Unii vin să o mângâie, să o îmbrățișeze și să o pupe. Apropo, nu uitați să ceri consimțământul stăpânului înainte.

Dar cea mai tare experiență sunt parcurile și țarcurile de câini. Nu există ceva mai frumos decât să ieși afară și să te uiți la treizeci de animale care aleargă și se joacă în libertate. Simți că faci parte dintr-o comunitate strânsă de oameni și câini. Cu lesa în mână, ajungi inevitabil să vorbești cu cineva. Înainte uram să am conversații superficiale, dar, cum spuneam, acum sunt un alt om. 

Nu mă mai recunosc. Uneori chiar eu sunt persoana care inițiază conversația. Și dacă nu avem multe să ne spunem, zâmbim unii la alții și ne bucurăm că patrupedele noastre se înțeleg bine sau ne întristăm dacă se ceartă, după caz. În decurs de doar câteva săptămâni, am învățat numele și personalitățile tuturor câinilor din cartier. Evident, habar n-am cum îi cheamă pe proprietarii lor, deși vorbesc cu ei zilnic. În schimb, recunosc lătratul câinilor lor de la distanță.

Pe lângă faptul că un câine te face să fii mai activ și mai sociabil, îți dă și un sentiment de siguranță. Când sunt cu ea, nu mă mai tem de niciun personaj dubios de pe stradă, indiferent că e zi sau noapte. Și știm cu toții ce înfricoșător e să mergi pe stradă ca femeie.

Cât despre părțile nașpa – da, o să vorbesc despre caca – te obișnuiești cu ele. Să zicem că demnitatea ți-e un pic afectată pentru că tre' să-i strângi căcatul pentru a unșpea mia oară, dar crede-mă că ajunge să îți placă să simți căldura căcuței în pungă, ba chiar să îți feliciți prietenul patruped că a făcut un caca frumos. Cât despre mirosul de câine ud? Nici nu-l mai simți, pentru că a devenit și mirosul tău.

Așadar, să ai un câine e ca și cum ai avea un copil? Conform acestui studiu, da: 46 la sută dintre proprietarii de câini consideră câinele copilul lor. Unii oameni dau și petreceri când adoptă un câine în familie, ca și cum ar fi adus pe lume un bebeluș.

Și da, lumea se uită urât la tine când câinele tău latră random în tramvai, așa cum se uită când începe să urle un bebeluș. Și da, casa mea e plină de jucării aruncate peste tot, ca un loc de joacă pentru copii. Și da, mă simt atacată atunci când cineva îmi spune că e prost crescută și îmi vine să-l sterilizez eu cu mâna mea pe cățelul ăla care tot vine să o călărească în parc. 

Nici nu mai știu cum îl cheamă pe iubitul meu, pentru că a devenit „tati”: „Hai, dă-i lui tati jucăria!” Și nu mai dormim în doi, ci în trei. Dar câinele meu mă face să mă gândesc de două ori înainte să-mi dau iubitul afară din casă din cauză că nu a spălat vasele (pentru că e pe numele lui, el l-a adoptat). Apropo, știai că Spania a propus custodia comună pentru animale în caz de divorț?

Pe de altă parte, corpul mi-e neschimbat. Nu produc lapte și nici nu m-am îngrășat. Nu mă stresez ce note are la școală sau cu cine umblă, așa cum m-aș stresa dacă aș avea un copil. Și n-o să mă jignească niciodată așa cum ar face-o un adolescent. Nici n-am de ce să mă stresez că o să mor și îl las singur într-o lume care e pe ducă. Deci da, pot spune că se simte ca și cum ai avea un copil, fără părțile cele mai stresante. M-a ajutat să-mi canalizez instinctul matern într-o ființă super dulce și prietenoasă, mai ales că nu îmi doream oricum să am copii. N-am curajul să-mi dedic viața creșterii unei persoane, în speranța că va ajunge o persoană mai bună decât mine.

Și, nu în ultimul rând, să ai un câine îți dă o poftă de viață incredibilă. Câinii te iubesc fără să aștepte nimic în schimb, se bucură că te văd și te ajută să îți faci o rutină zilnică stabilă. Studiile arată că îți îmbunătățesc sănătatea fizică și mentală. Dacă suferi de anxietate sau singurătate, te pot ajuta enorm – dar te rog să nu faci copii din aceleași motive. Și, practic, da, m-am schimbat, dar tot nu-mi plac prea mult oamenii. Așa că, acum, când vreau să plec de la o petrecere, am o scuză bună: Trebuie să ajung acasă, să plimb câinele.